Geme sub poveri
Geme sub poveri nespuse
Doamne sufletu-mi zdrobit,
bucurie, bucurie,
pentru ce m-ai părăsit?
Plânge-n spasmul deznădejdii
inima zdrobită-n piept,
mângăiere, mângăiere,
până când te mai aştepat?
Paşii-mi calcă în neştire
pe cărările pustii,
fericire, fericire,
unde-ai mers de nu mai vii?
Ochii-mi varsă râu de lacrimi
la mormânt de visuri dulci,
suferinţă, suferinţă,
când vii oare să mă culci?
— Inimă ce-ntrebi, ascultă
al neprihănirii grai:
Pocăinţă, pocăinţă,
nu te-ntrebi când vrei să ai?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu