jocuri
JOCURI
I. În Vechiul Testament
a. Sportul fizic
La fel ca şi în cazul majorităţii vecinilor din
Orientul Apropiat, viaţa majorităţii evreilor lăsa prea puţin timp sau
înclinare pentru sportul fizic. Atunci când a fost introdusă de către evreii
elenizatori în vremea lui Antiohus Epiphanes (1 Macabei 1:10-14; Josephus, Ant.
15. 268) şi patronate de Iason, marele preot (2 Macabei 4:7-17), iubirea de
sport a grecilor a fost considerată ca fiind lipsită de religiozitate. Totuşi,
în ciuda absenţei unor referiri explicite, nu încape îndoială că alergarea,
aruncarea şi vânătoarea erau practicate uneori fără sa fie determinate de o
necesitate. La fel ca şi egiptenii şi babilonienii, locuitorii Palestinei vor
fi găsit plăcere în concursurile de ridicare de greutăţi şi în luptele corp la
corp. Lupta îndelungată a lui Iacov poate indica atât deprinderea lui cu acel
sport cât şi recunoaşterea regulilor care interziceau aplicarea unor lovituri
sub centură (Geneza 32:24-26). Expresia „pe spate şi pe pântece"
(Judecători 15:8) se poate să fie un termen din lupta corp la corp. S-a sugerat
că lupta în grup de la Gabaon a fost iniţiată ca un meci de lupte corp la corp
(2 Samuel 2:14), lupta prin apucarea brâului oponentului fiind o formă antică
de luptă corp la corp. Trasul cu arcul putea fi un sport de îndemânare în care
se ţinteau obiecte fixe (2 Samuel 20:20; Iov 16:12; Plângerile 3:12), aşa cum
se arată în basoreliefurile asiriene, sau era un sport care imită războiul.
b. Jocurile de noroc
Table de joc au fost descoperite în mai multe
locuri, inclusiv Tell el ’Ajjul şi Bet-Şemeş. Unele table confecţionate din
fildeş (Meghido, cca. 1350-1150 î.d. Cr.), din piatră (Ghezer, cca. 1200 î.Cr.)
sau din lemn, aveau formă de „om" sau de „vioară" şi aveau găuri
pentru cuie pentru un joc cu „55 de găuri", găsit în mod obişnuit în Egipt
şi în Mesopotamia. Jocul de dame se juca pe table cu douăzeci sau treizeci de
pătrăţele, confecţionate din piatră, lut, abanos sau fildeş şi uneori tablele
erau scobite pe partea opusă pentru a păstra piesele. Spre deosebire de
metodele moderne de a juca aceste jocuri, mişcările erau făcute în urma
aruncării unor zaruri (zaruri de fildeş din secolul al 17-lea î.Cr., de
exemplu, au fost găsite la Tell Beit Mirsim), oase sau beţe. La Lachiş au fost
găsite table de joc piramidale şi conice, cât şi piese „halma". Şahul de
tip „chinezesc" era cunoscut în Elam şi Babilon începând din mileniul al
3-lea î.Cr. şi se poate să fi fost jucat şi în Palestina. Se jucau jocuri de
masă neobişnuite, cum sunt cele descoperite la *Ur, Ninive şi Tell Halaf, în
Siria (secolul al 8-lea), dar metoda de joc este necunoscută în prezent.
Evreii, şi vecinii lor, considerau că aruncarea zarurilor (pur;
*VRĂJITORIE) era o modalitate de a determina voia divinităţii şi de aceea
jocurile de masă au avut şi o semnificaţie religioasă.
c. Jocurile copiilor
Copiii se jucau pe străzi (Zaharia 8:5), imitându-i
pe oamenii mari în viaţa de toate zilele sau la nunţi şi înmormântări. Probabil
că băieţii imitau jocurile egiptene pe echipe arătate în picturi precum şi o
formă de luptă cu otgonul, în timp ce fetele practicau jongleria sau jocuri cu
mingi, inclusiv joaca de-a prinsa pe echipe în care un jucător era purtat în
spate de altul. Au fost găsite mingi îmbrăcate în piele. Au fost descoperite
fluiere, morişti, miniaturi de vase, animale şi care (unele cu roţi), şi
acestea trădează dorinţa neschimbătoare a celor mai mici de a avea jucării.
Este puţin probabil ca toate praştiile găsite să fi fost folosite numai pentru
treburi serioase, cum sunt alungarea păsărilor de pe lanuri sau împiedicarea
oilor de a se abate din turmă. Nu există nici o dovadă că figurinele sau
statuetele mici cu articulaţii mobile care au fost găsite în mai multe locuri
au fost păpuşi. Este mai probabil că au fost obiecte de cult. Oamenii din toate
vremurile au fost amuzaţi de mimica, săritul coardei, sfârleze şi cercuri de
joc.
d. Divertismentul
Sărbătorile, cântecele, muzica şi în special dansul
au fost cele mai obişnuite forme de relaxare. Prilejuri pentru asemenea
activităţi erau oferite de toate bucuriile casnice (Ieremia 31:4), inclusiv de
bucuria recoltării (Judecători 9:27; 21:21), precum şi de festivităţi publice
şi de stat ocazionate de urcarea regelui pe tron (1 Împăraţi 1:40) sau de celebrarea
unei victorii (Exod 15:20; Judecători 11:34; 1 Samuel 18:6). Arta povestirii şi
arta spunerii de ghicitori erau de asemenea apreciate foarte mult (Judecători
14:12; Ezechiel 17:2; 1 Împăraţi 10:1). (*DANS) .
BIBLIOGRAFIE
H. C. J. Murray, A History of Board Games other
than Chess, 1952; P. Montet, Everyday Life in Egypt, 1958; Iraq 1,
1935, p. 45-50; 4, 1938, p. 11 ş.urm.; 8, 1946, p. 166 ş.urm.; ANEP, 1976, p.
212-219 (ilustraţii); E. W. Heaton, Everyday Life in OT Times, 1956, p.
91-92.
D.J.W.
II. În Noul Testament
În afară de o referire obscură la jocul copiilor
(Matei 11:16-17) şi la o aluzie posibilă la cursa de care (Filipeni 3:13
ş.urm.), jocurile menţionate în NT sunt întreceri atletice greceşti. Referirile
din 1 Macabei 1:10-14; 2 Macabei 4:13-14 vor scoate în relief concepţia
elenistă a scriitorilor care au găsit în această metaforă un subiect demn de a
fi tratat. Sărbătorile aveau o origine şi un iz religios şi încurajau
disciplina, arta, sănătatea şi corectitudinea, dar nu erau lipsite de utilitate
diplomatică (vezi Lysias, 33). Odele lui Pindar care s-au păstrat arată cinstea
acordată învingătorului în Jocurile Pythiene, Nemeaene, Istmiene şi, mai presus
de toate, în Jocurile Olimpice.
În Epistole sunt folosite metafore luate din Jocuri
în general şi în special din alergări şi cursele de care.
În 1 Corinteni 9:24-27 Pavel atrage atenţia asupra
antrenamentului riguros al atletului (o metaforă folosită şi de Epictet).
Atletul nu este preocupat de premiul simbolic constând dintr-o cunună de măslin
sălbatic, pin sau laur , ci este preocupat de răsplata ulterioară. La fel şi
creştinul este îndemnat să se străduiască să se lupte „după rânduieli",
deoarece răsplata sa este - prin contrast - „o cunună care nu se
veştejeşte" (cf. 2 Timotei 2:5; 4:8; 1 Petru 1:4; 5:4).Textul din 1
Corinteni 9:26 prezintă o întrecere de box. În cazul acesta braţele şi mâinile
erau legate cu piele cu ţinte şi produceau răni grave - de aceea combatantul
trebuia să încerce să evite loviturile şi nu să le pareze - de aici vine
expresia „a lovi în vânt". După ce începe cu scena victoriei, Pavel
încheie cu o imagine a înfrângerii. El se vede pe sine ca un crainic care îi
cheamă pe alţii la întrecere, dar el însuşi este descalificat de la competiţie.
„Predicat" şi „lepădat" (1 Corinteni 9:27) nu sunt nişte traduceri
fericite. Metaforele bazate pe Jocuri aveau o semnificaţie deosebită pentru
cititorii acestei Epistole întrucât Jocurile Istmice erau o sărbătoare
corintiană.
În Galateni 2:2; 5:7; Filipeni 2:16; Evrei 12:1-2
se face referire la alergare, pentru care se purta numai minimul de haine.
„Orice piedică" probabil că se referă la greutatea pierdută de astfel în
timpul antrenamentului, pentru a fi în formă maximă pentru alergare. Expresia:
„Păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne" este o referire mai clară la
îmbrăcăminte. „Norul" este o metaforă care indică mulţimile. Sugerează
faptul că alergătorul vede neclar spectatorii, deoarece privirea lui este
concentrată asupra ţintei.
Textul din Filipeni 3:13-14 se referă probabil la o
cursă de care. Cursele de care uşoare trase de cai erau bine cunoscute la greci
şi sunt menţionate încă de Homer şi
Sofocle. Aceste curse erau o caracteristică spectaculoasă a
sărbătorilor. Pe vremea când a scris Pavel, cursele de care erau la modă la
romani, iar Filipi era o colonie romană. Am putea traduce acest verset astfel:
„Eu nu consider că am făcut deja lucrul acesta - eu fac un singur lucru -
uitând lucrurile care sunt în urma mea şi îndreptându-mă spre cele care îmi
stau în faţă, alerg spre ţintă, spre premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în
Isus, Unsul Său". Pavel se descrie pe sine în carul de concurs, aplecat
peste balustrada îndoită pe care se sprijineau genunchii conducătorului, cu
hăţurile în jurul trupului său, întinzându-se în afară spre spatele cailor şi
apăsând pe hăţuri cu toată greutatea sa. Într-o concentrare atât de intensă
orice privire la „lucrurile din urma sa" ar fi fost fatală.
E.M.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu