Ararat
ARARAT.
I. Dovezi biblice
Numele Ararat apare de patru ori în Biblie. A fost regiunea
muntoasă sau deluroasă (hare ’araraţ,
„munţii Ararat") unde s-a oprit arca lui Noe (Geneza 8:4. Relatările
despre aşa zise rămăşiţe de lemn în Lacul Kop din Mt. Ararat, făcând legătura
între acestea şi arca folosită de Noe la *potop, nu au fost confirmate
arheologic şi nici nu au fost datate ca fiind mai vechi de cca. 2500 î.Cr.);
ţara (‘eres) în care s-au refugiat Adramelec şi Şarezer, fiii patricizi
ai lui Sanherib (2 Împăraţi 19:37 = Isaia 37:38); regat (mamlaka) inclus
de Ieremia alături de Mini şi Aşchenaz într-o profeţie despre nimicirea
Babilonului Cler. 51:27). Traducerea engleză AV redă „Armenia" atât în
împăraţi cât şi în Isaia, folosind ca bază termenul Armenian din textul lui
Isaia în LXX.
II. Dovezi extra-biblice
Există prea puţine îndoieli că numele biblic ‘ararat
este acelaşi cu Urartu din inscripţiile asiriene, un regat care a
înflorit în vremea Imperiului asirian în apropierea Lacului Van din Armenia.
Deşi este menţionat frecvent de regii asirieni ca un vecin care a cauzat multe
probleme în partea de N, a fost influenţat puternic de civilizaţia
mesopotamiană, iar în secolul al 9-lea scrierea cuneiformă a fost adoptată şi
modificată pentru scrierea urartiană (numită şi „vanică" sau
„chaldiană", care nu trebuie confundată cu cea „caldeană"), o limbă
care nu era înrudită cu limba acadiană. Sunt cunoscute aproape 200 de
inscripţii urartiene şi în unele dintre acestea ţara lor este numită Biainae
iar poporul este numit „copiii lui Haldi", zeul naţional. Săpăturile
arheologice făcute în special la Toprak Kale, o parte a vechii capitale antice,
Ţuspa, în apropiere de Lacul Van, cele de la Kamir Blur, un oraş în apropiere
de Erevan, în URSS, şi cele de la Alting Tepe, în apropiere de Erzincan, au
scos la lumină exemple de artă şi arhitectură.
III. Urartu
În secolul al 13-lea, când Urartu este menţionat pentru
prima oară în inscripţiile lui Salmanaser I, se pare că era un principat mic
între lacurile Van şi Urmia, dar se oare că s-a întărit în secolele care au
urmat, când Asiria a trecut printr-o perioadă de declin. În secolul al 9-lea
devin tot mai frecvente rapoartele despre campanii asiriene împotriva regatului
(Urartu), ale cărui teritorii se întindeau acum mult înspre N şi V, iar prin
anul 830 î.Cr. Sardur a instaurat o nouă dinastie şi a stabilit capitala la
Tuspa. Succesorii săi imediaţi au menţinut frontierele, dar regatul a fost
zdruncinat puternic în secolul al 8-lea de invaziile cimeriene (*GOMER), şi a
fost întărit doar temporar pe la jumătatea secolului al 7-lea de către Rusa II,
care se poate să fie regele care a acordat azil asasinilor lui Sanherib. Despre
sfârşitul regatului Urartu nu cunoaştem prea multe, dar armenienii care vorbesc
o limbă indo-europeană trebuie să se fi stabilit acolo pe la sfârşitul
secolului al 6-lea î.Cr., aşa cum se arată în inscripţia de la Behistun care
foloseşte numele arminiya în versiunea persană veche acolo unde în
versiunea babiloniană găsim termenul urasţu, iar versiunea aramaică a ms
Elefantin folsoeşte ’rrt. Urartu probabil că a dispărut ca stat în prima
parte a secolului al 6-lea, în perioada când a profeţit Ieremia.
BIBLIOGRAFIE
A. Goetze, Kleinasien, 1957, p. 187-200,215-216; F.
W. Konig, Handbuch der chaldischen Inschriften (AfO, Beiheft 8), I,
1955, V, 1957; M. N. van Loon, Urartian Art, 1966.
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu