demon
DEMON.
I. În Vechiul Testament
În VT demonii sunt numiţi sa’ir (VSR „satiri",
Levitic 17:7 şi Psalmul 106:37 „idoli"; 2 Cronici 11:15 „ţapi") şi sed
(Deuteronom 32:17 „draci"). Primul termen înseamnă „cel păros" şi îl
prezintă pe demon ca pe un satir. Al doilea termen are un înţeles incert, dar
este evident că este înrudit cu un cuvânt asirian asemănător. În asemenea
pasaje apare ideea că zeităţile cărora le-a slujit din când în când Israel nu
sunt dumnezei adevăraţi ci sunt de fapt demoni (cf. 1 Corinteni 10:19 ş.urm.).
Dar acest subiect nu prezintă un interes deosebit pentru VT şi pasajele
relevante sunt puţine la număr.
II. În evanghelii
Lucrurile se schimbă când trecem la evanghelii. Aici există
multe referiri la demoni. Termenul folosit de obicei este daimonion, un
diminutiv de la daimon, care este întâlnit în Matei 8:31, dar care se
pare că nu se deosebeşte ca sens (relatările paralele folosesc daimonion).
În scrierile clasice daimon este folosit frecvent într-un sens bun,
însemnând zeu sau putere divină. Dar în NT daimon şi daimonion se
referă întotdeauna la fiinţe spirituale care îi sunt oştile lui Dumnezeu şi
oamenilor. Beelzebul (*BAAL-ZEBUB) este „prinţul" lor (Marcu 3:22), aşa
încât ei pot fi consideraţi agenţi ai lui. În aceasta constă vicisitudinea
acuzaţiei că Isus are „demon" (Ioan 7:20; 10:20). Cei care s-au opus
propovăduirii Lui au încercat să-L asocieze cu forţele răului, în loc să
recunoască originea Lui divină.
În evanghelii există multe referiri la oameni posedaţi de
demoni. Rezultatele au fost diferite: muţenie (Luca 11:14), epilepsie (Marcu
9:17 ş.urm.), refuzul de a purta îmbrăcăminte şi faptul că a locuit printre
morminte (Luca 8:27). În vremurile moderne s-a spus adesea că stăpânirea
demonică a fost un mod simplu în care oamenii din secolul 1 au descris stări pe
care astăzi le-am încadra în categoria unor boli fizice sau mintale. Relatările
evangheliilor, însă, fac distincţie între boli şi stăpânirea demonică. De
exemplu, în Matei 4:24 citim că au adus la Isus pe „cei ce sufereau de felurite
boli şi chinuri; pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici (epileptici, seleniazomenous)
şi pe cei slăbănogi (paralitici)". Nici una dintre aceste categorii nu
este identică cu celelalte.
Nici în VT şi nici în Faptele Apostolilor sau în Epistole nu găsim multe referiri la stăpânirea demonică. (Incidentul din Faptele Apostolilor 19:13 ş.urm. este o excepţie.) Se pare că acest fenomen a fost asociat în mod special cu lucrarea pe pământ a Domnului nostru. Ar trebui interpretat ca o explozie de opoziţie demonică faţă de lucrarea lui Isus.
Evangheliile îl prezintă pe Isus într-un conflict permanent
cu *spiritele rele. Nu a fost uşor să scoată afară aceste fiinţe din oameni.
Oponenţii lui Isus au recunoscut că El a făcut lucrul acesta care necesita o
putere mai mare decât puterea omenească. De aceea ei au atribuit succesul Lui
faptului că ar fi fost stăpânit de *Satan (Luca 11:15) şi de aceea au primit
riposta că lucrul acesta ar duce la ruinarea împărăţiei celui rău (Luca 11:17
ş.urm.). Puterea lui Isus a fost puterea „Duhului lui Dumnezeu" (Matei
12:28) sau, aşa cum spune Luca, „cu degetul lui Dumnezeu..." (Luca 11:20).
Victoria pe care a câştigat-o Isus asupra demonilor a
împărtăşit-o cu urmaşii Lui. Când i-a trimis pe Cei Doisprezece, El „le-a dat
putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile" (Luca 9:1).
De asemenea, Cei Şaptezeci au putut spune la întoarcerea lor din misiune:
„Doamne, chiar şi demonii ne sunt supuşi în Numele Tău" (Luca 10:17). Şi
alţi oameni, afară de ucenicii lui Isus, au folosit Numele Lui pentru a scoate
demoni, fapt care a cauzat tulburare în unele cercuri intime, dar care nu L-a
tulburat pe Învăţătorul (Marcu 9:38 ş.urm.).
III. Alte referiri în Noul Testament
În afara evangheliilor există puţine referiri la demoni. În
1 Corinteni 10:20 ş.urm. Pavel se ocupă de închinarea la idoli şi spune că
idolii sunt în realitate demoni, o afirmaţie pe care o întâlnim din nou în
Apocalipsa 9:20. Există un pasaj interesant în Iacov 2:19: „Şi demonii cred -
şi se înfioară". Ne aminteşte de pasajele din evanghelii în care demonii
au recunoscut pe Isus drept ceea ce era (Marcu 1:24; 3:11 etc.).
Nu pare să existe nici un motiv pentru a respinge a
priori întreaga idee de *posedare demonică. Când evangheliile ne aduc
dovezi puternice că a avut loc, este bine să acceptăm ideea.
BIBLIOGRAFIE
N. Geldenhuys, Commentary on Luke’s Gospel, p. 174
ş.urm.; J. M. Ross, ExpT 66, 1954-5, p. 58-61; E. Langton, Essentials of
Demonology, 1949.
L.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu