Agar
AGAR. Un nume semitic
şi nu egiptean; probabil că Avraam i-a dat femeii acest nume când a plecat din
Egipt. Poate însemna „fugă" sau ceva similar, cf. arab. hegira.
Agar a fost o sclavă egipteană din casa lui Avraam, servitoarea Sarei; probabil
că Avraam a cumpărat-o în timpul vizitei sale în Egipt. Cu trecerea anilor
Avraam a simţit tot mai puternic lipsa unui fiu şi a unui moştenitor şi, după
războiul cu regii invadatori (Geneza 14), a avut o credinţă mare în promisiunea
lui Dumnezeu că va avea într-adevăr un fiu (Geneza 15:2-6). Dar cu trecerea
timpului, Avraam şi Sara au avut îndoieli şi au căutat să aibă un moştenitor
prin eforturile lor lipsite de aprobarea lui Dumnezeu: potrivit legii obişnuite
din perioada aceea (atestată în tăbliţele de la Ur şi Nuzi), Sara, care nu avea
copii, l-a îndemnat pe Avraam să aibă un fiu cu slujitoarea sa Agar - şi aşa
s-a născut Ismael, fiul sclavei (Geneza 16). În timpul sarcinii, Agar a
dispreţuit-o pe Sara care era stearpă şi a fugit în pustie din faţa mâniei
Sarei. La fântână Dumnezeu i-a poruncit să se întoarcă la stăpâna ei şi i-a
promis urmaşi numeroşi. Fiind copleşită de întâlnirea cu Dumnezeu, Agar a pus
izvorului numele „Izvorul celui care trăieşte şi mă vede" (Beer-lahairoi).
La vremea rânduită (Geneza 21:1-7) s-a născut fiul promis, Isaac, darul
iniţiativei şi harului supranatural al lui Dumnezeu. Ismael, care era pe
jumătate sclav, a râs când Isaac a fost înţărcat Isaac; atunci Dumnezeu i-a
poruncit lui Avraam (contrar obiceiurilor din vremea aceea) să o alunge pe Agar
şi pe fiul ei (Gordon, BA 3, 1940, p. 3), deoarece urmaşii promisiunii trebuia
să descindă din Isaac, iar Dumnezeu avea un alt destin pentru Ismael (Geneza
21:9-14). În pustie cei doi fugari au rămas curând fără apă şi Agar a stat de-o
parte ca să nu-l vadă pe Ismael murind. Atunci Dumnezeu i-a arătat un izvor de
apă. Ismael a crescut în Paran (în NE Sinaiului) ca vânător cu arcul şi Agar
i-a adus o soţie din Egipt, din ţara ei (Geneza 21:15-21).
Două milenii mai târziu, Pavel i-a mustrat pe convertiţii
din Galatia pentru că ei căutau o „îndreptăţire" înşelătoare dobândită
prin eforturile lor de a respecta prevederile legii, în loc să persevereze în
Cristos, prin credinţă (Galateni 3-5). El a folosit ca alegorie povestea lui
Agar şi Ismael, Sara şi Isaac. Ismael a fost fiul născut de sclava Agar,
printr-un efort omenesc, în mod asemănător, evreii (adică, „Ierusalimul
prezent") erau „fiii" legământului de la Sinai (ilustrat de Agar);
faptul că ei nu au reuşit să respecte fără greşeală legământul demonstrează
puterea păcatului şi zădărnicia încercării de justificare prin eforturi
proprii. Isaac a fost fiul unei promisiuni primite prin credinţă, darul harului
lui Dumnezeu: Sara a simbolizat legământul promisiunii şi al harului (cf.
Geneza 15), iar toţi cei renăscuţi spiritual prin credinţa mântuitoare sunt
socotiţi alături de Isaac. La fel cum Isaac a fost adevăratul moştenitor, iar
Agar şi Ismael au fost alungaţi, tot aşa Legea, fiind o fază limitată în planul
de mântuire al lui Dumnezeu, a fost înlocuită la vremea potrivită de legământul
credinţei stabilit în mod definitiv şi etern în Cristos (Galateni 4:21-5:1).
K.A.K.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu