conciliul de la Ierusalim
CONCILIUL DE LA IERUSALIM.
Conciliul de la Ierusalim este numele care este dat de obicei adunării care a
reunit delegaţii bisericii din Antiohia (conduşi de Pavel şi Barnaba) şi
apostolii şi prezbiterii bisericii din Ierusalim, pentru a discuta problema
creată de intrarea unui număr mare de convertiţi dintre Neamuri în biserică
(Faptele Apostolilor 15:2-29). Mulţi comentatori identifică această întrunire
cu cea descrisă în Galateni 2:1-10; părerea adoptată de noi, însă, este că
întrunirea din Galateni 2:1-10 se referă la o consfătuire anterioară la care
Pavel şi Barnaba s-au întâlnit cu Iacov cel Drept, Petru şi Ioan, când liderii
de la Ierusalim au recunoscut chemarea şi poziţia lui Pavel şi Barnaba ca
apostoli pentru Neamuri. (Pentru părerea că se referă la una şi aceeaşi ocazie,
vezi *CRONOLOGIA NOULUI TESTAMENT, secţiunea II. d.)
I. Ocazia
Înaintarea rapidă a Evangheliei printre Neamurile din
Antiohia (Faptele Apostolilor 11:19 ş.urm.), cât şi din Cipru şi Asia Mică
(Faptele Apostolilor 13:4-14:26), a ridicat o problemă dificilă pentru
credincioşii evrei conservatori din Iudea. Apostolii au consimţit la
evanghelizarea familiei din Cezarea făcută de Petru deoarece a fost însoţită de
semne evidente ale aprobării divine (Faptele Apostolilor 10:1-11:18), dar dacă
răspândirea Evangheliei printre Neamuri avea să continue în acelaşi ritm,
curând aveau să fie în biserică mai mulţi ne-evrei decât evrei şi lucrul acesta
putea ameninţa menţinerea standardelor morale creştine. Mulţi evrei creştini au
avut o soluţie simplă la această problemă. Convertiţii ne-evrei să fie admişi
în biserică în acelaşi fel în care prozeliţii ne-evrei erau admişi în
comunitatea lui Israel: să fie circumcişi şi să accepte obligaţia de a respecta
legea iudaică.
Până atunci aceste condiţii nu fuseseră impuse celor
convertiţi dintre Neamuri. Se pare că nu s-a spus nimic despre circumcizia lui
Corneliu şi a familiei sale, iar când Tit, un creştin ne-evreu, a vizitat
Ierusalimul împreună cu Pavel şi Barnaba cu o ocazie anterioară, problema
circumciziei lui nici măcar nu a fost ridicată (Galateni 2:3). Acum, însă, unii
membri ai bisericii din Ierusalim, plini de zel pentru Lege, au decis să impună
creştinilor ne-evrei din Antiohia şi din bisericile fiice ale acesteia
necesitatea de a lua asupra lor jugul Legii. Presiunile exercitate de ei au
fost atât de puternice în bisericile recent înfiinţate în Galatia încât Pavel a
trebuit să trimită acestor biserici protestul urgent pe care îl cunoaştem ca
Epistola lui Pavel către *Galateni. Chiar şi în Antiohia ei au creat o asemenea
controversă încât liderii bisericii au decis că problema trebuia discutată şi
rezolvată la cel mai înalt nivel. În consecinţă, a fost convocat Conciliul de
la Ierusalim (cca. 48 d.Cr.).
II. Soluţionarea problemei principale
Dezbaterea a fost deschisă de partida fariseică din biserica
din Ierusalim, care a insistat că ne-evreii convertiţi trebuie să fie
circumcişi şi trebuie să li se ceară să respecte Legea. După multe controverse,
Petru a reamintit Concliliului că Dumnezeu Şi-a arătat deja voia Sa în această
problemă prin faptul că a dat Duhul Sfânt lui Corneliu şi familiei sale numai
pe temeiul credinţei. Pavel şi Barnaba au sprijinit acest argument şi au
povestit cum Dumnezeu a binecuvântat în mod asemănător un număr mare de
credincioşi ne-evrei prin propovăduirea lor. După aceea, Iacov cel Drept,
liderul bisericii din Ierusalim, a rezumat dezbaterea şi a exprimat decizia sa
ca nici o condiţie să nu fie impusă celor convertiţi dintre Neamuri afară de
condiţia credinţei în Cristos, cu care Dumnezeu a arătat clar că este
satisfăcut. Cetăţile păgâne, a spus el, nu au fost lipsite de mărturia Legii
lui Moise; dar intrarea ne-evreilor în biserica lui Mesia este împlinirea
promisiunii potrivit căreia cortul dărâmat al lui David avea să fie ridicat din
nou şi suveranitatea lui avea să fie stabilită din nou asupra popoarelor păgâne
(Amos 9:11 ş.urm.).
III. Luarea unei decizii într-o problemă practică
După ce a fost soluţionată problema de principiu într-un mod
care a dat satisfacţie completă delegaţiei din Antiohia, a trebuit să fie
abordată o problemă practică afectând părtăşia de zi cu zi între convertiţii
evrei şi cei dintre Neamuri acolo unde existau comunităţi mixte. Ar fi fost un
semn de bunăvoinţă şi curtoazie dacă convertiţii ne-evrei ar fi ţinut seama de
anumite scrupule evreieşti. De aceea, la sugestia lui Iacov, scrisoarea în care
liderii de la Ierusalim au comunicat hotărârile lor bisericilor de ne-evrei din
Siria şi Cilicia (inclusiv bisericii din Antiohia) s-a încheiat cu un îndemn ca
ei să se abţină de la anumite mâncăruri care constituiau o ofensă pentru fraţii
lor evrei, şi li s-a mai cerut să se conformeze codului evreiesc cu privire la
relaţia dintre sexe. Fără asemenea concesii din partea creştinilor ne-evrei ar
fi existat dificultăţi practice grave în calea părtăşiei fără bariere cu
creştinii evrei. (Dacă ţinem seama că în acele zile Cina Domnului era luată cu
regularitate în timpul meselor generale de părtăşie, înţelegem mai bine
importanţa acestui considerent.) Nu există nici o dovadă reală pentru ideea că
Pavel nu ar fi acceptat să comunice aceste condiţii convertiţilor săi ne-evrei
(în Faptele Apostolilor 16:4 ni se spune că a făcut acest lucru). Atunci când
nu au fost compromise principiile fundamentale, Pavel a fost cel mai
conciliator dintre oameni şi el i-a îndemnat în repetate rânduri pe creştini la
îndatorirea aceasta de a respecta scrupulele altora în asemenea probleme (cf.
Romani 14:1 ş.urm; 1 Corinteni 8:1 ş.urm.). Totuşi, când corintenii i-au cerut
lui Pavel să stabilească o regulă cu privire la mâncărurile jertfite idolilor,
el a făcut apel la principiile fundamentale şi nu la decretul de la Ierusalim.
După o generaţie sau două, nemaiexistând situaţia care a impus
convocarea Conciliului de la Ierusalim şi scrisoarea apostolică din Faptele
Apostolilor 15:23-29, Textul Apusean al Faptelor Apostolilor a adaptat
scrisoarea la o situaţie nouă, prin modificarea cerinţelor ei într-o direcţie
pur etică - cerând abstinenţa de la idolatrie, vărsare de sânge şi curvie. Dar
cerinţele, în forma lor originală, au fost respectate de creştinii din Galia şi
din N Africii la sfârşitul secolului al 2-lea şi au fost induse de Alfred cel
Mare în codul englez de legi elaborat la sfârşitul secolului al 9-lea.
BIBLIOGRAFIE
W. L. Knox, The Acts of the Apostles, 1948, p. 40
ş.urm.; C. S. C. Williams, The Acts of the Apostles, 1957, p. 177
ş.urm.; E. Haenchen, The Acts of the Apostles, 1971, p. 440 ş.urm.
F.F.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu