Iosif Flaviu (Josefus Flavius)
IOSIF FLAVIU (JOSEFUS FLAVIUS). Un istoric
evreu care s-a născut în anul 37/38 d.Cr. şi a murit la începutul secolului al
2-lea. El a fost fiul unui preot numit Maria, din ordinul preoţesc al lui
Iehoiarib (1 Cronici 24:7) şi a pretins că este înrudit cu Hasmoneii, care
făceau parte din ordinul acela. După o perioadă scurtă de asociere cu esenienii
şi cu un ascet din pustie numit Banus, s-a alăturat partidului fariseilor la
vârsta de 19 ani. În cursul unei vizite la Roma în anul 63 d.Cr. a fost
impresionat de puterea imperiului. S-a opus cu tărie revoltei evreilor
împotriva Romei în anul 66 d.Cr. şi cu toate că i s-a încredinţat comanda unei
unităţi din Galilea - poziţie în care a dat dovadă de multă energie şi
capacitate de conducere - nu a avut încredere în cauza insurgenţilor. După ce
romanii au cucerit punctul de rezistenţă de la Jotapata, pe care l-a apărat
până când orice rezistenţă a devenit zadarnică, a scăpat împreună cu alţi
patruzeci şi s-a ascuns într-o peşteră. Când şi acest loc de refugiu era pe
punctul să fie atacat, apărătorii au făcut o înţelegere de sinucidere şi Josephus
a fost unul dintre ultimii doi supravieţuitori. L-a convins pe celălalt
supravieţuitor să se predea romanilor şi apoi a reuşit să obţină favoarea lui
Vespasian, comandantul roman, prin faptul că a prezis înălţarea lui la purpura
imperială. Această prezicere s-a împlinit în anul 69 d.Cr. În anul următor
Josephus a fost ataşat pe lângă cartierul general al romanilor în timpul
asediului Ierusalimului, acţionând ca traducător pentru Titus (fiul şi
succesorul lui Vespasian în comanda trupelor din Palestina) atunci când a vrut
să facă oferte apărătorilor cetăţii. După căderea Ierusalimului, Josephus s-a
dus la Roma, unde s-a stabilit ca şi client şi pensionar al împăratului şi a
adoptat numele Flavius de la familia împăratului.
Nu este nefiresc că purtarea lui Josephus în timpul
războiului a atras asupra lui stigma de trădător în ochii naţiunii. Totuşi, el
a folosit anii petrecuţi în linişte la Roma în aşa fel încât să revendice
într-o oarecare măsură recunoştinţa poporului său. Anii aceştia au fost
dedicaţi activităţii literare în care s-a dovedit a fi un patriot adevărat,
plin de zel pentru numele bun al poporului său. Prima lui lucrare a fost o Istorie
a războiului evreiesc, scrisă în aramaică pentru evreii din Mesopotamia şi
publicată apoi într-o ediţie greacă. Relatarea izbucnirii războiului este
precedată de un rezumat al istoriei de la 168 î.Cr. la 66 d.Cr. Cele două cărţi
ale sale Contra lui Apion constituie o apărare a poporului său împotriva
calomniilor unui învăţător din Alexandria numit Apion; şi în aceste cărţi el se
străduieşte să arate că evreii se pot lăuda cu o istorie mai veche decât grecii
şi în cursul argumentelor el a păstrat pentru noi o serie de citate valoroase
din scriitori antici care nu ne sunt cunoscute din alte surse. Cea mai
voluminoasă lucrare a sa este Antichităţi evreieşti, în douăzeci de
volume, relatând istoria poporului său din cele mai vechi timpuri (de fapt, el
începe naraţiunea cu creaţia lumii) până în zilele sale. Această lucrare a fost
încheiata în anul 93 d.Cr. În fine, el a scris Autobiografia sa, menită
în mare măsură să fie o apărare a poziţiei sale în timpul războiului, poziţie
care fusese prezentată în termeni prea puţin măgulitori de către un alt
scriitor evreu, Justus din Tiberia. Este imposibil să punem de acord relatarea
activităţilor sale din timpul războiului, date în Autobiografie cu
relatarea dată anterior în Istoria războiului evreiesc.
Lucrările lui Josephus sunt de o valoare inestimabilă pentru istoria evreilor între domnia lui Antiochus Epiphanes (175-164 î.Cr.) şi războiul din 66-74 d.Cr. şi în special pentru perioada care a început cu ocuparea romană în 63 î.Cr. El a avut acces la surse directe, atât publicate cât şi nepublicate: lucrarea lui Nicolas din Damasc, istoriograful lui Irod cel mare, a furnizat o descriere detaliată a carierei monarhului; a mai avut la dispoziţie documente romane oficiale; s-a consultat cu tânărul Agripa (*IROD, 5) cu privire la diferite detalii despre începutul războiului evreiesc şi, desigur, s-a putut baza pe propria sa cunoaştere a diferitelor faze ale războiului. Se poate ca el să fie complet tendenţios în prezentarea personajelor şi evenimentelor, dar „tendinţa" sa este atât de evidentă încât cititorul o poate observa cu uşurinţă şi poate face ajustările necesare.
Lucrările lui Josephus furnizează un material
indispensabil pentru înţelegerea cadrului general de către cel care cercetează
istoria intertestamentală şi istoria NT. În aceste lucrări întâlnim numeroase
personaje, atât evrei cât şi ne-evrei, care ne sunt binecunoscute din NT.
Uneori scrierile sale oferă un comentariu direct la unele referiri din NT, de
ex. menţionarea lui Iuda Galileanul în Faptele Apostolilor 5:37 şi a
*„Egipteanului" în Faptele Apostolilor 21:38. Este puţin probabil ca
lucrările sale să fi fost cunoscute de vreunul dintre scriitorii NT. De un
interes special sunt referirile sale la Ioan Botezătorul (Ant. 18.116 ş.urm.),
la Iacov, fratele Domnului (Ant. 20. 200) şi la Domnul Isus (Ant. 18.63 ş.urm.)
- un pasaj care, deşi a fost alterat într-o oarecare măsură de creştini, este
în esenţă autentic.
BIBLIOGRAFIE
Ediţia standard a lucrărilor lui Josephus în greacă
este cea editată de B. Niese (1887-1895). Ediţia Loeb (1926-65), în greacă şi
engleză, începută de H. St. J. Thackeray şi încheiată de R. Marcus şi L. H.
Feldman, cuprinde 9 volume. Cea mai binecunoscută traducere engleză este aceea
a lui W. Whiston (1736); aceasta a fost revizuită de A. R. Shilleto (1889-90)
şi (mai puţin minuţios) de D. S. Margoliouth (1906). O traducere uşor de citit
a Războiului evreiesc, de G. A. Williamson, a apărut în colecţia Penguin
Classics (1959). Vezi de asemenea H. St. J. Thackeray, Josephus, the Man and
the Historian, 1929; F. J. Foakes-Jackson, Josephus and the Jews,
1930; J. M. Creed, „The Slavonic Version of Josephus History of the Jewish
War", HTR 25, 1932, p. 277 ş.urm.; R. J. H. Shutt, Studies in Josephus,
1961; H. W. Montefiore, Josephus and the New Testament, 1962; G. A.
Williamson, The World of Josephus, 1964; F. F. Bruce, Jesus and
Christian Origins Outside the NT, 1974, p. 32-53.
F.F.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu