carne
CARNE.
I. În Vechiul Testament
În VT cuvântul principal este basar (găsit de 269 de
ori), deşi mai întâlnim cuvântul se’er (de 16 ori, de 4 ori este tradus
„carne" în VSR). Termenul basar desemnează constituentul principal
al trupului, fie uman (Geneza 40:19), fie animal (Levitic 6:27). Al doilea sens
duce la ideea de carne folosită pentru hrană şi la carnea animalelor de jertfă,
fie că era mâncată, sau nu. Din primul sens al termenului s-a ajuns la
utilizarea cuvântului „carne" cu sensul întregului trup (Proverbe 14:30)
şi printr-o extensie firească la sensul de om, în totalitatea sa, cum este
Psalmul 16:9 în care psalmistul spune: „Trupul (evr. „carnea") mi se
odihneşte în linişte". Aceasta duce la ideea unirii unei persoane cu alta.
Soţul şi soţia sunt „un singur trup" („o singură carne" - Geneza 2:24),
iar omul poate spune despre rudeniile sale: „Sunt os din oasele voastre şi
carne din carnea voastră" (Judecători 9:2).
De asemenea, ideea de carne - în sensul de trup omenesc în
întregimea sa - a dat naştere la expresia „toată suflarea" („toată carnea"),
care desemnează totalitatea oamenilor, iar uneori include şi regnul animal.
Uneori întâlnim ideea slăbiciunii cărnii: „Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem
de nimic; ce pot să-mi facă nişte oameni? („ce poate să-mi facă carnea?")
(Psalmul 56:4). Aici nu este vorba de slăbiciune morală (probabil că de această
idee ne apropiem cel mai mult în Psalmul 78:39). Aici este vorba de
fragilitatea fizică a omului.
II. În Noul Testament
Termenul corespunzător lui „carne" în limba gr. din NT
este sarx. Acest termen redă cel mai bine sensul termenului basar
din VT. Desemnează partea cărnoasă a trupului, cum este cazul când se referă la
carnea de mâncat (Apocalipsa 19:18, etc.) sau la tot trupul (Galateni 4:13
ş.urm.). Cuvântul poate să însemne „omul în totalitatea sa", cum este în 2
Corinteni 7:5: „Trupul (lit. „carnea") nostru n-a avut odihnă... de afară
lupte, dinlăuntru temeri", sau în Romani 7:18: „în mine, adică în firea
mea pământeascâ" (lit. „carnea mea"). La fel ca şi în VT, soţul şi
soţia sunt „un singur trup" („carne") (Matei 19:5 ş.urm.) şi există
pasaje care se referă la „orice făptură" (lit. „carne") (Ioan 17:2).
Slăbiciunea cărnii este menţionată în legătură cu neputinţa apostolilor de a
veghea în Ghetsimani (Matei 26:41; Marcu 14:38).
Dar termenul din NT are de asemenea câteva sensuri
distincte. Există pasaje în care sensul este asemănător, însă nu identic cu
sensul din expresia din VT „os din oasele mele şi carne din carnea mea".
Astfel, Cristos este „născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul"
(Romani 1:3). Pavel vorbeşte despre „Israelul după trup" (1 Corinteni
10:18), iar israeliţii sunt „rudele mele trupeşti" (gr. „după carne")
(Romani 9:3).
„Carnea" poate avea sensul de existenţă fizică, în
totalitatea sa, şi există texte care vorbesc despre a fi „în trup" („în
carne") (Coloseni 2:1). Nu este un sens peiorativ şi, de fapt, ni se spune
de mai multe ori despre Cristos că a fost „în trup" (Efeseni 2:15; 1 Petru
3:18; 1 Ioan 4:2; etc.). A fi „în trup" nu este incompatibil cu a fi „în
Domnul" (Filimon 16). Carnea poate fi pângărită (Iuda 8) sau poate fi
purificată (Evrei 9:13). Viaţa de creştin pe care o trăia Pavel era „în
trup" („în carne") (Gai. 2:20).
Dar, prin definiţie, carnea este partea pământească a
omului. Ea are „pofte" şi „dorinţe" (Efeseni 2:3). Dacă oamenii se
concentrează asupra acestora se poate spune că „umblă după lucrurile firii
pământeşti (cărnii)" (Romani 8:5). Iar umblarea după lucrurile cărnii
„este moarte" (Romani 8:6). Lucrul acesta este explicat ca fiind
„vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu" (Romani 8:7). Omul, al cărui orizont
este limitat datorită cărnii este, prin însăşi faptul acesta, împotrivitor faţă
de Dumnezeu. El trăieşte „după îndemnurile cărnii" (Romani 8:13), acea
carne care „pofteşte împotriva Duhului" (Galateni 5:17). Pentru o listă
înfricoşătoare a „faptelor firii pământeşti (cărnii)", vezi Galateni
5:19-21. Carnea, în sensul acesta, denotă întreaga personalitate a omului
organizată în direcţia greşită, urmărind dorinţe pământeşti şi nu slujirea lui Dumnezeu.
BIBLIOGRAFIE
K. Grayston în TWBR; D. E. H. Whiteley, The Theology of
St. Paul, 1964; J. A. T. Robinson, The Body, 1952; E. Schweizer, F.
Baumgärtel şi R. Meyer în TDNT 7, p. 98-151; H. Seebass, A. C. Thiselton, în
NIDNTT 1, p. 671-682.
L.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu