adevăr

adevăr

  10:46    

---

ADEVĂR. Adevărul, la fel ca şi *cunoaşterea, este folosit în VT în două sensuri: (1) sensul intelectual, cu privire la faptele care pot fi dovedite adevărate sau false (Deuteronom 17:4; 1 Împăraţi 10:6); (2) sensul existenţial şi moral, întâlnit mult mai frecvent, care se referă la adevăr ca şi un atribut al unei persoane. Fraţii lui Iosif sunt reţinuţi în închisoare pentru ca vorbele lor „să fie puse la încercare" şi pentru a şti „dacă este adevăr" în ei (Geneza 42:16), adică pentru a afla dacă sunt oameni de încredere, consecvenţi, cu un caracter bun. Este semnificativ faptul că dintre cuvintele ebr. traduse „adevăr" (emet, emuna), al doilea este tradus uneori „credincioşie" (Deuteronom 32:4; Osea 2:20) (*AMIN). VT pune un accent mai mare pe temeiul adevărului într-o persoană demnă de încredere decât pe faptele propriu zise dintr- un anumit incident. Această credibilitate este în esenţă un atribut al lui Dumnezeu (Psalmul 31:5; Ieremia 10:10), al cărui adevăr „ajunge până la nori" (Psalmul 108:4). Prin urmare, Dumnezeul Bibliei se deosebeşte foarte mult de zeităţile păgâne capricioase. El este adevărat, adică, El este consecvent atât în grija Sa iubitoare faţă de copiii Săi (Geneza 32:9 ş.urm.) cât şi în ostilitatea Sa implacabilă faţă de păcat (Psalmul 54:5).

Nu este o deosebire mare între adevăr ca atribut al lui Dumnezeu sau al unei activităţi a Sa. Astfel, El judecă cu dreptate (Psalmul 96:13) şi trimite adevărul (în trad. rom. „izbăvirea", n.tr.) (Psalmul 57:3). Cuvântul Său este adevărat în sensul că este valabil în permanenţă. „După cum Tu eşti adevărat, tot aşa şi Cuvântul Tău este adevărat, după cum este scris: ‚Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri’" (Psalmul 119:89) (Exodus, Rabbah cu privire la 29:1). Ca răspuns dat lui Dumnezeu şi în ascultare faţă de lege, omului i se cere să trăiască adevărul, (Psalmul 119:51) să-l aibă în profunzimea fiinţei sale (Psalmul 51:6) şi să fie temelia oricăror relaţii dintre oameni (Exod 20:16; Deuteronom 5:20).

În literatura greacă cuvintele folosite pentru adevăr (aletheia, alethes, alethtinos) nu au aceeaşi nuanţă personală şi morală. Dimpotrivă, adevărul este pur intelectual. Este „starea deplină sau reală a lucrurilor... La fel ca şi în limbajul juridic, aletheia este starea reală de lucruri care trebuie apărată împotriva unor afirmaţii diferite, şi de aceea istoricii folosesc acest termen pentru a indica evenimentele reale, pentru a le deosebi de mit, iar filozofii folosesc termenul pentru a indica existenţa reală în sensul absolut" (R. Bultmann, TDNT 1, p. 238).

În NT, aceste cuvinte gr. apar în mod obişnuit şi aduc cu ele atât sensul din VT cât şi sensurile lor din gr. elină şi clasică, aşa încât de multe ori este foarte greu de decis care nuanţă predomină. Totuşi, este posibil să facem distincţie între trei sensuri largi în care sunt folosite cuvintele, chiar dacă există anumite suprapuneri.

1. Credibilitate, veracitate, corectitudine a caracterului (sensul ebr. este predominant). Acest sens este aplicat în egală măsură lui Dumnezeu (Romani 3:7; 15:8) şi oamenilor (2 Corinteni 7:14; Efeseni 5:9). Folosirea cuvântului „adevăr" în sensul acesta nu este obişnuită, dar ideea unui Dumnezeu în care putem avea încredere că îşi va respecta cuvântul este subînţeleasă în tot NT.

2. Adevărul, în sensul de lucru real şi complet, în opoziţie cu ceva ce este fals şi cu lipsuri (Marcu 5:33; Efeseni 4:25). Credinţa creştină, în special, este adevărul (Galateni 2:5; Efeseni 1:13). Isus a afirmat că El era adevărul personificat (Ioan 1:17; cf. Efeseni 4:21). El este mijlocitorul adevărului (Ioan 1:17) şi Duhul Sfânt îi conduce pe oameni la adevăr (Ioan 16:13; cf. 14:17; 1 Ioan 4:6), aşa încât ucenicii lui Isus cunosc adevărul (Ioan 8:32; 2 Ioan 1), îl împlinesc (Ioan 3:21), rămân în el (Ioan 8:44) şi naşterea lor din nou ca şi copii ai lui Dumnezeu se bazează pe adevăr (Iacov 1:18). Adevărul este mai mult decât o formulă de credeu - este cuvântul activ al lui Dumnezeu care trebuie ascultat (Romani 2:8; Galateni 5:7).

3. Adjectivul alethinos poartă uneori sensul „platonic" de lucru real, spre deosebire de ceva ce este o simplă înfăţişare sau copie. Astfel, Cristos este un slujitor al adevăratului cort (Evrei 8:2), în contrast cu umbrele ritualului levitic (Evrei 8:4 ş.urm.). Într-o aluzie clară la cuvintele de instituire a Cinei Domnului, Isus declară că El este adevărata pâine (Ioan 6:32, 35) şi adevărata viţă (Ioan 15:1). În mod asemănător, adevăraţii închinători (Ioan 4:23) nu sunt doar sinceri, ci sunt reali, închinarea lor este o apropiere reală de Dumnezeul care este Duh, în contrast cu ritualul care limitează prezenţa lui Dumnezeu la Ierusalim sau pe Mt. Garizim (Ioan 4:21) şi care, în cel mai bun caz, poate simboliza pe Dumnezeu, iar în cel mai rău caz îl poate distorsiona.

BIBLIOGRAFIE

R. Bultmann, TDNT 1, p. 232, 251; C. H. Dodd, The Interpretation of the Fourth Gospel, 1953, p. 139 ş.urm., 170-178; D. J. Theron, „Aftheia in the pauline Corpus", F.Q 26, 1954, p. 3-18; A. C. Thiselton, NIDNTT 3, p. 874-902.

F.H.P.