elenişti
ELENIŞTI. Gr.
hellenistai, oameni care deşi nu erau ei înşişi greci (hellenes)
„elenizau", adică, vorbeau limba greacă (heltenisti, Faptele
Apostolilor 21:37, etc.) şi care au adoptat de altfel, felul de viaţă al grecilor
(hellenismos, 2 Macabei 4:10).
Cuvântul apare pentru prima oară în literatura greacă în
Faptele Apostolilor 6:1, unde indică un grup de evrei creştini din Biserica
primară din Ierusalim, dar care se deosebeau de „iudei" sau „evrei",
(hebraioi), care probabil vorbeau aramaica. Cei şapte diaconi, inclusiv
Ştefan şi Filip, au fost aleşi ca urmare a plângerii eleniştilor că văduvele
„evreilor" erau favorizate în raport cu văduvele eleniste când se făceau
împărţirea ajutoarelor caritabile din fondul comun; după numele lor se pare că
toţi au fost elenişti (Faptele Apostolilor 6:5). Mulţi dintre elenişti probabil
că au avut legături cu Diaspora, în timp ce majoritatea evreilor erau iudei din
Palestina. Linia de demarcaţie între evrei şi elenişti nu poate fi trasă clar
şi cu uşurinţă deoarece mulţi evrei erau bilingvi. Pavel, de exemplu, care
vorbea de obicei greceşte (cum ar fi de aşteptat de la un om născut în Tars),
se numeşte pe sine „evreu născut din evrei" (Filipeni 3:5; cf. 2 Corinteni
11:22). Poate că factorul determinant pentru asemenea persoane era limba în
care se ţineau serviciile de la sinagoga pe care o frecventau; greaca (cf.
Faptele Apostolilor 6:9) sau ebraica.
Dacă judecăm după atitudinea lui Ştefan şi Filip, eleniştii
din biserica din Ierusalim aveau un orizont mai larg decât evreii, atât în
învăţătură cât şi în practică. În persecuţia care a izbucnit după moartea lui
Ştefan, eleniştii au fost în principal cei care s-au împrăştiat, propovăduind
Evanghelia pretutindeni unde au mers. Încercările de a-i lega pe aceşti
elenişti de esenieni sau de samariteni (lăsând la o parte caracterul improbabil
al antecedenţei lor) au fost nereuşite.
Eleniştii din Faptele Apostolilor 9:29 au fost membri la una
sau mai multe sinagogi de limbă greacă din Ierusalim.
În Faptele Apostolilor 11:20 unele MS. conţin
„elenişti" (hellenistas) iar altele „greci" (hellenas);
majoritatea dovezilor sunt în favoarea primei versiuni. Indiferent care este
varianta preferată, contextul arată clar că se referă la ne-evreii care locuiau
în Antiohia, cărora vizitatorii creştini, „oameni din Cipru şi Cirene", au
luat iniţiativa de a le predica Evanghelia, în timp ce asociaţii lor care au
mers pentru prima oară la Antiohia au predicat „numai la evrei" (Faptele
Apostolilor 11:19). Dacă aceştia nu erau greci (hellenes) prin originea
lor, se poate să fi făcut parte din grupurile etnice din Antiohia care au
adoptat limba şi cultura greacă.
BIBLIOGRAFIE
G. P. Wetter, „Das älteste hellenistische Christentum nach
der Apostelgeschichte", Archiv für Religionswissenschaft, 1922, p.
410 ş.urm.; H. J. Cadbury, „The Hellenists", BC 5, p. 59 ş.urm.; H.
Windisch, TDNT 2, p. 511 ş.urm. (s.v. Hellenistes); E. C. Blackman, „The
Hellenists of Acts vi. l", ExpT 48, 1936-7, p. 524 ş.urm.; O. Cullmann,
„The Significance of the Qumran Texts for Research into the Beginnings of
Christianity", JBL 74, 1955, p. 213 ş.urm.; M. Simon, St. Stephen and
the Hellenists in the Primitive Church, 1958; C. F. D. Moule, „Once More
Who Were the Hellenists?" ExpT 70, 1958-9, p. 100 ş.urm.; C. S. Mann,
„Hellenists and Hebrews in Acts VI 1", în J. Munck, The Acts of the
Apostles, 1967, p. 310 ş.urm.; I. H. Marshall, „Palestinian and Hellenistic
Christianity", NTS 19, 1972-3, p. 271 ş.urm.; M. Hengel, Judaism and
Hellenism, 1974.
F.F.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu