muzica şi instrumentele muzicale
MUZICA ŞI INSTRUMENTELE MUZICALE.
I. Muzica
Întrucât VT se referă frecvent la muzică, este
evident că ea a jucat un rol important în cultura ebraică. Conform tradiţiei,
Iubal, fiul lui Lameh, care a fost „tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi
cu cavalul" (Geneza 4:21), a fost cel care a inventat muzica. Legătura
strânsă care există între păstorit şi arta muzicii este arătată în faptul că
Iubal a avut un frate mai mare decât el, Iabal, care a fost „tatăl celor ce
locuiesc în corturi şi păzesc vitele" (Geneza 4:20).
Mai târziu, muzica a fost consacrată slujbelor
religioase din templu, dar a fost folosită şi într-un context laic încă din
cele mai vechi timpuri. Astfel Laban l-a mustrat pe Iacov că a plecat pe furiş
fără să-i dea ocazia să-i ureze drum „în mijlocul veseliei şi al cântecelor, în
sunet de timpane şi alăută" (Geneza 31:27). Muzica era folosită frecvent
la ocazii de bucurie când, de obicei, era legată de *dans. Existau cântece de
triumf după victoriile repurtate în bătălie (Exod 15:1 ş.urm.; Judecători 5:1
ş.urm.). Miriam şi celelalte femei au sărbătorit prăbuşirea lui Faraon şi a
călăreţilor lui „cu timpane şi jucând" (Exod 15:20 ş.urm.), iar Iosafat
s-a întors victorios la Ierusalim „în sunete de alăute (psalterion, VA)
şi de arfe (harpe, n.tr.) şi trâmbiţe" (2 Cronici 20:28). Muzica, cântatul
şi dansul erau activităţi obişnuite ale ospeţelor (Isaia 5:12; Amos 6:5). În
particular, acestea erau activităţi care puteau fi întâlnite la festivalurile
culesului viei (Isaia 16:10) şi la nunţi (1 Macabei 9:37, 39). Împăraţii au
avut cântăreţii şi instrumentiştii lor (2 Samuel 19:35; Eclesiastul 2:8).
Băiatul care păstorea oile avea şi el lira lui (1 Samuel 16:18). Tinerii de la
porţile cetăţii savurau muzica lor (Plângerile 5:14). Chiar şi prostituata îşi
sporea puterea de seducţie printr-un cântec (Isaia 23:16).
Muzica era fost folosită în vreme de jale cât şi în
vreme de bucurie. Bocetul (qina) care formează conţinutul cărţii
Plângerile lui Ieremia şi cântecul de jale pe care l-a cântat David pentru Saul
şi Ionatan (2 Samuel 1:18-27) sunt exemple evidente. Angajarea bocitorilor la
înmormântări a ajuns să fie un obicei practicat destul de frecvent. Printre
aceşti se aflau de obicei cântăreţii cu fluierul (Matei 9:23). Conform celor
spuse de Maimonides, era de aşteptat ca şi cel mai sărac soţ să angajeze cel
puţin doi cântăreţi cu fluierul şi cel puţin o bocitoare pentru înmormântarea
soţiei sale (Misnayot 4).
După cum muzica a fost o parte integrantă a vieţii
sociale a evreilor, tot aşa ea şi-a avut locul ei în viaţa religioasă. 1
Cronici 15:16-24 conţine o relatare detaliată cu privire la faptul că David a
înfiinţat un cor levitic şi o orchestră. În afara acestui pasaj, nu mai avem
decât nişte referiri indirecte şi foarte izolate care ne spun că muzica a fost
folosită în cadrul slujbelor religioase şi avem prea puţine mărturii ca să ne
formăm o imagine clară cu privire la caracterul activităţii muzicale de la
Templu.
Cu privire la natura muzicii pe care o practicau
muzicienii evrei nu ştim nimic. Este incert dacă ei au avut vreun sistem de
note muzicale. Nu a supravieţuit nici un sistem care să poată fi identificat.
Unii au încercat să interpreteze accentele din textele ebraice ca fiind o formă
de scriere pe note, dar fără succes. Aceste accente erau mai degrabă nişte
semne pentru recitare, nu note muzicale şi, în orice caz, aparţineau unei
perioade ulterioare. Cu toate că nu avem nici o dovadă cu privire la muzica
instrumentală din Templu, putem descoperi din forma psalmilor că ei au fost
concepuţi pentru a fi cântaţi antifonic, ori de către două coruri (Psalmul 13;
20; 38), ori de către un cor şi o adunare (Psalmul 136, 118:1-4). Se pare că
după perioada exilului babilonian, corurile erau formate astfel încât numărul
vocilor de femei era egal cu cel al vocilor de bărbaţi (Ezra 2:65). Nu este
însă clar dacă toate corurile erau mixte sau dacă unul era bărbătesc şi altul
de femei. Probabil că ei nu cântau ci psalmodiau, cu toate că maniera în care
se psalmodia în zilele acelea nu este cunoscută prea bine şi, în mod sigur, era
foarte diferită de psalmodierile bisericeşti de astăzi.
Din Mesopotamia ne parvin mărturii scrise (la
începutul mileniului al 2-lea î.Cr.) cu privire la tehnica construirii şi a
acordării harpelor, precum şi cu privire la folosirea instrumentelor muzicale
într-o litanie (sec. al 6-lea î.Cr.); cf. D. Wulstan, O.R. Gurney, Iraq
30, 1968, p. 1215-233; W.G. Lambert, în H. Goedicke (ed.), Near Eastern
Studies... W. P. Albright, 1971. p. 335-353. La Ugarit (de pe la 1400
î.Cr.) s-au găsit mai multe tablete cu scriere cuneiformă conţinând imnuri în
limba huriană, însoţite de un fel de note muzicale; cf. A.D. Kilmer, RA 68,
1974, p. 169-82; ibid. (împreuna cu D. Wulstan), p. 125-128. S-a făcut o
încercare de a reproduce cântatul la harpă şi imnurile într-o formă muzicală,
printr-o înregistrare pe un disc; cf. A.D. Kilmer, R.L. Crocker, R.R. Brown, Sounds
from Silence, 1977.
II. Instrumente muzicale
Cunoaştem puţin mai mult despre instrumentele
muzicale din Biblie, cu toate că nu dispunem de nici o informaţie precisă cu
privire la forma lor sau la felul în care au fost construite. Au fost însă
găsite instrumente muzicale antice care au aparţinut altor naţiuni din Orientul
Mijlociu, în special egiptenilor. Etimologia cuvintelor ebr. ne ajută puţin,
precum şi versiunile străvechi ale Bibliei, dar informaţiile de care dispunem
sunt totuşi foarte sărăcăcioase. Instrumentele din Biblie pot fi împărţite în
trei categorii principale: instrumente cu coarde, instrumente de suflat şi
instrumente de percuţie.
a. Instrumentele cu coarde.
(i) Lira Instrumentul care în ebr. se
numeşte kinnor şi care este tradus de regulă de VA cu „harpă", este
primul instrument muzical menţionat în Biblie (Geneza 4:21) şi este singurul
instrument cu coarde menţionat în Pentateuh. Este instrumentul cu a cărui
muzică Laban sirianul ar fi dorit să-i ureze drum bun lui Iacov, dacă acesta nu
ar fi plecat atât de neaşteptat (Geneza 31:27). Această aluzie ne sugerează că
este posibil ca instrumentul să fie de origine siriană. Există mai multe opinii
cu privire la acest instrument, unii susţinând că a fost o liră, iar alţii că a
fost o harpă. Cei mai mulţi specialişti cred însă că a fost o liră, cuvânt pe
care îl foloseşte VSR. Că era portabil şi deci de dimensiuni reduse reiese clar
din faptul că era unul din cele patru instrumente care au fost purtate înaintea
tinerilor proroci (1 Samuel 10:5). Picturi din morminte egiptene din
antichitate prezintă nişte străini, semiţi din Shutu (Transiordania), purtând nişte
lire la care se cânta cu un plectrum care era ţinut în mână. Nu se ştie precis
dacă la kinnor se cânta cu un plectrum sau cu mâna. În 1 Samuel 16:23,
„David a luat lira şi cânta cu mâna lui (vers. Cornilescu: „arfă", vers.
Galaction: „harpă" n. tr.) lui"; dar faptul că nu se aminteşte de un
plectrum nu este o dovadă că corzile erau pişcate numai cu degetele. Nu se ştie
precis nici câte corzi avea un kinnor. Josephus credea că avea zece. O
altă sugestie, bazată pe asocierea acestui instrument cu termenul ebr. seminit
(„al optulea", LXX hyper tes ogdoes) în 1 Cronici 15:21, este că
avea opt corzi; dar aluzia pe care o găsim în pasajul respectiv este departe de
a fi o certitudine.
Instrumentul kinnor era construit din lemn,
iar cel pe care-l avea David era probabil făcut din chiparos (2 Samuel 6:5).
Instrumentele pe care le-a făcut Solomon pentru Templu erau din lemn mirositor
(1 Împăraţi 10:12) şi, evident, erau foarte scumpe. Josephus (Ant. 8.94)
relatează că scheletul lor era montat cu electrum, care este ori un metal mixt,
ori chihlimbar.
Cuvântul „harpă" este folosit de AV şi pentru
a traduce cuvântul aram. qitros (VSR, „liră"), cuvânt ce apare
numai atunci când este vorba despre instrumentele orchestrei lui Nebucadneţar,
în Daniel 3. Cuvântul are aceeaşi rădăcină pe care o are cuvântul de origine
europeană „chitară".
(ii). Psalterion. Acest cuvânt provine de la
grecescul psalterion, care descrie un instrument ce se pişcă nu cu un
plectrum, ci cu degetele. Verbul gr. psalto înseamnă „a atinge
viguros" sau „a pişcă". Este cuvântul care traduce cel mai frecvent
cuvântul ebr. nebel, cu toate că ocazional el este tradus cu
„violă" („lăută”); în versiunea psalmilor numită Cartea de rugăciuni se
foloseşte cuvântul „lăută". În LXX, nebel este tradus în diverse
feluri (psalterion, psalmos, kithara, nablion, nabla, nable, naula şi nablas).
Accepţiunea generală este că era un fel de harpă, aşa cum traduce VSR, cu toate
că este incertă descrierea exactă. Acest instrument este menţionat pentru prima
dată în 1 Samuel 10:5, şi acest lucru pare să confirme opinia că era de origine
feniciană, întrucât înainte de această perioadă exista prea puţin contact
direct între Israel şi Fenicia. S-au făcut încercări de a reconstitui forma
unui nebel, identificându-l cu înţelesul de bază al rădăcinii
cuvântului: burduf, vas sau ulcior. S-a sugerat că în extremitatea inferioară
avea un corp rezonant mai umflat. Paralela cu rădăcina acestui cuvânt i-a făcut
pe unii să presupună chiar că instrumentul era un fel de cimpoi. Dar aceste sugestii
nu sunt decât simple ipoteze.
Ca şi kinnor, acest nebel era
confecţionat din lemn de chiparos, iar mai târziu din lemn mirositor. Este clar
că David a ştiut să cânte atât la nebel cât şi la kinnor.
Datorită faptului că psalterionul este descris în Biblie în general alături de
alte instrumente muzicale, se crede că era folosit pentru bas.
Cuvântul ebr. asor este asociat în mod
frecvent cu nebel. Acest cuvânt provine dintr-o rădăcină care înseamnă
„zece" şi în general se crede că este un indiciu că instrumentul ar fi
avut zece corzi. Această interpretare se găseşte şi în LXX şi în Vulgata (psalterion
decachordon şi psalterium decem chordarum). După toate
probabilităţile, nebel ‘asor a fost pur şi simplu un tip de nebel.
Cuvântul „psalterion" apare şi în VA ca o
traducere a cuvântului aramaic psanterin (Daniel 3:5 ş.urm.), un alt
instrument din orchestra lui Nebucadneţar. Cuvântul aramaic pare să fie o
traducere a cuvântului grecesc psalterion şi este tradus în VSR cu
„harpă". J. Stainer (The Music of the Bible, p. 40-55) afirmă că
instrumentul la care se referă aici pasajul este de fapt o ţiteră. Nu putem
însă spune cu siguranţă mai mult decât că era un instrument cu coarde.
(iii) Trombon, acest cuvânt apare în VA
numai în Daniel 3, ca o traducere a cuvântului aramaic sabbeka. A fost
unul din instrumentele orchestrei lui Nebucadneţar şi, ca atare, nu era un
instrument evreiesc. Traducerea din VA este vădit greşită întrucât foloseşte
numele unui instrument de suflat, de fapt un fel de instrument de suflat cu
culisă, asemănător trombonului de astăzi. Instrumentul sabbeka este de
obicei identificat cu grecescul sambyke, cuvânt folosit în LXX pentru
redarea instrumentului din Daniel 3. Acesta a fost descris ca fiind ori o harpă
mică de formă triunghiulară, cu patru sau mai multe corzi care produc sunete
foarte acute, sau o harpă mai mare cu multe corzi. Indiferent care din aceste
două descrieri de pe urmă este corectă, trebuie să reţinem că acesta a fost un
instrument cu coarde, nu un instrument de suflat. (În limba română ambele
traduceri se apropie mai mult de textul original - Galaction: „harpă";
Cornilescu: „alăută" - redând instrumentele cu coarde, n.ed.) Conform
celor scrise de Strabo (10.471), instumentul a fost de origine barbară. VSR
traduce mai corect prin cuvântul „trigon".
(iv) Timpanon. Aceasta este traducerea pe
care o găsim în VA a cuvântului aram. sumponya, care este considerat în
general ca fiind un cuvânt împrumutat din greacă. Apare în Biblie numai în
lista instrumentelor din Daniel 3. Traducerea din VA este incorectă, căci nu
este un instrument cu coarde. Se crede în general că era un instrument de forma
cimpoiului (aşa cum este tradus în VR, VSR). (Din nou în limba română ambele
versiuni l-au redat corect, traducându-l cu „cimpoi" n.ed.) Traducere
cuvântului în italiana modernă este sampogna, un fel de cimpoi care se
foloseşte în acea ţară în zilele noastre. Pe de altă parte, este posibil să fie
un derivat al cuvântului grecesc ty(m)panon, un fel de tobă.
b. Instrumente de suflat.
(i) Cavalul. Acesta este cuvântul halil
în ebr. tradus cu „caval" în VA şi cu „fluier" în VSR. Cuvântul apare
numai de şase ori în VT. În NT, cavalul este grecescul aulos, folosit în
LXX pentru halil. Vulgata traduce prin tibia. Atât aulos
cât şi tibia sunt termeni generali care se referă la instrumentele
făcute din trestie, cum ar fi oboiul şi clarinetul, sau la instrumente în care
se suflă din lateral sau printr-un orificiu, cum ar fi flautul.
Cuvântul halil provine dintr-o rădăcină care
înseamnă a găuri sau a perfora. Cuvântul aulos provine de la un verb
care înseamnă a sufla. Dar nici provenienţa lui halil şi nici traducerea
lui în LXX nu ne dă nici o indicaţie cu privire la forma instrumentului.
Majoritatea opiniilor însă par să sugereze că avem de a face cu oboiul, nu cu
flautul, dar nu avem nici o certitudine că lucrurile stau aşa. Aşa cum
cunoaştem astăzi, se pare că în antichitate era un lucru obişnuit ca persoana
care cânta la instrumente tubulare să poarte cu sine într-o cutie bucăţi de
trestie (în gr. glossokomon). De fapt ceea ce a folosit Iuda pentru bani
nu era o „pungă" aşa cum traduce VA, ci o cutie de trestie (Ioan 12:6;
13:29).
Cavalul a fost folosit la festivităţi (Isaia
30:29), în vremuri de sărbătoare pentru întreaga naţiune (1 Împăraţi 1:40) şi
de asemenea în vremuri de jale şi la înmormântări (Matei 9:23). Faptul că putea
produce un sunet de jale este scos în evidenţă prin aluzia pe care o găsim în
Ieremia 48:36.
(ii) Flautul. Aceasta este traducerea pe care o face VA cuvântului aramaic masroqita. Apare numai în Daniel 3 şi provine de la rădăcina saraq, un cuvânt onomatopeic care înseamnă „a fluiera" sau „a şuiera". Cântatul la cele mai multe tipuri de caval sau flaut este însoţit de un fel de şuierat. De aceea, este rezonabil să presupunem că instrumentul la care ne referim face parte din această clasă.
(iii) Orga. Acest cuvânt (în ebr. ’ugab)
apare numai de patru ori în VT. În Geneza 4:21 este, evident, un termen generic
ce se referă la toate instrumentele de suflat, întocmai după cum cuvântul
paralel din verset, kinnor, este un termen general pentru instrumentele
cu coarde. În Iov 30:31 apare din nou alături de kinnor, iar în Iov
21:12 este instrumentul de suflat reprezentativ alături de alte instrumente din
categoria instrumentelor cu coarde şi a instrumentelor de percuţie. Îl găsim
din nou în Psalmul 150:4 printre multe alte instrumente. LXX nu ne dă nici un
indiciu cu privire la genul instrumentului, căci foloseşte trei cuvinte
diferite (în Geneza 4:21 kithara, „chitară"; în cele două pasaje
din Iov psalmos, „psaltire"; iar în Psalmul 150:4 organon,
„orgă"). Provenienţa cuvântului ebr. este incertă. Unii au făcut o
asociere între acest cuvânt şi rădăcina „a pofti", „a avea afecţiuni
exagerate", făcând prin aceasta o aluzie al tonurile ademenitoare; dar
aceasta nu este decât o presupunere. Instrumentul trebuie să fi fost de forma
fluierului sau un grup de fluiere.
(iv) Cornul. Acest cuvânt (în ebr. qeren)
apare frecvent în VT. Înrudite cu el sunt cuvintele: keras în gr. şi cornu
în lat. Se pare că era folosit în timpurile biblice cu două scopuri: ca bidon
pentru transportarea uleiului şi ca un fel de trompetă. Cu sensul acesta din
urmă apare numai în trei pasaje, în Iosua 6 este folosit ca sinonim a
cuvântului sopar („trâmbiţă", vezi (v) mai jos), în relatarea cu
privire la căderea Ierihonului. În 1 Cronici 25:5 este menţionat numele celor
care au fost numiţi de David ca să cânte la acest instrument, iar în Daniel 3
face parte din instrumentele orchestrei lui Nebucadneţar. Este evident că cele
mai vechi trompete erau confecţionate din coarnele animalelor, iar mai târziu
forma a fost reprodusă din metal.
(v) Trompeta. Trompeta (trâmbiţă, n.tr) este
menţionată frecvent în Biblie. În VA, cuvântul traduce doi termeni din ebr. sopar
şi hasosera. Odată redă şi termenul ebr. yobel, care înseamnă
literar „corn de berbece". LXX traduce peste tot cu salpinx, cuvânt
ce apare şi în NT.
Instrumentul numit sopar, un corn lung cu un
capăt întors în sus, a fost trompeta naţională a israeliţilor. A fost folosită
în scopuri militare şi religioase, pentru a chema poporul să se adune.
Instrumentul numit hasosera era o trompetă
făurită din argint, prin lovire. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă două
trompete de felul acesta, pentru a chema poporul la închinare şi pentru a da
semnalul plecării poporului din locul unde şi-au aşezat tabăra. Numeri 10:1-10
conţine poruncile pe care le-a dat Dumnezeu lui Moise cu privire la ocaziile în
care trebuia să se sune din trompete. În principal, acesta a fost un instrument
sacru, nu unul de război.
(vi) Cornet. Termenul apare în VA, traducând
trei cuvinte diferite. În Daniel 3 este folosit pentru qeren, care în
toate celelalte pasaje este tradus cu „corn" (vezi (iv) mai sus). În patru
pasaje, cuv. ebr. este sopar, care apare frecvent în VT şi care în toate
celelalte pasaje este tradus prin „trompetă" (vezi (v) mai sus).
În 2 Samuel 6:5, cuv. ebr. este me na an im,
care apare numai în acest pasaj. Este folosit în asociere cu chimvalele (vezi
paragraful c (ii) de mai jos), printre alte instrumente la care David şi copiii
lui Israel au cântat înaintea Domnului. Rădăcina din care provine acest cuvânt
înseamnă „a fremăta", „a vibra" şi este posibil ca instrumentul să fi
fost un fel de instrument zornăitor. LXX îl traduce prin kymbala,
„chimval" şi, ca atare, traducerea nu este atât de corectă ca aceea a
Vulgatei care are sistra, „zornăitori" (în gr. seistron, de
la seio, „a tremura", „a mişca înainte şi înapoi"). VSR
traduce prin „castaniete". S-au păstrat desene care prezintă instrumente
zornăitoare din Egipt, acestea constând dintr-un inel de formă ovală care
stătea pe un mâner, iar de acest inel erau ataşate bare ce purtau pe ele inele
libere care, atunci când instrumentul era scuturat, se loveau unele de altele.
c. Instrumente de percuţie
(i) Clopote, clopoţei. Două cuvinte din ebr.
sunt traduse în VA cu „clopoţei": pa’amon, ce provine de la
rădăcina „a lovi", apare de patru ori în Exodul şi se referă la clopoţeii
de aur care atârnau pe robele de preot ale lui Aaron; celălalt cuvânt, mesilla,
se găseşte numai în Zaharia 14:20. Adnotarea pe margine din VA traduce după LXX
(chalinoi), cu „căpăstru". Cuvântul ebraic provine din aceeaşi
rădăcină ca şi cel tradus prin „chimvale" în VA, şi probabil că se referă
la discuri metalice sau obiecte în formă de cupă care se fixau pe căpăstrul
cailor, ori ca o podoabă ori pentru a produce un sunet asemănător clinchetului
de clopoţel.
(ii) Chimvale Acest cuvânt provine de la termenul gr. kymbalon,
care apare odată în NT (1 Corinteni 13:1) şi de asemenea în LXX, traducând
cuvintele ebr. mesiltayim şi selselim. Cuvântul kymbalon
provine de la kymbe, care înseamnă cupă sau farfurie cu o cavitate. Cele
două cuvinte în ebr. provin de la aceeaşi rădăcină, un cuvânt onomatopeic care
înseamnă „a zbârnâi" sau „a fremăta". Cuvântul mesiltayim pare
să fie o formă mai nouă a cuvântului şi apare de 12 ori în cărţile Cronicilor,
o dată în Ezra şi o dată în Neemia. Forma mai veche, selselim, se
găseşte în Psalmi şi o dată în 2 Samuel. În Psalmul 150, cuvântul este folosit
de două ori într-un verset, cu diferite adjective. Cunoaştem două feluri de
chimvale care au existat în antichitate. Unul era confecţionat din două plăci
metalice puţin adâncite care erau ţinute fiecare într-o mână şi erau lovite una
de cealaltă (cinele, n.tr). Celălalt tip de chimvale erau în formă de cupă, una
fiind ţinută pe loc, iar cealaltă coborâtă brusc spre ea. Ni se sugerează că
acestea sunt chimvalele la care se referă Psalmul 150, dar aceasta nu este
decât o presupunere.
În toate pasajele unde sunt menţionate chimvalele,
ele sunt folosite în ceremonii religioase. Cuvântul grecesc kymbalon
este folosit în LXX în 1 Samuel 18:6, pentru cuv. ebr. salis, care
provine de la cuvântul rădăcină care înseamnă „trei". Vulgata traduce sistrum,
„zornăitoare". S-a sugerat că era un trianglu sau un instrument cu trei
coarde, dar nu cunoaştem cu precizie ce descrie cuvântul.
(iii) Tamburină Acest cuvânt traduce în VA cuvântul ebr. top
(LXX, tympanon). Instrumentul era un fel de tamburină ţinută într-o mână
şi lovită cu cealaltă. Era folosit ca un acompaniament la cântece şi pentru
dans (Exod 15:20). În VT este întotdeauna asociat cu ocaziile de bucurie şi
veselie şi era folosit pentru a acompania jocurile de la sărbătorile
israeliţilor (Isaia 3.12) şi cântecele de biruinţă (1 Samuel 18:6).
BIBLIOGRAFIE
J. Stainer, The Music of the Bible, 1914;
C.H. Cornill, Music in the Old Testament, 1909; ISBE, S.B. Finesinger,
„Musical Instruments in the Old Testament" în HUCA 3, 1926, p. 21-75; K.
Sachs, A History of Musical Instruments, 1940; H. Hartmann, Die Musik
der sumerischen Kultur, 1960; T.C. Mitchell şi R. Joyce în D. J. Weisman
(ed.), Notes on some Problems in the Book of Daniel, 1965, p. 19-27; J.
Rimmer, Ancient Musical Instruments of Western Asia (British Museum),
1969.
D.G.S.
K.A.K.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu