ureche
URECHE.
1. În VT termenul ebr. ‘ozen
s-ar putea să fie derivat de la o rădăcină care înseamnă „ascuţit" şi este
folosit pentru urechile animalelor (Amos 3:12) şi mai frecvent referitor la om.
Acest cuvânt are termeni paraleli în alte limbi din Orientul Apropiat. Verbul
denominativ ’azan (în hiphâil) înseamnă „a pleca urechea",
„a asculta". În NT este folosit în mod obişnuit termenul gr. ous.
Uneori, (de ex. Faptele Apostolilor 17:20) sunt întâlniţi de asemenea termenii akoe,
derivat de la akouo, „a auzi". În incidentul cu tăierea urechii
(Matei 26:51) cuvântul folosit este otion, şi înseamnă lobul exterior al
urechii.
În timp ce conceptele din NT prezintă
interdependenţa mădularelor *trupului (1 Corinteni 12:16), VT le prezintă
într-o măsură mai mare ca organe semi-independente. Lucrul acesta este clar în
cazul urechii, pe care Dumnezeu a „sădit-o" (Psalmul 94:9) sau a
„străpuns-o" (Psalmul 40:6) şi urechea nu numai aude ci „ia aminte"
(Neemia 1:6), cercetează cuvintele (Iov 34:3) şi poate fi oprită să audă (Isaia
33:15) sau poate fi „întărită", îngreuind auzul (Isaia 6:10). Ni se spune
că Dumnezeu are de asemenea urechi (Isaia 59:1), diferite de urechile idolilor
care nu aud (Psalmul 135:17). Urechile trebuie să fie folosite corect pentru a
obţine adevăratul înţeles al cuvintelor (Matei 11:15).
Există două obiceiuri din VT care vizează direct
urechea. Unul dintre ele este ritualul confirmării unui sclav evreu pentru
slujire perpetuă şi voluntară, prin pironirea urechii lui la uşa stăpânului său
(Exod 21:6). Celălalt obicei era punerea sângelui jertfei pe urechea dreaptă,
pe degetul mare de la mână şi pe degetul mare de la piciorul preotului (Levitic
8:23-24). Probabil că amândouă obiceiurile se referă la supunere. A „deschide
urechea", în limba ebr., este o expresie figurativă care înseamnă a
„revela" (de ex. Isaia 50:5).
B.O.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu