barbă
BARBĂ.
1. În ebr. zaqan. Israeliţii şi
vecinii lor purtau bărbi complete, rotunjite, pe care le îngrijeau cu
scrupulozitate. Barba era un semn de vitalitate şi de frumuseţe masculină
(Psalmul 133:2; cf. 2 Samuel 19:24); raderea bărbii sau acoperirea ei era un
semn de durere sau de jale (Isaia 15:2; Ieremia 48:37, etc.; cf. Levitic 19:27;
21:5, impusă probabil împotriva practicilor idolatre), sau un semn de lepră
(Levitic 14:9). Mutilarea bărbii altei persoane constituia o dezonorare (2
Samuel 10:4; Isaia 50:6). Ieremia îi critică pe aceia care şi-au ras colţurile
bărbii (la tâmple) (Ieremia 9:26, etc.). (*PĂR; *ÎNMORMÂNTARE ŞI JALE).
2. În ebr. sapam (2 Samuel 19:24), indică
mustaţa.
J.D.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu