Sila
SILA. Un membru conducător din
biserica de la Ierusalim, care avea şi daruri profetice (Faptele Apostolilor
15:22, 32). Sila poate fi un nume semit, probabil se’la’, forma aramaică
a lui Saul. Probabil că el trebuie identificat cu „Silvan" (2 Corinteni
1:19; 1 Tesaloniceni 1:1; 2 Tesaloniceni 1:1; 1 Petru 5:12), care ar putea fi
forma latinizată a lui „Sila", cu toate că poate fi un cognomen
separat, ales pentru similaritatea lui.
În Faptele Apostolilor Sila a fost trimis de
biserica de la Ierusalim pentru a transmite salutul lor celor dintre Neamuri
convertiţi prin biserica din Antiohia (Faptele Apostolilor 15:22-35). Când
Pavel şi Barnaba s-au certat cu privire la Ioan Marcu, Barnaba a plecat cu Marcu,
iar Pavel l-a luat pe Sila ca tovarăş în cea de-a doua călătorie misionară a
lui (Faptele Apostolilor 15:36-41). Faptul că Sila avea cetăţenie romană
(Faptele Apostolilor 16:37-39) se poate să fi fost unul dintre motivele pentru
care a fost ales de Pavel, iar apartenenţa lui la biserica din Ierusalim avea
să îi fie de ajutor lui Pavel. Rolul lui pare să fi fost înlocuirea lui Marcu,
mai degrabă decât a lui Barnaba. Niciunde nu se face referire la el într-un mod
general ca la un „apostol" (în contrast cu referirea la Barnaba din
Faptele Apostolilor 14:14) şi poziţia lui pare să fie de subordonare. Marcu
fusese înainte „slujitorul" (hyperetes) apostolilor şi aceasta se
poate să indice faptul că el avea unele funcţii similare îngrijitorilor
sinagogii (Luca 4:20) în a se îngriji de Scripturi şi probabil de sulurile
catihetice, care ulterior s-au transformat în Evanghelia lui. Dacă funcţia lui
Sila a fost similară, putem înţelege mai uşor cum anume a putut el avea rolul
literar atribuit lui Silvan în epistole. El l-a însoţit pe Pavel prin Siria,
Asia Mică, Macedonia şi Tesalonic. Când Pavel a plecat la Atena, Sila a rămas
la Berea şi apoi i s-a alăturat lui Pavel la Corint (Faptele Apostolilor
16-18). Pavel menţionează lucrarea lui acolo în 2 Corinteni 1:19. Sila a fost
asociat cu Pavel în scrisorile scrise din Corint (1 Tesaloniceni 1:1; 2
Tesaloniceni 1:1) şi nu este numit din nou până la referirea făcută la el în 1
Petru.
Petru afirmă că scrie dia Silouanou (1 Petru
5:12). Aceasta implică o funcţie literară însoţită de o libertate probabil
destul de mare. Aceasta ar putea explica unele dintre similitudinile în
exprimare între 1 Petru, 1 şi 2 Tesaloniceni şi hotărârea apostolică din
Faptele Apostolilor 15.
Vezi E. G. Selwyn, The First Epistle of St.
Peter, 1946, pag. 9-17.
R.E.N.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu