ungere
UNGERE. Termenul apare de trei ori în
NT, în 1 Ioan 2:20, 27 (de două ori), ca traducere a termenului gr. chrisma.
Creştinii care, prin virtutea „ungerii" lor (v. 20, 27), sunt în stare să
discearnă schismele (v. 19) şi erezia (tăgăduirea întrupării, v. 22) sunt
îndemnaţi să adere la mesajul apostolic (v. 24), care i-a determinat să
mărturisească pe Tatăl şi pe Fiul. Din punct de vedere gramatical,
„ungerea" trebuie să fie (a) „ceea ce este uns" (vezi B. F. Westcott,
The Epistles of John, 1892), fie (b) „actul ungerii" (vezi A. E.
Brooke, ICC, 1912); în ambele cazuri cuvântul se referă la darul Duhului Sfânt,
al cărui semn exterior este botezul, dar a cărui primire receptivă duce la
sesizarea pericolelor cu care este confruntată biserica; acest dar este
consecinţa adevăratei credinţe întrupate. Această exegeză este compatibilă cu
ideea că ungerea Duhului duce la prorocii rostite în biserică, deşi nu
dovedeşte acest lucru.
BIBLIOGRAFIE
E. Grundmann, TDNT 9, p. 372; D. Müller, NIDNTT 1,
p. 121-124; I. H. Marshall, The Epistles of John, NIC, 1978, p. 153-156.
M.R.W.F.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu