ceas, oră



CEAS, ORĂ (ebr., aram. sa’a; gr. hora) este un termen folosit în Scriptură într-un sens precis şi într-un sens mai general.

1. În sensul precis al cuvântului (care este probabil de dată mai recentă decât sensul general), un ceas sau o oră este a douăsprezecea parte din perioada de lumină a zilei: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi?" (Ioan 11:9). Timpul era socotit de la răsăritul soarelui până la apus, la fel cum străjile sau perioadele de veghe (trei la evrei şi patru la romani) în care era împărţită noaptea erau socotite de la apusul soarelui până la răsărit. Întrucât răsăritul şi apusul soarelui variază în cursul anului, orele biblice nu pot fi echivalate exact în ore moderne; în orice caz, absenţa unor cronometra exacte înseamnă că timpul zilei era indicat în termeni mai generali decât în zilele noastre. Nu este surprinzător că orele menţionate cel mai frecvent sunt a treia, a şasea şi a noua. Toate aceste trei sunt menţionate în pilda lucrătorilor viei (Matei 20:3, 5), la fel ca şi ceasul al unsprezecelea (v. 6, 9), care a devenit proverbial şi înseamnă „ultima şansă". Cei doi ucenici din Ioan 1:35 ş.urm. au rămas cu Isus pentru tot restul zilei după ce s-au dus acasă împreună cu El, pentru că „era cam pe la ceasul al zecelea" (v. 39), adică, pe la ora 4 după amiază, şi întunericul avea să se lase mai înainte ca să poată încheia conversaţia cu El. Ceasul al treilea, al şaselea şi al nouălea sunt menţionate în relatarea sinoptică despre răstignire (Marcu 12:25; 33 ş.urm). Dificultatea punerii de acord a „ceasului al şaselea" din Ioan 19:14 cu „ceasul al treilea" din Marcu 15:25 i-a făcut pe unii să presupună că Ioan socotea orele de la miezul nopţii şi nu de la răsăritul soarelui. Singura dovadă concretă în acest context este afirmaţia din Martiriul lui Policarp (21), unde se spune că Policarp a fost martirizat „în ceasul al optulea", iar ora 8 dimineaţa a fost considerată de mulţi cercetători ca fiind mai probabilă decât ora 2 după amiază; totuşi, este o dovadă insuficientă în comparaţie cu faptul bine documentat că romanii, la fel ca evreii, socoteau timpul de la răsăritul soarelui. (Faptul că romanii socoteau începerea anului civil la miezul nopţii, în timp ce evreii socoteau începerea lui la apusul soarelui, nu are nici o legătură cu socotirea orelor.) „Ceasul al şaptelea" din Ioan 4:52 este 1 după amiază; dificultatea legată de cuvântul „ieri" nu dispare dacă interpretăm orele într-un mod diferit. În Apocalipsa 8:1 „o jumătate de ceas" este traducerea cuvântului gr. hemiorion.

2. În sensul mai general, „ceas" indică un moment bine definit din scurgerea timpului. „În acelaşi ceas" (Daniel 5:5) înseamnă „în timp ce regele şi oaspeţii lui se aflau în culmea banchetului lor profanator". „Chiar în ceasul acela" (Matei 8:13) înseamnă „chiar în momentul când Isus l-a asigurat pe sutaş că cererea făcută pentru slujitorul său a fost ascultată". Deseori ocaziile deosebit de importante sunt descrise ca „ceasuri", de ex. ceasul trădării lui Isus (Marcu 14:41; cf. Luca 22:53, „ceasul vostru", adică, „timpul cât aveţi puterea"); ceasul revenirii Sale, cu învierea şi judecata care o vor însoţi (Matei 25:13; Ioan 5:28 ş.urm.). În Evanghelia după Ioan, timpul hotărât pentru patimile şi glorificarea lui Isus sunt descrise în repetate rânduri ca şi „ceasul" Lui (cf. Ioan 2:4; 7:30; 8:20; vezi şi 12:23; 17:1). Vremea noastră este „ceasul de pe urma" (1 Ioan 2:18); ridicarea multor anticrişti arată că Isus Cristos va reveni curând.

BIBLIOGRAFIE
W.M. O’Neil, Time and the Calendare, 1975; H.-C. Hahn, NIDNTT 3, p. 845-850.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: