circumcizie
CIRCUMCIZIE.
I. În Vechiul Testament
VT dă o istorie coerentă a originii şi practicii
circumciziei în Israel.
a. Originea şi extinderea
Unii pretind că Exod 4:24 ş.urm. şi Iosua 5:2 ş.urm.,
alături de Geneza 17, oferă trei relatări diferite despre originea ritualului,
dar în realitate Exod 4:24 ş.urm. ar putea fi explicat cu greu dacă circumcizia
copiilor nu ar fi fost deja un obicei încetăţenit, iar Iosua 5:2 ş.urm. spune
că toţi cei care au plecat din Egipt au fost circumcişi. Geneza 17 rămâne
singura relatare biblică a originii ritualului israelit al circumciziei. În
sistemul mozaic a fost integrat în asociere cu Paştele (Exod 12:44) şi se pare
că a continuat în tot timpul VT (de ex. Ieremia 9:25-26). Este o caracteristică
fundamentală a iudaismului din NT şi a prilejuit controversele iudaiste din
perioada apostolică. Evreii din NT au asociat atât de puternic circumcizia cu
Moise încât ei au uitat practic asocierea mai fundamentală cu Avraam (Faptele
Apostolilor 15:1, 5; 21:21; Galateni 5:2-3). Domnul Isus a trebuit să le aducă
aminte că circumcizia era mai veche decât Moise (Ioan 7:22); Pavel arată
răspicat că lucrul care era în conflict cu creştinismul era interpretarea
contemporană a legăturii cu Legea lui Moise (Galateni 5:2-3, 11, etc.) şi de
aceea el le aminteşte permanent cititorilor săi despre Avraam (Romani 4:11;
15:8; etc.).
b. Semnificaţia practicii
În Geneza 17, legământul divin este exprimat în primul rând
într-o serie de promisiuni personale (v. 4b-5: Avraam devine un om nou cu
puteri noi), naţionale (v. 6, ridicarea prezisă a naţiunii în perioada
monarhiei), spirituale (v. 7, relaţia pe care Dumnezeu promite să o aibă cu
Avraam şi cu urmaşii săi). În al doilea rând, când legământul este exprimat
într-un semn - circumcizia (v. 9-14), totalitatea acestei promisiuni divine este
simbolizată şi aplicată celor ce o primesc prin alegere divină. Această relaţie
dintre circumcizie şi promisiunea anterioară arată că ritualul simbolizează o
expresie a îndurării lui Dumnezeu faţă de om şi, după cum vom vedea, numai
într-un sens derivat simbolizează consacrarea omului pentru Dumnezeu. Acest
adevăr stă la baza afirmaţiei din Iosua 5:2 ş.urm.: când poporul a umblat în
pustie fără să fie plăcut lui Dumnezeu (cf. Numeri 14:34), legământul a fost ca
şi suspendat, iar circumcizia a fost abrogată. De asemenea, când Moise a vorbit
despre „buze netăiate împrejur (necircumcise)" (Exod 6:12, 30; cf. Ieremia
6:10), numai darul cuvântului lui Dumnezeu a putut remedia acest lucru. În
plus, NT vorbeşte despre circumcizie ca despre o „pecete" (Romani 4:11)
pusă în urma darului îndreptăţirii dat de Dumnezeu. Circumcizia, deci, este un
simbol al acelei lucrări a harului prin care Dumnezeu alege şi marchează pe
oameni ca fiind ai Săi.
Legământul circumciziei acţionează pe baza principiului unirii spirituale a familiei cu capul ei. Legământul este „între Mine şi tine şi sămânţa în după tine, din neam în neam" (Geneza 17:7), iar v. 26-27 exprimă acelaşi adevăr: „Avraam... Ismael... şi toţi oamenii din casa lui... au fost circumcişi (tăiaţi împrejur) împreună cu el". Astfel, încă de la bun început, circumcizia copiilor a fost un obicei israelit distinctiv şi nu a fost derivat din obiceiuri egiptene sau de altă origine şi este în contrast puternic cu ritualurile pubertăţii de la alte popoare: aceste ritualuri indică recunoaşterea socială a statutului de adult, iar circumcizia indică statutul înaintea lui Dumnezeu şi o lucrare a harului divin.
De la cei care deveneau în felul acesta membri ai
legământului se aştepta o ascultare practică faţă de legea lui Dumnezeu, exprimată
pentru Avraam în forma cea mai generală: „Umblă înaintea Mea şi fii fără
prihană" (Geneza 17:1). Relaţia dintre circumcizie şi ascultare rămâne o
constantă biblică (Ieremia 4:4; Romani 2:25-29; cf. Faptele Apostolilor 15:5;
Galateni 5:3). În această privinţă, circumcizia subînţelege ideea consacrării
pentru Dumnezeu, dar nu ca esenţă a ei. Circumcizia cuprinde şi aplică
promisiunile legământului şi chemarea la o viaţă de ascultare faţă de legământ.
Sângele care este vărsat la circumcizie nu exprimă limita extremă până la care
trebuie să meargă un om în consacrarea de sine, ci cerinţa costisitoare pe care
Dumnezeu o impune celor pe care îi cheamă la Sine şi îi marchează cu semnul
legământului.
Deşi semnul şi lucrul pe care-l simbolizează sunt identificate
în Geneza 17:10,13-14, ascultarea nu a fost totdeauna un rezultat real şi
Biblia recunoaşte că este posibil să ai semnul şi nimic mai mult, şi în acest
caz omul este mort spiritual şi circumcizia nu face decât să-l condamne (Romani
2:27). VT ne învaţă clar acest lucru când cheamă la o realitate potrivită cu
semnul (Deuteronom 10:16; Ieremia 4:4), când avertizează că în absenţa
realităţii semnul este fără valoare (Ieremia 9:25) şi când prezice circumcizia
inimii făcută de Dumnezeu (Deuteronom 30:6).
II. În Noul Testament
NT este răspicat: fără ascultare circumcizia devine
ne-circumcizie (Romani 2:25-29); semnificaţia semnului exterior păleşte când
este comparat cu realitatea respectării poruncilor (1 Corinteni 7:18-19), cu
credinţa care lucrează prin dragoste (Galateni 5:6) şi cu făptura cea nouă
(Galateni 6:15). Cu toate acestea, creştinul nu are libertatea să nesocotească
semnul (circumciziei). Deşi, în ce priveşte mântuirea prin faptele legii,
creştinul trebuie să respingă circumcizia (Galateni 5:2 ş.urm.), el are nevoie
de sensul ei lăuntric (Coloseni 2:13; cf. Isaia 52:1). În consecinţă, există o
„circumcizie (tăiere împrejur) a lui Cristos" (adică făcută de Cristos,
n.tr.), o „dezbrăcare a trupului (şi nu numai a unei părţi a lui) poftelor
firii noastre pământeşti", o tranzacţie spirituală care nu este făcută de
mâini omeneşti, o relaţie cu Cristos în moartea şi învierea Lui, pecetluită
prin rânduiala iniţiatoare a legământului nou (Coloseni 2:11-12).
În Filipeni 3:2 Pavel foloseşte în mod intenţionat cuvântul
jignitor katatome, „scrâjilaţii aceia". El nu defăimează
circumcizia creştinilor (cf. Galateni 5:12). Verbul înrudit katatemno
este folosit (Levitic 21:5; LXX) cu privire la mutilările păgâne care erau
interzise. Pentru creştini, care ei înşişi sunt „circumcizia" (Filipeni
3:3 - în rom. „cei tăiaţi împrejur suntem noi", n.tr.) impunerea unui semn
învechit este echivalentă cu o crestare păgână a trupului.
BIBLIOGRAFIE
L. Koehler, Hebrew Man, 1956, p. 37 ş.urm.; G. A. F.
Knight, A Christian Theology of the Old Testament, 1959, p. 238 ş.urm.;
G. R. Beasley-Murray, Baptism in the New Testament, 1962; P. Marcel, The
Biblical Doctrine of Infant Baptism, 1953, p. 82 ş.urm.; J. P. Hyatt,
„Circumcision", IDE; J. Sasson, JBL 85, 1966, p. 473 ş.urm.; H. C. Hahn,
„Circumcision", NIDNTT 1, p. 307-312.
J.A.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu