Mica, profeţia lui
MICA, PROFEŢIA LUI (în ebr. mika,
forma prescurtată de la mikayehu, „Cine este ca Iahve?").
I. Conţinutul pe scurt
a. Venirea judecăţii asupra lui
Israel (1:1-16).
b. Israel va fi pedepsit, iar apoi
restaurat (2:1-13).
c. Condamnarea căpeteniilor şi a
prorocilor (3:1-12).
d. Gloria şi pacea în viitor a
Ierusalimului (4:1-13).
e. Suferinţa şi restaurarea
Sionului (5:1-15).
f. Religia profetică în contrast cu
cea populară (6:1-16).
g. Corupţia din societate;
afirmaţii concludente cu privire la încrederea în Dumnezeu (7:1-20).
II. Autorul şi data scrierii
În general se consideră că autorul este Mica din
Moreşet (1:1). Această localitate care se crede că este *Moreşet-Gatul din
părţile de jos ale ţinutului lui Iuda, a fost în general reşedinţa activităţilor
sale profetice (1:14). Un contemporan mai tânăr al lui Isaia, el a prorocit în
timpul domniei lui Iotam (cca. 742-735 î.Cr.), a lui Ahaz (cca. 735-715 î.Cr.)
şi a lui Ezechia, împăratul lui Iuda (cca. 715-687 î.Cr.).
Unii cercetători ai Scripturilor din vremea noastră
susţin că numai Mica 1:2; 2:10 şi anumite părţi din capitolele 4 şi 5 sunt
scrierile prorocului. Întrucât ultimele două capitole din prorocie au multe
puncte comune cu lucrarea lui Mica, criticii au afirmat că diferenţele de cadru
şi de stil între aceste capitole şi porţiunile care au fost scrise mai devreme,
cât şi importanţa lor secundară pe care o ocupă în carte, cer ca data scrierii
acestor două capitole să fie plasată după cel de-al optulea secol î.Cr. În
special, se susţine că pasajul din 7:7-20 a fost scris în perioada
post-exilică.
Alţi cercetători ai Bibliei au susţinut că stilul
plin de forţă şi descriptiv pe care îl vedem în fiecare capitol al prorociei şi
revelarea constantă a judecăţii divine, a compasiunii şi a speranţei, sunt
argumente puternice care atestă faptul că prorocia a fost scrisă de un sigur
autor. Argumentele care se referă la stil nu sunt dintre cele mai puternice,
întrucât stilul poate fi alterat foarte uşor odată cu trecerea la un alt
subiect de discuţie. Mai departe, nu este uşor să vezi motivul pentru care
paragraful din 7:7-20 trebuie atribuit unei perioade post-exilice, întrucât nu
există nimic în conţinut care să fie cât de puţin în contradicţie cu limba sau
cu teologia prorocilor din secolul al 8-lea î.Cr. Versetele cu care se încheie
cartea sunt citite în fiecare an de către cei de credinţă iudaică la serviciul
religios de după amiază din Ziua împăcării.
III. Cadrul şi mesajul
Cu toate că a trăit într-un cadru rural, Mica a
fost familiarizat cu caracterul corupt al vieţii de la oraş din Israel şi din
Iuda. Condamnările pe care le-a rostit el au fost adresate în special
Ierusalimului (4:10) şi ca şi Amos şi Isaia el a observat cum bogaţii
proprietari de pământuri au profitat cât au putut de pe urma săracilor (2:1
ş.urm.). El a condamnat corupţia exagerată care exista printre liderii
religioşi din zilele lui (2:11) şi încălcările grosolane ale justiţiei
săvârşite de cei care aveau datoria să apere legea (3:10). Faptul că toate
acestea s-au întâmplat într-o atmosferă de falsă religiozitate (3:11) a fost
pentru Mica cea mai mare insultă.
Ca şi contemporanii săi din secolul al 8-lea Amos,
Osea şi Isaia, Mica a subliniat caracterul drept şi moral esenţial al naturii
divine. El a fost preocupat să arate de asemenea că aceste calităţii au
implicaţii etice asupra vieţii individului şi a comunităţii. Dacă poporul lui
Israel şi al lui Iuda vor să-şi ia cât de cât în serios obligaţiile ce le au
prin legământ, dreptatea care caracterizează natura lui Dumnezeu trebuie să fie
reflectată în poporul lui Dumnezeu tot în virtutea acestui legământ.
Dacă Amos şi Osea au avut multe de spus cu privire
la idolatria şi la imoralitatea care erau fără frâu în Israel şi în Iuda ca
urmare a influenţei religiilor păgâne a Canaanului, Mica şi-a restrâns prorocia
la problemele care s-au născut din nedreptăţile sociale ce s-au răsfânt asupra
micilor proprietari de pământ, asupra fermierilor şi a ţăranilor. El i-a
avertizat pe cei care în mod greşit i-a deposedat pe alţii de proprietăţile lor
că Dumnezeu plănuia să-i pedepsească în mod drastic. Condamnarea căpeteniilor
lui Israel (3:1-4) şi a prorocilor falşi (3:5-8) prevedea în cele din urmă
distrugerea Ierusalimului, deoarece corupţia pe care o reprezentau aceştia s-a
infiltrat în întreaga viaţă naţională.
Mica a fost în general de acord cu Amos, cu Osea şi
cu Isaia în ce priveşte convingerea că Dumnezeu va folosi o naţiune păgână
pentru a-Şi pedepsi poporul care s-a făcut vinovat. Ca rezultat, el a prezis
jaful pe care-l va face Salmanaser al V-lea în împărăţia de N şi distrugerea în
cele din urmă a Samariei, capitala lui Israel (1:6-9). El, însă, nu a văzut
destrămarea împărăţiei de N în aceeaşi termeni detailaţi în care a văzut-o
Isaia. Prorocia lui Mica a făcut ca ameninţarea invaziei să fie cunoscută de
„acest leat de oameni" (2:3), făcându-l pe invadatorul asirian Sanherib
crainicul unei nenorociri şi mai mari (5:5 ş.urm.).
Există o asemănare uluitoare între prorociile care
anunţă devastarea Samariei (1:6) şi a Ierusalimului (3:12). La un secol după
moartea lui, oamenii îşi mai aduceau încă aminte de cuvintele lui Mica cu
privire la căderea Sionului (Ieremia 26:18 ş.urm.). Cu acea ocazie, prorocul
Ieremia putea fi condamnat la moarte pentru că a prezis nimicirea Templului şi
a Cetăţii sfinte dacă nişte bâtrâni ai ţării nu şi-ar fi adus aminte că Mica
din Moreşet a spus exact acelaşi lucru cu o sută de ani mai devreme. Pentru
Mica nu mai exista nici o îndoială cu privire la soarta finală a casei lui
Iuda. atâta influenţă a avut religia depravată a Canaanului şi în consecinţă,
atât de coruptă era societatea căci nimic nu le mai putea fi de ajutor
poporului lui Dumnezeu din împărăţia de S în ce priveşte mântuirea lor, decât
judecata divină. Dar înainte ca rămăşiţa lui Iacov să beneficieze de acest har
mântuitor, era necesar ca toţi idolii şi toată corupţia socială să fie smulsă
din rădăcini (5:10-15).
Aceasta va fi o vreme de necaz şi de întristare, o
perioada când vocea profetică va înceta (3:6-7) şi când păcatul naţiunii va fi
dat pe faţă (3:8). După aceasta va urma nimicirea Ierusalimului şi ruşinea
captivităţii printre alte popoare (5:7-8). Restaurarea va fi marcată de o nouă
religie universală, într-un Ierusalim nou. După judecata lui Dumnezeu, săbiile
vor fi prefăcute în fiare de plug şi suliţele în cosoare (4:3), iar poporul lui
Dumnezeu va onora numai numele Lui (4:5). Un loc de frunte în prorocia lui Mica
îl ocupă subiectul aşteptării lui Mesia care trebuia să se nască în Betleem
(5:2). Acesta va veni din mijlocul oamenilor de rând, îi va elibera pe aceştia
de asuprire şi nedreptate şi va restaura rămăşiţa casei lui Israel ca să aibă
părtăşie cu rămăşiţa Sionului.
Mica s-a străduit să arate că harul mântuitor al
lui Dumnezeu nu putea fi câştigat (6:6-8), nici prin jertfe pompoase şi nici
prin forme ritualistice de închinăciune sofisticate. Smerenia, îndurarea şi
dreptatea trebuie să fie însuşiri care să se vadă în viaţa de fiecare zi a
celui care vrea să fie după voia lui Dumnezeu.
BIBLIOGRAFIE
P. Haupt, AJSL 27, 1910, p. 1-63’ W. Nowack în HDB,
1900; J.M.P. Smith, ICC, 1911, p. 5-156; G.A. Smith, The Book of the Twelve
Prophets, I, 1928, p.381 ş.urm.; S. Goldman în Soncino Commentary,
1948; RJC Harrison, IOT, 1969, p. 919-925; L.C. Allen, The Books of Joel,
Obadiah, Jonah and Micah, NIC, 1976.
R.K.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu