Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Macabeii


MACABEII. Makkabaios a fost forma în greacă a poreclei eroului evreu Iuda ben Mattathias (1 Macabei 2:4): acest nume a ajuns să fie folosit şi pentru familia sa cât şi pentru gruparea pe care a condus-o. Originea acestui cuvânt este destul de obscură: „ciocănarul" sau „eradicatorul" sunt poate cele mai frecvente interpretări din zilele noastre. Conform celor scrise de Josephus, numele de familie pare să fi fost Hasmon: de aci rezultă şi denumirea de hasmonean pe care o întâlnim în literatura rabinică.

1. Răscoala Macabeilor

Palestina a fost în mod repetat teatrul luptelor pentru putere dintre urmaşii seleuciţi şi ptolomaici ai Imperiului lui Alexandru cel Mare. Unul dintre rezultate a fost formarea în Iudea a unei grupări pro-siriene şi a unei grupări pro-egiptene, iar tensiunea dintre aceste două grupări a avut o influenţă inevitabilă asupra politicii interne a statului evreu, precum şi a situaţiilor de invidie create între familii şi este legată şi de mişcarea evreilor „liberali" de a adopta standardele lumii greceşti. Conflictul care a rezultat a atras după sine intervenţia decisivă a Siriei. Împăratul seleucit, Antiochus al IV-lea (Epiphanes), care a fost nebun, rău şi periculos, a vândut slujba de mare preot celui care a oferit mai mult, unuia pe nume Menelaus, care nu era deloc calificat pentru această slujbă, şi când în 168 î.Cr., cel numit de el a fost expulzat, Antiochus şi-a trimis armatele conduse de un ofiţer, ca să prade Ierusalimul şi să-i ucidă pe locuitorii lui.

Curând după aceea, Antiochus a dezlănţuit o persecuţie religioasă de o cruzime fără precedent. Ţinerea Sabatului şi practicarea tăierii împrejur au fost interzise sub ameninţarea cu moartea: au fost introduse în Templu jertfele păgâne şi prostituţia; iar evreii care iubeau Legea au fost supuşi defăimării şi brutalităţii (cf. Daniel 11:31-33). Fără îndoială că mulţi au cedat, dar au fost mulţi şi dintre aceia care au suferit eroic (1 Macabei 1:60 ş.urm.; 2:29 ş.urm.; 2 Macabei 6:18 ş.urm.) şi Antiochus nu a putut estima capacitatea de redresare a grupării Hasidim (sau a oamenilor legământului), care „de bună voie s-au oferit (pe ei înşişi) pentru Lege" (1 Macabei 2:42). O acţiune şi mai drastică a început în Modein, la cca. 30 km de Ierusalim, unde vârstnicul Mattathias plin de furie a ucis pe un evreu care a venit să aducă o jertfă pe altarul împărătesc şi pe un ofiţer sirian care a venit să supravegheze această acţiune. Apoi, acesta i-a chemat pe toţi cei care sunt zeloşi pentru Lege să-l urmeze pe el şi pe cei cinci fii ai lui, Ioan, Simon, Iuda, Eleazar şi Ionatan în munţi. Aşa a început răscoala Macabeilor.


II. Iuda Macabeul

Dealurile Iudeii erau un loc nimerit pentru luptele purtate de partizani. Mattathias şi fiii lui au fost însoţiţi de mulţi membri ai acestei grupări de zeloţi denumită Hasidim şi, la început ei s-au mulţumit să-i terorizeze pe apostaţi, distrugându-le altarele şi obligându-i să respecte Legea. Mattathias a murit şi cel de-al treilea fiu al său, Iuda, s-a dovedit a fi un conducător de genul şi calibrul lui Ghedeon. Poate că nici o armată nu a avut vreodată un moral mai ridicat decât moralul acestei armate prin a cărei forţă ea a repurtat victorii strălucite împotriva forţelor siriene superioare din punct de vedere numeric. Antiochus a fost ocupat în războaie mai mari cu parţii şi regentul său Lysias nu a avut nici o alternativă decât să facă pace cu Iuda şi să anuleze în 165 î.Cr. detestabilele decrete. Într-o atmosferă de veselie, Iuda s-a îndreptat spre Ierusalim, Templul a fost curăţat cu solemnitate şi închinarea înaintea lui Dumnezeu a fost restaurată (1 Macabei 4); un eveniment comemorat la praznicul Hanukkah, sau praznicul Înnoirii Templului (Ioan 10:22).

Succesul repurtat de Macabei a dus la o persecutare nemiloasă a minorităţii evreieşti în oraşele cu o populaţie mixtă. Iuda a lansat apelul: „Luptaţi astăzi pentru fraţii voştri" (1 Macabei 5:32) şi, împreună cu fratele său Ionatan, a făcut expediţii în Transiordania pentru a-i pedepsi pe persecutori, în timp ce Simon a făcut acelaşi lucru în Galilea. La moartea lui Antiochus Epiphanes în 164 sau 163 î.Cr., Iuda a încercat să împresoare Akra, cetăţuia siriană din Ierusalim, simbolul suzeranităţii Seleucizilor: el a fost prins în cursă şi se găsea într-o situaţie disperată, însă datorită izbucnirii unei tulburări politice în Siria s-a produs diversiune, iar sirienii au trebuit să se mulţumească cu un tratat de pace prin care s-a menţinut neschimbată starea de lucruri, existentă înainte de război.

În cele din urmă, Demetrius I (Soter) a reuşit să urce pe tron şi a numit în slujba de mare preot un pro-sirian pe nume Alcimus. Mulţi dintre membrii grupării Hasidim erau gata să-i acorde sprijinul acestui bărbat, căci era unul din spiţa lui Aaron, dar acţiunile strigătoare la cer ale acestuia au ajuns să fie cunoscute de Iuda. Iuda s-a răzbunat împotriva celor care au dezertat şi o mare armată siriană a fost chemată de către aceştia în ajutor. Sirienii au fost înfrânţi la Adasa, dar după un răgaz, ei au risipit armata iudaică la Elasa, unde Iuda a fost ucis în bătălie, în 161 î.Cr.

III. Ionatan

Ionatan, cel mai tânăr dintre fraţii Macabei, era acum conducătorul grupării Macabeilor. Pentru o perioadă lungă de timp, el a trebuit să se limiteze la lupte de partizani în munţi, dar luptele dintre diferitele grupări politice au devenit un lucru la ordinea zilei în Imperiul Seleucid, aşa că sirienii au început să fie preocupaţi tot mai puţin de el. În timpul acesta el a fost practic cel care conducea Iudea şi pretendeţii rivali la tronul seleucid se străduiau fiecare să-i câştige sprijinul. Unul dintre aceştia, Alexandru Balaş, l-a numit pe Ionatan ca mare preot în anul 153 î.Cr. şi guvernator militar şi civil în anul 150 î.Cr. El a continuat să profite de punctele slabe ale Seleucizilor, până când a fost ucis mişeleşte de către un pretins aliat în 143 î.Cr.

IV. Simon

Simon, ultimul supravieţuitor dintre fiii lui Mattathias, s-a dovedit a fi tot atât de hotărât ca şi fraţii lui. După eforturi diplomatice susţinute, el a încheiat un pact cu Demetrius al II-lea, prin care acesta din urmă a renunţat pur şi simplu la suzeranitatea asupra Iudeii şi „jugul Neamurilor a fost îndepărtat din Israel" (1 Macabei 13:41). Sirienii au fost alungaţi din Akra, graniţele Iudeii au fost lărgite în mai multe locuri în detrimentul vecinilor ei şi a început o perioadă de pace şi prosperitate relativă, avându-l ca mare preot şi conducător cu o autoritate de necontestat pe Simon.

V. Hasmoneenii de mai târziu

Simon a fost ucis de ginerele său în 135 î.Cr. Fiul său, Ioan Hyrcanus, a fost silit să se supună pentru o bucată de vreme Imperiului Seleucit care se dezintegra, dar, la moartea lui în 104 î.Cr., ţinutul Iudeii a cunoscut cea mai mare întindere din vremea lui Solomon încoace. Fiul său Aristobulus (104-103 î.Cr.) şi-a asumat în mod oficial titlul de rege şi o dată cu el începe trista poveste a omorurilor, a intrigilor şi a invidiilor dintre familii, care au făcut din statul iudeu o pradă în faţa puterii tot mai mari a Romei. Antigonus, ultimul dintre regii Hasmoneeni care slujea şi ca mare preot, a fost executat în 37 î.Cr., iar Irod cel Mare, un pro-roman, a început o eră nouă. Câţiva dintre membrii de mai târziu ai casei lui Irod au fost rude de sânge cu Hasmoneeni din partea mamei.


VI. Importanţa dinastiei Macabeilor

Conform celor scrise în Daniel 11:34, răscoala Macabeilor să aducă „puţin ajutor" poporului lui Dumnezeu, căci Daniel descrie evenimente ale planului suprem şi plin de bunăvoinţă al lui Dumnezeu care aparţin unei perioade îndelungate de timp. Mulţi membri ai grupării Hasidim, care aşteptau ca Dumnezeu să împlinească aceste evenimente, au crezut probabil că după derogarea proscrierii religiei iudaice şi după curăţirea Templului în 165 î.Cr. acţiunea militară ar trebui să înceteze. În orice caz, există tot mai multe indicii cu privire la disocierea celor din gruparea Hasidim, de Macabei. Faptul că Ionatan şi apoi Simon şi familia lor şi-au însuşit slujba de mare preot se pare că i-a supărat pe membri grupării religioase Hasidim, iar urmaşii lor de mai târziu, fariseii, au fost cu totul detaşaţi de lumeştii şi tiranii regi Hasmoneeni care îndeplineau şi slujba de mari preoţi şi care au ajuns la un apogeu neobişnuit în persoana lui Alexandru Jannaeus (103-76 î.Cr.), un beţiv şi un dezechilibrat.

Oricum ar fi greşit să categorisim idealurile Macabeilor în două: mai întâi în cucerirea libertăţii religioase, iar apoi a libertăţii politice. Iuda şi fraţii lui au luptat pentru Israel, şi au dorit, în Numele Dumnezeului lui Israel, să îndepărteze „jugul Neamurilor". Este elocvent procesul uşor şi natural prin care slujba de mare preot - transmisă pe cale ereditară şi care fără îndoială a incorporat şi conducerea civilă - a integrat în ea şi monarhia care a reînviat. În războaiele pe care le-au purtat, atât Ioan Hyrcanus cât şi regii Hasmoneeni au avut înaintea ochilor lor idealul împărăţiei de pe vremea lui David şi avem mărturii istorice că anumite teritorii pe care aceştia le-au cucerit au fost iudaizate în mod forţat.

Din anumite puncte de vedere, Macabeii au fost iniţiatorii naţionalismului iudaic şi ai gândirii mesianice pentru perioada NT. Iuda şi urmaşii lui au păstrat relaţii bune cu romanii, dar în perioada lor Roma nu era pregătită să deţină control absolut asupra Palestinei. În perioada NT însă, iudeii au ajuns din nou „sub jugul Neamurilor", de data aceasta sub jugul Romei. Dar în memoria lor era încă trează amintirea cum în trecut, în Numele lui Dumnezeu, Israel a sfidat un alt imperiu păgân, cum s-a angajat în luptă şi a biruit; şi-au adus aminte de felul în care graniţele Israelului se apropiaseră de graniţele din perioada de glorie a lui David. „Misiunea lui Isus a suferit un declin... când iudeii din Palestina şi-au mai adus încă aminte de victoriile repurtate de Macabei şi când încă nu cunoşteau nimic despre ororile legate de împresurarea Ierusalimului de către Titus" (T. W. Manson, The Servant-Messiah, 1953, p. 4).

W.R. Farmer ne-a atras atenţia asupra preponderenţei numelui „Macabeul" printre agitatorii anti-romani din perioada NT şi a asociat partida zeloţilor cu idealurile Macabeilor iar reacţia mulţimii la intrarea triumfală a Domnului nostru în Ierusalim cu triumful lui Iuda şi al lui Simon.

Obiceiul care era odată la modă, de a data mulţi Psalmi ca aparţinând perioadei Macabeilor aproape că nu mai există. Pentru alte probleme de ordin literal, vezi *APOCRIFE, *DANIEL, CARTEA LUI, *SCRIERILE PSEUDOGRAFE, *ZAHARIA.

BIBLIOGRAFIE
1 şi 2 Macabei (*APOCRIFE): Josephus, Ant. 12-14; E. Schürer, HJP, 1, 1973, p. 146-286; R.H. Pfeiffer, History of New Testament Times, 1949; E. Bickerman, The Macabees, 1947; W.R. Farmer, Maccabees, Zealots and Josephus, 1956 (cf. JTS s.n. 3, 1952, p. 62 ş.urm.).

A.F.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: