Legământului, cartea
LEGĂMÂNTULUI, CARTEA. În Exod 24:7
„cartea Legământului" (seper habberit) este citită de Moise ca
temei al legământului lui Iahve cu Israel, atunci când acesta este ratificat la
poalele Mt. Sinai. Probabil că această „carte" a fost Decalogul din Exod
20:2-17. Totuşi, s-a încetăţenit obiceiul ca pasajul din Exod 20:22; 23:33 să
fie numit „Cartea Legământului" (se poate ca acest pasaj să fi ocupat
cândva o poziţie mai spre sfârşitul cărţii). În 2 Împăraţi 23:2, 21; 2 Cronici
34:30 „cartea legământului" este legea deuteronomică. (*DEUTERONOM.)
Aici ne ocupăm cu pasajul din Exod 20:22-23:33 care
este numit în mod convenţional „Cartea legământului" şi care este cea mai
veche formulare a legii israelite sub formă de cod de legi care s-au păstrat
până la noi. Cartea este alcătuită din „judecăţi" (mispatim,
„precedente") şi „porunci" (debarim, lit. „cuvinte").
„Judecăţile" iau forma unor cazuri legale: „Dacă un om va face cutare
lucru, va trebui să plătească atât". „Poruncile" iau forma categorică
sau „apodictică": „Să (nu) faci cutare lucru". Între aceste două
categorii se află legile participiale (numite astfel deoarece sunt exprimate
prin folosirea participiului ebraic), de tipul: „Cine face cutare lucru să fie
pedepsit cu moartea". Atunci când este prescrisă pedeapsa cu moartea acest
tip de legi înlocuieşte frecvent cele de tipul „Dacă un om...".
Principiul pe baza căruia sunt aranjate legile din
acest cod nu poate fi observat cu uşurinţă, dar s-a argumentat în mod
convingător că fiecare secţiune se încadrează în sfera uneia dintre cele Zece
Porunci: prin urmare, codul ar putea fi descris ca un „midraş cursiv al
Decalogului" (E. Robertson, The Old Testament Problem, 1950, p. 95;
cf. A. E. Guilding, „Notes on the Hebrew Law Codes", JTS 49, 1948, p. 43
ş.urm.).
I. Reglementări cultice
Codul începe cu două reglementări cultice: este
interzisă confecţionarea unor zei de argint sau de aur (Exod 20:22 ş.urm.) şi
este prescrisă confecţionarea „unui altar de pământ" (20:24-26), care să
nu fie făcut din pietre cioplite şi să nu aibă trepte, la fel ca şi altarele
mai complexe ale vecinilor lui Israel.
II. Judecăţile
Urmează o serie de cazuri legale (21:1-22:17).
Acestea includ cazuri civile şi penale cu privire la modul în care evreii să
trateze sclavii (21:2-6), vânzarea fiicei cuiva ca sclavă (21:7-11), omorul şi
omuciderea (21:12-14), lovirea părinţilor (21:15,17), răpirea de persoane
(21:16), atacul şi bătaia (21:18-27, care include lex talionis,
21:23-25), un bou care împunge (21:28-32), accidente cu animale (21:33 ş.urm.),
omorârea unui bou de către un altul (21:35 ş.urm.), furtul (22:1-4), dauna
adusă recoltelor (22:5 ş.urm.), garanţii şi împrumuturi (22:7-15), seducerea
(22:16 ş.urm.).
Această secţiune a legii prezintă asemănări cu alte
coduri de legi antice din Orientul Apropiat - codurile lui Ur-nammu din Ur,
Lipitishtar din Isin, Bilalama (?) din Eshununa şi Hamurapi din Babilon.
Acestea sunt elaborate pe aceleaşi linii generale ca şi cazurile-legi
israelite. Codul hitit, de asemenea, se aseamănă cu aceste legi israelite în
câteva aspecte de detaliu şi aranjare, deşi aspectul general al codului hitit
diferă de celelalte coduri din Orientul Apropiat, reflectând principiul
indo-european de compensaţie pentru dauna adusă şi nu insistenţa semitică
asupra talionului (pedeapsă de retaliere).
Deşi legile israelite bazate pe precedente sunt comparabile cu celelalte coduri, ele reflectă un mod de viaţă mai simplu. Ele presupun existenţa unei comunităţi agrare cu oameni care locuiau în case, dar nu găsim nimic din organziarea urbană complexă sau stratificarea socială din codul lui Hamurapi. Bărbaţii adulţi israeliţi erau fie cetăţeni, fie robi, în timp ce în codul lui Hamurapi pedeapsa pentru vătămare fizică, de exemplu, este gradată după cum persoana vătămată este superioară, egală, „vasală" sau roabă.
Codul sugerează cadrul de viaţă din zilele acelea
de început ale agriculturii în Israel şi ne putem aminti că asemenea aşezări
agricole au început să se formeze înainte de traversarea Iordanului - dacă nu
la Cadeş-Barnea, în mod cert în Transiordania, când regatele cucerite ale lui
Sihon şi Og, împreună cu cetăţile lor au fost ocupate de israeliţi (Numeri
21:25, 35).
În Exod 18 avem o imagine a jurisprudenţei
israelite în perioada de formare; Moise şi adjuncţii săi judecă toate cazurile
care le sunt prezentate. Cu aceasta se poate asocia numele alternativ al
localităţii Cadeş, dat în Geneza 14:7, „En-Mişpat", adică, izvorul
unde este făcută judecata.
III. Porunci
Legile „apodictice" care constituie restul
codului au forma unor îndrumări (tora) date de Dumnezeu prin unul dintre
purtătorii Lui de cuvânt (cf. funcţia de preot în Maleahi 2:7), de preferinţă
în sanctuar - în primul caz, prin Moise la Sinai sau Cadeş. Ele nu au paralel
în codurile de legi antice din Asia de V, dar s-a arătat că au afinităţi
stilistice cu tratatele din Orientul Apropiat, în special cu tratatele în care
un superior impune condiţii unui vasal. Decalogul, care este formulat de
asemenea în acest stil apodictic, este constituţia legământului stabilit de
Iahve cu Israel; celelalte legi apodictice sunt corelării la legea-legământ de
bază. Multe dintre poruncile din Exod 22:18 - 23:33 se ocupă cu ceea ce ar
trebui să numim practică religioasă, de ex. jertfirea primelor roade (22:29
ş.urm.; 23:19a), anii şi zilele sabatice (23:10-12), cele trei sărbători cu
pelerinaj (23:14-17). În 23:15 găsim o nouă interpretare a acestor sărbători
menite să comemoreze evenimente din istoria izbăvirii lui Israel. Exod 23:10-19
a fost considerat un cod ritual de sine stătător (comparat cu aşa-numitul cod
„chenit" din 34:17-26). Poruncile includ de asemenea dispoziţii etice şi
umanitare, pentru protejarea celor care nu au un protector natural (22:21-24),
interzicerea severităţii excesive faţă de datornici (22:25- 27), insistenţa
asupra nepărtinirii juridice, în special atunci când unul dintre cei în litigiu
este un străin care s-ar putea simţi dezavantajat (23:6-9). Ar trebui să ţinem
cont că israeliţii nu făceau o distincţie atât de netă între legile civile şi
religioase cum facem noi astăzi.
IV. Concluzii
Codul se încheie cu asigurarea dată de Iahve cu
privire la succesul şi prosperitatea lui Israel dacă respectă legea şi
legământul Său, cât şi un avertisment solemn împotriva fraternizării cu
canaaniţii.
În timp ce „poruncile" iau forma unor
afirmaţii directe ale lui Dumnezeu, „judecăţile" îşi trag autoritatea tot
de la El (Exod 18:19; 21:1).
BIBLIOGRAFIE
H. Cazelles, Études sur le Code de l’Alliance,
1946; G. E. Mendenhall, Law and Covenant in Israel and the Ancient Near East,
1955; A. Alt, „The Origins of Israelite Law", Essays on OT History and
Religion, E.T. 1966; K. Baltzer, The Covenant Formulary, 1971; B. S.
Childs, Exodus, 1974, p. 440-496.
F.F.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu