Cartea lui Iosua
CARTEA LUI IOSUA.
Cartea lui Iosua relatează invadarea Canaanului de către Israel şi împărţirea
ţării între triburi. Relatează în detaliu cum au traversat Iordanul şi cum au
stabilit un cap de pod, descrie mai pe scurt două campanii care au zdrobit
puterea canaaniţilor şi rezumă cuceririle militare ale Israelului. Relatarea
împărţirii ţării include o descriere completă a teritoriului lui Iuda şi menţionează
aşezarea chenită de la Hebron şi dificultăţile întâmpinate de Manase la N. După
menţionarea cetăţilor levitice şi a problemei triburilor din Transiordania,
cartea se încheie cu o relatare a testamentului spiritual al lui Iosua, punctul
culminant fiind legământul naţional de la Sihem.
I. Schiţa conţinutului
a. Invazia Canaanului (1:1-11:23)
(i) Schimbarea conducerii
(1:1-4:24). Însărcinarea; misiunea de recunoaştere; trecerea râului.
(ii) Capul de pod
(5:1-8:35). De la Ghilgal la Ai.
(iii) Campania din sud
(9:1-10:43). Cetăţile hivite; înfrângerea confederaţiei de la Ierusalim;
cetăţile cucerite.
(iv) Campania din nord şi alte cuceriri (11:1-23).
b. Aşezarea în Canaan (12:1-24:33)
(i) Lista duşmanilor înfrânţi (12:1-24)
(ii) Primele aşezări (13:1-17:18).
Lucrări neterminate; Transiordania; Caleb; teritoriul lui Iuda; teritoriul
împărţit lui Efraim şi Manase.
(iii) Aşezări de mai târziu (18:1-21:45). Conferinţa de la Silo; cetăţi de refugiu;
cetăţi levitice.
(iv) Calea care stă înainte (22:1-24:33). Altarul Mărturiei; îndemnul lui Iosua;
legământul de la Sihem.
II. Compunerea şi scopul cărţii
În Biblia ebr. cartea lui Iosua este prima din secţiunea
„Profeţilor din vechime", care cuprinde istoria israelită de la invazie
până la Exil. Fiind o continuare imediată şi naturală a cărţii Deuteronom,
cartea lui Iosua cuprinde perioada de la preluarea conducerii de către Iosua şi
până la moartea lui Iosua şi Eleazar. Cap. 1-11 formează o naraţiune continuă,
deşi tratarea este din ce în ce mai sumară şi se încheie cu o evaluare generală
a realizărilor lui Iosua (11:15-23). Oricare ar fi forma în care autorul a
găsit acest material, el a făcut o naraţiune de cea mai înaltă calitate
dramatică, atât în ce priveşte tratarea subiectului cât şi în tehnica naraţiunii.
Nu este vorba de o simplă editare a unei lucrări existente; multe lucruri sunt
omise sau generalizate, păstrând proporţiile, pentru a oferi tabloul general
într-un spaţiu limitat.
Un punct culminant este atins în cap. 11, dar povestirea nu
este încheiată. Cartea vorbeşte despre lucrarea lui Iosua şi despre împlinirea
promisiunilor lui Dumnezeu prin faptul că Israel a intrat în posesiunea ţării
„pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da" (1:6; cf. 23:14; 24:13).
Pentru amândouă aceste scopuri trebuie să facă o relatare a ocupării şi să
arate poziţia de tărie naţională în care a lăsat Iosua poporul.
În partea aceasta sunt folosite multe documente dintre care
unele apar şi în altă parte (Numeri, Judecători, Cronici). Autorul exercită
control asupra materialului său, făcând editări extensive (de ex. cap. 20 şi
probabil majoritatea listelor graniţelor). Cuvântarea de „rămas bun" a lui
Iosua către popor este redată în cap. 23; dar din punct de vedere profetic
lucrarea a fost încununată prin legământul de la Sihem, deşi acesta se poate să
fi avut loc mult mai devreme (24:28).
III. Autorul, sursele şi data scrierii
Atât în scopul cât şi în limbajul cărţii lui Iosua se pot
observa ecouri puternice din Deuteronom. De asemenea (în special în partea a
doua) se simte o amprentă diferită. Prin urmare, a fost normal ca analiza
sursei pentru Pentateuh să fie proiectată la cartea lui Iosua şi a fost
promovată ideea unui „Hexateuh". Teoria nu a avut succes deoarece (a)
criterii incerte au dus la neînţelegeri şi o confuzie crescândă în analiză; (b)
„sursa preoţească" (P) este deosebit de greu de identificat iar cartea lui
Iosua ridică în mod acut problema valabilităţii existenţei unei asemenea surse
narative independente (vezi C. R. North, The Old Testament and modern Study,
1951); (c) în forma sa generală şi în concepţia sa, cartea lui Iosua se
încadrează mai degrabă în Profeţii Vechi decât în Lege.
M. Noth a abordat problema dintr-o perspectivă nouă, punând
accent pe importanţa tradiţiilor şi încercând să vadă cum s-au dezvoltat
acestea. Noth a tras concluzia că un autor din „şcoala deuteronomică" a
editat compilaţii vechi de tradiţii de la sanctuar şi cronici despre ocuparea
ţării şi a alcătuit astfel „cartea lui Iosua", pentru a completa istoria
deuteronomică, iar mai târziu a fost retuşată de P. Această idee a fost
acceptată pe larg şi este acceptată în linii mari de Gray şi Soggin (cele mai
recente comentarii în limba engleză). Implicaţiile cu privire la datare depind
de concepţia adoptată cu privire la Deuteronom Termenul „deuteronomic"
este asimilat cu termenul „profetic" şi teoria nu reuşeşte să explice de
ce există atât de puţin „stil deuteronomic" în Judecători (cf. S. R.
Driver, LOT, p. 112, 126 ş.urm.; C. F. Burney, Judges, 1920, p. xliff).
Noth pune accent pe amploarea etiologiei (povestiri care
explică nume şi monumente) în tradiţii şi a adoptat o părere extrem de sceptică
cu privire la valoarea ei (criticat de J. Bright, Early Israel in Recent
History Writing, 1956). Alţii au explorat rolul sărbătorilor religioase în
istorie şi tradiţie, dar reconstituirile sunt în mare măsură speculative.
IV. Evaluare istorică
Relatarea invaziei a fost criticată adesea ca
„nerealistă", prezentând o „nimicire totală" a Canaanului, în
contrast cu „relatarea mai sobră" din Judecători 1 (Gray, p. 43). Această
evaluare este bazată pe o interpretare greşită a ambelor cărţi. Iosua nu spune
că totul s-a încheiat în două campanii (11:18) şi conţine sugestii cu privire
la probleme (15:63; 17: 12-18) care ar fi putut fi omise cu uşurinţă; dar se
ocupă în principal de succesul general al invaziei şi de motivele succesului.
Pe de altă parte, Judecători 1 nu este o relatare a invaziei; acest capitol
scoate în relief începuturile eşecului, dar toată cartea ar fi fără sens dacă nu
ar fi existat înainte un succes mare.
Mulţi cercetători şi-au imaginat o invazie făcută de triburi
independente (vezi H. H. Rowley, From Joseph to Joshua, 1948). Noth a
mers până acolo încât a susţinut că Israelul a fost format în Canaan ca o
„amfictionie" (alianţă sfântă, pe baza analogiei cu gr.); cf. Bright, op.
cit. p. 83 ş.urm., pentru o critică a ideii; şi B. D. Rathjen, JNES 24, 1965,
p. 100-104. Dovezile arheologice sunt încă incomplete, dar există suficiente
dovezi cu privire la distrugerea societăţii canaanite (de ex. Haţor, Tell Beit
Mirsim) pentru a ne convinge că invazia trebuie privită cu seriozitate.
Teoriile despre o invazie paşnică limitează rolul lui Iosua la acela de lider
local sau de arbitru (Soggin, p. 14-18). Temeiul unor asemenea teorii nu este
analiza cărţilor lui Iosua şi Judecători, cât desconsiderarea lucrărilor lui
Moise.
Problema delicată a relatării biblice este că „tradiţia de
la Sinai" - rădăcina autentică a credinţei lui Israel şi a fiinţei sale
politice (vezi Iosua 24). G. E. Mendenhall (BA 25, 1962, p. 66-87) consideră că
este o precipitare a mişcării de eliberare în Canaan, dar exagerează
argumentele sale. Dovezile biblice pentru absorbirea elementelor ne-israelite
în sistemul tribal presupun existenţa sistemului, bazat în ultimă instanţă pe
înrudire.
V. Conţinutul spiritual
Importanţa cărţii lui Iosua pentru creştini constă în
principal în faptul că (a) arată credincioşia lui Dumnezeu faţă de
legământul Său (cf. Deuteronom 7:7; 9:5 ş.urm.); (b) relatează
desfăşurarea scopului Său pentru naţiune; (c) dă motive pentru eşecul
prevestit deja (17:13; 18:3) al ducerii la îndeplinire a planului divin; (d)
oferă analogii pentru ucenicie, întrucât este clar că problema credinţei, a
ascultării şi a curăţiei au fost importante în cadrul invaziei.
Israelul sub conducerea lui Iosua a dat dovadă de un moral
mai înalt decât părinţii lor, dar nu au fost mai puţin susceptibili la
influenţele politeiste şi naturaliste în religie (Numeri 25; Deuteronom 4:3,
23). Prin urmare, hotărârea de a extirpa pe canaaniţi şi religia lor a fost
foarte importantă (cf. Geneza 15:16; Exod 20:2-6-23:23-33; 34:10-17; Numeri
31:15 ş.urm.; Deuteronom 7). Israeliţii nu au putut înţelege sau pune în
aplicare o lucrare de izbăvire cât timp contactul zilnic cu cultura canaanită
punea în pericol credinţa lor într-un Dumnezeu unic şi atotputernic, cât şi
standardele lor morale, aşa cum arată cartea următoare. De asemenea, mântuirea
prin har nu ar fi putut fi oferită în general (ca în NT) mai înainte ca
temeiurile juridice necesare să fie stabilite public în moartea lui Cristos;
vedem un exemplu de har în felul în care Dumnezeu S-a purtat cu Rahav (cf.
Evrei 11:31). Planul lui Dumnezeu în perioada aceea nu a fost să-i înveţe pe
oameni creştinismul, ci să pregătească calea pentru Cristos prin Israel.
Experienţele lui Israel în Canaan, cât şi în pustie, au fost
„scrise pentru învăţătura noastră" (1 Corinteni 10:11). Tema principală a
cărţii este că Dumnezeu a dat odihnă lui Israel, odihnă pe care părinţii lor
necredincioşi nu au putut-o obţine (Psalmul 95:11). În Evrei 4:1-11 se arată că
acesta este un „model" sau „arhetip"; principiul pe care psalmistul
l-a aplicat la propria sa generaţie este valabil în egală măsură pentru
creştin, iar promisiunea este împlinită pe deplin (v. 8) numai în odihna pe
care Dumnezeu ne-a dat-o în Cristos (cf. J. N. Darby, Synopsis, 1, p.
328). Dacă aceasta este aplicaţia principală a istoriei invaziei, avem multe de
învăţat din succesele şi eşecurile poporului şi de la Iosua ca şi conducător.
VI. Textul şi traducerile
În afară de probleme topografice, textul ebr. conţine puţine
obscurităţi. Versiunea LXX menţine un standard mediu; originalul ebr. folosit
nu pare să se deosebească semnificativ de TM.
BIBLIOGRAFIE
Text: Benjamin, Variations
between the Hebrew and Greek texts of Joshua, 1921.
Comentarii: J.
A. Soggin, Joshua, E.T. 1972; J. Gray, Joshua, Judges and Ruth,
1967; J. Bright, Joshua, 18, 2, 1953; M. Noth, Joshua (în l.
germană), 1953.
Istorie: S. Yeivin, Israelite
Conquest of Canaan, 1971; LOB; W. F. Albright, Archaeology and the
Religion of Israel, 1956; de asemenea, secţiunile relevante din lucrări
generale.
J.P.U..L.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu