cartea Eclesiastul
CARTEA ECLESIASTUL.
Scriitorul se numeşte pe sine qohelet. Terminaţia feminină probabil că
indică o funcţie deţinută, în cazul acesta funcţia celui care convoacă adunări.
Prin urmare, „Propovăduitorul" sau „Învăţătorul" este o traducere
rezonabilă.
I. Schiţa conţinutului
Tema cărţii este căutarea cheii pentru a afla sensul vieţii.
Propovăduitorul examinează viaţa din toate unghiurile, ca să vadă ce poate
să-ţi ofere satisfacţie. El descoperă că numai Dumnezeu deţine cheia şi că
trebuie să ne punem credinţa în El. Trebuie să primim viaţa în fiecare zi din
mâna Lui şi să-L glorificăm în lucrurile obişnuite.
În acest cadru general, Eclesiastul poate fi împărţit în
două diviziuni principale de idei: (a) „zadărnicia vieţii" şi (b)
„răspunsul credinţei practice". Aceste idei sunt paralele în capitolele
cărţii. În schiţa de mai jos, pasajele care se încadrează în prima categorie
sunt tipărite cu caractere romane, iar cele care se încadrează în a doua
categorie sunt scrise cu caractere italice.
1:1-2 Enunţarea temei.
1:3-11 Natura este un sistem închis şi istoria este o
simplă succesiune de evenimente.
1:12-18 Înţelepciunea îl descurajează pe om.
2:1-11 Plăcerea îl lasă nesatisfăcut.
2:12-23 Înţelepciunea trebuie apreciată mai presus de
asemenea lucruri, dar moartea înfrânge deopotrivă pe înţelept şi pe nebun.
2:24-26 Primeşte
viaţa în fiecare zi din mâna lui Dumnezeu şi glorifică-L în lucrurile
obişnuite.
3:1-15 Trăieşte-ţi
viaţa pas cu pas şi adu-ţi aminte că Dumnezeu este singurul care cunoaşte tot
planul.
3:16 Problema
nedreptăţii.
3:17 Dumnezeu va
judeca totul.
3:18-21 Omul moare la
fel ca şi animalele.
3:22 Prin urmare,
Dumnezeu trebuie să fie glorificat în viaţa aceasta.
4:1-5 Problema
asupririi şi invidiei.
4:6 Trebuie
urmărită liniştea spiritului.
4:7-8 Avarul
singuratic.
4:9-12 Binecuvântarea
prieteniei.
4:13-16 Lipsurile
regilor.
5:1-7 Esenţa
adevăratului închinător.
5:8-9 Stăpâniri
opresive.
5:10-17; 6:1-12
Banii aduc multe rele.
5:18-20 Fii mulţumit
cu ceea ce îţi dă Dumnezeu.
7:1-29 Înţelepciunea
practică, în care se include frica de Dumnezeu, este un ghid pentru viaţă.
8:1-7 Omul trebuie
să se supună faţă de poruncile lui Dumnezeu chiar şi atunci când viitorul este
ascuns.
8:8-9:3 Problema
morţii, care vine deopotrivă peste cei buni şi peste cei răi.
9:4-10 Întrucât
moartea este universală, foloseşte viaţa cu energie câtă vreme ai putere.
9:11-12 Nu fi mândru
de talentele naturale.
9:13-10:20 Alte
proverbe despre trăirea practică.
11:1-8 Întrucât
viitorul nu poate fi cunoscut, omul trebuie să coopereze în mod inteligent cu
legile naturii care sunt cunoscute.
11:9-12:8 Adu-ţi
aminte de Dumnezeu în tinereţe, deoarece bătrâneţea îţi slăbeşte capacităţile.
12:9-12 Ia aminte la
cuvintele înţelepte.
În concluzie putem spune ca această carte constituie un
îndemn de a trăi o viaţă cu frică de Dumnezeu, ştiind că într-o zi va trebui să
dăm socoteală înaintea Lui.
II. Autorul cărţii şi data scrierii
Deşi se spune că scriitorul a fost rege peste Israel (1:2)
şi vorbeşte de parcă ar fi fost Solomon, nu se afirmă nicăieri în carte ca
autorul este Solomon. Stilul limbii denotă o ebraică mai recentă decât cea din
vremea lui Solomon. Dacă autorul este Solomon, atunci cartea a trecut mai
târziu printr-un proces de modernizare a limbajului. Dacă autorul nu a fost
Solomon, un scriitor de mai târziu se poate să fi preluat un comentariu despre
viaţă făcut de Solomon: „Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este
deşertăciune", şi l-a folosit pentru a arăta de ce chiar şi un rege
înţelept şi bogat a ajuns să spună un asemenea lucru. Nu putem stabili data
când cartea a căpătat forma actuală, întrucât nu există referiri istorice clare
în carte. O dată sugerată în mod obişnuit este cca. 200 î.Cr.
III. Interpretarea
(Vezi schiţa conţinutului de mai sus.) Interpretarea este
legată în parte de problema unităţii cărţii. Cei care contestă unitatea susţin
că există un nucleu original scris de un scriitor sceptic care s-a îndoit de
lucrarea lui Dumnezeu în lume. Acest material a fost prelucrat de unul sau mai
mulţi scriitori, iar dintre aceştia, cel puţin unul a încercat să redreseze
balanţa (de ex. 2:26; 3:14 etc.), iar un altul se poate să fi inserat pasaje
epicuriene (de ex. 2:24-26; 3:12-15 etc.). Totuşi, ar părea ciudat ca un
scriitor legat de tradiţie să considere că ar trebui să păstreze ceva ce este
în esenţă o carte de scepticism. În plus, de ce să fie lăudat un sceptic ca un
om înţelept (12:9)?
Dacă această carte este unitară, unii consideră că este
creaţia omului firesc. Propovăduitorul renunţă să trateze problema relaţiei
dintre Dumnezeu şi om, dar susţine că este cel mai bine să trăieşti o viaţă
normală, evitând extremele periculoase (de ex. A. Bentzen, IOT, 2, p. 191).
Rezumatul cu care se încheie cartea, 12:13-14, sugerează că nu este o carte cu
preponderenţă sceptică şi că aşa-numitele pasaje epicuriene nu au fost scrise
în sensul epicurean. Viaţa este o enigmă pentru care Propovăduitorul încearcă
să găsească soluţia. Sensul vieţii nu trebuie căutat în dobândirea de
cunoştinţe, în bani, plăceri senzuale, asuprire, religiozitate sau nebunie.
Fiecare dintre aceste lucruri se dovedeşte lipsit de conţinut sau ceva ce nu
poate fi controlat. Chiar şi mâna lui Dumnezeu este de nepătruns uneori. Omul
este creat în aşa fel încât el trebuie întotdeauna să încerce să înţeleagă
universul, întrucât Dumnezeu a aşezat eternitatea în inima omului; totuşi,
numai Dumnezeu cunoaşte planul în întregime (3:11).
Aşadar, omului trebuie să primească viaţa în fiecare zi din
mâna lui Dumnezeu şi să se bucure de ea ca de un dar de la Dumnezeu şi pentru
El. Această temă poate fi comparată cu ceea ce a spus Pavel despre
deşertăciunea lumii în Romani 8:20-25, 28.
BIBLIOGRAFIE
C. H. H. Wright, The Book of Koheleth, 1883; H.
Ranston, Ecclesiastes and the Early Greek Wisdom Literature, 1925; G. S.
Hendry, „Ecclesiastes” în NBCR; J. Peterson, The Book that is Alive,
1954, p. 129-150; F. D. Kinder, A Time to Mourn, and a Time to Dance:
Ecclesiastes and the Way of the World, 1976.
J.S.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu