naţiuni, tabel
NAŢIUNI, TABEL. O prezentare
pe care o găsim în Geneza 10, şi cu câteva modificări minore şi în 1 Cronici
1:5-23, a urmaşilor lui Noe, prin cei trei fii ai săi, *Sem, *Ham şi *Iafet.
I. Tabelul
Tabelul
naţiunilor reprezintă gradele de rudenie, şi plasează numele descendenţilor
unui individ dedesubtul şi la dreapta numelui său.
II. Poziţia
listei în Geneza
Dacă împărţim
cartea Genezei în mai multe părţi după locul în care se repetă formula „Iată
generaţiile (în ebr. toledot) lui...", tabelul naţiunilor se
încadrează în pasajul Geneza 10:2-11:9, formula apărând în Geneza 10:1 şi în
11:10. Părerile sunt împărţite, unii considerând că această formulă este un
titlu, iar alţii că este nota finală, dar în cazul nostru lucrurile nu se
schimbă, fie că vom considera că tabelul naţiunilor împreună cu relatarea despre
turnul Babel se referă la generaţiile fiilor lui Noe (dacă 10:1 este titlul),
sau la generaţiile fiilor lui Sem (dacă 11:10 este nota finală).
III.
Aranjamentul
Versetul 32
face încheierea tabelului, afirmând că acest tabel dă familiile (mispehot;
*FAMILIA, VT) fiilor şi a descendenţilor (bene) lui Noe, după
genealogiile ior (letoledot; *GENERAŢIE) fiecare în naţiunea (begoyim)
lui, şi că din acestea (me’elleh, adică ori din familiile ori din
naţiunile care le alcătuiesc), după potop, pe faţa pământului (‘eres)
s-au răspândit naţiunile (goyim). Întrucât acest verset formează o notă
finală a întregii liste, versetele 5, 20 şi 31 formează note finale la
subdiviziunile 2-4, 6-19 şi 21-30 care se referă la descendenţii lui Iafet, Ham
şi respectiv Sem. În general, rolul acestor versete este ca şi cel al v. 32,
dar acestea afirmă în plus că listele pe care le conţin dau numele „după"
familiile lor (mispehot) şi după limbile lor (lesonot; nota
finală a generaţiilor lui Iafet se deosebeşte de celelalte prin faptul că ea
conţine expresia „după limba fiecăruia") şi după ţările şi naţiunile (goyim).
În nota finală a generaţiilor lui Iafet, aceste criterii sunt prezentate într-o
ordine diferită şi se afirmă în plus că „de la ei se trag popoarele de pe malul
mării". Mulţi comentatori cred că această expresie se referă numai la
descendenţii lui Iavan, întrucât expresia „popoarele de pe malul mării"
(VA, „de pe insule") nu se potriveşte celorlalţi membri ai grupului. Mai
departe, se sugerează că, în baza afirmaţiilor paralele din v. 20 şi 31,
iniţial cuvintele „fiii lui Iafet au fost" au stat înainte de „din
ţările" în v. 5 şi că, din neglijenţă s-au pierdut în procesul de copiere
repetată a textului. Acest punct de vedere este adoptat în VSR şi s-ar putea să
fie corect.
În cadrul celor
trei arbori genealogici, numele sunt legate unele de altele ori prin formula
„fiii (bene) lui..." sau prin „...a devenit tatăl lui (VA, „a
născut pe") (yalad)..." (*GENEALOGIE). Cea de-a doua formulă
nu se găseşte în linia descendenţilor lui Iafet, dar în ceea ce priveşte
descendenţii lui Ham se foloseşte cu referire la Nimrod şi la descendenţii lui
Miţraim şi Canaan, iar în ceea ce priveşte descendenţii lui Sem, se foloseşte
pentru întreaga secţiune de la Şelah la Iobab, adică pentru toţi descendenţii
lui Arpacşad. O excepţie la aceste două formule o găsim în v.14, unde ni se
spune că filistenii „au ieşit" (yasa’) din Casluhimi (v. 14).
Aranjarea obişnuită în cele trei liste de nume este modificată prin inserarea
altor versete care ne aduc informaţii suplimentare, fie că leagă numele unele
de altele, fie că ne dau informaţii suplimentare cu privire la anumiţi
indivizi. Aranjarea capitolului poate fi prezentată pe scurt după cum urmează:
Titlu (sau nota finală pentru secţiunea precedentă)
(1)
Descendenţii lui Iafet (2-4)
Detalii cu privire la Iavan (5a)
Notă finală (5b)
Descendenţii lui Ham (6-7, 13-18a)
Detalii cu privire la Nimrod (8-12) şi la Canaan
(18b-19)
Notă finală (20)
Descendenţii lui Sem (22-29a)
Detalii cu privire la Sem (21) şi la Ioctan
(29b-30)
Notă finală (31)
Notă finală pentru întreaga listă (32)
Ordinea în care sunt prezentaţi cei trei arbori
genealogici şi care îl pune pe Sem pe ultimul loc, se conformează felului
general în care tratează Geneza lucrurile, adică arborele genealogic cel mai
important este tratat după ce au fost discutaţi ceilalţi arbori mai puţin
importanţi. Genealogia din Geneza 11 urmăreşte generaţiile începând cu Peleg şi
până la Avraam.
IV. Conţinut
Multe dintre numele din listă au de-a face cu
numele unor popoare sau ale unor regiuni cunoscute din inscripţiile din
antichitate, şi cu privire la multe dintre acestea există un consens suficient
de puternic pentru a ne putea face o idee de ansamblu cu privire la scopul
celor trei liste.
a. Consideraţii preliminare
Numele din tabel au fost probabil numele unor
indivizi şi au ajuns să fie adoptate de popoarele care au descins din aceştia,
iar în unele cazuri au fost folosite pentru teritoriile care au fost locuite de
aceste popoare. Este important să observăm faptul că, în anumite perioade
istorice, aceste nume au putut avea diferite semnificaţii, astfel încât
indentificarea morfologică a unui nume din Geneza 10 cu a unui nume ce apare în
surse nebiblice poate fi valabilă întru totul numai dacă cele două nume provin
din aceeaşi perioadă. Schimbarea semnificaţiei acestor nume se datorează în
mare măsură fluctuaţiei popoarelor prin deplasări, infiltraţii, cuceriri sau
migrări.
Există trei caracteristici principale ale unui
popor care sunt suficient de distinctive pentru a da o anumită nuanţă numelui
lui. Acestea sunt: rasa sau înfăţişarea; limba, care este un component al
culturii; precum şi zona geografică în care trăieşte populaţia sau forma
politică în care este organizată. Caracteristicile rasiale nu se pot schimba,
dar pot deveni atât de amestecate sau de dominate prin căsătorii inter-rasiale,
încât nu mai pot fi distinse. Limba se poate schimba complet în sensul că limba
unui grup subjugat poate fi înlocuită cu limba cuceritorilor, în multe cazuri
cu caracter permanent. Zona geografică poate fi schimbată complet prin
migraţie. Întrucât într-o anumită perioadă unul din aceşti factori are cea mai
mare influenţă asupra semnificaţiei numelui acelui popor, iar într-o altă
perioadă un altul, este puţin probabil ca lista din Geneza 10 să se bazeze pe
un singur sistem. Astfel, de exemplu, nu ne putem aştepta ca toţi descendenţii
lui Sem să fi vorbit aceeaşi limbă, sau să fi locuit în aceeaşi zonă
geografică, sau chiar să fi format o singură rasă, căci toate acestea au fost
probabil imposibile datorită căsătoriilor mixte. Acest punct de vedere este
argumentat şi prin prezenţa unor nume duble în mai multe liste: Asur (*ASIRIA),
Seba, Havila şi Lud(imi) apar atât în lista generaţiilor lui Sem cât şi a lui
Ham, iar Meşec (Meşa în lista lui Sem; *MEŞEC) apare probabil atât în lista lui
Iafet cât şi în cea a lui Sem. Cu toate că este posibil ca acestea să fie nume
cu totul distincte, este posibil şi ca ele să reprezinte cazuri în care un
popor mai puternic a asimilat unul mai slab. Este necesar să notăm faptul că
din acest capitol s-au adoptat nume pentru anumite utilizări specifice din
vremurile noastre. Astfel, în studiul limbilor, termenii „semitic" şi
„hamitic" se folosesc, primul pentru a defini un grup de limbi ce includ
ebraica, aramaica, acadiana, araba, etc., iar cel de-al doilea pentru un alt
grup dintre care cea mai importantă este egipteana veche. Aceasta este însă o
utilizare convenţională şi nu înseamnă că toţi descendenţii lui Sem au vorbit limbi
semitice şi că toţi descendenţii lui Ham, limbi hamitice. Astfel, faptul că
Elam apare în genealogia lui Sem iar Canaan în cea a lui Ham nu este în mod
necesar o eroare, cu toate că elamiţii nu au fost un popor semit iar canaaniţi
au fost. Pe scurt, numele din Geneza 10 indică probabil uneori entităţi
geografice, alteori entităţi lingvistice, iar alteori entintăţi politice, dar
nu indică în mod consecvent doar una din ele.
b. Iafet
În această listă, se acceptă în general următoarele
identificări, cu toate că acestea nu sunt acceptate universal: Gomer =
cimerienii; Aşchenaz = sciţii; Madai = mezii; Meşec = muski; popor care au
intrat în Orientul Apropiat venind din stepa din N. Iavan = ionienii, şi
descendenţii lui, inclusib Elişa = Alasia (în Cipru), iar Dodanim (probabil o
formă alterată a numelui Rodanim; cf. 1 Cronici 1:7, VSR) = locuitorii insulei
Rodos, au fost probabil un popor din V, care au trecut prin Ionia spre insule
şi spre ţinuturile de coastă (‘iyye, v. 5) ale Mării Egee şi ale Mării
Mediterane. Aşadar, se pare că descendenţii lui Iafet au format popoare care,
în mileniul al doilea se găseau în regiunile de N şi NV ale Orientului
Apropiat.
c. Ham
Următoarele identificări sunt acceptate în general:
Cuş = Etiopia; Seba = Saba (în S Arabiei); Dedan = Dedan (în N Arabiei);
Miţraim = Egiptul; Lud = Lidia(?); Filistenii = Filistenii; Caftorim =
cretanii; Put = Libia; Canaan = Canaan; Sidon = Sidon; Het = hetiţii; Amorit =
amoriţii; Heviţii = cei din Hur; Hamatiţii = hamatiţii.
Sub numele lui *Nimrod ni se dă o informaţie
suplimentară, şi anume, că el a început să domnească în ţara *Şinear =
Babilonia unde a domnit în Babel = Babilon, în Erec = Uruk, în Acad = Agade şi
în *Calne (este posibil să fie vocalizat în kullana, „toate
acestea"), primele fiind trei oraşe importante din Mesopotamia, cu toate
că vatra oraşului Agade nu este cunoscută nici acum. De acolo a plecat la Asur
= Asiria (sau „Asur a plecat mai departe"- vezi VA) şi a zidit Ninive,
Rehobot-Ir, Calah = Kalhu şi Resen. Ninive şi Kalhu au fost cetăţi împăteşti,
dar celelalte două nume sunt necunoscute.
Conform situaţiei pe care o găsim în inscripţiile
nebiblice, afirmaţiile conform cărora locuitorii Mesopotamiei (Nimrodului) au
venit din Etiopia, şi că filistenii şi cretanii provin din Egipt par să fie
eronate, dar natura şi originea tuturor elementelor referitoare la populaţia
cea mai veche a Mesopotamiei sunt încă necunoscute, iar legăturile timpurii ale
Egiptului cu Creta şi cu ţările din zona Mării Egee arată posibilitatea unor contacte
şi mai timpurii neatestate. În general, popoarele din S Orientului Apropiat
sunt arătate în această listă.
d. Sem
În lista descendenţilor lui Sem, identificările
general acceptate sunt puţine: Elam = Elam (partea de SE a câmpiei
Mesopotamiei); Asur = Asiria; Aţarmavet = Adramaut (în S Arabiei); Seba = Saba;
Lud = Lidia; Aram = Aram. Aceste nume sugerează că zona în care s-a aşezat
acest grup de popoare se întinde de la N din Siria până în Mesopotamia şi
Arabia.
V. Surse
Studiul Orientului Apropiat în perioada
antichităţii ne ajută să ne formăm o oarecare idee cu privire la orizonturile
cunoaşterii geografice din mileniul al doilea î.Cr. şi mai devreme.
a. Mesopotamia
În mileniul al patrulea î.Cr., dovezi ale
arheologiei preistorice ne arată că, în zona geografică cuprinsă între Golful
Persic şi Mediterană a înflorit sporadic câte o cultură comună întregii zone.
Găsim atestări cu privire la contacte comerciale în jurul anului 3000 î.Cr.,
între Peninsula Arabică, Anatolia, Iran şi India. Scrierile cuneiforme se
referă la aceste contacte pe la sfârşitul mileniului al 3-lea şi al 2-lea
mileniu. Conducători de state din timpuri străvechi au întreţinut relaţii
comerciale şi de altă natură cu Iranul, cu Libanul („Pădurile de cedru”), cu
Mediterana („Marea de Sus"), cu Taurus („Muntele de argint") şi cu
Anatolia (Burushatum) în N, iar în S cu Bahrain (Dilmun), unde săpăturile au
descoperit un centru de comerţ cu Arabia şi India. În al 18-lea sec. î.Cr., a
existat o colonie de negustori asirieni în Capadocia (Kultepe) şi aproximativ
din această perioadă cunoaştem un itinerar al negustorilor care duce din S
Mesopotamiei până în acest oraş (JCS 7, 1953, p. 51-72).
O migrare a popoarelor în mileniul al treilea în
stepa din N, a avut ca rezultat sosirea în Orientul Apropiat, în prima parte a
mileniului al 2-lea, a unor popoare care se pare că au adus cu ele
îndeletnicirile din ţările de N.
b. Egiptul
În timpuri preistorice, locuitorii de pe Nilul
inferior au avut contacte comerciale cu cei de pe coasta Mării Roşii, cu Nubia,
cu Libia şi probabil cu alte teritorii din Sahara, iar în timpul primelor
dinastii din mileniul al 3-lea, s-au făcut în mod regulat călătorii la Sinai şi
la Byblos, pe coasta siriană. În prima parte a sec. al 2-lea, Egiptul a
întreţinut legături comerciale cu Ciprul, cu Cilicia şi în special cu Creta,
aceste lăgături fiind atestate de obiecte care s-au găsit în toate aceste
locuri. Egiptenii aveau obiceiul de a înşira nume iar Textele Blestemate din
sec. al 18-lea precum şi listele cu cetăţile şi popoarele „supuse"
faraonilor din sec. al 15-lea î.Cr. ne arată că geografia Palestinei şi a
Siriei era cunoscută. Arhiva de tăbliţe cuneiforme care s-au găsit la el-Amarna
ne arată că în scopuri diplomatice se folosea o singură limbă (acadiana) în
întreg Orientul Apropiat şi că era posibil să se fi cunoscut bine şi alte zone
geografice.
c. Critica literară
Mulţi erudiţi consideră că distincţia care există
în formulele folosite în aranjarea tabelului, unele folosind bene iar
altele yalad, trădează faptul că acest tabel a fost alcătuit de mai
mulţi autori. Conform acestei opinii, scheletul principal al tabelului, care
foloseşte formula bene, trebuie atribuit Codului preoţesc (P), iar
partea care este introdusă prin formula yalad, împreună cu informaţiile
suplimentare care se dau în legătură cu unele nume din listă, provine din
documentul iahvist, un document mai vechi şi mai puţin ştiinţific (I), care a
fost împletit printre elementele cadrului de bază de scriitori mai metodici
care au aparţinut preoţimii. Diviziunea care a rezultat este următoarea: P =
1a, 2-7, 20, 22-23, 31-32; I = 1b, 8-19, 21, 24-30. Putem considera tot aşa de
bine, însă, că această variaţie se datorează unui stil literar mai liber şi, în
lumina cunoştinţelor geografice care au existat în al 2-lea mileniu î.Cr., nu
mai este necesar să presupunem că documentul (I) a fost scris în prima parte a
perioadei monarhice, iar documentul (P) în perioada post-exilică. Într-adevăr,
este greu de explicat absenţa Persiei din listă, dacă tabelul a fost compilat
în mare măsură şi pus în forma lui finală de preoţi care datorau chiar
politicii tolerante a persanilor întoarcerea lor din exil.
VI. Scopul
Lăsând la o parte acele teorii care susţin că
tabelul din Geneza 10 aparţine unei perioade târzii şi că nu inspiră încredere,
există două puncte de vedere care se referă la scopul lui. Unii susţin că acest
tabel menţionează popoarele întregii lumi, iar alţii că menţionează numai pe
acele popoare ale Orientului Apropiat cu care este posibil ca israeliţii să fi
avut legături. Lucrul acesta depinde în mare măsură de cuvântul eres în
v. 32. În unele versiuni în limba engleză acest cuvânt a fost tradus cu
*pământ, dar el este un termen al cărui sens este foarte variat, astfel încât
poate fi tradus cu „întregul pământ", cu, „lumea cunoscută" sau cu
„ţară", după context. Punctul de vedere general al celor care acceptă în
genere identificările numelor din tabel este că eres înseamnă aici Jumea
cunoscută"; însă faptul că multe nume din tabel nu pot fi încă identificate,
arată că nici celălalt punct de vedere nu poate fi negat complet. A accepta
primul punct de vedere nu înseamnă a susţine că pe lângă Noe au mai
supravieţuit şi alţii în urma potopului, căci, în timp ce implicaţia v. 9 din
cap. 9 este că pământul a fost populat de descendenţii celor trei fii ai lui
Noe (*NOE), tabelul nu pretinde că îi numeşte pe toţi.
VII. Autorul şi data
Aspectele menţionate mai sus ne arată că prin
conţinutul lui tabelul nu depăşeşte în mod necesar cunoştinţele pe care le putea
poseda o persoană educată în şcolile egiptene din sec. al 15-lea şi al 14-lea
î.Cr. Cei care pretind că tabelul a fost scris într-o perioadă după Moise se
bazează pe faptul că popoare cum au fost cimerienii, sciţii, mezii şi poate
poporul numit Muski nu apar în documentele scrise decât în primul mileniu î.Cr.
şi pe baza acestui fapt, se postulează întocmirea acestui tabel la o dată
plasată în prima parte a mileniului unu. Aceste popoare, însă, trebuie să fi
existat ca triburi sau ca grupuri mai mari înainte de a fi menţionate în
documentele care s-au păstrat şi este posibil ca invadatori din perioade mai
timpurii, cum au fost cassiţii şi cârmuitorii din Mitani care aveau legături cu
triburile mai de la N, să fi păstrat informaţii cu privire la aceste popoare.
De asemenea, se susţine că *filistenii (v. 14) nu au apărut pe scena lumii
biblice decât în sec. al 12 î.Cr., dar diferite consideraţii ne indică
posibilitatea existenţei unor legături cu acest popor într-o perioadă mai
timpurie. În mod similar, popoarele din S Arabiei, care sunt menţionate în
tabel şi care nu apar în documentele scrise decât în primul mileniu, trebuie să
fi existat înainte de această perioadă ca triburi.
Pe scurt, cu toate că acest punct de vedere
prezintă dificultăţi, nu este imposibil ca Tabelul Naţiunilor să fi fost
compilat în sec. al 13-lea î.Cr., poate de către Moise.
BIBLIOGRAFIE
W.F. Albright, Recent Discoveries in Bible Lands,
1955, p. 70-72; W. Brandenstein, „Bemerkungen zur Völkertafel der
Genesis", Festschrift... Debrunner, 1954, p. 57-83; G. Holscher, Drei
Erdkarten..., 1949, eh. 5; J. Simons, „The Table of Nations (Geneza 10):
Its General Structure and Meaning", OTS 10, 1954, p. 155-184; DJ.
Wisemann, „Genesis 10: Some Archeological Considerations", JTVI 87, 1955,
p. 14-24, 113-118 şi POTT, p. xv-xxi; E.A. Speiser, Genesis, 1964, p.
64-73; majoritatea punctelor de vedere care nu sunt atât de recente sunt
discutate în lucrarea lui S.R. Driver, The Book of Genesis, 1926,
xxvi-xxvii, 112-132; G.R. Driver, ibid., p. 444-447; J. Skinner, Genesis,
1930, p. 196-207.
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu