Barnaba
BARNABA. Nume dat lui
Iosif, unul dintre cei mai de frunte dintre primii misionari. Luca (Faptele
Apostolilor 4:36) traduce numele lui drept „fiul paraklesis", „un
om care încurajează sau îndeamnă" (cf. „fiul păcii", în Luca 10:6). Nabas
poate proveni de la cuvântul aramaic newaha, „pacificare",
„consolare" (transcrierea anormală în greacă este uşurată de pronunţarea moale
a consoanei b în vremea aceea), sau poate fi derivat de la rădăcina nb’,
„a proroci". Strict interpretat ar însemna „fiul unui proroc" sau „al
prorociei", dar îndemnarea era o funcţie profetică (Faptele Apostolilor
15:32; 1 Corinteni 14:3) şi pe Luca nu-l preocupă atât să ofere o etimologie
ştiinţifică, ci să indice caracterul persoanei. Vedem că Barnaba este angajat
în paraklesis în Faptele Apostolilor 11:23. Deissmann identifică numele
cu Barnebous (aramaic Barnebo, „fiul lui Nebo") găsit în
inscripţii siriene; dar Luca spune că apostolii i-au dat acest nume şi este
greu de crezut că ei i-ar fi dat un nume care să onoreze o zeitate păgână.
Barnaba provenea dintr-o familie preoţească de evrei din
Cipru, dar Ioan Marcu din Ierusalim era văr cu el (Coloseni 4:10) şi el însuşi
a fost un membru al bisericii primare din Ierusalim şi şi-a vândut proprietatea
(din Cipru?) pentru ca banii să fie folosiţi pentru nevoile tuturor (Faptele
Apostolilor 4:36 ş.urm.). Clement din Alexandria spune că este unul dintre Cei
Şaptezeci (Hypot. 7, Stromateis 2. 20. 116). Textul Apusean în Faptele
Apostolilor 1:23 îl confundă cu Iosif-Barsaba care a participat la alegerea
apostolică; dar mai târziu Luca (Faptele Apostolilor 14:4, 14) şi Pavel (1
Corinteni 9:6, în context) a consideră un *apostol.
Luca spune despre el că era „un om bun", „plin de Duhul
Sfânt şi de credinţă" (Faptele Apostolilor 11:24) şi căldura inimii lui,
priceperea spirituală şi respectul universal de care se bucura, au avut
rezultate remarcabile în cel puţin patru împrejurări.
a. Când Saul a mers la Ierusalim, după
convertirea sa, şi a văzut că toţi creştinii credeau despre el că este spion,
Barnaba a fost cel care l-a prezentat la apostolii care erau „stâlpii"
Bisericii şi i-a convins de convertirea şi de sinceritatea lui (Faptele
Apostolilor 9:27; cf. Galateni 1:18).
b. Barnaba a fost cel care i-a
reprezentat pe apostoli în Antiohia când, pentru prima oara, ne-evreii au fost
evanghelizări în număr mare, şi unde ciprioţii erau un grup important (Faptele
Apostolilor 11:19 ş.urm.). El a văzut această mişcare ca o lucrare a lui
Dumnezeu - şi ca un loc potrivit pentru Saul care fusese trecut cu vederea, dar
pe care el l-a adus ca să-i fie colaborator. Cu prilejul vizitei lor la
Ierusalim când au dus ajutoare pentru cei afectaţi de foamete, a fost
recunoscută şi acceptată lucrarea lor misionară printre Neamuri (Galateni 2:9;
*CRONOLOGIA NOULUI TESTAMENT). Dar Barnaba nu a fost omul care să se
împotrivească lui Petru când acesta a cedat la presiunile iudaizatorilor: „până
şi Barnaba" a întrerupt pentru o vreme părtăşia la masă cu cei dintre
Neamuri din Antiohia (Galateni 2:13).
c. A treia contribuţie majoră a lui Barnaba, însă, a arătat că el era ferm în hotărârea de a accepta fără rezerve Neamurile, pe baza credinţei în Cristos (cf. Faptele Apostolilor 13:46). Călătoria făcută împreună cu Pavel (Faptele Apostolilor 13-14), începută în Cipru, a avut ca rezultat o serie de biserici predominant dintre Neamuri în Asia Mică şi o opoziţie crescândă din partea evreilor.
Pentru Biserică şi pentru Barnaba aceasta a constituit o
piatră de hotar. Până aici el a fost liderul, iar Pavel a fost protejatul său.
Ordinea în care îi prezintă Luca până la plecarea din Cipru este în mod
consecvent „Barnaba şi Pavel". De aici înainte el spune de obicei „Pavel
şi Barnaba" (Faptele Apostolilor 13:43,46,50; 15:2, de două ori, 22,35. În
14:14 ordinea numelor probabil că este datorată ordinii în care fuseseră numiţi
cei doi zei.) Nu încape îndoială că ordinea reflectă cursul evenimentelor.
d. Dar Barnaba a avut o altă misiune de
importanţă crucială. Când s-a întors la Antiohia, problema circumciziei a
devenit atât de acută, încât el şi Pavel au fost aleşi să prezinte problema
înaintea Conciliului din Ierusalim. Argumentaţia lor a fost acceptată (Faptele
Apostolilor 15:1-29). Este semnificativ faptul că Barnaba este numit înaintea
lui Pavel atât în relatarea discuţiilor (v. 12) cât şi în scrisoarea
Conciliului (v. 25, în contrast cu v. 22); probabil că mesajul reprezentantului
iniţial al apostolilor în Antiohia a avut o greutate mai mare pentru mulţi
membri ai Conciliului. Barnaba a insistat asupra includerii lui Marcu într-o a
doua călătorie pe care au propus-o, deşi Marcu îi părăsise în prima călătorie.
Pavel a refuzat şi itinerariul a fost împărţit, Barnaba mergând în Cipru
(Faptele Apostolilor 15:36-40). Mărturia de mai târziu a lui Pavel despre Marcu
(de ex. 2 Timotei 4:11) ar putea arăta că Marcu a profitat de pe urma misiunii
făcute sub supravegherea vărului său. Pavel şi Barnaba nu au fost parteneri de
misiune, dar au rămas prieteni. „Ori de câte ori Pavel îl menţionează pe
Barnaba, cuvintele lui indică simpatie şi respect" (Lightfoot, comentariu
despre Galateni 2:13). În principii şi în practică ei erau identici şi nu vom
afla niciodată cât de mult i-a datorat Pavel lui Barnaba. Când a fost scrisă
prima Epistolă către corinteni, Barnaba era încă în viaţă şi, la fel ca şi
Pavel, dar spre deosebire de mulţi colegi de-ai lor, Barnaba se întreţinea
singur, fără să fie susţinut de biserici (1 Corinteni 9:6). După această
menţionare, singurele informaţii pe care le avem provin din tradiţii
neînsemnate care îl asociază cu lucrarea din Roma sau Alexandria.
Numele lui a fost legat încă din vechime de o scrisoare
anonimă de provenienţă alexandrină, dar nu există nici un alt element care să
facă legătura (*LITERATURA PATRISTICĂ). Epistola către evrei i-a fost atribuită
adesea, cel puţin începând din vremea lui Tertullian (Tertullian, De
pudicitia 20; cf. Zahn INT, 2, p. 301 ş.urm.), iar A. C. McGiffert i-a
atribuit 1 Petru (Christianity in the Apostolic Age, 1897, p. 593
ş.urm.). Există o martiriologie cipriotă de dată mai târzie (vezi James, ANT,
p. 470). Evanghelia lui Barnaba (ed. L. Ragg, 1907) este o lucrare
medievală de interes musulman.
BIBLIOGRAFIE
A. Klostermann, Probleme im Aposteltexte neu erörtert,
1883; A. Deissmann, Bible Studies, p. 307 ş.urm.; H J. Cadbury în Amicitiae
Corolla (Rendel Harris Festschrift), 1933, p. 45 ş.urm.; BC, 4; F. F.
Bruce, Acts, passim.
A.F.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu