nabateenii
NABATEENII. Nebaiot, fiul
lui Ismael şi cumnatul lui Edom (Geneza 25:13; 28:9) este cel care probabil ar
trebui să fie considerat ca strămoş al nabateenilor şi este posibil ca tot el
este posibil să fie Nabaiat din inscripţiile găsite la Ashurbanipal, în Asiria
(cca. 650 î.Cr., ANET, p. 298-299). O diferenţă în scriere între cele două nume
(care se scriu cu taw) şi indigenul nbtw (care se scrie cu teth)
exclude anumite identificări. Diodorus Siculus (cca. 50 î.Cr.) vorbeşte pentru
prima dată de nabateeni atunci când relatează despre sfârşitul imperiului
persan şi al carierei lui Alexandru. Citând o sursă mai veche, el îi descrie ca
fiind un trib arab nomad care nu şi-au construit niciodată case şi care nu au
lucrat pământul niciodată. Teritoriul lor, ţinutul de la S şi de la E de
Iordan, se afla la întretăierea drumurilor care duceau din Orient la
Mediterana, iar capitala lor Petra, la 80 de km S de Marea Moartă, era o bază
de unde puteau fi atacate caravanele. Antigonus, care s-a ridicat la putere în
Siria după moartea lui Alexandru, a trimis două expediţii la Petra ca să-i subjuge
pe nabateeni şi să câştige controlul asupra comerţului (312 î.Cr.). Ambele
expediţii au fost lipsite de succes. Ştim precis că pe vremea aceea Petra era
în cel mai rău caz o fortăreaţă, iar nişte cioburi de ceramică greceşti de pe
la 300 î.Cr., care s-au găsit acolo, ne sugerează că Petra era o aşezare cu
caracter permanent.
Contactul cu
comunităţile stabile ale Palestinei, în sec. al 2-lea şi cel de-al 3-lea secol
î.Cr., a avut ca rezultat dezvoltarea satelor şi a oraşelor nabateenilor şi
cultivarea intensivă a pământului care până atunci nu fusese cultivat deloc.
Această dezvoltare a fost facilitată de o organizare foarte bună a posturilor
de pază de pe linia de frontieră, împotriva prădătorilor arabi şi de
cunoştinţele de inginerie ale nabateenilor cu privire la sistemele de irigaţie
prin care păstrau apa rezultată de la ploile ce cădeau foarte rar. Multe dintre
barajele şi rezervoarele lor sunt încă utilizabile. Petra este înconjurată de
stânci înalte, străpunse de defilee înguste, care formează un sistem de apărare
aproape de nepătruns.
Când s-a ridicat un conducător nabateean capabil să apere caravanele (primul rege cunoscut este Aretas I, cca. 170 î.Cr., 2 Macabei 5:8), negustorii nabateeni conduceau comerţul între partea de S a Arabiei şi Golful Persic şi Petra, de unde mărfurile plecau spre coasta Mediteranei, în special la Gaza. Cererea crescândă a Romei de a importa condimente, mătase şi alte obiecte de lux din India şi China a contribuit enorm la creşterea venitului acestei naţiuni care putea pune taxe pe toate bunurile care treceau prin teritoriul ei. Schimbarea rutelor comerciale peste Marea Roşie spre Egipt, după ce August a eşuat în încercarea de a cuceri Arabia (25 î.Cr.), a fost un factor important în declinul prosperităţii nabateenilor.
Mărturiile
descoperite în ţinutul nabateenilor (monede şi inscripţii de dedicaţii) erau
scrise în aramaică. Într-o formă foarte interesantă de scriere alungită şi
„pătrată" (*SCRIEREA). Papirusuri din Iudea şi ostraca din Petra conţin o
formă cursivă a acestei scrieri din care se trage scrierea arabică. Folosirea
limbii aramaice arată că nabateenii au asimilat o bună parte a culturii
popoarelor care s-au stabilit împrejur. Lucrul acesta este pus în lumină de
sculpturile nabateenilor, care conţin caracteristici găsite şi în lucrările de
artă siriene şi care apar şi în ornamentaţiile islamice primitive. Acest proces
de asimilare mai poate fi observat şi în acceptarea zeităţilor siriene, Hadad
şi Atargatis (Astarte-Anat) în panteonul nabateean. Aceste două zeităţi pot fi
identificate cu Dushara şi cu consoarta sa Aliat, zeităţile naţionale. Pe
vârfuri de munţi mai izolate au fost descoperite multe locuri sfinte în aer
liber (de ex. înălţimea de la Petra) şi temple (de ex. Khirbet et-Tannur). Zeii
cărora li se închinau nabateeni erau asociaţi în general cu vremea şi rodnicia.
Olarii nabateeni şi-au dezvoltat propriile lor produse a căror calitate nu a
fost niciodată întrecută de produsele ceramice fabricate în Palestina.
Istoria
nabateenilor, aşa cum a fost ea reconstituită din surse incidentale de către
autori greci şi evrei, este caracterizată în principal de lupta de a deţine
controlul asupra Neghevului în S şi asupra Damascului în N. Aretas III (cca. 70
î.Cr.) şi Aretas IV (cca. 9 î.Cr.; 40 d.Cr.) au reuşit să deţină controlul
asupra ambelor ţinuturi timp de câţiva ani, obţinând în felul acesta control
deplin asupra comerţului între E şi V. Cel care a încercat să-l închidă pe
Pavel la Damasc era un ofiţer (în gr. ethnarches) a lui Aretas IV (2
Corinteni 11:32). Malichus III şi Rabbel II, ultimii regi nabateeni, au mutat
capitala de la Petra la Hostia, la 112 km E de Galilea. După cucerirea Arabiei
de către Traian în 106 d.Cr., acest oraş a devenit capitala provinciei romane a
Arabiei. În timpul sec. al 2-lea d.Cr., Petra s-a bucurat de o mare
prosperitate, în această perioadă fiind construite şi zidurile de piatră.
Dezvoltarea oraşului Palmira a schimbat traseul comercial care înainte venea
din E la Petra, iar Petra a început să sufere un declin treptat. Poporul nabateean,
supus atacurilor arabe, a ajuns să fie asimilat de popoarele din jur, cu toate
că scrierea lor a continuat să fie folosită şi în sec. al 4-lea d.Cr.
BIBLIOGRAFIE
J. Starcky,
„The Nabataeans: A Historical Sketch", BA 18, 1955, p. 84-106; G.L. Harding,
The Antiquities of Jordan, 1959; N. Glueck, Deities and Dotphins,
1966; Y. Meshorer, Nabataean Coins, 1975; S. Moscati, The Semites in
Ancient History, 1959, p. 117-119.
A.R.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu