Isuse, veşnic călător
Isuse, veşnic călător
prin lumea de păcate
Tu baţi străin şi iubitor
la uşile-ncuiate.
Nimic Tu nu-i ceri nimănui
când baţi şi-aştepţi să vină
ci vrei să laşi în viaţa lui
iertare şi lumină.
Ai vrea viaţa Ta să-i dai
căci viaţa lui e moartă
dar el stă-nchis, Tu plângi şi stai
afară lângă poartă.
Eram copil când Te-am văzut
şi-n poarta mea Străine
şi să-Ţi deschid ai tot bătut
să intri şi la mine.
Dar lumea-mi spuse să nu vin
căci viaţa Ta-i amară
am vreme colo mai târziu
...şi Te-am lăsat afară.
De-atunci trecură ani şirag
pe viaţa-mi amărâtă,
Tu-mi aşteptai, Isuse drag
la poarta zăvorită.
Târziu Ţi-am auzit din nou
chemarea Ta duioasă
înceată, stinsă, un ecou:
— O lasă-Mă în casă.
O, las-să vin în viaţa ta
cu pacea Mea cerească
cum lumea-ntreagă n-ar putea
nicicând să-ţi dăruiască.
Dar lumea-mi spuse să Te las
afară şi-astă dată,
Tu iar la uşă ai rămas
şi uşa încuiată.
Te-am auzit ani mulţi pe rând
chemându-mă din moarte
dar n-am deschis... iar Tu plângând
plecat-ai mai departe.
Iar astăzi singur mă-nfior
de-a mele fapte rele
Isuse şi Te chem cu dor
în noaptea vieţii mele.
Mai vino iar Isuse blând,
mai bate iar odată
te-aştept cu sufletul plângând
şi uşa descuiată.
