Baal-Berit
BAAL-BERIT
(ebr. ba‘al berit, „Domnul legământului"). Zeitate canaanită din
categoria Baalilor, venerată iniţial la Sihem (Judecători 8:33; 9:4); probabil
identificabilă cu El-Berit (Judecători 9:46). Cucerirea Sihemului de către
Iosua nu este relatată nicăieri; Sihemul a ajuns sub stăpânirea Habiru în
secolul al 14-lea î.Cr. şi probabil că a fost încorporat în Israel printr-un
tratat. Întâmplarea cu Abimelec (Judecători 9) ilustrează tensiunea dintre
adevăraţii israeliţi şi această enclavă esenţialmente canaanită. Sihemiţii sunt
numiţi „fiii lui Hamor" („măgar", Judecători 9:28), care este
echivalent cu „fiii legământului", încrucât între amoriţi pentru
ratificarea unui tratat era esenţială sacrificarea unui măgar.
A.E.C.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu