număr
NUMĂR.
I. Folosirea lui în general
Ca şi majoritatea vecinilor lui de la Mediterană şi din Orientul Apropiat,
de ex. Asiria, Egiptul, Grecia, Roma şi Fenicia, Israelul a avut sistemul
decimal de numărat. Numerele pe care le găsim în textul ebraic al VT sunt
scrise în cuvinte, aşa cum găsim de altfel şi cifrele în greaca NT. Numeralele
mai sunt scrise sub formă de cuvinte şi pe Piatra moabită cât şi pe Inscripţia
de la Siloam.
În ebr., numărul unu este un adjectiv. O serie de substantive sunt simbolul
numerelor de la 2 la 10. Combinaţia acestor numere cu 10 ne dau numeralele de
la 11 la 19. După 20, zecile se formează după un model similar cu cele din
limba română, adică 3, 30. Există un cuvânt separat pentru 100; 200 este forma
dublă a acestui cuvânt, iar de la 300 la 900, există din nou un model similar
cu cel existent în limba română. Cel mai mare număr exprimat printr-un singur
cuvânt este 20.000, forma dublă a lui 10.000.
Papirusurile în aramaică ce s-au găsit în Egipt şi care aparţin perioadei
dintre sec. al 6-lea şi sec. al 4-lea î.Cr., confirmarea în aramaică a
tabletelor cu scriere cuneiformă din Mesopotamia cât şi greutăţile evreieşti
sunt dovezi ale existenţei unui sistem timpuriu de notaţii numerice din perioada
VT. Liniile verticale erau folosite pentru unităţi, iar cele orizontale pentru
zeci, scrise unele peste altele pentru multipli lui 10, deseori cu o liniuţă în
jos în partea dreaptă. Un mem stilizat a simbolizat cifra 100, cu
liniuţe verticale pentru alte sute. Pentru a indica cifra 1000, s-a folosit o
prescurtare a cuvântului „o mie". Se consideră că materialul existent în
ebr. ne arată că un semn asemănător cu lambda grecesc a fost simbolul folosit
pentru cifra 5 şi un semn similar cu un gimel din scrierea timpurie era
simbolul cifrei 4. Vezi Y. Yadin, Scripta Hierosolymitana, 8, 1961, p.
9-25. (*GREUTĂŢI ŞI MĂSURĂTORI).
H.L. Allrick (BASOR 136, 1954, p. 21-27) propune că iniţial listele din
Neemia 7 şi Ezra 2 au fost scrise în sistemul primitiv de notare a numeralelor
în ebr.; aram. şi sugerează că acest lucru poate explica anumite diferenţe care
apar între liste. Vezi A.R. Miliard, TynB11, 1962, p. 6-7, pentru date cu
privke la simbolurile numeralului în ebraică.
Ideea folosirii literelor alfabetului pentru numerale aparţine grecilor sau
cel puţin a originat în perioada influenţei greceşti şi, după toate datele care
ne sunt cunoscute, această scriere a numeralelor a apărut pentru prima dată pe
monezile din perioada Macabeilor. Totuşi, pentru sugestii privitoare la o
origine şi mai timpurie, vezi G.R. Driver, Textus 1, 1960, p. 126; 4,
1964, p. 83. Primele 9 litere au fost folosite pentru cifrele de la 1 la 9,
multipli lui 10 - de la 10 la 90 - au fost simbolizaţi prin următoarele nouă
litere, iar sutele, de la 100 la 400 au fost simbolizate prin cele patru litere
care au mai rămas. Cifra 15, însă, a fost simbolizată printr-o combinaţie a lui
teth (9) şi a lui waw (6), întrucât cele două litere yod
(10) şi he (5) sunt consoane ale lui Yah, o formă sacră a numelui
Iahve. Celelalte numere au fost formate prin combinaţii de litere. În ebraica
biblică mai există şi numerale ordinale de la 1 la 10, după care sunt folosite
numeralele cardinale. Mai există şi cuvinte pentru fracţii de la o jumătate la
o cincime. Numerele din ebr. biblică urmează şablonul folosit în greaca
elenistă.
Un indiciu cu privire la conceptul matematic de infinit poate fi găsit în
afirmaţia care se găseşte în Apocalipsa 7:9, unde cei răscumpăraţi sunt „o
gloată pe care nu putea s-o numere nimeni". Acest concept este exprimat în
VT, printr-un tablou concret ca, de ex. în Geneza 13:16. De asemenea, în Geneza
15:5.
Operaţiile aritmetice elementare sunt menţionate în VT, de ex. adunarea în
Numeri 1:17 ş.urm. şi în 1:45; scăderea în Levitic 27:18; înmulţirea în Levitic
25:8. În anumite pasaje este evident că numerele sunt folosite cu un sens
aproximativ. Cifrele 2, „2 sau 3", „3 sau 4", „4 sau 5" sunt
folosite uneori cu sensul de „câţiva, câteva" - de ex. în 1 Împăraţi 17:12,
unde văduva din Sarepta spune: „Strâng două bucăţi de lemne", şi la fel în
Levitic 26:8 - „Cinci din voi vor urmări o sută". Utilizări similare mai
pot fi găsite în 2 Împăraţi 6:10; Isaia 17:6; pentru expresia „trei sau
patru", vezi Amos 1:3 ş.urm. şi Proverbe 30:15 ş.urm. În NT, putem cita
folosirea numerelor rotunde de către Pavel în i.Cor. 14:19. „Dar în biserică,
voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât
să spun zece mii de cuvinte în altă limbă". Cf. de asemenea, Matei 18:22.
Se pare că cifra „10" a fost folosită ca un echivalent al expresiei
„de mai multe ori" şi putem cita cuvintele lui Iacov din Geneza 31:7, unde
scrie că Laban i-a schimbat simbria „de zece ori"; vezi, de asemenea,
Numeri 14:22. Faptul că despre Saul, David şi Solomon ni se spune că au domnit
fiecare 40 de ani şi afirmaţia care apare repetat în cartea Judecătorilor că
ţara a avut linişte 40 de ani (Judecători 3:11; 5:31; 8:28) par să indice că
numărul 40 a fost folosit în sensul unei generaţii, sau al unei perioade lungi
de timp. 100, de ex. Eclesiastul 6:3, este echivalentul unui număr mare, iar
alte cifre cum ar fi 1.000 sau 10.000 (Deuteronom 32:30; Levitic 26:8), şi
40.000 (Judecători 5:8) sunt numere rotunde care reprezintă un număr foarte
mare, nedefinit. În cazul cifrelor mari care au fost folosite pentru a exprima
tăria unei oştiri, de ex. 2 Cronici 14:9, acestea sunt după toate
probabilităţile nişte cifre aproximative, aşa cum se pare că stau lucrurile şi
cu numărătoarea poporului făcută de David (2 Samuel 24:9; cf. 1 Cronici 21:5),
şi poate cu cele 7.000 de oi sacrificate în Ierusalim (2 Cronici 15:11).
II. Numere mari în Vechiul Testament
Numerele mari care apar în anumite părţi ale VT au dat naştere la
dificultăţi considerabile. Acestea au de-a face în special cu cronologia
perioadelor primare din istoria VT, unde problema este complicată şi mai mult
de prezenţa unor cifre diferite care apar în diferite texte şi versiuni, cu
numărul israeliţilor în perioada exodului şi cu numărul războinicilor din diferite
armate, în special cu numărul celor omorâţi din oştirile duşmane. Cu privire la
prima problemă, textul ebr. ne dă 1.656 de ani între creaţie şi potop, LXX
2.262 de ani, iar textul Samaritean 1307 ani. Sau, în ce priveşte vârsta lui
Metusala, textul ebr. ne dă 969 de ani, iar cel Samaritean 720 de ani
(*GENEALOGIE; *CRONOLOGIA VECHIULUI TESTAMENT.) O problemă similară există în
NT privitor la numărul de persoane care erau la bordul corăbiei cu care Pavel a
călătorit spre Roma. Unele manuscrise ne dau 276, iar altele 76 (Faptele
Apostolilor 27:37). La fel, numărul fiarei (Apocalipsa 13:18) apare diferit ca
666 sau 616.
Un indiciu că numerele pot fi denaturate în procesul de transmitere al unui
text ne este pus la îndemână de numerele care în anumite texte paralele sunt
diferite; de ex. vârsta pe care a avut-o Ioiachin la începutul domniei este de
18 ani în 2 Împăraţi 24:8 şi 8 în 2 Cronici 36:9.
Descoperirile arheologice ne-au furnizat informaţii preţioase cu privire la
perioada exodului şi a cuceririi Palestinei, cât şi cu privire la populaţia de
atunci. Dat fiind faptul că israeliţii au fost mai puţini la număr decât
canaaniţii, aşa cum se poate deduce din Exod 23:29 şi Deuteronom 7:7, 17, 22,
numărătoarea poporului din Numeri 1 şi 26 care se referă la o populaţie de 2-3
milioane, necesită investigaţie.
Au fost propuse diferite interpretări ale cifrelor, de la acceptarea
valorii nominale, de ex. NBC, 1953, p. 165, şi lucrarea lui J. Bright, A
History of Israel, 1972, p. 130: „Aceste liste... reprezintă o perioada de
mai târziu a istoriei lui Israel". S-au făcut încercări de a retraduce
cifrele şi astfel, de a le micşora. Cuvântul ebr. ‘elep, „o mie",
poate fi tradus cu „familie", „grupul dintr-un cort" sau „clan":
de ex. Judecători 6:15, „clanul meu" (‘alpi) este cel mai slab din
Manase". Pot fi consultate următoarele lucrări: F. Petrie, Egipt and
Israel, 1911, p. 42 ş.urm.; G. E. Mendenhall, „The Census Lists of Numbers
1 and 26", JBL 77, 1958, p. 52 ş.urm.; C.S. Jarvis, Yesterday and Today
in Sinai, 1936; R.E.D. Clark, „The Large Numbers of the OT", JTVI 87,
1955, p. 82 ş.urm.
J.W. Wenham (TynB 18, 1967, p. 19-53), urmândul pe R.E.D. Clark care
retraduce ‘elep, „o mie" cu ‘allup, „ofiţer" sau
„războinic instruit" şi care interpretează me’ot, „sute", cu
„contigente", numerele mari constau dintr-o contopire a acestor doi
termeni într-un raport specific. Numărul luptătorilor s-ar reduce la 18.000 şi,
luându-i în considerare pe leviţi şi pe cei care erau prea bătrâni ca să lupte,
numărul bărbaţilor din popor ar fi urcat la 36.000, compatibil cu cifra noilor
născuţi de parte bărbătească (22.273) pe care o găsim în Numeri 3:43. Această
cifră, dublată ca să includă şi femeile, ne dă o populaţie a Israelului de
72.000 de persoane.
Revocalizarea lui ‘elep în ‘allup, „ofiţer",
„căpitan", ne dă o soluţie posibilă la numărul enorm al celor căzuţi în
bătălie, arătat în mii, şi se potriveşte practicii din timpul bătăliilor din
antichitate, când vitejii au repurtat cea mai mare parte a bătăliei, de ex.
David şi Goliat.
III. Numere semnificative
Numere sunt folosite de asemenea cu semnificaţie simbolică sau teologică.
Cifra UNU este folosită să redea conceptul de unitate şi unicitate a
lui Dumnezeu, de ex. Deuteronom 6:4, „Domnul Dumnezeul nostru este singurul
Domn". Rasa umană a ieşit dintr-un singur om (Faptele Apostolilor 17:26).
Păcatul a intrat în lume printr-un singur om (Romani 5:12). Darul harului ne-a
fost dat print-un singur om, Isus Cristos (Romani 5:15). Jertfa pe care a
depus-o prin moartea Sa este o jertfă depusă o dată pentru totdeauna (Evrei
7:27), iar El este cel întâi născut dintre cei morţi (Coloseni 1:18), pârga
celor adormiţi (1 Corinteni 15:20). Cifra „unu" mai simbolizează unitatea
dintre Cristos şi Tatăl (Ioan 10:30), unitatea dintre credincioşi şi Dumnezeire,
şi unitatea care există între credincioşi (Ioan 17:21; Galateni 3:28). Mai
departe, „unu" exprimă singuralitatea unui scop (Luca 10:42). Conceptul de
unitate se găseşte de asemenea şi în cuvintele pe care le are Isus de spus cu
privire la căsătorie, „cei doi vor fi un singur trup" (Matei 19:5).
DOI este o cifră care poate simboliza atât unitate cât şi diviziune. Bărbatul
şi femeia formează celula de bază a familiei (Geneza 1:27; 2:20, 24). Animalele
se asociază în perechi şi intră în corabie două câte două (Geneza 7:9). Deseori
doi oameni muncesc împreună, de ex. iscoadele lui Iosua (Iosua 2:1), iar Cei
doisprezece cât şi Cei şaptezeci sunt trimişi doi câte doi (Marcu 6:7; Luca
10:1). În plus, la Sinai au fost două table de piatră, şi de multe ori
animalele au fost aduse ca jertfă în perechi. Prin contrast, cifra „doi"
este folosită cu o conotaţie de divizare în 1 Împăraţi 18:21, sens pe care
implicit îl găsim şi în cele două căi din Matei 7:13-14.
TREI. Este normal să asociem cifra trei cu Trinitatea Persoanelor din
Dumnezeire, şi următoarele sunt câteva trimiteri biblice unde această
învăţătură este subînţeleasă: Matei 28:19; Ioan 14:26; 15:26; 2 Corinteni
13:14; 1 Petru 1:2. Cifra 3 este de asemenea asociată cu câteva dintre faptele
măreţe ale lui Dumnezeu. La Muntele Sinai, Domnul a coborât „a treia zi"
să dea poporului Legea (Exod 19:11). În prorocia lui Osea, Domnul va ridica pe
poporul Său „a treia zi", însemnând probabil „pentru o perioadă
scurtă" (Osea 6:2). Există un mod similar de utilizare a cifrei 3 în Luca
13:32, unde expresia „a treia zi" este o formă „poetică pentru momentul
când ceva este terminat, completat, şi perfectat" (N. Geldenhuys, Commentary
on the Gospel of Luke, 1950, p. 384, n. 4). Iona a fost aruncat afară (Iona
1:17; Matei 12:40) a treia zi, iar Dumnezeu L-a înviat pe Cristos din morţi tot
a treia zi (1 Corinteni 15:4). Numărul ucenicilor care au avut acces la o
părtăşie mai intimă cu Cristos a fost de trei (Marcu 9:2; Matei 26:37), iar la
Calvar au fost trei cruci. Pavel a subliniat trei virtuţi creştine (1 Corinteni
13:13). Un alt caz când cifra trei este folosită privitor la perioade de timp
este atunci când lui David i se pun în faţă trei alternative din care să
aleagă: trei zile de ciumă, trei luni de înfrângere sau trei ani de foamete (1
Cronici 21:12). Desfăşurarea oastei lui Ghedeon ne dă un alt exemplu de
împărţire în trei (Judecători 7:16), iar fracţia „a treia parte" este
folosită în Apocalipsa 8:7-12.
PATRU, numărul laturilor unui pătrat, este în Biblie un simbol al întregului, în
ebr. numele divin Iehova are patru litere (YHWH). Au existat patru râuri care
ieşeau din grădina Edenului (Geneza 2:10) şi există patru colţuri ale
pământului (Apocalipsa 7:1; 20:8), de unde bat cele patru vânturi (Ieremia
49:36; Ezechiel 37:9; Daniel 7:2). În vedenia pe care a avut-o atunci când a
văzut slava Domnului, Ezechiel a văzut 4 făpturi vii (cap. 1) şi cu acestea
putem compara cele 4 creaturi din Apocalipsa 4:6.
Istoria lumii începând cu perioada Imperiului babilonian este împărţită în
patru perioade în care au dominat patru împărăţii (Daniel 2:7). Patru este un
număr de bază în simbolismul profetic şi în literatura apocaliptică, aşa cum
arată şi următoarele trimiteri: 4 fierari şi patru coarne (Zaharia 1:18-21), 4
cară (Zaharia 6:1-8), 4 coarne ale altarului (Apocalipsa 9:13), 4 îngeri
nimicitori (Apocalipsa 9:14). În plus, avem patru evanghelii, iar la vremea
când Evanghelia a fost dată Neamurilor, Petru a văzut într-o vedenie
coborându-se o faţă de masă care era ţinută de cele 4 colţuri.
CINCI şi ZECE, cât şi multipli lor, apar frecvent datorită sistemului
zecimal folosit în Palestina. În perioada dinainte de potop, VT vorbeşte despre
10 patriarhi. Asupra Egiptului s-au abătut 10 plăgi şi poporului Israel i s-au
dat 10 porunci. Fracţia o zecime, „a zecea parte" a fost folosită privitor
la zeciuială (Geneza 14:20; 28:22; Levitic 27:30; 2 Cronici 31:5; Maleahi
3:10). În pilda din Luca 15:8, femeia are 10 monede, iar pilda polilor vorbeşte
despre 10 poli, 10 slujitori şi 10 cetăţi (Luca 19:11-27). Din cele 10
fecioare, 5 au fost înţelepte şi 5 neînţelepte (Matei 25:2). Cinci vrăbii s-au
vândut pentru 2 bani (Luca 12:6). Bogatul nemilostiv a avut cinci fraţi (Luca
16:28); femeia de la fântână a avut 5 bărbaţi (Ioan 4:18), iar atunci când cei
5.000 au fost hrăniţi, băiatul a avut cinci pâini. Sunt 10 lucruri care nu-l
pot despărţi pe credincios de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:38 ş.urm.) şi 10
păcate care-i răpesc dreptul de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu (1 Corinteni
6:10). De aceea, cifra 10 semnifică întregul, desăvârşirea; 10 bătrâni formează
o adunare (Rut 4:2).
ŞASE. În relatarea despre creaţie, Dumnezeu l-a creat pe bărbat şi pe femeie în
ziua a şasea (Geneza 1:27). Şase zile i-au fost date omului să muncească (Exod
20:9; 23:12; 31:15; cf. Luca 13:14). Un rob evreu trebuie să slujească 6 ani
înainte să fi fost eliberat. Numărul 6 este, de aceea, strâns asociat cu omul.
ŞAPTE. Cifra 7 are un loc de frunte printre numerele sacre din Scripturi, şi
simbolizează întregul, împlinirea şi perfecţiunea. În relatarea despre creaţie,
în ziua a 7-a Dumnezeu s-a odihnit în urma lucrării pe care a făcut-o şi a
sfinţit această zi. Acesta a fost modelul Sabatului evreiesc, zi în care omul
trebuia să nu lucreze (Exod 20:10), al anului sabatic (Levitic 25:2-6), şi de
asemenea al anului de veselie care se ţinea din 7x7 ani (Levitic 25:8).
Praznicul pâinii nedospite şi cel al corturilor durau fiecare 7 zile (Exod
12:15, 19; Numeri 29:12). Ziua ispăşirii se ţinea în cea de-a 7-a lună (Levitic
16:29), iar cifra 7 apare frecvent asociată cu ritualul VT, de ex. trebuia să
se stropească de 7 ori cu sângele taurilor (Levitic 4:6), iar ca ardere de tot
trebuiau aduşi 7 miei (Numeri 28:11). Leprosul curăţat trebuia stropit de 7 ori
(Levitic 14:7), iar Naaman a trebuit să se scufunde de 7 ori în Iordan (2
Împăraţi 5:10). În Cortul întâlnirii, sfeşnicul avea 7 braţe (Exod 25:32).
Alte trimiteri pe care le putem nota sunt: mama celor 7 fii (Ieremia 15:9;
2 Macabei 7:1 ş.urm.); 7 femei pentru un bărbat (Isaia 4:1); o noră care face
mai mult decât 7 fii (Rut 4:15). Saducheii I-au prezentat lui Isus un caz când
o femeie s-a căsătorit cu şapte fraţi (Matei 22:25). Preoţii au înconjurat
Ierihonul de 7 ori (Iosua 6:4). Slujitorul lui Ilie s-a uitat de 7 ori dacă nu
vine ploaia (1 Împăraţi 18:43). Psalmistul l-a lăudat pe Dumnezeu de 7 ori pe
zi (Psalmul 119:164), iar Geneza 29:18; 41:29, 54 şi Daniel 4:23 vorbesc despre
7 vremi. Biserica primară a avut 7 diaconi (Faptele Apostolilor 6:3), iar Ioan
se adresează în Apocalipsa celor 7 biserici, unde mai sunt menţionate şi 7
sfeşnice de aur (1:12) şi 7 stele (1:16). La hrănirea miraculoasă a celor 4.000
de persoane din cele 7 pâini şi câţiva peştişori (Marcu 8:1-9), cele 7 coşuri
de firimituri care s-au ridicat pot fi un indiciu că Isus îl poate satisface pe
om complet. Maria Magdalena a fost posedată complet de 7 demoni (Luca 8:2), în
timp ce balaurul din Apocalipsa 12:3 şi fiara din Apocalipsa 13:1; 17:7 au avut
7 capete.
OPT. 1 Petru 3:20 ne aminteşte despre 8 persoane care au scăpat în corabia lui
Noe. Tăierea împrejur a unui băiat evreu avea loc în ziua a 8-a (Geneza 17:12;
Filipeni 3:5). În vedenia pe care a avut-o Ezechiel cu privire la Templu,
preoţii aduc jertfele a 8-a zi (43:27).
ZECE. Vezi CINCI.
DOISPREZECE. Anul evreiesc a fost împărţit în 12 luni, ziua în 12 ore (Ioan 11:19).
Israel a avut 12 fii (Geneza 35:22-27; 42:13, 32) şi au existat 12 seminţii ale
lui Israel, poporul lui Dumnezeu (Geneza 49:28). Cristos a ales 12 apostoli
(Matei 10:1 ş.urm.). De aceea, cifra 12 este asociată cu alegerile pe care le
face Dumnezeu.
PATRUZECI. Cifra 40 este asociată cu aproape fiecare eveniment din istoria faptelor
măreţe ale lui Dumnezeu, în special cu istoria legată de mântuire (scăpare),
cum ar fi potopul, ieşirea din Egipt, Ilie şi era profetică, venirea lui
Cristos în lume şi naşterea Bisericii. Pot fi enumerate următoarele perioade de
40 de zile: căderea ploii din timpul potopului (Geneza 7:17); trimiterea
corbului (Geneza 8:6); posturile lui Moise pe munte (Geneza 24:18; Geneza
34:28; Deuteronom 9:9); iscodirea ţării Canaanului de iscoade (Numeri 13:25);
rugăciunea lui Moise pentru Israel (Deuteronom 9:25); hulirea lui Israel de
către Goliat (1 Samuel 17:16); călătoria lui Ilie spre Horeb (1 Împăraţi 19:8);
Ezechiel stă culcat pe partea dreaptă (Ezechiel 4:6); propovăduirea lui Iona în
Ninive (Iona 3:4); şederea lui Cristos în pustie înainte de ispitirea Lui
(Matei 4:2); arătările Lui după înviere (Fagtele 1:3).
În ce priveşte perioada de 40 de ani cu sensul de o generaţie, următoarele
pasaje pot fi citate: perioadele principale în care poate fi împărţită viaţa
lui Moise (Faptele Apostolilor 7:23, 30, 36; Deuteronom 31:2); rătăcirea lui
Israel în pustie (Exod 16:35; Numeri 14:33; Iosua 5:6; Psalmul 95:10); repetarea
perioadelor de robie şi libertate din vremea judecătorilor (de ex. Judecători
3:11; 13:1); domnia lui Saul, David şi Solomon (Faptele Apostolilor 13:21; 2
Samuel 5:4; 1 Împăraţi 11:42); pustiirea Egiptului (Ezechiel 29:11).
ŞAPTEZECI. Cifra 70 este deseori asociată cu modul în care Dumnezeu administrează
afacerile în lume. După potop, lumea a fost repopulată prin 70 de urmaşi ai lui
Noe (Geneza 10); 70 de persoane au coborât în Egipt (Geneza 46:27); 70 de
bătrâni au fost numiţi să-l ajute pe Moise în pustie să-l conducă pe Israel
(Numeri 11:16); poporul lui Iuda a stat 70 de ani în exil în Babilon (Ieremia
25:11; 29:10); 70 de săptămâni au fost decretate de Dumnezeu ca perioadă în
care lucrare de răscumpărare a lui Mesia va fi dusă la îndeplinire (Daniel
9:24); Isus i-a trimis pe Cei şaptezeci (Luca 10:1); El a poruncit să iertăm de
„şaptezeci de oricâte şapte" (Matei 18:22).
666 (sau 616) este numărul fiarei în Apocalipsa 13:18. Au fost propuse multe
interpretări ale acestui număr, şi prin geometria în care cifrelor li se dă
valoarea corespunzătoare a literelor, numărul 666 a fost identificat cu
valorile numerice ale mai multor personalităţi, de la Caligula şi Nero încoace
şi asociat cu balaurul care aduce nimicire.
Pentru o discuţie completă a acestei cifre şi a cifrei 1.000, vezi
comentarii asupra cărţii Apocatipsei, în special NBCR; H.B. Swete, The
Apocalypse of St. John, 1906, p. 175-176; J.-J von Allmen, art. Number
în Vocabulary of the Bible, 1958; D.R. Hillers, BASOR 170, 1963, p. 65.
Apocalipsa 7:4; 14:1 aminteşte de 144.000 de persoane „care fuseseră
pecetluite". Această cifră este de fapt numărul 12, numărul asociat cu
alegerea pe care o face Dumnezeu, ridicat la pătrat şi înmulţit cu 1.000, un
număr nedefinit de mare şi simbolizează numărul deplin al sfinţilor din ambele
legăminte care sunt protejaţi de Dumnezeu.
BIBLIOGRAFIE
E.D. Schmitz, C.J. Hemer, M.J. Harris şi C. Brown, NIDNTT 2, p. 683-704
(bibliografie vastă).
R.A.H.G.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu