oase
OASE. (În ebr. ’esem, comun în
VT; în gr. ostoan, în NT numai de 5 ori). Ca o parte de bază şi totodată
cea mai durabilă a trupului omenesc, oasele sunt folosite pentru a descrie cele
mai adânci sentimente, afecţiuni şi loialităţi (Geneza 29:14; Judecători 9:2;
Iov 2:5; 30:30; Psalmul 22:17) deseori având ca paralelă cuvântul „carne".
Îngroparea decentă a oaselor, sau a rămăşiţelor pământeşti, a fost privită ca
un lucru foarte important (Geneza 50:25; Ezechiel 39:15; Evrei 11:22 RSVmg.).
Contactul cu oasele însemna întinare (Numeri 19:16); a arde oasele de om pe
altare a fost cea mai eficientă cale de a pângări acele altare (2 Împăraţi
23:30). Oasele au păstrat o anumită vitalitate a individului (2 Împăraţi
13:21), dar oasele uscate mai puţin (Ezechiel 37:1-2, şi figurativ v. 11). A
rupe sau a risipi oasele înseamnă a înfrânge un duşman (Psalmul 53:5; Isaia
38:13) dar a-i arde oasele era un lucru greşit (Amos 2:1).
B.O.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu