Judecata mirelui şi a miresei
Şi acum, mireasă scumpă,
şi tu, mire credincios,
binecuvântări eterne
să vă dăruie Cristos!
Dar în numele Iubirii
şi al Harului cel sfânt,
vă aduc o judecată
spicuită din Cuvânt!
Nu e judecata lumii!
Ci e pilda unor soţi
şi-a unor soţii. O pildă
pentru miri şi... pentru toţi.
Iată dar că din Scriptură,
vine mai întâi un nor
de soţii; ce, prin credinţă,
ne-au lăsat exemplul lor.
Vine sora noastră Sara.
— Soră scumpă-n Dumnezeu,
ce ţi-a fost Avram în lume?
— Domnul şi bărbatul meu...
— Spune, sora mea Rebeca,
tu, spre fiul lui Avram,
cum ai străbătut pustiul?
— Ca-ntr-un vis... căci îl iubeam.
— Voi, Rahela şi cu Lea,
dragi ca soarele şi luna,
cum v-aţi părăsit părinţii?
— Ne-am făcut cu Iacov una!
— Tu, Abigail, de David
cum vorbeai în anii tăi?
— Că sunt gata ca o roabă,
să slujesc robilor săi!
Iată, cu-al ei soţ se-arată
înţeleaptă din Sunem.
— Ce uniţi ati fost în lume!
— Şi în cer la fel suntem!...
— Şi-acum, spune tu, Estera,
ce exemplu ai de dat?
— Domnul n-a uitat de mine,
eu de Domnul n-am uitat.
— O, Marie, soră sfântă,
ce ne spui tu, prin Cuvânt?
— Domnului jertfind pe Iosif,
mi l-a dat din nou Cel Sfânt.
— Mulţumim, surori alese!
Şi-acum vine-un nor de fraţi.
O, Avram, în căsnicie
cum ştiut-ai să răzbaţi?
— Sara când vorbea cu mine,
îmi spunea: stăpânul meu.
Dar nici eu n-am fost stăpânul
şi nici ea. Ci Dumnezeu!...
Vine Isaac. — Rebeca
m-a-ntrecut cum a gândit.
Eu iubeam mai mult pe Esau,
ea pe Iacov l-a iubit!
Vine Iacov. — Spune frate,
printre capre şi cârlani
n-au fost grei odinioară
acei paisprezece ani?
— Pentru draga mea Rahela,
cea mai sfântă-ntre copile,
paisprezece ani de trudă
au fost paisprezece zile...
Iată-l pe-nţeleptul Iosif,
cel vândut fără temei.
— Cu Asnat trăind în slavă
n-am uitat de fraţii mei.
Şi-acum iată solul Legii.
— Ce ne spui vestit profet?
— O-ntâmplare, spune Moise
Ce cuprinde un secret...
Într-o noapte, când Sefora
hotărât se-mpotrivea
pe-un copil să-l circumcidem,
am trăit o clipă grea.
Dar nici Domnul n-a mustrat-o
şi nici eu nimic n-am spus.
Domnul m-a lovit pe mine!
Ea, de spaimă, s-a supus...
Iată Iosif, cel din David.
— De Maria ce ne spui?
— Eu am vrut s-o las în taină,
fără-a spune nimănui.
Dar un înger mi-a spus: Iosif,
rodul nu-i de pe pământ!
Şi mi-a fost cu mult mai dragă
Miriam prin Duhul Sfânt.
Şi acum, dintr-o scrisoare
(de la Timotei 5:8)
vine-un frate plin de râvnă,
dar la minte nu prea copt.
— Fraţilor, eu multă vreme
Mântuirea am vestit.
Dar în cer, mai mult soţia
decât mine a primit...
Căci eu o lăsam cu munca
şi cu prunci şi cu nevoi.
Şi-astfel eu lucram cât unul,
pe când ea lucra cât doi!...
Şi-n sfârşit, tot din Scriptură,
încheierea care-o am
e în două mari tablouri:
Vechiu-Adam şi Nou-Adam.
Cel dintâi Adam, străbunul,
stă ascuns după un pom.
— Unde eşti? îl strigă Domnul,
unde eşti, sărmane om?
— M-am ascuns, căci mi-a fost frică...
şi ruşine... căci sunt gol...
— Frică? Dar de ce să-ţi fie?
Spune dar fără ocol:
n-ai gusta cumva din rodul
ce-l oprisem în grădină?
— Da... Tovarăşa de viaţă...
Eva... numai ea-i de vină!
Dar să cercetăm tabloul
Noului Adam, „IUBIRE".
Eva, în icoan-aceasta,
e întreaga omenire.
Şi-acum Eva, lumea-ntreagă,
zace-n lanţ, plângând mereu.
Şi-o pedeapsă după alta
o apasă tot mai greu.
Dar deodată, pe Golgota,
NOU-ADAM s-a ridicat:
— Tată, de-orice greş al Evei,
Eu, doar Eu sunt vinovat!...
Osana! Iubire sfântă
cu exemplul Tău divin.
Tu ne-ai dăruit, prin jertfa,
cel mai fericit cămin!
Frate mire, soră scumpă,
şi toţi cei născuţi de sus,
sunteţi voi poporul slavei
şi mireasa lui Isus?
Nu uitaţi că Salvatorul,
mirele Emanuel,
ne-a iubit nu ca pe Sine,
ci mai mult decât pe El!
Nu uitaţi că vine vremea
când Isus vă va-ntreba
nu de dragostea din Lege
ci după porunca Sa.
Şi-acum Cel Atotputernic
să reverse din prisos
binecuvântări din ceruri
peste apele de jos!
Binecuvântări în case,
peste prunci, peste ogoare,
cum nicicând pe plaiul nostru
n-a fost binecuvântare!
Până-n creştetul cel veşnic,
până-n culmea din vecie!
Să fim primăveri eterne
de eternă bucurie!
Fie peste tine, mire
şi pe gingaşul tău crin,
binecuvântarea Vieţii
şi a DRAGOSTEI! Amin!
Poezie de Costache Ioanid din volumul TAINE
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu