trup
TRUP. Principalele cuvinte ebraice
traduse cu „trup" sunt gewiyya, care este folosit în principal
pentru „cadavru", dar uneori şi pentru un trup uman viu (Geneza 47:18) şi basar,
care înseamnă *„carne". Contrar filozofiei greceşti şi multor idei
moderne, în ebraică accentul nu este pus pe trup ca o entitate distinctă sau
separată de suflet sau spirit. J. A. T. Robinson (The Body, 1952)
susţine că evreii nu făceau o diferenţiere rigidă (i) între formă şi materie,
(ii) între întreg şi părţile sale, (iii) între trup şi suflet, sau (iv) între
trup şi semenul de lângă el. „Trupul de carne nu era ceva care să separe pe un
om de semenul său, ci mai degrabă ceva ce îl lega într-un mănunchi de viaţă cu
toţi oamenii şi cu întreaga natură." Se pare că în secţiunile aramaice din
Daniel, considerate adesea ca fiind compoziţii târzii, influenţate de gândirea
greacă, există o distincţie mai mare între trup şi spirit (7:15), unde cuvântul
(nidneh) tradus „din mine" este probabil un cuvânt
împrumutat din limba persană şi înseamnă „teacă".
Cuvântul ebraic obişnuit folosit pentru carne (basar)
se apropie mai mult de prezentarea unei distincţii faţă de spirit (Isaia 31:3)
şi se poate să-l fi influenţat pe Pavel în folosirea teologică a termenului. Se
poate spune că folosirea termenului pentru *„inimă" în ebr. se apropia de
ceea ce noi înţelegem prin spirit sau duh (Psalmul 84:2), dar este semnificativ
faptul că este în acelaşi timp un organ fizic. Este demn de remarcat că
psihologia modernă a ajuns la înţelegerea unităţii esenţiale a omului în
întregimea sa.
Pe de altă parte, în limba ebraică nu au existat
concepte fiziologice unificatoare clar definite, cum sunt sistemul nervos şi
cel circulator, iar despre diferitele organe se spune uneori că acţionează
independent (Matei 5:29, 30) (*OCHI, *MÂNĂ, *BUZĂ, etc.), deşi în unele pasaje
este evident că avem de a face cu o sinecdocă, de ex. Deuteronom 28:4, beten
- „burtă", tradus „trup" în VSR. De asemenea, Plângerile 4:7, esem
*„os".
În NT folosirea termenului soma, „trup" este în armonie cu gândirea ebraică şi evită ideile filozofiei greceşti, care tind să condamne trupul ca fiind rău, o închisoare pentru suflet şi raţiune, care erau considerate bune. Pavel vorbeşte însă despre „trupul păcatului" ca un termen paralel cu „carnea", indicând locul unde acţionează păcatul. Totuşi, în NT există o distincţie mai clară între trup şi suflet sau spirit (Matei 10:28; 1 Tesaloniceni 5:23; Iacov 2:26).
Nu cred că Biblia ne dă o concepţie despre om ca
existând separat de trup, chiar şi în viaţa viitoare după moarte. Crezul clar
enunţat în învierea fizică, întâlnit în NT (1 Corinteni 15:42-52; 1
Tesaloniceni 4:13-18), prevestit în VT (Daniel 12:2), militează împotriva ideii
că omul ar exista fără o manifestare trupească oarecare sau fără o formă de
expresie, deşi aceasta nu implică regruparea aceloraşi atomi materiali (1
Corinteni 15:44). Un pasaj care la prima vedere s-ar părea că sugerează
separarea de trup (2 Corinteni 5:1-8) probabil că este explicat cel mai bine de
J. A. T. Robinson (In the End God, 1950), că nu se referă la moarte, ci
la parousia, şi de aceea nu se referă la distincţia dintre suflet sau
spirit şi trup, ci la distincţia între trupul înviat viitor şi trupul muritor
prezent. Totuşi, se poate argumenta că Luca 23:43; Filipeni 1:23; Evrei 12:23;
Apocalipsa 6:9-11; cf. 20:4-6 ne învaţă că acei creştini care au murit sunt
într-o stare conştientă de bucurie împreună cu Cristos, până la înviere.
Forma trupului dat la înviere - „trupul
spiritual" din 1 Corinteni 15 - poate fi doar întrezărită din ceea ce ştim
despre trupul lui Cristos după înviere, care nu a lăsat în urmă un cadavru în
mormânt şi, se pare, a trecut prin fâşiile de pânză (Luca 24:12, 31). Înălţarea
Lui trupească nu presupune neapărat deplasarea la un loc oarecare numit cer, ci
sugerează pătrunderea trupului Său într-o viaţă care transcende limitările de
timp şi spaţiu care ne încătuşează pe noi.
Metafora despre biserică, descrisă ca şi *Trupul
lui Cristos (1 Corinteni 12:12 ş.urm., etc.) dezvoltă ideea că trupul este
forma esenţială şi mijlocul de exprimare a persoanei.
BIBLIOGRAFIE
E. C. Rust, Nature and Man in Biblical Thought,
1953; A. R. Johnson, The Vitality of the Individual in the Thought of
Ancient Israel, 1949; J. A. T. Robinson, The Body, 1952; H. G.
Schütz, S. Wibbing, J. A. Motyer, NIDNTT 1, p. 229-242.
B.O.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu