Pagini

copaci


COPACI. Comentariile din articolul despre *PLANTE în legătură cu incertitudinea identificării se aplică în egală măsură şi la copaci.

Copacii şi lemnul (de construcţie) sunt lucruri menţionate frecvent în Biblie. Ţara Sfântă nu a fost niciodată acoperită de păduri dese, deşi se ştie că au existat păduri în regiuni care în prezent sunt lipsite de copaci. Stejari au acoperit părţi din Câmpia Şaron, în timp ce copaci cu frunză veşnic verde au fost întâlniţi într-o mare parte a regiunii deluroase, inclusiv în Carmel unde continuă să existe. Pinii de la Aleppo au găsit de asemenea un teren propice în zonele de deal. Basanul şi Libanul au fost surse importante de lemn de construcţie iar cedrul de Liban este renumit. Lemnul de construcţie era necesar pentru clădiri (deşi pentru locuinţele modeste erau suficient de bune crengile nefinisate); mai era folosit pentru corăbii, pentru instrumente muzicale şi unelte agricole, pentru articole de uz casnic şi chiar pentru idoli.

Abanos (ebr. hobnim, Ezechiel 27:15; egip. hbny). Un lemn de esenţă tare, negru-roşiatic, Dalbergia melanoxylon; un arbore leguminos din zonele mai aride ale Africii tropicale. În Egiptul antic era folosit pe scară largă pentru mobilier fin, pentru vase de preţ, furnir, sceptre şi idoli. Abia mai târziu a ajuns acest cuvânt egiptean să denumească lemnul negru lucios al arborilor din genul Diospyros, din Africa tropicală, iar în prezent mai ales pentru D. ebenum din Ceylon, Vezi A. Lucas şi J. R. Harris, Ancient Egyptian Materials, 1962, p. 434-435; F. N. Hepper, „On the transference of plant names", PEQ 109, 1977, p. 129 ş.urm.

Brad. Termenii ebr. beros, berotim sunt traduşi „chiparos" sau „brad"; aceşti termeni sunt folosiri în popor pentru arbori coniferi în general. Specialiştii în ebraică susţin că aceste nume sunt date ienupărului grecesc înalt, Juniperus excelsa, al cănii lemn a fost importat din Liban pentru construirea casei lui Solomon şi a Templului (1 Împăraţi 5:8, 10), iar din Senir (Hermon) a fost importat lemn pentru corăbii (Ezechiel 27:5) şi de asemenea pentru instrumente muzicale (2 Samuel 6:5).

Cedrul (ebr. ‘erez; gr. kedros). Cedrus Libani, cedrul de Liban, un conifer mare, cu coroană bogată, a fost foarte răspândit în trecut în Mt. Liban, dar în prezent se mai găseşte numai în număr limitat şi este protejat. Lemnul era preţuit foarte mult pentru durabilitatea sa şi a fost folosit, de pildă, pentru construirea casei lui David (2 Samuel 5:11, etc.), a Templului lui Solomon (1 Împăraţi 5:6-10, etc.) şi a Templului nou construit după exilul babilonian (Ezra 3:7). Texte extra-biblice spun că Nebucadneţar a exploatat pădurile din Liban (cf. Habacuc 2:17). Solomon a avut care de război, sau mai probabil lectici (ebr. ‘appiryon) din lemn de cedru (Cântarea Cântărilor 3:9). Cedrii pot atinge o înălţime de 40 m şi scriitorii VT i-au folosit pentru comparaţii cu statura omului (Ezechiel 31:3; Amos 2:9), indicând grandoare (Psalmul 92:12) şi măreţie (2 Împăraţi 14:9). Înţelesul termenului ebr. ‘ezrah în Psalmul 37:35 este neclar („dafin", VA; „cedru de Liban", VSR; „copac verde", trad, rom.), dar în altă parte în VT înseamnă „băştinaş", indicând o plantă indigenă din Palestina.

Lemnul de cedru ars de preot în timpul curăţirii levitice (Levitic 14:4-6, 49-52; Numeri 19:6) nu era lemn de cedru de Liban, ci un pom mic din deşertul Sinai, ienupărul fenician, Juniperus phoenicea, care răspândeşte o aromă când este ars. Vezi Pin, mai jos.

Chiparos. Un copac (Cupressus sempervirens) cu o coroană deasă, înalt de 13-20 m, cu numeroase ramuri mici având frunze ca nişte solzi; oferă un lemn de construcţie excelent. O varietate (var. pyramidalis) cu coroană înaltă este plantată adesea în cimitirele din zona Mediteranei. Termenul ebr. beros (Isaia 41:19; 55:13) este tradus chiparos, la fel ca şi varianta berotim (Cântarea Cântărilor 1:17). Potrivit dovezilor lingvistice, termenul ebr. te’assur (Isaia 41:19; 60:13) trebuie tradus „chiparos". În Osea 14:8 este menţionat un „chiparos verde" şi textul menţionează în continuare rodul lui, care probabil că ar fi comestibil. S-ar părea că este vorba de pinul de stâncă (Pinus pinea) care are o coroană bogată şi care are seminţe comestibile în con.

Dud (gr. sykaminos, Luca 17:6). Dudul negru (Morus nigra), un copac mic şi robust, cu fructe roşii sângerii comestibile, este cultivat în Palestina. Unii cred că acest nume s-ar putea referi la smochinul sicamor, dar nu avem nici un motiv să ne îndoim că dudul negru era cultivat în vremea NT.

Finic (ebr. tamar; gr. phoenix). Finicul sau curmalul Phoenix dactylifera , un copac înalt, subţire, fără crengi, cu un smoc de frunze ca nişte pene, cu o coroană de 3-4 m. Florile mascule şi femele formează inflorescenţe sub formă de ciorchine pe pomi separaţi. Finicul înfloreşte în livezile din valea fierbinte a Iordanului şi se pare că în vremurile biblice a fost plantat ca un pom izolat (Judecători 4:5), deşi roadele copacilor din zonele înalte au fost de calitate slabă. Finicul a împrumutat adesea numele său locului unde a crescut, de ex. Tamar (Ezechiel 47:18-19; 48:28); Haţaţon-Tamar (Geneza 14:7, etc.). Ierihonul a fost numit „cetatea finicilor" (2 Cronici 28:15). Finicul era un simbol de graţie, eleganţă şi verticalitate (Psalmul 92:12; Ieremia 10:5), iar *Tamar a fost folosit şi ca nume de femeie (2 Samuel 13:1; 14:27). A fost de asemenea un simbol de victorie şi bucurie, iar folosirea frunzelor („ramurilor") de finic în timpul intrării lui Isus în Ierusalim (Ioan 12:13) a fost semnificativă (vezi Apocalipsa 7:9). Forma finicului a fost folosită în ornamente arhitectonice (1 Împăraţi 6:29, 32; Ezechiel 40:31). Vezi Goor şi Nurock, op. cit. p. 121-151.

Gorun (ebr. tirza, Isaia 44:14). Un lemn folosit pentru confecţionarea unui idol păgân. Dacă acest nume indică lemnul de stejar de piatră (Quercus ilex) din regiunea mediteraneană centrală, trebuie să fi fost importat. Dar este evident că în acest context este vorba de un gen de stejar autohton. Unele traduceri traduc cuvântul ebr. cu „chiparos" (Cupressus sempervirens), altele cu „platan" (Platanus orientalis) aceşti doi copaci sunt obişnuiţi în Palestina. Cuvântul ebr. tirza este asemănător cu cuvântul ugaritic tisr care înseamnă „chiparos".

Lemn de tin (gr. thyinos, Apocalipsa 18:12). Lemnul arborelui Tetraclinis articulata, un conifer mic originar din Africa de NV. Lemnul este închis la culoare, de esenţă tare şi mirositor; era preţuit de greci şi romani fiind folosit pentru confecţionarea de dulapuri. Un alt nume dat este lemn de citron (care nu este înrudit din punct de vedere botanic cu Citrus) şi unele traduceri folosesc acest nume în textul menţionat; alţi traducători îl identifică cu lemnul de santal.

Măr (ebr. tappuah). Este menţionat mai ales în Cântarea Cântărilor; identitatea acestui fruct a fost controversată multă vreme având în vedere obiecţia (nejustificată) că Palestina este prea caldă şi prea aridă pentru a permite cultivarea satisfăcătoare a merilor adevăraţi (Molus pumila sau Pyrus malus). Totuşi, cuvintele ebr. şi arabe pledează în favoarea acestei redări; pomul oferă o umbră bună, rodul este dulce (Cântarea Cântărilor 2:3) şi aroma este foarte apreciată (Cântarea Cântărilor 7:8). Mărul cultivat se poate să fie originar din regiunea Caucazului şi se dezvoltă bine în livezile din unele regiuni ale Ţării Sfânte. Deşi majoritatea acestor atribute se aplică şi la cais (Armeniaca vulgaris sau Prunus armeniaca), căreia îi corespunde mai mult imaginea din Proverbe 25:11: „mere de aur", totuşi, nu se ştie dacă în vremea aceea caisul era cultivat în Palestina. Această obiecţie este şi mai puternică în cazul lămâiului chinezesc (Citrus medicus), a treia sugestie. A fost propus de asemenea un fruct din Asia de V, gutuia (Cydonia oblonga), dar gustul acesteia este puţin amărui şi în Mişna este folosit un cuvânt ebr. diferit. Vezi Goor şi Nurock, op. cit.

Migdal . Migdalul (Prunus dulcis sau Amygdalus communis) înfloreşte în Ţara Sfântă începând din luna ianuarie. Numele ebr., saqed, „care se trezeşte", sugerează ca este primul dintre toţi copacii care se trezeşte după trecerea iernii. Florile sunt albe cu nuanţe de roz, putând fi asemănate prin analogie cu patriarhul cu păr alb (Eclesiastul 12:5). Frumuseţea migdalului a fost copiată adesea în lucrări ornamentale (Exod 25:33-34). În afară de faptul că sunt bogaţi în ulei, sâmburii de migdale constituiau o mâncare favorită în Palestina şi au fost un dar acceptabil trimis de Iacov în Egipt (Geneza 43:11). Probabil că acesta este copacul indicat în Geneza 30:37 şi este menţionat în Ieremia 1:11-12, unde un joc de cuvinte (saqed şi soqed) ilustrează faptul că Dumnezeu împlineşte cu promptitudine promisiunile Sale. Vezi A. Goor şi M. Nurock, Fruits of the Holy Land, 1968, p. 241-254.

Pin. Avem motive să credem că termenul ebr. ’oren din Isaia 44:14 se referă la bradul de Aleppo (Pinus halepensis) şi nu la cedru. Acest gen de pin este întâlnit în dealurile Palestinei unde terenul este adecvat. Este un copac înalt şi subţire, cu frunzele dispuse ca perechi de ace, iar lemnul este de esenţă moale şi este uşor de prelucrat.

Platan (ebr. ‘armon, Geneza 30:37; Ezechiel 31:8). Platanul (Platanus orientalis), un pom mare cu frunze căzătoare creşte în terenul pietros de lângă văile nurilor din N Palestinei. Are frunze palmate şi inflorescenţe rotunde. În unele traduceri (VA) este redat „castan", dar acesta nu este un pom din regiunea aceea.

Plop (ebr. libneh; beka’im, 2 Samuel 5:23-24; 1 Cronici 14:14-15). Nuiele de plop, migdal şi platan au fost cojite de Iacov când l-a înşelat pe Laban (Geneza 30:37). Plopul (Populus euphratica) este un copac înalt cu frunze foşnitoare (2 Samuel 5:23-24; 1 Cronici 14:14-15) şi la fel ca şi salcia (vezi mai jos) creşte pe malul Iordanului şi al altor râuri unde crengile sale pot prinde uşor rădăcini (Osea 14:5). Prin urmare, este puţin probabil să fie găsit pe vârful munţilor ca un pom umbros unde să fie aduse jertfe (Osea 4:13) şi în acest text ar putea fi vorba de balsam (Styrax officinalis), ale cărui frunze sunt albe pe partea de jos. „Pomul roditor" din Geneza 49:22 se crede că a fost plopul de Eufrat.

Rodiu (ebr. rimmon). Un pom mic sau un arbust (Punica granatum) care creşte sălbatic în unele ţări din Orient, apreciat foarte mult şi cultivat încă din cele mai vechi timpuri, iar câteva locuri din Palestina poartă numele său, de ex. Rimon (Iosua 15:32), Gat-Rimon (Iosua 19:45), En-Rimon (Neemia 11:29). Are o coroană bogată, frunze căzătoare verde închis, are spini puţini, un caliciu mare şi persistent şi flori de un roşu aprins. Când sunt coapte, fructele de forma merelor au o culoare amestecată de galben, brun şi maro, şi conţin o mulţime de seminţe acoperite cu o pieliţă subţire şi înconjurate de pulpa fructului care este apoasă şi are culoarea roză . Există două varietăţi, una dulce şi una acră. Din sucul fructului se prepară o băutură răcoritoare; din seminţe se face un sirop (grenadină), iar din flori se prepara un medicament astringent. Ornamente de forma rodiilor împodobeau haina marelui preot (Exod 28:33), capitelurile stâlpilor de la Templul lui Solomon (1 Împăraţi 7:20) şi siclul de argint care a circulat la Ierusalim între 143-135 î.Cr. Vezi Goor şi Nurock, op. cit., p. 70-88.

Salcie (ebr. ‘arabim, sapsapa). Sălciile (Salix acmophylla şi alte specii) sunt întâlnite de obicei pe malul râurilor permanente din Orientul Apropiat şi în referirile biblice sălciile sunt legate de obicei de mediul lor obişnuit (Iov 40:22; Isaia 25:7; 44:4; Ezechiel 17:5). Sunt tufe sau pomi mici care formează boscheţi. „Sălciile de râu" (Levitic 23:40) şi „sălciile" din Babilon (Psalmul 137:2) sunt considerate, în prezent că au fost de fapt, plopi (Populus euphratica). De fapt, M. Zohary (Flora Palaestina, 1, 1966, p. 29) afirmă că în scrierile post-exilice numele ebr. pentru salcie şi plop au fost echivalente.

„Funiile noi" sau „viţele verzi" folosite de Dalila ca să-l lege pe Samson (Judecători 16:11) se poate să fi fost fişii din coajă de salcie sau vlăstari fibroşi dintr-un arbust din deşert, Thymelaea hirsuta.

Salcâm (ebr. sittim). Mai multe specii de salcâm (Acacia albida, A. tortilis, A. iraqensis) sunt întâlnite în văile din deşertul Sinai şi din valea fierbinte a Iordanului, unde localitatea Sitim şi-a primit numele de la salcâmi (Iosua 2:1). Lemnul lor tare a fost folosit de israeliţi pentru chivotul legământului şi pentru unele părţi din *cortul întâlnirii (Exod 25). Aceşti copaci rămuroşi şi spinoşi au fost printre puţinii copaci disponibili în Sinai care puteau furniza bucăţi de lemn suficient de mari pentru construcţii.

Santal

1. (ebr. ‘algummim, 2 Cronici 2:8; 9:10-11). Se pare că este un lemn originar din Liban şi s-ar putea să fie un conifer numit brad de Cilicia (Abies cilicia). A fost sugerat de asemenea sabina orientală sau ienupărul grecesc (Juniperus excelsa) şi chiparosul veşnic verde (Cupressus sempervirens). O sugestie îndoielnică este că santalul este identic cu lemnul mirositor din Ofir şi că ar fi fost re-exportat din Liban în Iuda, iar autorul Cronicilor a crezut că era originar din Liban. Referirea la „lemn mirositor" în 2 Cronici 9:10-11 pare să fie un exemplu de metateză sau s-ar putea să fie o formă alternativă.

2. Almugă (ebr. ‘almuggim, 1 Împăraţi 10:11-12). A fost importat în Iuda împreună cu aurul din Ofir. Localizarea Ofirului continuă să fie controversată şi identificarea acestui copac este incertă. În mod tradiţional a fost identificat cu santalul roşu (Pterocarpus santalinus), un arbore leguminos mare originar din India şi Ceylon. Alţii, însă, susţin că ‘algummui şi ‘almuggim trebuie identificaţi cu un copac din Liban.

Sicomor. (ebr. siqma, gr. sykomoraia). Smochinul sicomor. Ficus sycomonis, este un copac robust înalt de 10-13 m, cu un trunchi scurt, cu ramuri care se întind foarte mult şi cu frunze veşnic verzi. A fost cultivat şi continuă să fie cultivat în Egipt şi în regiunile joase din Palestina (1 Împăraţi 10:27; 2 Cronici 1:15; 9:27). Lemnul său a fost important în Egipt, unde pomii erau puţini; era folosit pentru sicrie şi alte obiecte de lemn. Fructele sunt comestibile şi au fost suficient de importante încât regele David să numească un supraveghetor care să se îngrijească de măslini şi de sicomori (1 Cronici 27:28), iar psalmistul a considerat distrugerea sicomorilor de un îngheţ ca fiind o calamitate pentru egipteni, comparabilă cu distrugerea viilor (Psalmul 78:47). În Amos 7:14 expresia „strângător de smochine de Egipt" este o traducere greşită, întrucât termenul ebr. înseamnă îngrijitor al fructelor. Această operaţie constă în tăierea capătului fiecărei smochine pentru a asigura coacerea fructului curat, fără insecte. Zacheu s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă pe Isus când trece (Luca 19:4); sicomorii pot fi văzuţi şi în zilele noastre pe străzile unor oraşe din Palestina. Acest pom nu trebuie confundat cu sicomorul european (Acer pseudoplatanus) sau cu platanul din America de N (Platanus), cunoscut şi sub numele de sicomor.

Stejar (ebr. ‘allon, elon) . În Palestina există trei specii de stejar (Quercus). Stejarul de cârmâz (Q. coccifera, cunoscut de asemenea sub numele de Q. calliprinos) are frunze veşnic verzi şi creşte în zonele deluroase unde poate fi văzut ca un arbust, deşi varietatea din Palestina poate forma un copac cu coroană rotundă cu un trunchi rubust dacă este protejat. Este puţin probabil ca în Biblie să se facă referire la unul dintre stejarii cu frunză căzătoare (Q. infectoria), deoarece este întâlnit numai la altitudini mari. Celălalt, stejarul de Vallonea sau Tabor (Q. aegilops, numit şi Q. ithaburensis), este întâlnit în regiunile joase din Palestina, dar defrişările masive au eliminat pădurile care acopereau cândva Câmpia Şaron. Stejarii sunt copaci robuşti cu lemn de esenţă tare care ajung la o vârstă înaintată; fructul lor, ghinda, este aşezat într-o cupă. Există o oarecare confuzie cu terebintul, care avea o statura şi numele ebr. asemănător, dar care este distinct din punct de vedere botanic.

Stejarul era copacul sub care oamenii obişnuiau să stea să se odihnească, (1 Împăraţi 13:14) sau să-şi îngroape morţii (Geneza 35:8; 1 Cronici 10:12). Copacii solitari constituiau monumente (1 Samuel 10:3). Lemnul de stejar este menţionat rareori: este un lemn tare, folosit pentru vâsle (Ezechiel 27:6). Basanul era renumit pentru stejarii săi (Isaia 2:13; Ezechiel 27:6; Zaharia 11:2) şi până în zilele noastre în regiunea aceasta există mulţi copaci de Q. aegilops bine dezvoltaţi. Colorantul roşu sau purpuriu, folosit în ritualurile ebr. (Exod 25:4; 26:1; Evrei 9:19, etc.) era obţinut dintr-o insectă care acoperea ramurile stejarului de cârmâz. Absalom şi-a prins părul într-un stejar (2 Samuel 18:9-10).

Termenul ebr. ’asera este tradus (urmând traducerea LXX, alsos) „stâlp idolesc" („dumbravă" sau „înălţime") (Exod 34:13; Deuteronom 16:21; 2 Împăraţi 17:16, etc.) întrucât se crede că se referă la un pâlc de stejari. Cercetările recente afirmă că termenul nu se referă la copaci, ci la o statuie sau un stâlp totemic al zeiţei canaanite Aşera, soţia lui El, şi de aici vine denumirea „Aşera" şi „Aşerim". Totuşi, era vorba şi de copaci: „Să nu-ţi aşezi nici un idol de lemn" „să nu plantezi nici un pom ca aşerah" (Deuteronom 16:21). „Aduc jertfe... sub stejari, plopi şi terebinţi, a căror umbră este plăcută" (Osea 4:13). Până în zilele noastre dumbrăvi „sacre" de stejari şi terebinţi pot fi văzute în diferite părţi din Palestina.

Tamarisc (ebr. ’esel, Geneza 21:33; 1 Samuel 22:6; 31:13). Un lemn de esenţă moale care creşte în văile din deşert; are numeroase crengi subţiri, frunze ca solzii şi inflorescenţe cu flori roz sau albe. Mai multe specii similare cresc în Palestina (Tamarix aphylla, T. nilotica, T. pentandra, T. tetragyna), în special în apropiere de Beer-Şeba unde Avraam a plantat un tamarisc. (*MANA.)

Terebint, arborele de terpentină (ebr. ‘ela, Isaia 6:13; Osea 4:13). Terebintul din Palestina (Pistacia terebinthus var. palestina sau P. palestina) este un copac mic întâlnit frecvent pe dealuri. Terebintul mult mai mare de la Atlantic (P. atlantica), din locuri mai aride, seamănă cu un stejar şi are un nume similar care poate fi confundat cu acesta în VT. Terebintul era unul dintre copacii sub care erau aduse jertfe pentru că „umbra lor este plăcută" (Osea 4:13).

F.N.H.