cosmetice şi parfumerie
COSMETICE ŞI PARFUMERIE.
I. Introducere
a. Sfera de studiu
Prin cosmetice se înţelege aici gama largă de produse, de la
pulberi minerale, uleiuri şi extracte vegetale şi grăsimi animale care au fost
folosite încă din cele mai vechi timpuri pentru a înfrumuseţa, a ameliora sau a
restaura înfăţişarea personală (cosmetice „vizuale") sau pentru a produce
arome plăcute (cosmetice „odorifere").
b. Vase şi ustensile cosmetice
În Scriptură se vorbeşte prea puţin despre cutii, sticle,
flacoane, linguri şi alte ustensile
cosmetice cunoscute din descoperirile arheologice . În afară de „cutiile cu
parfumuri" menţionate în Isaia 3:20, o traducere a cărei corectitudine a
fost pusă la îndoială, găsim bine cunoscutul vas cu ulei preţios sau mir de
nard cu care femeia pocăită a uns capul lui Cristos (Luca 7:37; cf. Matei 26:7;
Marcu 14:3). În oraşele din Palestina au fost găsite multe vase mici pentru uz
cosmetic; în cele mai multe perioade vasele mici de lut probabil că au fost
folosite pentru arome, iar din Lachiş, din secolul al 14/13-lea, provine un
flacon superb din fildeş, folosit pentru unguente. Femeile egiptene de rang
înalt preferau să folosească linguri cosmetice din fildeş sculptat în formă de
lotus , fecioare, raţe, etc.; aceste linguri erau folosite uneori şi în
Palestina. Pentru vopselele de ochi existau cutii şi tuburi mici, iar vopseaua
era aplicată de obicei cu o spatulă mică din lemn sau bronz. În Egipt au fost
scoase la lumină zeci de asemenea vase şi spatule. (*OGLINDĂ.)
c. Igiena
Pretutindeni în Orientul biblic, uleiul pentru ungerea
trupului - cu scopul de a înmuia pielea arsă de soare - era aproape la fel de
important ca şi mâncarea şi băutura. Folosirea acestui ulei era un lucru
obişnuit, cu excepţia perioadelor de jale vezi Deuteronom 28:40 (pierderea lui,
un blestem); Rut 3:3; 2 Samuel 12:20 (cf. Matei 6:17). Un exemplu izbitor este
îmbrăcarea, hrănirea şi ungerea trupelor repatriate ale regelui Ahaz (cca. 730
î.Cr.), fapt descris în 2 Cronici 28:15. Cei care aveau o pasiune pentru lux
foloseau cu largheţe uleiuri scumpe (Amos 6:6), un mod sigur de a goli punga
(Proverbe 21:17).
Sursele externe confirmă imaginea biblică. În timpul
dinastiei lui Ramses din Egipt (secolul al 13-lea î.Cr.) un papirus menţionează
600 hin de „ulei de uns" pentru un grup de lucrători; altor lucrători li
s-a dat „ulei ca să se ungă, de trei ori pe lună", sau „raţia de grâu şi
raţia de ulei" (vezi R. A. Caminos, Late Egyptian Miscellanies,
1954, p. 307-308, 312, 470). Aceeaşi situaţie putea fi întâlnită în
Mesopotamia, cel puţin începând cu secolul al 18-lea î.Cr. Trebuie să ţinem
cont că articolele cosmetice orientale erau folosite în egală măsură cu scop
utilitar şi cu scop decorativ (vezi textele de la Mari despre împărţirea
uleiului, J. Bottéro, Archives Royales de Mari, 7, textele 5-85.)
II. Parfumerii şi producerea parfumurilor
În 1 Samuel 8:13 Samuel descrie un rege obişnuit „cum au
toate popoarele din jur" şi care cere serviciile „parfumurilor,
bucătarilor şi brutarilor". Trei aspecte ale acestui pasaj sunt clarificate
de surse externe: existenţa parfumeriilor de palat, asocierea dintre producerea
cosmeticelor şi gătit, şi termenul (evr.) de bază rqh.
a. Parfumeriile regale
Marele palat de la Mari, pe Eufratul mijlociu (secolul al
18-lea î.Cr.) avea propriile sale parfumerii, bitraqqi, care trebuia să
furnizeze cantităţi mari de diferite unguente pentru demnitarii şi soldaţii
regelui, cât şi parfumurile de corp necesare pentru ritualuri, sărbători şi
banchete regale, vezi J. Bottéro, Archives Royales de Mari, 7, 1957, Textes
Économiques et Administratifs, p. 3-27 (textele 5-85), 176-183 (diferite
uleiuri), 183-184 (cantităţi mari), 274, n. 2 şi p. 360 (bit-raqqi).
b. Metode manufacturiare asociate cu gătitul
Textul din 1 Samuel 8:13, care grupează împreună facerea
parfumurilor, gătitul şi coptul, este în concordanţă cu obiceiurile antice.
Tehnicile folosite în parfumerie erau înrudite cu gătitul. Parfumul din flori,
etc. putea fi extras şi „fixat" prin trei procese. Primul este numit enfleurage
şi constă în cufundarea florilor în grăsime şi schimbarea lor continuă. Al
doilea este macerarea: cufundarea florilor, etc. în grăsime fierbinte sau în
ulei fierbinte, încălzit la 65°C (150°F). Acest proces era cel mai răspândit şi
cel mai apropiat de gătit. Al treilea proces este extracţia: stoarcerea
sucurilor aromate prin presarea florilor, etc., într-un sac. Uleiul de mir şi
alte răşini erau obţinute prin încălzirea substanţelor de interes într-o
grăsime/ulei de tip „fixativ" (la care se adăuga apă pentru a reduce evaporarea
aromelor); esenţa de parfum de mir sau alte răşini era transferată în felul
acesta în grăsime, iar din aceasta putea fi filtrată ca un lichid parfumat.
Pentru aceste procese, vezi R. J. Forbes, Studies in Ancient Technology,
3, 1955, p. 9-10 şi bibliografia, şi A. Lucas, JEA 23, 1937, p. 29-30, 32-33.
Textele N Canaanite de la Ugarit menţionează „uleiul parfumierului" (smn
rqh; vezi Gordon, Ugaritic Literature, 1949, p. 130) şi articole cum
sunt „10 logi de ulei", „3 logi de parfum" (tlt lg rqh; vezi
Gordon, Ugaritic Textbook, 3, 1965, p. 427, nr. 1354 - secolul 14/13
î.Cr.; aceeaşi unitate de măsură (log - sau „pahar") este folosită în
Levitic 14:10, 12, 15, 21, 24) (*GREUTĂŢI ŞI MĂSURI).
Aceste procese, înrudite cu gătitul cu grăsimi, etc., sunt
zugrăvite uneori în picturile din mormintele egiptene din secolul al 15-lea
î.Cr., care arată oameni care toarnă şi agită amestecul în vase încălzite, sau
care dau răşinilor aromate forme interesante. Exemple tipice pot fi întâlnite
în Davies, JEA 26, 1940, placa 22 cu p. 133, şi Forbes, op. cit., p. 13 şi fig.
1. Aspectul de gătit al parfumeriei este oglindit direct în termenul egiptean
corespunzător lui „parfumier", ps-sgnn, lit. „bucătar (gătitor) de
unguent", cât şi în folosirea focului în reţetele complexe de cosmetice
din Asiria (pentru acestea vezi E. Ebeling, Parfümrezepte und Kultische
Texte aus Assur, 1950).
c. Terminologia rqh
Participiul obişnuit roqah este folosit pentru
„parfumier" în Exod 30:25, 35; 37:29, cât şi în 1 Cronici 9:30, unde se
referă la preoţii însărcinaţi de David şi Saul să facă parfumuri pentru cortul
întâlnirii. Termenul apare şi în Eclesiastul 10:1, unde este identic cu
termenul ugaritic smn rqh citat mai sus. raqqah, fem. raqqaha,
este forma de substantiv pentru „parfumier de profesie"; acest ultim
termen este întâlnit în 1 Samuel 8:13, iar primul termen apare în Neemia 3:8,
„Hanania, dintre (lit. „fiul") făcătorii de mir". (Cf. Mendelsohn,
BASOR 80, 1940, p. 18). Dintre cuvintele care înseamnă „parfum", roqah
apare în Exod 30:25; 5, 35; riqquah, „unguente", în Isaia 57:9; reqah,
se referă la vinuri aromate în Cântarea Cântărilor 8:2 (*MÂNCARE); merqah,
„parfum" sau „mireasmă", în Cântarea Cântărilor 5:13; meruqqahim
este forma verbală pasivă în expresia „pregătită după meşteşugul celui ce
pregăteşte mirul", în 2 Corinteni 16:14; mirqahat este „untdelemn,
parfum" în expresia „făcători de tămâie mirositoare", 1 Cronici 9:30,
cât şi în expresia: „Un untdelemn, o amestecătură mirositoare, făcută după
meşteşugul făcătorilor de mir", în Exod 30:25; în fine, merqaha,
„vas plin cu mir", în Iov 41:31, cât şi într-un imperativ, „fierbe bine
carnea", într-un context culinar (carne condimentată?), în Ezechiel 24:10
(un text dificil).
III. Cosmetice „vizuale"
a. Vopsirea feţei şi a corpului
Încă din cele mai vechi timpuri femeile din Orient obişnuiau
să se vopsească în jurul ochilor şi să-şi înnegrească sprâncenele cu paste
minerale care erau de obicei negre. La început acest obicei a avut un scop
medicinal (să protejeze ochii de lumina puternică reflectată), dar a devenit
repede o modă pentru femei, mărind aparent conturul ochilor şi dând impresia că
privirea este mai intensă. Lucrul acesta este atestat în Egipt, Palestina şi
Mesopotamia.
Se spune ca regina Izabela a folosit asemenea cosmetice în
anul 841 î.Cr. Pasajul din 2 Împăraţi 9:30 arată că ea „şi-a uns sprâncenele (puk),
şi-a împodobit capul" înainte de a merge la fereastră de unde a fost
aruncată la porunca lui Iehu, ca să moară. Mai bine de două secole mai târziu
doi profeţi evrei au descris naţiunea lor idolatră, necredincioasă faţă de
Dumnezeu, ca pe o femeie machiată pentru iubiţii ei nelegitimi, Ieremia (4:30)
spune: „Îţi vei sulemeni ochii" (lit. „îti vei mări ochii cu vopsea de
ochi", puk), în timp ce Ezechiel (23:40) spune: „Te-ai sulemenit (kahal)
la ochi..." Observaţi de asemenea numele celei de-a treia fiice a lui Iov
(42:14), Cheren-Hapuc, „corn cu vopsea de ochi" - adică, o sursă de
frumuseţe. Vopseaua pentru ochi era preparată prin măcinarea mineralelor ca o
pudră fină şi amestecarea lor cu apă sau cu clei pentru a forma o pastă care să
poată fi păstrată într-o cutie şi aplicată pe faţă cu degetul sau cu o spatulă
(vezi I. b., mai sus).
Trebuie să spunem câteva cuvinte despre mineralele folosite.
Pe vremea romanilor era folosit în preparatele pentru ochi un compus de
antimoniu; denumirea lat. a sulfurii de antimoniu şi apoi a antimoniului însuşi
este stibium . Din nefericire aceasta a făcut ca vopselele orientale de
ochi să fie denumite în general antimoniu sau stibiu şi această denumire este
în mare măsură greşită. În Egipt verdele de malachit a ajuns să fie înlocuit
curând de vopseaua neagră de ochi (egipt. msdmt). Analiza multor
eşantioane excavate a arătat că vopseaua consta în principal din galena
(sulfura de plumb), fără să conţină antimoniu decât ca impuritate accidentală,
(vezi A. Lucas, Ancient Egyptian Materials and Industries, 1962, p.
80-84 şi cf. p. 195-199). În Mesopotamia babilonienii numeau vopseaua lor de
ochi guhlu, despre care se crede că era galena sau antimoniu/stibiu.
(Pentru cea dintâi, vezi Forbes, Studies in Ancient Technology, 3, p.
18, care nu aduce nici o dovadă în sprijinul propunerii sale; pentru cel din
urmă, vezi R. C. Thompson, Dictionary of Assyrian Chemistry and Geology,
1936, p. 49-51, unde dovezile aduse sunt irelevante - dar „creioanele de
plumb" se potrivesc mai bine cu galena decât cu antimoniul.) Termenul guhluo
este acelaşi cu termenul evr. kahal, „a vopsi (ochii)" şi a trecut
în limba arabă ca şi kohl, „vopsea de ochi". Cuvântul arab modern kohl
este folosit frecvent pentru funingine umezită; el poate să includă galena, dar
nu antimoniu (cf. Lucas, op. cit., p. 101). De aceea, este foarte probabil că
termenul evr. puk, „vopsea de ochi", s-a referit la galena şi nu la
antimoniu. Astfel, ‘abne puk din visteria Templului (1 Cronici 29:2) ar
putea însemna „bulgări de galena". Folosirea termenului puk în
Isaia 54:11 poate presupune folosirea galenei (pulverizate) ca şi component
(închis la culoare) al unui adeziv (de ex. răşină) pentru montarea pietrelor
preţioase. Pentru răşină combinată cu minerale pulverizate pentru a forma
adezivi coloraţi pentru montarea bijuteriilor, etc., vezi Lucas, op. cit., p.
12-13. În Egipt ocrul roşu (oxid roşu de fier), găsit deseori în morminte, a fost
probabil folosit ca o pudră pentru a colora obrajii (Lucas, op. cit., p. 104).
Femeile egiptene foloseau de asemenea pămătufuri de pudră (Forbes, op. cit., p.
20 şi fig. 4) şi ruj de buze (vezi picturile cu culori vii reproduse în ANEP,
p. 23, fig. 78). În antichitate frunzele plantei aromate henna (vezi IV, mai
jos) erau zdrobite pentru a extrage din ele un colorant roşu pentru picioare,
mâini, unghii şi păr (Lucas, op. cit., p. 107). În Mesopotamia sumerienii
foloseau ca pudră de faţă ocru galben, cunoscut sub numele de „lut auriu"
sau „flori în obraji" - babilonienii foloseau în mod obişnuit ocru roşu
(Forbes, op. cit., p. 20). Nu încape îndoială ca asemenea farduri erau pe
placul evreicelor cochete, cum sunt cele din Isaia 3:18-26.
b. Aranjarea părului
Aranjarea părului făcea parte din ţinută în Orientul
Apropiat. În Egipt frizeri pricepuţi îngrijeau părul (şi perucile)
demnitarilor. Pentru descrieri ale acestor frizeri cât şi detalii despre
coafurile şi acele de păr folosite, vezi ANEP, p. 23, fâg. 76-77 şi ref. de la
p. 259, cât şi E. Riefstahl, JNES 15, 1956, p. 10-17 şi plăcile 8-14.
Mesopotamia a avut o modă proprie în ce priveşte coafura (cf. B. Meissner, Babylonien
und Assyrien, 1, 1920, p. 410-411; RA 48, 1954, p. 113-129, 169-177- 49, p.
9 ş.urm.). Canaanul şi Israelul oferă exemple de coafuri diverse cu păr lung
sau scurt (vezi G. E. Wright, Biblical Archaeology, 1957, p. 191 şi fig.
136-137, 72). În acest context putem înţelege batjocura lui Isaia (3:24) şi
observaţia că Izabela şi-a împodobit capul (2 Împăraţi 9:30). Pieptenii
ornamentaţi erau răspândiţi (vezi, de ex. ANEP p. 21, fig. 67). Bărbaţii din
lumea semitică (spre deosebire de egipteni) purtau barbă şi îşi îngrijeau părul
- mărturie stau cele şapte şuviţe ale lui Samson (Judecători 16:13, 19).
Briciul era de asemenea cunoscut în VT (de ex. Ezechiel 5:1, etc.) cât şi în
Orientul antic (ANEP, p. 24, fig. 80-83). Erau căutate şi remedii pentru a
restaura ravagiile produse de îmbătrânire. Printre reţetele găsite în
papirusurile medicale egiptene se include una intitulată optimist: „Carte de
transformare a unui om bătrân într-unul tânăr" - câteva reţete au fost
destinate pentru îmbunătăţirea aspectului pielii (vezi traducerile din Forbes,
op. cit., p. 15-17).
IV. Cosmetice „odorifere" pentru uz personal
a. Parfumuri în Cântarea Cântărilor
„Mirodeniile" sunt semen (tob) (1:3; 4:10); reah,
„mireasmă", se aplică în egală măsură la unguentele produse de om (1:3)
cât şi la aromele naturale (2:13). Termenul tradus „nard" (1:12; 4:13-14)
este probabil acelaşi cu lardu din inscripţiile asiro-babiloniene,
rădăcina de Cymbopogon schoenanthus, importat probabil din Arabia (vezi
R. C. Thompson, Dictionary of Assyrian Botany, 1949, p. 17). În NT nardos
pistike, „nard scump" (Marcu 14:3; Ioan 12:3), este probabil Nardostachys
jatamansi din India (Himalaia), un produs foarte scump importat în
Palestina în vremea romanilor. „Bether" (Cântarea Cântărilor 2:17, VA) fie
că este numele unui loc, fie că este „crăpătură în munte", şi nu o aromă.
Pentru mir (1:13; 3:6; 4:6; 5:1) şi mir lichid, mor ober (5:5,13) vezi
secţiunea V. a, mai jos; pentru tămâie, vezi V. b,
mai jos. Expresiile „munte de mir, deal de tămâie, munţi plini de mirozne"
(4:6;8:14) poate să fie o aluzie la terasele (menţionate şi în textele egiptene)
pe care creşteau pomii care produceau aceste arome.
În 1:14; 4:13 termenul koper poate fi planta henna cu
flori mirositoare, ale cărei frunze erau zdrobite pentru a extrage un colorant
roşu; vezi despre henna, Lucas, op. cit., p. 107,355-357. Termenul „mir",
în 3:6, este mequţţeret, care are aceeaşi rădăcină ca şi qetoret,
„tămâie"; în ce priveşte „miresmele negustorilor de mir", vezi
referiri la pudre şi pămătufuri, de la sfârşitu! secţiunii III. a,
mai sus. În 4:14 termenul karkom este tradus de obicei „şofran"- ar
putea fi una sau amândouă varietăţile de şofran - crocus şi turmeric, care
produc un colorant galben (Thompson, op. cit., p. 160-161, şi ref. din acestea
despre asir. azupiranu şi kurkanu). Pentru trestie mirositoare şi
scorţişoară, vezi V. a, mai jos; pentru aloe, vezi *ierburi.
Versetele 5:13; 6:2 fac aluzie la straturi de miresme (plante aromate?), bosem,
referindu-se probabil aici la balsamul de Galaad şi nu la sensul mai general de
miresme. Pentru mandragore (7:13), vezi *Plante. „Vinul mirositor" (8:2)
este cunoscut şi în alte locuri din Orientul antic (*MÂNCARE).
b. Alte referiri
Termenul bosem, „parfum" (în trad. rom. „miros
plăcut"), din Isaia 3:24 este un termen general în Scriptură şi înseamnă
„arome"; cf. darurile reginei din Seba (1 Împăraţi 10:2, 10), tezaurele
lui Ezechia (2 Împăraţi 20:13) şi referirile din Cântarea Cântărilor (4:10, 14,
16; 8:14). Curăţirea şi înfrumuseţarea trupului se pare că este subînţeleasă în
termenul tamruq folosit în Estera 2:3 (rom. „gătit"), când Estera
şi alte fecioare se pregăteau pentru regele Ahaşveroş. În Proverbe 27:9 este
folosit termenul qetoret, „tămâie". „Untdelemnul mirositor"
din Eclesiastul 7:1 (ca şi în Cântarea Cântărilor 1:3) este semen tob,
exact acelaşi termen, samnu tabu, folosit deja de un demnitar în una
dintre tăbliţele de la Mari din secolul al 18-lea î.Cr. care a cerut asemenea
undelemn ca să se maseze cu el (C. F. Jean, Archiv Orientálni 17:1,
1949, p. 329, A 179, 1. 6). Parfumurile erau puse pe haine (Psalmul 45:8), erau
stropite pe paturi (Proverbe 7:17), iar untdelemnul scump (semen tob,
din nou) era turnat pe cap, ca la ungerea lui Aaron (Psalmul 133). Parfumuri
sau arome erau arse la funeraliile demnitarilor (2 Cronici 16:14). Pentru
Geneza 37:25, vezi secţiunile „Mir", „Balsam", „Arome" din
articolul Ierburi, cât şi articolul despre Iosif.
V. Parfumuri sacre
a. Uleiul sfânt pentru ungere
Folosit pentru ungerea cortului şi a mobilierului şi
uneltelor din el, cât şi pentru instalarea în funcţie a preoţilor aaronici; nu
era destinat pentru folosire profană (Exod 30:22-33). Pot fi identificate
câteva dintre componentele acestui ulei. Mirul, ebr. mor, este o răşină
aromată produsă de arbori din speciile balsamo-dendron şi commiphora
din S Arabiei şi din Somalia. Aroma îi este dată de uleiurile volatile pe care
le conţine în proporţie de 7-8%. Această esenţă putea fi încorporată într-un
parfum lichid în urma încălzirii cu ulei sau grăsimi fixative şi a filtrării
(vezi II. b, mai sus). „Mirul lichid" (în trad. rom. „smirnă")
apare în Cântarea Cântărilor 5:5,13; în Exod 30:23 probabil că este avută în
vedere aceeaşi substanţă, deşi termenul folosit este diferit (mor-de-ror,
fiind probabil echivalent cu smn mr) din Textele canaanite de la Ugarit,
datând din secolele al 14/13-lea (Gordon, Ugaritic Literature, 1949, p.
130: textele 12 + 97, rândurile 2, 8, 15 şi 120, rândul 15), cât şi în
Scrisorile contemporane de la Amarna, Nr. 25, IV: 51 (saman murri); prin
urmare, cuvântul ebr. mor este vechi, nu un cuvânt „nou", cum se afirmă
în mod greşit în BDB, p. 600b. Termenul egiptean ‘ntyw, „mir", era
folosit de asemenea pentru a indica această formă lichidă folosită pentru
ungere şi pentru scopuri medicale (vezi Erman şi Grapow, Wörterbuch der
Aegyptischen Sprache, 1, p. 206:7).
Acest gen de mir lichid este adevăratul stacte
(Lucas, JEA, 23, 1937, p. 929-33; Thompson, Dictionary of Assyrian Botany,
p. 340).
Identificarea precisă a „scorţişoarei dulci", qinnmon
besem (Exod 30:23; cf. Proverbe 7:17; Cântarea Cântărilor 4:14), este incertă.
Nu există nici o dovadă clară că acest termen ar reprezenta Cinnamonum zeylanicum,
originar din Ceylon; este posibil să fie vorba de alte plante cu scoarţă sau cu
lemn aromat şi care fac parte din grupul cinnamon/cassia (cf. Thompson, op.
cit., p. 189-190). Nu se ştie cu certitudine dacă termenul egiptean „lemn de ti-sps"
înseamnă „scorţişoară" (Forbes, Studies in Ancient Technology, 3,
p. 8, Tabelul II, şi Lucas, op. cit., p. 354, prin implicaţie), vezi de
asemenea „casia", în continuare. Pentru (exemple de) lemnul aromat folosit
în cosmetică în Egipt, vezi Lucas, p. 119; Shamshi-Adad I, regele Asiriei, a
căutat de asemenea astfel de lemn (G. Dossin, Archives Royales de Mari,
1, Nr. 88,11. 27-30 - isu riqu).
„Trestia mirositoare" (Exod 30:23) redă termenul ebr. qeneh-bosem
şi este identificată cu „trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată"
(Ieremia 6:20; vezi şi Ezechiel 27:19), qaneh haţţob, deşi identificarea
este incertă. Aceasta din urmă, însă, este probabil să fie qanu ţabu din
textele asiro-babiloniene datând din secolul al 18-lea î.Cr. încoace (pentru
textele de la Mari, vezi C. F. Jean, Archiv Orientálni 17:1, 1949, p.
328). Probabil că este vorba de planta Acorus calamus care are un rizom
aromat; vezi Thompson, op. cit., p. 20-21. În Regatul Nou al Egiptului,
secolele 15-12 î.Cr., planta aromată knn este identificată cu Acorus
calamus (G. Jéquier, Bulletin de l’Institut Français d’Archéologie
Orientale 19, 1922, p. 44-45, 259 şi n. 3; Caminos, Late-Egyptian
Miscellanies, 1954, p. 209 -ulei de knni). Tulpine adevărate ale
acestei plante sau ale unor plante similare au fost găsite în mormântul lui
Tutankhamon, cca. 1340 î.Cr., în vase cu inscripţia „parfum" (Lucas,
p.119). Cei „50 de talanţi de trestie", dintr-o tăbliţă de la Ugarit (Gordon,
Ugaritic Literature, p. 130, text 120:9-10), menţionaţi alături de alte
produse aromate se poate să fie trestie dulce, dar este improbabil că ar fi
scorţişoară (Sukenik, Tarbiz 18, 1947, p. 126; vezi, Gordon, Ugaritic
Textbook, 3, 1965, p. 479, No. 2244).
În fine, mai avem casia, corespondentul termenului ebr. qidda
în Exod 30:24 şi Ezechiel 27:19. Oricare ar fi adevărata identitate a acesteia,
este foarte posibil să fie aceeaşi plantă cu egip. kdt din Papirusul
Harris I, din cca. 1160 î.Cr. (vezi Forbes, op. cit., p. 8, Tabelul II).
Celălalt termen ebr. tradus frecvent „casie" - qesi’ah - este şi
mai puţin cunoscut. Totuşi, dacă acest termen are un înţeles paralel cu
termenul arab salihah, „cojit", iar acesta la rândul lui este
similar cu termenul asiro-bab. kasi siri (aşa cum sugerează Thompson,
op. cit., p. 191), ar fi posibil ca termenul asir. qulqullanu, în limba
arabă modernă qulqul, să fie tora Cassia (Thompson, op. cit., p.
188-192). Cf. numele celei de-a doua fiice a lui Iov (Iov 42:14). (*IERBURI, Casia).
b. Tămâia sacră
Pentru semnificaţia tămâiei, vezi *Tămâie. Aici ne vom ocupa
numai de compoziţia ei. Termenul ebr. general pentru tămâie (care apare uneori
ca „fum" sau „mireasmă", „parfum") este qetoret, cunoscut
ca un cuvânt împrumutat din egip. din secolul al 12-lea î.Cr. (Erman şi Grapow,
Wörterbuch d. Aeg Sprache, 5, p. 82:3); sunt întâlnite şi alte forme
care derivă de la rădăcina qtr. În tămâia sacră din Exod 30:34-38
ultimele două componente sunt cel mai uşor de identificat. Dintre acestea, ebr.
helbenah este aproape cert galban, Ferula galbaniflua Boiss.,
care creşte în Persia şi care este cunoscută în Mesopotamia (bab. buluh-hum)
începând din mileniul al 3-lea î.Cr. (Vezi Thompson, op. cit., p. 342-344; W.
von Soden, Akkadisches Handwörterbuch, Lieferung 2, 1959, p. 101 şi
ref.)
Tămâia, ebr. lebonah („alb"), este numită după
înfăţişarea ei, fiind cea mai albă dintre răşinile aromate folosite ca tămâie;
este obţinută din arbori din genul Boswellia din S Arabiei şi din
Somalia şi este „olibanum"-ul clasic. Regina egipteană Hatshepsut se pare
că a adus asemenea arbori în Egipt în cca. 1490, sfere mici de tămâie au fost
găsite în mormântul lui Tutankhamon (cca. 1340 î.Cr.). Vezi Lucas, op. cit, p.
111-113. Teremnul natap, „stropi", „picături", este tradus
stacte în LXX, dar pentru adevăratul stacte, vezi secţiunea V. a
de mai sus, despre mir. Numele sugerează o secreţie naturală care este
potrivită să fie folosită ca tămâie - probabil o răşina aromată (cf. Lucas, op.
cit., p. 116; Thompson, op. cit., p. 340-342) sau balsam de Galaad, opobalsamum,
etc., pentru care vezi Thompson, p. 363-364. Ultimul termen, sehelet,
este foarte incert; LXX îl redă ca onyx - parte a unei moluşte care
produce un miros atunci când este arsă (Black şi Cheyne, EBi, în secţiunea
despre „Onycha"). S-ar putea să fie un produs al unei plante, sihiltu
folosită în medicina asiriană (aram. ssihla), Thompson, Dictionary of
Assyrian Chemistry, 1936, p. 73 şi n. 1; este puţin probabil să fie
termenul asir. sahle, „creson" (pentru aceasta vezi Thompson, Dictionary
of Assyrian Botany, 1949, p. 55-61). Dar termenul shlt, inclus în
textul Ugaritic 12+97 alături de arome şi mâncăruri (Gordon, Ugaritic
Literature, p. 130, 1. 4; Ugaritic Textbook, 3, p. 488, No. 2397),
s-ar putea să fie identic cu termenul ebr. sehelet şi chiar cu termenii
asir. sihiltu şi aram. ssihla care au fost menţionaţi deja. Nici
unul dintre aceşti termeni nu este asir. sahullatu, deoarece acesta ar
trebui citit hullatu (Thompson, op. cit., p. 69). În prezent este prea
riscant să încercăm o soluţionare mai exactă.
Pentru o încercare de reconstituire a tămâii sacre din Exod
30, vezi Progress, vol. 47, Nr. 264, 1959-60, p. 203-209, cu o mostră.
K.A.K.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu