curat şi necurat
CURAT ŞI NECURAT.
Termenul ebr. tum’a („necurăţie") apare de 26 de ori, în timp ce adjectivul
tame („necurat") poate fi găsit de 72 de ori. Alte cuvinte apar mai
puţin frecvent. Termenii gr. akatharsia („necurăţie") şi akathartos
(„necurat") apar de 41 de ori. Alţi termeni sunt întâlniţi mai puţin
frecvent. Conceptul de curăţie este comunicat prin cuvântul evr. tahor,
barar şi sinonimele lor; NT foloseşte aproape în exclusivitate katharos.
În cuvintele biblice pentru „curat", sensul fizic, ritual şi etic se
suprapun.
I. Curăţia era foarte preţuită
Curăţia trupească era foarte preţuită şi era practicată în
ţările biblice. Herodot (2. 27) spune că preoţii egipteni se îmbăiau de două
ori în timpul zilei şi de două ori în timpul nopţii. În Israel curăţia fizică
era o condiţie pentru apropierea omului de Dumnezeu, dacă motivul lui era adecvat.
Încă din vremea lui Noe s-a făcut distincţie între curat şi necurat. În Geneza
7:2 găsim scris: „Ia cu tine cât şapte perechi din toate dobitoacele curate,
câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele
care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască".
Referirile vechi din Geneza cu privire la *animale curate şi necurate se pare
că are în vedere folosirea lor pentru sacrificii. Geneza 9:3 afirmă explicit că
„tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană". Regulile din
Levitic 11 şi Deuteronom 14 fac această distincţie pentru a sta la baza legilor
cu privire la hrană. Se spune: „Aceasta este legea privitoare la dobitoacele,
păsările, toate vieţuitoarele care se mişcă în ape şi toate vietăţile care se
târăsc pe pământ, ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este
curat, între dobitocul care se mănâncă şi dobitocul care nu se mănâncă"
(Levitic 11:46-47).
II. În timpurile vechi
În vremurile patriarhale şi în perioada monarhiei în Israel
întâlnim această diferenţiere. Comparaţi Geneza 31:35 (întâmplarea cu Rahela şi
idolii familiei tatălui său, Laban) şi 1 Samuel 20:26 (incidentul cu absenţa
lui David de la masa regelui Saul). Din nefericire, unii scriitori au
interpretat greşit distincţiile importante de aici, deoarece au raportat toate
regulile de acest gen din VT cu presupuse tabuuri care îşi au originea în
superstiţii. (Cf. A. S. Peake, HDB, 4, p. 825 ş.urm.).
III. În timpul profeţilor
Profeţii, ale căror standarde etice înalte au fost aclamate
de toţi, au vorbit de asemenea despre necurăţie. Isaia, în viziunea unei epoci
viitoare de neprihănire, a prezis că drumul sfinţeniei nu va fi traversat de
cei necuraţi (35:8); de asemenea, el a îndemnat Ierusalimul să se îmbrace cu
tăria sa, pentru că cei netăiaţi împrejur şi cei necuraţi nu-l vor mai tulbura
în ceasul său de glorie (52:1). Profetul le cere de asemenea celor care fac
slujba sfântă să evite orice lucru necurat şi să se curăţească pentru a purta
vasele sfinte ale Domnului (52:11). Osea, profetul dragostei neînţelese a lui
Dumnezeu, a avertizat poporul său că regatul de N nu numai că se va întoarce în
Egipt, ci va şi mânca ce este necurat în Asiria (9:3). Amos, apărătorul
inegalabil al neprihănirii lui Dumnezeu, ca răspuns la încercarea de a amuţi
mărturia lui profetică, a prevestit că Amaţia din Betel avea să simtă apăsarea
mâinii lui Dumnezeu chiar în familia lui şi că va muri într-o ţară necurată
(7:17). Preotul Ezechiel a exprimat în diferite moduri dezgustul pe care l-a simţit
pentru necurăţia poporului său şi pentru modul în care el însuşi a fost chemat
să-l zugrăvească dramatic înaintea lor (4:14).
IV. Legea mozaică
Legea lui Moise a arătat clar distincţiile dintre curat şi
necurat, dintre sfânt şi nesfânt (Levitic 10:10). Necurăţia a fost în principal
o pângărire ceremonială, nu morală, afară de cazul că era o acţiune voită.
Necurăţia îl împiedica pe un om să slujească la sanctuar şi să aibă părtăşie cu
fraţii săi de credinţă. Pângărirea ceremonială putea avea loc în mai multe
moduri şi existau prevederi pentru curăţire.
a. Atingerea unui trup mort îl făcea pe
om să fie necurat (Numeri 19:11-22). Potrivit regulilor din VT, cadavrul uman
era cel mai pângăritor. După toate probabilităţile cadavrul simboliza pentru
poporul lui Dumnezeu gravitatea şi consecinţa finală a păcatului.
b. Lepra pe o persoană, pe îmbrăcăminte
sau pe o casă, cauza pângărire (Levitic 13-14).
c. Scurgerile naturale (legate de
funcţiile de reproducere) sau nenaturale produceau pângărirea israeliţilor
(Levitic 12,15).
d. Mâncarea cărnii unei păsări unui peşte
sau unui animal necurat îl făcea pe om să fie necurat. Levitic 11 şi Deuteronom
14 conţin liste ample de animale curate şi necurate. Animalele de pradă erau
considerate necurate deoarece mâncau sângele şi carnea victimelor lor. Păsările
necurate erau în general păsările de pradă şi cele care se hrăneau cu
mortăciuni. Peştii fără aripioare şi fără solzi erau necuraţi. Unii au crezut
că înfăţişarea lor de şarpe explică interdicţia de a-i mânca, dar în prezent
ştim că interdicţia de a mânca acest grup de peşti a fost o măsură înţeleaptă
din punct de vedere igienic. Atât racii cât şi crustaceii pot cauza intoxicaţii
alimentare şi pot fi purtători de boli (G. S. Cansdale, Animals of Bible
Lands, 1970, p. 213). Mâncarea cărnii animalelor sfâşiate sau omorâte în
mod violent producea de asemenea necurăţie (Exod 22:31; Levitic 17:15; Faptele
Apostolilor 15:20, 29). Mâncarea sângelui a fost interzisă din cele mai vechi
timpuri (Geneza 9:4).
e. Handicapurile fizice erau considerate
ca o necurăţie prin faptul că împiedicau apropierea persoanei handicapate de
altar. Sunt date reguli clare pentru fiii lui Aaron, preoţii care slujeau în
sanctuar (Levitic 21:16-24). În fine, nepedepsirea omorului (Deuteronom 21:1-9)
şi în special idolatria (Osea 6:10) făceau ca întreaga ţară să fie necurată. În
primul caz, cineva a lovit pe cel ce este după chipul lui Dumnezeu (Geneza
9:6), în timp ce în al doilea caz era o violare a închinării spirituale
datorate lui Dumnezeu (Exod 20:4).
V. În vremurile post-exilice
Scribii din vremurile post-exilice şi fariseii din perioada
NT au mărit în mod artificial distincţia dintre curat şi necurat (Marcu 7:2,
4). A fost elaborat un sistem complex şi apăsător. De exemplu, o carte canonică
spunea că mâinile sunt necurate; o carter ne-canonică spunea că nu sunt. Cea
mai mare dintre cele şase secţiuni din Mishnah (Mişna) se ocupă cu subiectul
purificărilor. Numeroase reguli dau validitate observaţiei făcută de Domnul
nostru: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina
voastră!" (Marcu 7:9).
VI. Necesitatea şi forma purificării
Israel trebuia să fie un popor sfânt (Levitic 11:44-45) şi
separat de orice necurăţie. Necurăţia ceremonială vorbea despre păcat. Curăţia
trupească era o cerinţă în societatea lor. Legile curăţirii erau urmate de
închinători când se apropiau de Dumnezeu. Un om curat este un om care se poate
apropia de Dumnezeu ca să I se închine. Vezi Exod 19:10 ş.urm.; 30:18-21; Iosua
3:5. În sensul religios al cuvântului, curat însemna ceva ce nu pângărea din
punct de vedere ceremonial. Termenul era folosit cu privire la animale (Geneza
7:2), locuri (Levitic 4:12), obiecte (Isaia 66:20) sau persoane care nu erau
pângărite din punct de vedere ceremonial (ritual) (1 Samuel 20:26; Ezechiel
36:25). În Psalmul 19:9; 51:7, 10 este avută în vedere curăţia sau puritatea
etică. Un sens rar întâlnit în care este folosit cuvântul, şi anume „fără
pată" sau „fără vină" este găsit în Faptele Apostolilor 18:6.
Modul obişnuit de purificare consta în îmbăierea trupului şi
în spălarea hainelor (Levitic 15:8, 10-11). Curăţirea de o anumită pângărire
specifică necesita o curăţire specială (Levitic 15:19), la fel ca şi naşterea
de copii (Levitic 12:2, 8; Luca 2:24), lepra (Levitic 14), atingerea unui
cadavru (Numeri 19; pentru un nazireu, Numeri 6:9-12). Curăţirea poate fi
fizică (Ieremia 4:11; Matei 8:3); rituală, printr-o jertfă pentru păcat (Exod
29:36), pentru a ispăşi păcatul (Numeri 35:33), pentru a îndepărta pângărirea
ceremonială (Levitic 12:7; Marcu 1:44); etică, fie prin îndepărtarea necurăţiei
sau păcatului omului (Psalmul 119:9; Iacov 4:8), fie prin îndepărtarea
vinovăţiei de către Dumnezeu (Ezechiel 24:13; Ioan 15:2). Curăţirea rituală era
efectuată de apă, de foc sau de cenuşa unei vaci roşii. Psalmul 51:7 este un
exemplu bun de ceremonial care ilustrează aspectul etic şi cel spiritual. David
s-a rugat: „Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat, spală-mă şi voi fi mai alb
decât zăpada".
VII. Concepţia Noului Testament
În învăţăturile Sale Cristos pune accent pe curăţia morală
şi nu pe cea ceremonială (Marcu 7:1-23). Cele mai puternice demascări au fost
la adresa celor care au ridicat curăţirea rituală şi exterioară mai presus de
cea morală şi etică. Pângărirea importantă nu este cea ceremonială ci aceea
etică. O citire atentă a anumitor texte din NT ne dă indicaţii cu privire la
obiceiurile evreilor cu privire la curăţire şi pângărire. Marcu 7:3-4 este o
afirmaţie concisă cu privire la spălarea mâinilor, pângărirea contractată în
piaţa publică şi curăţirea vaselor. Ioan 2:6 menţionează tangenţial metoda de
purificare la intrarea în casa cuiva, iar Ioan 3:25 arată că problema curăţirii
era un subiect controversat. Purificarea pentru sărbătoarea Paştelor era
guvernată de reguli stricte; la acestea se face aluzie în Ioan 11:55 şi 18:28.
Când un lepros a fost curăţit, a fost îndemnat să aducă jertfa pe care o cerea
Legea lui Moise pentru curăţire (Marcu 1:44). Pentru a potoli împotrivirea faţă
de sine şi pentru a obţine o acceptare mai uşoară a mesajului său, Pavel a
trecut prin ritualul purificării în Templul din Ierusalim (Faptele Apostolilor
21:26). Această purtare ciudată trebuie evaluată prin prisma ideii sale de a se
face „tuturor totul" - inter alia (printre altele), să trăiască
printre evrei ca un evreu - „de dragul Evangheliei" (1 Corinteni 9:22
ş.urm.). Faptul acesta nu diminuează adevărul că Isus Cristos a respins toate
regulile şi obiceiurile levitice cu privire la cărnuri necurate (Matei 15:1-20
şi Marcu 7:6-23); tocmai în lumina acestui fapt i s-a poruncit lui Petru cum să
se comporte (Faptele Apostolilor 10:13 ş.urm.) şi în lumina lui Pavel a
promulgat preceptele sale pentru trăirea creştină (Romani 14:14, 20; 1
Corinteni 6:13; Coloseni 2:16, 20-22; Tit 1:15). În Evrei 9:13 ş.urm. se
subliniază că singura pângărire care contează din punct de vedere religios este
pângărirea conştiinţei, pe care o poate curăţi numai jertfa lui Cristos, adusă
în tărâmul spiritual.
Aşa cum este de aşteptat, evangheliile vorbesc cel mai mult
despre distincţia dintre curat şi necurat. Purificarea este tratată în
evanghelii în câteva categorii. Este menţionată în legătură cu lepra (Matei
8:2; Marcu 1:44; Luca 5:14; 17:11-19). Cuvântul folosit în acest context este katharizein,
dar în Luca 17:15 (cazul celor zece leproşi) este folosit termenul iasthai
(„a vindeca"). Curăţirea unui lepros avea două laturi: (a) ritualul
jertfirii a două păsări (Levitic 14); şi (b) ceremonia care avea loc după 8
zile. În ce priveşte mâncarea, existau spălări rituale ale mâinilor (Matei
15:1-20; Marcu 7:1-23; Ioan 2:6; 3:25). Aşa cum am arătat deja, exista o
purificare legată de Paşte (Ioan 11:55; 18:28). Trebuia să aibă loc o curăţire
completă a casei de orice aluat dospit (Exod 12:15, 19-20); 13:7). În fine,
după naşterea unui copil se aducea o jertfă la terminarea perioadei de
necurăţie, adică, 40 de zile pentru un băiat şi 80 de zile pentru o fetiţă
(Luca 2:22).
VIII. Concluzii
Unii au presupus că legile care reglementează curăţia şi
necurăţia nu numai că au avut efectul de a împiedica relaţiile sociale şi
religioase cu păgânii, în special în problema mâncărurilor, ci că au fost date
tocmai pentru acest scop. Moore crede că nu există dovezi interne sau externe
ca să justifice această poziţie (Judaism, 1, 1927, p. 21). Raţionamentul lui
este următorul: „Acestea erau obiceiuri vechi, a căror origine şi motive au
fost uitate deja de mult. Unele dintre ele sunt întâlnite şi la alţi semiţi;
altele, din câte ştim, erau specifice lui Israel; dar în ansamblu său, am putea
spune, ca sistem, ele erau obiceiurile distinctive pe care evreii le-au
moştenit de la strămoşii lor şi aveau o clasificare religioasă în două
categorii: lucruri sfinte şi lucruri pângărite. Alte popoare au avut
obiceiurile lor, unele pentru toate clasele sociale, altele, ca şi la evrei,
specifice pentru preoţi, şi aceste sisteme erau de asemenea distinctive"
(op. cit., p. 21-22).
În discuţia despre regulile cuprinzătoare care diferenţiază
între peşti, păsări şi animale curate şi necurate, au fost date diferite motive
pentru aceste legi. Motivul tradiţional şi cel mai evident este de ordin
religios sau spiritual: „Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi" (Exod 22:31). O
altă explicaţie este de ordin igienic. A fost adoptată de Maimonides, marele
filozof evreu din Spania Evului Mediu, şi de alţi învăţaţi de renume.
Argumentul, sprijinit de cercetările moderne, a fost că peştii fără solzi şi
porcii tind să producă boli (Cansdale, op. cit., p. 99). O altă interpretare a
fost de ordin psihologic. Animanele interzise fie că par dezgustătoare fie că
produc un spirit de cruzime în cei care le mănâncă. Al patrulea motiv este
dualist. Se spune că israeliţii, la fel ca şi persanii, au atribuit animalele
necurate unei forţe rele. O altă explicaţie este de ordin naţional şi susţine
că israeliţii au fost înconjuraţi de asemenea interdicţii pentru a-i ţine
separaţi de toate celelalte popoare. Oponenţii acestei concepţii au arătat că
animalele interzise de legea lui Moise sunt practic aceleaşi cu animalele
interzise în religiile hinduşilor, babilonienilor şi egiptenilor.
Cea mai populară teorie în cercurile critice este cea
propusă de W. Robertson Smith (The Religion of the Semites, p. 270).
Koehler o exprimă succint: „Având în vedere faptul că aproape orice trib
primitiv crede că anumite animale sunt tabu, se susţine că animalele interzise
sau tabu au fost considerate la început ca un totem al clanului şi li s-a adus
închinare, dar faptele aduse în sprijinul teoriei nu sunt suficiente, în
special în ce îi priveşte pe semiţi, aşa încât teoria rămâne doar o speculaţie
ingenioasă..." (JewE, 4, p. 599). Dacă dăm datelor biblice forţa lor
normală, explicaţiile corecte sunt cea spirituală şi cea igienică.
BIBLIOGRAFIE
A. C. Zenos, „Pure, Purity, Purification", Standard
Bible Dictionary, p. 719-721; G. A. Simcox, „Clean and Unclean, Holy and
Profane", Ebi, 1, p. 836-848; J. Hastings, „Clean", HDB, 1, p. 448;
R. Bruce Taylor, „Purification", DCC, 2, p. 457-458; P. W. Crannell,
„Clean" şi „Cleanse", ISBE, 1, p. 667-668; „Uncleanness", WDB,
p. 617; A. S. Peake, „Unclean, Uncleanness", HDB, 4, p. 825-834; Charles
B. Williams, „Uncleanness", ISBE, 5, p. 3035-3037; JewE, 4, p. 110-113 şi
596-600; George F. Moore, Judaism, 1-2, 1927; M. Douglas, Purity and
Danger, 1966; G. S. Cansdale, Animals of Bible Lands, 1970, p. 99,
213.
C.L.F.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu