Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

inimă


INIMĂ (ebr. leb sau lebab; gr. kardia). Termenul este folosit cu referire la centrul lucrurilor (Deuteronom 4:11; Iona 2:3; Matei 12:40); rădăcina cuvântului ebr., care este obscură, ar putea însemna „centru".

Referirile la organul fizic ca atare sunt puţine şi nu sunt deloc specifice. Cea mai clară referire este în 1 Samuel 25:37. În 2 Samuel 18:14 şi 2 Împăraţi 9:24 sensul pare să fie mai larg, indicând organele interne în general, mai ales că în primul pasaj se spune că Absalom a rămas în viaţă după ce trei săgeţi i-au străpuns „inima". Această lipsă de definire fiziologică exactă este tipică pentru gândirea ebraică, în special cu privire la organele interne. În Psalmul 104:15, de exemplu, „inima" este afectată de mâncare şi băutură şi deşi acest lucru s-ar putea să nu fie adevărat într-un sens fiziologic direct, totuşi este adevărat din experienţa oamenilor, dacă atribuim termenului „inimă" sensul mai larg de „om lăuntric".

Evreii gândeau sub aspectul experienţei subiective şi nu sub cel al observaţiei obiective, ştiinţifice şi de aceea trebuie evitată greşeala modernă de supra-divizare. Evreul se gândea şi vorbea despre om în întregimea sa - cu toate atributele sale fizice, intelectuale şi fiziologice, iar inima era concepută ca un centru de conducere al tuturor funcţiilor. Inima îl face pe om sau pe animal să fie ceea ce este şi îi controlează toate acţiunile (Proverbe 4:23). Caracter, personalitate, voinţă, minte sunt termeni moderni care reflectă ceva din înţelesul „inimii" în sensul în care acest termen este folosit în Biblie. (Vezi *TRUP, unde este menţionată sinecdoca.)

H. Wheeler Robinson face următoarea clasificare a diferitelor sensuri în care sunt folosite cuvintele leb şi lebab.

a. Sens fizic sau figurat („mijloc"; 29 ori).

b. Personalitate, viaţă lăuntrică sau caracter în general (257 ori, de ex. Exod 9:14; 1 Samuel 16:7; Geneza 20:5).

c. Stări psihice ale conştiinţei - o gamă foarte largă (166 ori); beat (1 Samuel 25:36); bucurie sau tristeţe (Judecători 18:20; 1 Samuel 1:8); îngrijorare (1 Samuel 4:13); curaj şi frică (Geneza 42:28); dragoste (2 Samuel 14:1).

d. Activităţi intelectuale (204 ori); atenţie (Exod 7:23); meditaţie (Deuteronom 7:17); memorie (Deuteronom 4:9); pricepere (1 Împăraţi 3:9); deprinderi tehnice (Exod 28-3) (ultimele două texte = „minte" în VSR).

e. Voinţă sau scop (195 ori; 1 Samuel 2:35) - acesta este unul dintre sensurile caracteristice ale termenului înVT.

În NT termenul este folosit într-un sens similar şi C. Ryder Smith scrie: „Ea (inima) nu îşi pierde sensul fizic, deoarece este făcută din „carne" (2 Corinteni 3:3), dar ea este sediul voinţei (de ex. Marcu 3:5), al intelectului (de ex. Marcu 2:6, 8) şi al simţirii (de ex. Luca 24:32). Aceasta înseamnă că „inimă" este termenul din NT care se apropie cel mai mult de sensul de „persoană””.


În Biblie nu există nici o sugestie că centrul conştiinţei, al gândirii şi al voinţei ar fi creierul. Inima este cea folosită în sensul acesta şi deşi este folosită şi cu referire la sentimente, cel mai frecvent se referă la organele inferioare (*MĂRUNTAIE etc.) care sunt legate de sentimente, în măsura în care sunt distinse. Ca o afirmaţie generală, este adevărat că Biblia pune centrul psihologic pe o treaptă anatomică mai joasă decât vorbirea modernă curentă care foloseşte termenul „minte" pentru conştiinţă, gândire şi voinţă, şi „inimă" pentru sentimente.

Probabil că termenul modern „minte" este cel mai apropiat de sensul biblic al cuvântului „inimă" şi în unele traduceri moderne (VSR) este folosită această echivalenţă (de ex. Eclesiastul 1:17; Proverbe 16:23). „Inima", însă, este un termen mai vast şi Biblia nu face distincţie între procesele raţionale şi mintale aşa cum face filozofia greacă.

C. Ryder Smith sugerează că „Prima şi cea mai mare Poruncă probabil că înseamnă: „Să iubeşti (agapan) pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta - adică, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta" (Marcu 12:30, 33).

Totuşi, inima omului nu face întotdeauna aşa. Inima nu este cum ar trebui să fie (Geneza 6:5; Ieremia 17:9) şi VT ajunge la punctul culminant al înţelegerii faptului că este nevoie de o schimbare a inimii (Ieremia 24:7; Ezechiel 11:19) şi lucrul acesta, desigur, este împlinit în NT (Efeseni 3:17).

Există oameni excepţionali ale căror inimi sunt după voia lui Dumnezeu (1 Împăraţi 15:14; Psalmul 37:31; Faptele Apostolilor 13:22) deşi din ceea ce ştim despre David, la care se refera ultimul pasaj, este evident că lucrul acesta nu este adevărat în sens absolut, însă pocăinţa şi convertirea continuă să constituie o necesitate (2 Împăraţi 23:25, cu privire la Iosia).

Atitudinea potrivită a inimii începe cu zdrobirea ei (Psalmul 51:17), care simbolizează umilinţa şi pocăinţa, şi este o expresie sinonimă cu „un duh (ruah) zdrobit". Frângerea inimii este necesară deoarece inima împietrită este aceea care nu se supune voii lui Dumnezeu (Ezechiel 11:19). De asemenea, o inimă „grasă" sau „netăiată împrejur" este o inimă care nu acceptă voia lui Iahve (Isaia 6:10; Ezechiel 44:7).

Iahve cunoaşte inima fiecăruia şi nu este înşelat de înfăţişarea exterioară (1 Samuel 16:7) şi o rugăciune potrivită este ca El să cerceteze şi să cunoască inima (Psalmul 139:23) şi să o curăţească (Psalmul 51:10). O „inimă nouă" trebuie să fie ţinta celor răi (Ezechiel 18:31) şi aceasta înseamnă ca legea lui Dumnezeu să nu fie doar un lucru exterior, ci ea să fie „scrisă pe tabla inimii" şi să o curăţească (Ieremia 31:33).

Aşa se face că inima, izvorul tuturor dorinţelor, trebuie păzită (Proverbe 4:23) iar învăţătorul are ca scop să câştige inima copilului pentru calea cea bună (Proverbe 23:26).

Cei cu inima curată îl vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5:8) şi sfinţii pot înţelege dragostea de Dumnezeu prin faptul că Isus Cristos locuieşte în inimile lor, prin credinţă (Efeseni 3:17).

BIBLIOGRAFIE
A. R. Johnson, The Vitality of the individual in the Thought of Ancient Israel, 1949, p. 77 ş.urm; C. Ryder Smith, The Bible Doctrine of Man, 1951; H. Wheeler Robinson, The Christian Doctrine of Man, 1911; F. Baumgärtel, J. Behm, TDNT 3, p. 605-613; H. Koster, TDNT 7, p. 548-559; T. Sorg, NIDNTT 2, p. 180-184; H. - H. Esser, NIDNTT 2, p. 599 ş.urm.

B.O.B.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: