agricultură
AGRICULTURĂ. Excavaţiile de la Ierihonul din VT au
demonstrat că Palestina a fost unul dintre cele mai vechi centre agricole
descoperite până în prezent. Agricultura poate fi datată aici în jur de 7.500
î.Cr. Ierihonul reprezintă civilizaţia irigaţiilor, care erau obişnuite în
perioada preistorică în valea Iordanului, nu de-a lungul râului propriu-zis, ci
de-a lungul afluenţilor lui. Cam în aceeaşi perioadă pot fi găsite urme de
agricultură şi în zonele deluroase, deoarece civilizaţia Natufiană avea seceri
de cremene şi sape. Irigaţia este o tehnică antică ce a atins apogeul şi a fost
menţinută în Egipt şi Babilonia. Pe vremea lui Avraam, însă, cultivarea
pământului folosind irigaţii a scăzut ca importanţă în Palestina şi s-a trecut
la agricultura fără irigaţii, ca în Neghev.
Cei mai mulţi agricultori din Palestina au depins de ploaie.
Seceta celor 6 luni de vară să încheia cu „ploaia timpurie" şi îndată ce
pământul ars de soare putea fi săpat (sfârşitul lui noiembrie sau decembrie)
sămânţa era împrăştiată şi se ara. Uneori pământul era arat şi înainte de
semănare. Ploile abundente din timpul iernii dădeau plantelor cea mai mare
parte a umezelii, dar „ploile târzii" din martie sau aprilie erau necesare
pentru ca grânele să lege rod.
Principalele recolte de grâne erau grâul şi orzul, grâul
fiind mai valoros, dar orzul având avantajul unei perioade de creştere mai
scurte şi al unei capacităţi de a creşte în pământ mai sărac. Diferite legume,
cum sunt lintea, mazărea şi fasolea, au constituit o recoltă secundară.
*Legumelele dădeau varietate mâncării, iar dintre acestea ceapa şi usturoiul
aveau un rol proeminent. *Ierburile, seminţele şi alte condimente confereau
varietate unui meniu care consta în principal din pâine. Lăstarii fragezi de
*plante sălbatice serveau ca salate.
După inventarea secerei, când dinţii de cremene au fost puşi
într-un mâner de os sau de lemn , următoarea îmbunătăţire majoră a constituit-o
plugul. Stejarul era cel mai bun lemn din care se confecţionau plugurile de
lemn . Ţăranii cei mai săraci nu au avut niciodată un plug de metal (în ebr.
et, „brăzdar" - „fierul plugului" în 1 Samuel 13:20 ş.urm.). Pe
vremea lui David, însă, fierul era suficient de abundent şi putea fi folosit un
plug de fier destul de mare. Rezultatul a fost recolte mai bune şi o creştere a
populaţiei dintr-o anumită regiune.
Plugul de lemn care avea un singur mâner avea avantajul că
era uşor şi, întrucât terenul era deseori pietros, plugul putea fi ridicat cu
uşurinţă peste bolovani. Pe teren drept, ca în Basan, pietrele erau adunate în
grămezi. Pe dealuri, însă, pietrele erau zidite în terase care să reţină solul
bun, ca să nu fie spălat, şi ca să păstreze umiditatea. Pietrele mari serveau
ca să marcheze limitele câmpurilor de grâne şi nu se foloseau garduri. Plugul
cu un singur mâner îi permitea ţăranului să folosească cealaltă mână pentru a
conduce boii cu ţepuşa.
Recoltele de grâne se coceau mai întâi în valea adâncă şi
fierbinte a Iordanului şi apoi sezonul recoltării înainta cu altitudinea
regiunii, mai întâi în ţinuturile de coastă şi valea Esdraelonului (Izreel?),
apoi în dealurile mai joase, şi în cele din urmă în munţii înalţi. Recoltarea
orzului, în aprilie şi mai, preceda recoltarea grâului cu câteva săptămâni sau
chiar cu o lună. Până atunci se semăna deja mei de vară pe pământul care a fost
lăsat necultivat în timpul iernii.
Pentru a recolta grânele, spicele erau apucate cu o mână şi
erau tăiate cu secerea ţinută în cealaltă mână. După aceea, mănunchii erau
legaţi în snopi, care la rândul lor erau încărcaţi pe măgari sau pe cămile ca
să fie duşi la aria de treierat. Amos menţionează folosirea căruţelor. După
secerători veneau unii care adunau spicele cu mâna şi apoi li se dădea drumul
animalelor pe mirişte, în ordinea următoare: oile, caprele şi cămilele.
Ariile de treierat erau situate în apropierea satelor, într-un loc unde vântul să ajute la vânturat. Aria era constituită fie de o piatră descoperită fie de o vatră acoperită cu lut marnos. Snopii erau împrăştiaţi pe arie aşa încât să acopere aria într-un strat de vreo 30 de cm şi la margine era o bordură din pietre aşezate circular. Animalele, care uneori erau potcovite pentru acest scop, erau plimbate peste arie până când boabele de grâu cădeau din spic. O metodă mai rapidă consta în folosirea unei sănii de lemn cu bucăţi de piatră sau fier prinse în partea inferioară. Grânele erau vânturate aruncându-le în vânt cu lopeţi de lemn sau cu vânturătoare. Grăunţele erau cernute cu site (În ebr. kebara în Amos 9:9 şi napa în Isaia 30:28) pentru a îndepărta tărâţele înainte de a fi pusă făina în saci pentru a fi folosită de oameni. Paiele erau păstrate ca aşternut pentru animale. A pune foc într-un câmp de grâne coapte era o infracţiune majoră, întrucât se pierdea hrana pentru un an întreg. Faptul că Samson a pus foc holdelor folosind vulpi (Judecători 15:4-5) a constituit o catastrofă pentru filisteni. Treieratul putea avea loc până la sfârşitul lunii august sau chiar până mai târziu, odată cu recolta a doua.
Cele mai bune terenuri pentru cultivarea grânelor erau
terasele din valea Iordanului care puteau fi irigate de afluenţii Iordanului,
câmpia Filistiei, Esdraelonul (deşi o parte a câmpiei era mlăştinoasă în vremea
aceea), Basanul şi Moabul. Dar întrucât pâinea era alimentul principal al
ţării, chiar şi pământurile sărace erau cultivate adesea cu grâne. Terase
înguste, ca nişte trepte, erau ridicate în zonele de munte iar, în zilele
noastre, în Liban continuă să se cultive zonele de munte, până la limita
zăpezilor. Dealurile mai joase, cum sunt Şefela, permiteau o varietate mai mare
de culturi agricole, adăugând pe lâingă grâne *viţă de vie şi *măslini, şi
constituind un trio faimos de culturi care sunt menţionate adesea în VT.
Porţiunile cele mai bune din terenurile înalte erau cultivate, dar o mare parte
era lăsată pentru păscut şi pentru păduri.
Roua abundenţă din timpul verii, în multe părţi ale ţării,
completa umiditatea acumulată în pământ în timpul ploilor de iarnă şi făcea
posibilă cultivarea strugurilor, a castraveţilor şi a pepenilor. Acestea erau
recolte mult mai valoroase decât îşi închipuie cititorii Bibliei, deoarece
Palestina nu are ploi de vară şi majoritatea râurilor seacă. Aceste fructe şi
legume devin atunci un supliment în porţia de apă a oamenilor şi animalelor.
Erau cultivate multe varietăţi de struguri şi aceştia erau un aliment valoros
nu numai în timpul verii, ci, dacă erau uscaţi ca stafide, erau consumaţi şi
iarna. Vinul de struguri era un articol de export. Strugurii erau cultivaţi de
obicei pe dealuri, iar printre viţele de vie se mai creştea fasole şi linte.
Isaia 5:1-6 face o descriere destul de completă a viilor. Fructele şi nucile
completau de asemenea meniul. Măslinii şi susanul erau principalele surse de
ulei de gătit; grăsimile animale erau foarte scumpe. Nucile, deşi bogate în
ulei, erau folosite în principal ca şi condimente. Păstăile de roşcove erau o
hrană excelentă pentru animale. *Inul era singura plantă cultivată pentru
fibrele ce erau folosite la ţesături.
Principalul duşman al agricultorului era seceta. Dacă nu
ploua în unul dintre cele trei sezoane de ploi situaţia era gravă, iar secetele
prelungite nu erau neobişnuite, în special în anumite părţi ale ţării.
Agricultorii erau năpăstuiţi şi de invaziile de lăcuste, de bolile plantelor,
cum este mana, şi de vânturile fierbinţi şi uscate. De asemenea, războiul era
prea adesea o pacoste pentru agricultori, deoarece războaiele erau purtate de
obicei în timpul recoltatului aşa încât armata invadatoare să poată trăi pe
seama ţării invadate. Principalele produse exportate din Palestina erau grâul,
uleiul de măsline şi vinul. Acestea nu numai că erau expediate în alte ţări, ci
cantităţi mari din aceste alimente erau consumate de caravanele care traversau
Palestina.
Legile levitice date prin Moise au stabilit anumite
principii agricole, dintre care unele au fost menţionate mai sus. Acestea au
fost deseori practici agricole bune pentru conservarea solului, de ex. a lăsa
pământul necultivat în anul al şaptelea (Levitic 25), sau erau practici bune
din punct de vedere social, de ex. a-i lăsa pe săraci să culeagă spice după
secerători (Levitic 23:22). Dacă principiile lui Dumnezeu nu erau respectate,
recoltele nu aveau să crească şi avea să vină foametea (Levitic 26:14 ş.urm.):
lecţii morale şi practice care continuă să fie actuale şi care totuşi nu sunt
cunoscute încă în toată lumea.
BIBLIOGRAFIE
D. Baly, The Geography of the Bible, 1974; A.
Reifenberg, The desert and the Sown, 1956; F. N. Hepper, Plants in
Bible Lands, în pregătire; P. J. Uncko şi G. W. Dimbleby (ed.), The
Domestication and Exploitation of Plants and Animals, 1969.
J.L.K.
F.N.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu