concubină
CONCUBINĂ. Obiceiul
concubinajului era răspândit în lumea biblică. În Mesopotamia bărbatul (soţul)
era liber să aibă relaţii sexuale legitime cu sclave. În Asiria bărbatul
(soţul) putea lua câteva concubine născute femei libere, cât şi o soţie „cu
văl", deşi „concubina" era supusă faţă de autoritatea soţiei. Fiii
concubinei aveau dreptul să fie părtaşi la moştenire. Concubinele care aveau
copii şi care se purtau arogant puteau fi tratate ca sclave, dar nu puteau fi
vândute (cf. Laws of Hammurapi 146-147; 170-171). În Capadocia (secolul
al 19-lea î.Cr.) şi în Alalah, atunci când soţia nu dădea naştere unui fiu
într-un anumit timp (3 şi respectiv 7 ani), soţul era îndreptăţit să se
căsătorească cu o a doua soţie. În Ugarit un om care avea o concubină era numit
b’l sslmt, „posesorul unei femei care completează (familia)". Sara
i-a dat lui Avraam o sclavă să-i fie concubină (Geneza 16:2-3) iar servitoarele
pe care Lea şi Rahela le-au primit ca dar de nuntă au devenit concubinele lui
Iacov (Geneza 29:24, Zilpa; Geneza 29:29, Bilha). Concubinele erau protejate de
Legea lui Moise (Exod 21:7-11; Deuteronom 21:10-14), deşi se făcea deosebire
între concubine şi soţii (Judecători 8:31; 2 Samuel 5:13; 1 Împăraţi 11:3; 2
Cronici 11:21) şi puteau fi divorţate mai uşor (Geneza 21:10-14). Unii regi,
cum a fost Solomon, au făcut excese în ce priveşte numărul soţiilor şi al
concubinelor. Dacă cineva se culca cu concubina unui monarh, gestul era
echivalent cu uzurparea tronului (2 Samuel 3:7; 16:21-22; 1 Împăraţi 2:21-24).
În VT sunt folosiţi doi termeni: pileges, un termen de origine
ne-semiticâ, şi termenul aramaic lehena (Daniel 5:2-3,23), „servitoare
la templu". Primul termen este folosit în vremea patriarhilor, a cuceririi
(Canaanului) şi în prima parte a regatului, fiind folosit cel mai frecvent în
vremea judecătorilor. În toate perioadele obiceiul acesta a creat tensiuni cu
soţiile iar profeţii de mai târziu au încurajat monogamia (Maleahi 2:14
ş.urm.). Femeia ideală din Proverbe 31 făcea parte dintr-o societate monogamă.
În NT, monogamia a fost prescrisă de Isus (Matei 5:32;
19:3-12, etc.) şi de scriitorii NT (1 Timotei 3:2,12). Lumea contemporană
greacă şi romană continua să practice concubinajul. Printre greci, pallakai,
„concubinele" erau ţinute în mod obişnuit pentru plăcere sexuală şi copiii
născuţi din asemenea uniri, deşi liberi, erau bastarzi. Soţiile (gynaikes)
erau cele care năşteau copii legitimi. În lumea romană starea de concubinatus,
sau „culcare împreună", implica uniri neoficiale mai mult sau mai puţin
permanente, fără o ceremonie de căsătorie. Copiii născuţi din asemenea uniri
primeau statutul legal al mamei lor şi erau privaţi de statutul de cetăţeni. În
acest cadru, singura formă de căsătorie pentru creştini a fost cea monogamă.
Bărbaţii necăsătoriţi care aveau o concubină erau obligaţi să se căsătorească
cu ea sau nu erau acceptaţi pentru botez; femeia care credea putea fi botezată.
BIBLIOGRAFIE
A. F. Rainey, EJ, 5, col. 862 ş.urm.; R. de Vaux, Ancient
Israel, 1962, p. 24-25, 29, 53-54, 83, 86, 115-117; „Marriage", Dictionary
of Biblical Archaeology, ed. E. M. Blaiklock (în curs de apariţie).
J.A.T.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu