cărămidă
CĂRĂMIDĂ. O
bucată de noroi sau de lut, de obicei dreptunghiulară, uscată la soare sau arsă
în cuptor; cel mai obişnuit material de construcţie din lumea biblică antică.
La început au fost modelate cu mâna, dar curând cărămizile au început să fie
făcute („bătute") în forme dreptunghiulare, din lemn, deschise în partea
superioară. Noroiul era amestecat cu nisip, paie fărâmiţate, etc., iar apoi
cărămizile erau scoase din formă, puse în şiruri lungi şi lăsate să se usuce;
vezi Petrie, Egyptian Architecture, 1938, p. 3-13; Lucas, Ancient
Egyptian Materials and Industries 4, 1962, p. 48-50. Cărămizile purtau
adesea amprenta unui sigil: în Egipt, numele faraonului sau al clădirii unde
erau folosite; în Babilon, numele regelui şi o dedicare; de ex. Nebucadneţar,
de la care s-au păstrat cinci sigilii diferite. Cu privire la acestea şi cu
privire la tehnicile de fabricare a cărămizilor pe vremea lui Nebucadneţar,
vezi R. Koldeway, Excavations at Babylon, 1914, p. 75-82 şi figurile.
Cărămizile uscate la soare au fost materialele de
construcţie universale în Mesopotamia, unde cărămizile arse în cuptor erau
folosite adesea pentru faţade şi pentru pavaj (cf. Geneza 11:3). În Egipt erau
folosite în mod obişnuit cărămizile uscate la soare, cu excepţia clădirilor
cele mai importante şi durabile (adică temple şi morminte de piatră);
cărămizile arse în cuptor aproape că nu au fost cunoscute până în vremea
romanilor. Erau folosite diferite forme de cimentare a cărămizilor.
Exod 5:6-19 reflectă corect procesul de fabricare a
cărămizilor în Egiptul antic; paiele sau miriştea erau folosite în mod obişnuit
în Dinastiile a 19-a şi a 20-a (secolele 13-12 î.Cr.), întrucât cărămizile
confecţionate în felul acesta s-au dovedit mai durabile. Într-un papirus
contemporan un funcţionar oficial dă un raport despre lucrătorii săi: „Ei îşi
fac norma de cărămizi în fiecare zi", în timp ce un altul se plânge:
„...La Qenqenento, ...nu sunt nici oameni ca să fabrice cărămizi, nici paie în
împrejurimi"- cf. R. A. Caminos, Late-Egyptian Miscellanies, 1954,
p. 106, 185. Paiele nu sunt atât un liant, cât un agent chimic a cărui
descompunere în lut eliberează un acid care (la fel ca şi acidul glutamic sau
galotanic) conferă lutului o plasticitate mai mare pentru fabricarea
cărămizilor. Acest efect (dar nu şi mecanismul chimic) era binecunoscut. Vezi
A. A. McRae în Modern Science and Christian Faith, 1948, p. 215-219,
după E. G. Acheson, Transactions of the American Ceramic Society 6,
1904, p. 31; pentru comentarii suplimentare şi bibliografie, vezi Lucas, op.
cit., p. 49; vezi şi C. F. Nims, BA 13, 1950, p. 21-28. În Palestina cărămizile
uscate la soare erau de asemenea un lucru obişnuit; pereţii cetăţii şi ai
caselor erau făcuţi adesea din cărămizi puse pe o fundaţie de piatră.
Cu privire la „arderea tămâiei pe cărămizi" (Isaia
65:3), vezi altare din cărămizi de pământ dintr-o perioadă foarte veche la
Meghido, ANEP, p. 229, fig. 729. (*ARHITECTURĂ, *ZIDURI.)
BIBLIOGRAFIE
K. A. Kitchen, „From the Brickfields of Egypt",
TynB 27, 1976, p. 137-147.
K.A.K.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu