arta
ARTA.
În tot cursul istoriei îndelungate a Palestinei şi a Siriei,
aceste ţări au fost ocupate de popoare şi culturi mixte şi de aceea nu este
uşor să facem distincţie între arta evreiască sau iudaică şi arta contemporană
din Egipt, Siria, Mesopotamia sau Fenicia; de asemenea, arta iudaică de mai
târziu nu poate fi separată de importurile, imitaţiile sau influenţele
heleniste şi greco-romane. În fiecare perioadă, însă, descoperirile
*arheologice indică anumite stiluri locale dezvoltate într-un context bine
definit.
a. Arta preistorică
Încrustaţiile natufiene în os, din regiunea Carmel (cca.
8.000 î.Cr.), mânerele de seceră încrustate şi o gazelă desenată cu roşu de
ocru pe calcar sau craniile decorate cu scoici de kauri, un obicei neolitic din
Ierihonul dinainte de olărit (cca. 6500 î.Cr.) constituie, alături de figurine
şi figurile votive, o galerie a unei lungi istorii a artei. Cele mai vechi
picturi murale care au dăinuit până în vremea noastră provin din Teleilat
Ghassul, în valea Iordanului (cca. 3500 î.Cr.). O frescă policromă foloseşte
modele geometrice centrate în jurul unei stele cu opt colţuri şi înconjurată de
siluete şi balauri (?). Altele zugrăvesc o pasăre şi un grup de siluete,
probabil închinători. Stilul aminteşte de arta contemporană din Asiria (Tell
Halaf). Oamenii neolotici din Ierihon au decorat vasele arse de lut roşu cu
desene geomerice. În alte părţi, *fildeşul şi osul au fost folosite pentru
confecţionarea unor lucruri de preţ cum sunt figurinele şi obiectele de
mobilier (de ex. Abu Matar, cca. 3900-3300 î.Cr.).
b. Arta canaanită (3.000-1.200 î.Cr.)
Aceasta trebuie studiată în strânsă legătură cu
caracteristicile dezvoltării regionale; astfel, întâlnim realizări artistice
care variază de la statuia cu gravuri fine de la Tell Mardih (*EBLA) şi paharul
de argint gravat de la Ain Samiyeh (amândouă reflectând influenţă mesopotamiană),
până la versiunile locale obişnuite de figurine şi statui. Figurinele de metal
din Byblos, bibelourile cu încrustaţii de fildeş sau confecţionate din fildeş
găsite într-un mormânt din El Jisr (MB II) indică influenţe egiptene puternice,
în timp ce un basorelief de bazalt din palatul lui Yarimlim de *Alalah (secolul
al 18-lea) este asemănător cu cele găsite în Anatolia şi Palestina (Haţor).
Figura lui Yarimlim, la fel ca şi sculptura mai recentă a lui Idrimi de Alalah
(cca. 1460 î.Cr.), par să indice originea de tip sumerian.
Către sfârşitul Epocii Bronzului sunt întâlnite multe forme
artistice locale mixte, cum este stela lui Baal, care este o combinaţie între
elemente egiptene (poziţia şi o parte a îmbrăcămintei), anatoliene (coiful şi
frizura) şi siriene (îmbrăcămintea). Sculpturile în fildeş din această perioadă
au fost comparate cu arta miceneană şi cu cea mesopotamiană. O placă de aur cu
lucrătură fină, descoperită la *Ugarit, foloseşte motive mitologice. Către
sfârşitul acestei perioade apar o serie de basoreliefuri care urmează tradiţia
stelei sculptate de la Bet-Şean (MN II, sub influenţă egipteană) şi plăci
votive dedicate zeului local Mekal din Khirbet Baiu a (Transiordania). Între
imaginile de *idoli putem include o statuie de bronz acoperită cu aur, găsită
la Meghido, şi sculpturi în fildeş, executate cu măiestrie şi descoperite la
Lachiş, Tell el-Farah sau Meghido (secolul al 12-lea). Din această perioadă
provine de asemenea un număr mare de vase de lut pictate, folosind motive
locale, deşi unele erau cunoscute deja din Siria şi Mesopotamia. Decoraţiile cu
o spirală caracteristică şi cu o „pasăre" marchează cănile şi ulcioarele
cu două urechi ale filistenilor din zona de coastă.
c. Arta evreiasca (cca. 1.200-586 î.Cr.)
Atunci când israeliţii au intrat în ţară se pare că s-au
produs prea puţine schimbări în produsele locale, care erau într-o perioadă de
declin în întreg Orientul Apropiat. Se pare că ei nu au importat forme
indigene, deşi nu au fost lipsiri de capacitatea de a aprecia arta şi folosirea
ei în *arte şi meşteşuguri. Ei primiseră ca daruri bijuterii egiptene fine
(Exod 12:35) şi au folosit aur şi argint pentru facerea viţelului de aur, după
modelul egiptean, la scurtă vreme după Exod (Exod 32:2-4). Israeliţii au donat
lucrurile cele mai frumoase pe care le-au avut pentru a decora *Cortul
întâlnirii care a fost construit sub îndrumarea unui om din Iuda, Beţaleel,
care era el însuşi talentat în ce priveşte lucrările în lemn şi metal, cât şi
în *broderie (Exod 35:30-33).
Odată cu creşterea prosperităţii în timpul domniei lui David
şi Solomon, evreii au chemat artişti fenicieni ca să-i instruiască pe
lucrătorii locali. Întrucât planurile *arhitecturale şi de construcţie pentru
*palatul lui David şi pentru *Templul construit de Solomon în Ierusalim au
primit aprobarea regelui, faptul acesta poate fi un indiciu că gusturile
evreilor nu se deosebeau semnificativ de gusturile vecinilor lor din
Siro-Fenicia.
Porunca a doua, care spune: „Să nu-ţi faci chip cioplit,
nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri... pe pământ... sau
în ape" (Exod 20:4) nu a condamnat arta ci idolatria la care putea conduce
(v. 5). În practică, se pare că a fost interpretată doar ca o interdicţie de a
reprezenta siluete omeneşti şi este semnificativ faptul că nu a fost descoperit
nici un asemenea obiect de artă care să fie în mod indubitabil evreiesc sau
iudaic. Templul, la fel ca şi cortul întâlnirii, a fost decorat cu lei
înaripaţi, cu cap de om (*HERUVIM), cu grifoni înaripaţi, palmieri şi motive florale
şi arboricole. În altă parte sunt întâlnite siluete şi simboluri egiptene, cât
şi păsări şi reptile şi o mulţime de animale (lei, tauri), iar în decoraţiile
de la Templu întâlnim modele (de ex. ghioşe; 1 Împăraţi 6:18); asemenea motive
sunt găsite pe obiecte contemporane din fildeş descoperite la Samaria şi Haţor,
desenate pe vase de lut şi încrustate pe sigilii.
Regii şi oamenii bogaţi au angajat meşteşugari care să le
înfrumuseţeze casele (1 Împăraţi 22-39) şi faptul acesta este condamnat numai
când este considerat un lux nepotrivit, o expresie de interes egoist, în timp
ce casa şi lucrarea lui Dumnezeu erau neglijate (Amos 3:15; Psalmul 45:8; Hagai
1:4). Trebuie să ne amintim, însă, că evreii au încurajat *muzica, literatura
(atât proza cât şi poezia) şi oratoria, şi în felul acesta au stabilit un
standard înalt pentru „exprimarea artistică", standard care a influenţat
profund arta de mai târziu.
d. Mijloace de exprimare artistică
(i) Pictura. Întrucât egiptenii şi amoriţii (de ex.
Fresca Învestiturii, de la Mari) aveau obiceiul să picteze diferite scene pe
pereţii tencuiţi, este posibil ca şi evreii să fi făcut lucrul acesta, deşi
prea puţine exemple sunt cunoscute. Pigmenţi au fost găsiţi în cursul
excavaţiilor (vezi şi secţiunea „Vopsitor" din articolul *ARTE ŞI
MEŞTEŞUGURI), iar roşul de ocru (în ebr. saser) a fost folosit pentru
picturi pe pereţi şi pe lemn (Ieremia 22:14; Ezechiel 23:14). Oholiba, în
secolul al 6-lea, a văzut pe un perete haldei (chaldei) pictaţi (în ebr. masah,
„a spoi, a unge") cu un roşu aprins (Ezechiel 23:14).
(ii) Sculptura în lemn. Beţaleel şi ajutorul său,
Aholiab, au condus lucrările de cioplit în lemn (haroset ’es) pentru
Cortul întâlnirii, inclusiv stâlpii cu capiteluri curbate (Exod 36:38; 35:33)
şi altarul cu coarne, având nişte scobituri pentru grătar (38:2-4). Templul
construit de Solomon a fost acoperit cu lemn de pin, acoperit cu cedru (1
Împăraţi 6:15-16) iar la margine a avut o aplică cu frunze de palmier şi
borduri cu ghiloşe (2 Cronici 3:5). Pereţii şi uşile erau sculptate (miqla’ot)
cu basoreliefuri cu boboci de lotus , flori de crin şi finici, formând o floare
triplă (AV „boboci de floare şi flori deschise"), palmieri şi chipuri de
*heruvimi (1 Împăraţi 6:18, 29). Uşile din lemn de măslin aveau încrustaţii (haqa)
similare şi gravuri scobite (v. 32-35); totul era acoperit cu aur, aşa cum se
făcea cu lemnul scump şi cu obiectele de fildeş. Întrucât lemnul de esenţă
tare, cum este santalul şi abanosul, trebuia să fie importat (1 Împăraţi
10:11), iar cioplitorii talentaţi erau puţini, folosirea pereţilor îmbrăcaţi cu
lemn (sapan), lucrările minuţioase în lemn şi ferestrele sculptate, au
fost considerate o manifestare extravagantă de bogăţie (Ieremia 22:14; Hagai
1:4) *templul lui Ezechiel a fost conceput cu panouri sculptate pe care erau
heruvimi cu două feţe, alternând cu palmieri şi pui de lei, iar uşile
exterioare erau căptuşite (sehip) cu lemn (Ezechiel 41:16-26).
Mobilier minuţios sculptat şi alte obiecte de lemn, cutii,
linguri şi diferite vase au fost găsite în mormintele „amorite" de la
*Ierihon. Întrucât sculpturile în lemn din Egiptul antic (cca. 2000-500 î.Cr.)
„atât cele mari cât şi miniaturile, au atins un nivel neegalat în Europa până
în perioada Renaşterii", aceste lucrări trebuie să fi fost cunoscute de
evreii bogaţi. Vezi de asemenea secţiunea „Tâmplar" din articolul *ARTE ŞI
MEŞTEŞUGURI.
(iii) Sculpturile în fildeş. Încă în jur de 3400-3300
î.Cr. (Abu Matar) fildeşul şi osul erau prelucrate în Palestina pentru a
confecţiona obiecte de preţ, figurine şi mobilier. Era încrustat (în special în
panouri de lemn), sculptat, cioplit sau lucrat în basorelief. Fildeşurile
„canaanite" includ o vază cosmetică modelată în forma unei femei, având un
capac de forma unei mâini (Lachiş, secolul al 14-lea î.Cr.) sau de tip Hathor
(Haţor, secolul al 13-lea î.Cr.), o lingură de unguent, modelată în forma unei
femei care înoată şi prinde o raţă (Tell Beit Mirsim) şi câteva pixide (casete
pentru bijuterii) cu siluete umane. După o perioadă de declin în artă, panourile
încrustate de la Meghido, confecţionate probabil de meşteşugari locali din
secolele al 12-lea sau al 10-lea, prezintă scene pline de viaţă în care un rege
aşezat pe tron primeşte tribut; această scenă este similară cu cea făcută mai
târziu pentru Solomon (2 Cronici 9:17-18).
Fildeşurile găsite la Samaria, datând din vremea lui Ahab,
arată influenţa artei feniciene, cu elementele sale egiptene, siro-hitite şi
asiriene. Ele se aseamănă mult cu fildeşurile contemporane găsite la Arslan
Tash (Siria) şi Nimrud (Irak) şi se poate să provină din aceeaşi „şcoală"
sau breaslă de meşteşugari. Unele sunt acoperite cu aur sau încrustate cu aur,
lazurit, pietre colorate sau sticlă. Motive artistice care apar frecvent includ
„floarea de lotus " şi heruvimii, menţionate deja în secţiunea despre
sculptura în lemn şi artele înrudite; de asemenea, întâlnim panouri cu un cap
de femeie (Astarte?) la fereastră, animale culcate sau care sug, siluete şi
simboluri „egiptene", în special copilul Horus îngenunchiat. O paleta cosmetică
asortată şi un vas pentru mirodenii, găsite la Haţor (secolul al 8-lea), au un
model cioplit simplu şi sunt de provenienţă israelită.
(iv) Sculptura. Au fost recuperate câteva sculpturi
din Palestina, datând din perioada „canaanită". Statuia de bazalt a lui
Baal, şezând, stela cu gravuri primitive, cu două mâini ridicate în sus,
altarele de la Haţor, zeiţa în formă de şarpe încolăcit, de la Beit Mirsim,
trebuie considerate alături de picioarele minuţions sculptate ale unei statui
din Haţor (secolul al 13-lea î.Cr.), şi arată că aici puteau fi întâlniţi
artişti buni şi mediocri. O cupă de piatră pentru tămâie, având forma unei
mâini care ţine o cană, provine din aceeaşi cetate (secolul al 8-lea) şi arată
afinităţi cu arta asiriană contemporană. Bolovanul din canalul de apă de la
Lachiş (secolul al 9-lea î.Cr.), modelat în forma unui om cu barbă, arată că
oamenii din Palestina nu au fost lipsiţi de spirit inventiv. Dar până acum au
fost descoperite puţine lucruri care să fiu supravieţuit şi lucrările vecinilor
lor (de ex. sarcofagul sculptat al lui Ahiram din Byblos) sunt mai bine
cunoscute. Capitelurile spirale găsite la Meghido şi Samaria, precursoarele
celor de tip Ionian, probabil că au fost similare cu cele folosite la Templu.
În perioada Macabeilor, artişti decoratori de formaţie helenist-iudaică au
gravat în piatră roadele ţării (struguri, frunze de etrog şi acant), simboluri
care sunt găsite şi pe monedele folosite ca *bani.
O breaslă specială a lucrătorilor care confecţionau osuare
în Ierusalim ne-au lăsat câteva sipete încrustate cu stele cu şase colţuri,
rozete, flori şi chiar motive arhitecturale.
(v) Gravarea sigiliilor. Cilindrii, scarabeii,
peceţile şi sigiliile cilindrice găsite în Palestina poartă motive
„feniciene" tipice, cum sunt cele găsite pe obiecte de fildeş, deşi în
cazul acestora discurile înaripate şi scarabeii înaripaţi apar mai frecvent.
Figura umană este gravată adesea începând din perioada monarhiei şi includerea
numelor personale pare să fie mai obişnuită în Israel decât în ţările
învecinate. Reprezentările grafice sunt rare pe sigiliile iudaice şi acest fapt
poate arăta atenţia mai mare acordată interdicţiei religioase (vezi secţiunea c.
de mai sus).
(vi) Lucrări în metal. Avem indicaţii că evreii erau
experţi în prelucrarea metalelor, dar prea puţine lucruri au dăinuit până la
noi. Priceperea lor este indicată de altarul miniatural de bronz, găsit la
Meghido, lucrat în stil ajurat, prezentând invocarea unui zeu aşezat pe tron
(cca. 1.000 î.Cr.). „Marea" de aramă (bronz) din Templul construit de
Solomon, s-a socotit că a cântărit cam 23.000 de kg şi era confecţionată din
bronz turnat, gros de 8 cm şi avea un diametru de 4,6 m şi o înălţime de 2,3 m,
iar marginea era încrustată cu „petale". „Marea" se sprijinea pe spatele
a doisprezece boi, turnaţi separat şi aranjaţi în patru triade de sprijin (1
Împăraţi 7:23 ş.urm.). Avea o capacitate de circa 50.000 de litri şi trebuie să
fi fost o realizare tehnologică remarcabilă (*IACHIN ŞI BOAZ).
Multe dintre motivele şi materialele folosite în i-vi
sunt similare cu cele folosite în alte *arte şi meşteşuguri, cum este
prelucrarea metalelor, şi sunt cunoscute din lucrări de artă din afara
Palestinei. Nu este posibil să spunem în ce măsură *dansul era considerat artă
sau parte a unui ritual sacru.
BIBLIOGRAFIE
A. Reifenberg, Ancient Hebrew Arts, 1950; H. H.
Frankfort, The Arts and Architecture of Ancient Orient, 1963; A.
Moortgart, The Art of Ancient Mesopotamia, 1969.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu