De-atâţia ani
De-atâţia ani stă Domnul tău
în pragul casei tale
iar tu-L respingi şi-alungi mereu
cu multele-ţi greşale!
Aşteaptă haru-n uşa ta
iertarea Lui să-ţi deie
tu nu-L primeşti, Îl laşi aşa
de-atâţia ani să steie.
Te-aşteaptă fericirea-n prag
să-ţi umple viaţa-ntreagă
tu gol şi trist suspini pribeag
păcatul greu te leagă.
Iertarea stă
şi pacea vrea
în viaţa ta să vină
să-ţi umple-ntreagă viaţa ta
cu cântec şi lumină.
Dar tu te împietreşti mereu, —
ah, nu-ţi e teamă oare
că s-o sfârşi şi harul Său
şi lunga Lui răbdare?
C-aceasta poate-n uşa ta
e ultima-I bătaie
şi că apoi va mai urma
doar veşnica văpaie?
Ah, nu te temi c-această zi
sfârşitul o să-ţi fie
şi noaptea care va veni
va fi pe veşnicie?
— Când glasul Lui te cheamă iar
iubitul meu, ascultă,
primeşte al iertării har
căci vina ta e multă.
Căci va veni un ceas amar
şi-o vreme de obidă
când uşa marelui Său har
pe veci o să se-nchidă.
Iar tu vei rămânea pe veci
în focul de afară,
în plânsul nesfârşit să-ţi treci
a vecilor povară.
Dar chinul cel mai greu şi-amar
ve fi încredinţarea
c-a fost şi pentru tine-un har
dar I-ai respins chemarea...
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare