A fost cândva un staul...
A fost
cândva un staul...
Nu cel din Betleem.
O peşteră ciudată,
o grotă de blestem.
Păstorul
fără grijă
plecase pe poteci...
Dormeau pe sub păienjeni
ciorchini de lilieci.
O rază
de lumină
nu pătrundea din cer.
De zgură era ziua
şi nopţile, de fier.
Alunecau
culbecii
pe jilavii pereţi.
În fânul ud şi putred
se-nghesuiau bureţi.
Dar
într-o noapte... îngeri
cântară la zenit.
Şi parcă, printre stele,
o stea a răsărit...
Şi, nu
ştiu cum, deodată
veneau lumini de zori;
iar fânul era proaspăt
şi mirosea a flori.
Zburară
liliecii
şi beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
cu îngerii de sus...
Dar
iată, într-o parte
privirile mi-arunc
şi văd sclipind o iesle
şi-n ieslea mea... un Prunc...
Veniţi,
veniţi, voi îngeri,
păstori şi oameni buni!
Veniţi, voi magi ai vremii,
că-i vremea de minuni!
Şi-pentru-a
câta oară? —
slăviţi pe Dumnezeu!
Căci Pruncul e acelaşi,
iar staulul... sunt eu.
Nu cel din Betleem.
O peşteră ciudată,
o grotă de blestem.
plecase pe poteci...
Dormeau pe sub păienjeni
ciorchini de lilieci.
nu pătrundea din cer.
De zgură era ziua
şi nopţile, de fier.
pe jilavii pereţi.
În fânul ud şi putred
se-nghesuiau bureţi.
cântară la zenit.
Şi parcă, printre stele,
o stea a răsărit...
veneau lumini de zori;
iar fânul era proaspăt
şi mirosea a flori.
şi beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
cu îngerii de sus...
privirile mi-arunc
şi văd sclipind o iesle
şi-n ieslea mea... un Prunc...
păstori şi oameni buni!
Veniţi, voi magi ai vremii,
că-i vremea de minuni!
slăviţi pe Dumnezeu!
Căci Pruncul e acelaşi,
iar staulul... sunt eu.
Poezie de Costache Ioanid din volumul TAINE
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu