mireasmă
MIREASMĂ. Cu o singură excepţie (Ioel
2:20) cuvântul este folosit în VA pentru a descrie un miros parfumat sau
plăcut. Cuvântul este caracteristic unei jertfe şi în acest context este
folosit specific pentru a descrie efectul pe care-l are viaţa unui credincios
asupra semenilor lui (2 Corinteni 2:15-16; VSR, „aromă", „parfum").
În Efeseni 5:2 este folosit în legătură cu jertfa lui Cristos (VSR, „jertfă de
miros plăcut").
În alte două locuri în care apare, şi unde se
referă la pierderea gustului (Matei 5:13; Luca 14:34), cuvântul face aluzie la
insipiditate sau la nesăbuinţă.
Ceea ce este însă comun tuturor cazurilor este
asocierea implicită a costului, a caracterului distinctiv sau a tăriei cu acest
cuvânt. Când nu există nici o „mireasmă", înseamnă că îi lipseşte ceva
poporului lui Dumnezeu sau felului în care acesta se închină lui Dumnezeu.
C.H.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu