nazireat, nazireu
NAZIREAT, NAZIREU. (În ebr. nazir,
„a separa, a consacra, a se abţine"; cf. nezer, „o diademă",
„coroana lui Dumnezeu”, uneori folosit pentru părul netăiat al unui nazireu).
În Israel nazireul era unul care se izola de ceilalţi oameni, consacrându-se
lui Iahve printr-un legământ special.
Originea acestei practici aparţine perioadei
premozaice şi nu este cunoscută cu precizie. Semiţii şi alte popoare primitive
îşi lăsau deseori părul netăiat în anumite situaţii când cereau ajutorul
divinităţii şi prin aceasta îşi consacrau părul (vezi urmele acestui obicei
printre triburile arabe, în cartea lui A. Lods, Israel, 1932, p. 305;
vezi de asemenea Judecători 5:2).
I. Legea nazireatulul din Numeri 6
Cu toate că, din punct de vedere cronologic,
regulile nazireatului din Numeri 6 nu sunt primele referinţe biblice la acest
subiect, ele ne pun la dispoziţie cea mai completă şi mai comodă bază pentru
discuţie. Legislaţia privind nazireatul are trei părţi.
a. Interdicţii
(i) Nazireul trebuia să se abţină de la vin şi de
la băuturi tari, neavând voie să consume nici oţet sau stafide. Este posibil că
motivul pentru aceste interdicţii era acela de a proteja integritatea şi
sfinţenia nazireului, păzindu-l să nu fie posedat de un alt spirit în afară de
spiritul lui Iahve (conf. Proverbe 20:1). Ca şi preot care oficia slujba,
nazireul trebuia să renunţe la vin pentru a fi mai vrednic de a se apropia de
Dumnezeu. R. Kittel însă vede în această abstinenţă un protest împotriva
culturii canaanite şi o dorinţă de întoarcere la obiceiurile nomazilor (Geschichte
des Volkes Israel, 1925, p. 250).
(ii) El nu trebuia să-şi taie părul în timpul
consacrării (cf. nazir = „vie necurăţată", Levitic 25:5, 11). Părul
era considerat ca reşedinţă a vieţii, „adăpostul preferat al duhurilor şi al
influenţelor magice" şi trebuia păstrat în starea lui naturală până când
era distrus prin ardere, fără teama de a fi profanat.
(iii) El nu se putea apropia de un cadavru, nici
chiar de cel al rudei celei mai apropiate, o interdicţie care era valabilă şi
pentru marele preot.
b. Încălcare
Dacă ultima regulă menţionată era călcată din
neatenţie, nazireul trebuia să se supună unor ritualuri de curăţire foarte
minuţioase şi trebuia să înceapă totul de la bun început. Este însă demn de
menţionat faptul că termenii legământului nazireatului nu-l împiedicau pe
nazireu să îndeplinească îndatoriri cosmice şi sociale.
c. Încheierea
La sfârşitul legământului său, nazireul trebuia să
aducă diferite jertfe prescrise, iar după aceea să-şi taie părul şi să-l ardă
pe altar. După anumite ritualuri îndeplinite de către preot, nazireul era
dezlegat de jurământul lui. Aspectele distinctive ale nazirearului iniţial au
fost o consacrare totală lui Iahve, în care trupul, care nu era privit ca şi
ceva ce trebuie ţinut în frâu, era implicat în slujba sfântă; o extindere a
sfinţeniei care era caracteristică numai preotului aşa încât să fie cuprinşi în
sfera ei şi cei ce nu făceau parte din preoţime; şi un caracter individual spre
deosebire de cazul *Recabiţilor unde avem de a face cu caracteristici de grup.
II. Probleme legate de nazireat
Este clar de la punctul c. de mai sus că nazireatul
era un legământ făcut pentru o perioadă limitată. Dar înainte de data când a
fost reglementat nazireatul (pentru dată vezi cartea *NUMERI), sunt cazuri când
în perioada dinaintea exilului unii părinţi îşi consacrau copiii făcându-i
nazirei pentru întreaga viaţă. Avem, de exemplu, consacrarea lui Samuel (1
Samuel 1:11), care nu este numit nazireu în MT (dar într-un text de la Qumran,
anume 40. Sama, 1 Samuel 1:22 se încheie cu următoarele cuvinte: „un nazireu
pentru totdeauna, în toate zilele vieţii lui"). Mai găsim de asemenea
nazireatul lui Samson (Judecători 13), o naraţiune care conţine elemente care
ar putea data din sec. al 10-lea î.Cr. Faptul că Samuel şi Samson au fost
nazirei a fost pus la îndoială (vezi G.B. Gray, Numeri, ICC, 1903, p.
59-60). Relatarea vieţii lui Samson nu ne lasă deloc impresia că el s-ar fi
abţinut de la vin! Este posibil ca termenul nazireu să se fi referit într-un
sens mai larg la unul care a fost devotat lui Iahve.
Absalom a fost privit deseori ca un simbol al
nazirearului permanent (pentru tăierea părului unui nazireu, vezi G.B. Grey,
„The Nazirite", JTS 1, 1900, p. 206). Amos, în vremea căruia se pare că
nazireu erau numeroşi, vorbeşte clar despre nazireii pe care poporul căuta să-i
abată de la calea cea dreaptă a abstinenţei (Amos 2:11-12). Este dificil să
găsim dovezi ale existenţei nazireatului temporar în toată perioada
pre-exilică.
III. Nazireatul de mai târziu
De la exil încoace, se pare că nazireatul nu era
decât un legământ temporar. Se pare că în această practică au pătruns elemente
din afară astfel încât s-a ajuns ca legământul nazireatului să nu mai
urmărească numai pocăinţa şi consacrarea. Avem un caz când a fost practicat cu
scopul de a obţine avantaje de la Iahve (cf. Josephus, BJ 2.313., unde Berenice
face un legământ de 30 de zile), ca o activitate ritualistică lăudabilă, sau
chiar pentru pariu (Mishnah, Nazir 5. 5 ş.urm.). Iudeii bogaţi finanţau
deseori sacrificiul de la încheierea perioadei; despre Irod Agripa I se spune
că ar fi făcut lucrul acesta (Josephus, Ant. 19. 293), iar Pavel a fost convins
să facă lucrul acesta pentru patru membri ai bisericii din Ierusalim (Faptele
Apostolilor 21:23 ş.urm.; cf. 18:18, unde Pavel însuşi a făcut un legământ de
nazireu). Cazuistica a fost introdusă inevitabil şi un articol special din
Mishnah (Nazir) a fixat durata maximă a nazireatului la 30 de zile.
Din informaţiile pe care le avem de la Josephus, se
pare că nazireatul a fost o practică obişnuită a perioadei contemporane lui. Cu
privire la sugestia care s-a făcut că Ioan Botezătorul şi Iacov fratele
Domnului ar fi fost nazirei, cât şi pentru întregul subiect privitor la
nazireat, vezi G.B. Gray, JTS, art. cit.
J.D.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu