curaj
CURAJ. Cuvântul ebr. hazaq
înseamnă literal „a se arăta puternic". Alte cuvinte, de ex. ruah
„duh" (Iosua 2:11), lebab, „inimă" (Daniel 11:25) şi ’amas,
„a fi iute" sau „alert", prezintă aceeaşi atitudine fundamentală din
care rezultă curajul. Prin urmare, curajul este o calitate a minţii şi, ca
atare, îşi găseşte locul între virtuţile cardinale (Cartea Înţelepciunii 8:7).
Opusul curajului, laşitatea, este găsită între păcatele de moarte
(Eclesiasticul 2:12-13). Calitatea poate fi văzută numai în manifestările sale
şi în special, în VT, pe câmpul de luptă (Judecători, Samuel, Cronici). Ideea
morală nu lipseşte cu desăvârşire. Cei care sunt obiectul special al grijii lui
Dumnezeu trebuie „să nu se teamă deloc" (Isaia 41:13-14; Ieremia 1:8;
Ezechiel 2:6).
Absenţa cuvântului în NT este izbitoare. Substantivul tharsos
apare o singură dată (Faptele Apostolilor 28:15). Idealul creştin nu este arete
(virtutea) stoică, ci o viaţă bazată pe credinţa în Cristosul care este
prezent. Aici nu este o atitudine de „a scrâşni din dinţi şi a suporta"
greul, ci o atitudine mai naturală care vede în fiecare împotrivire un prilej
de victorie (cf. 1 Corinteni 16:9).
Verbul tharreo, o formă obişnuită din vremea lui
Plato care are sensul de „a fi încrezător, a îndrăzni", este găsit în
Evrei 13:6; în 2 Corinteni 5:6, 8 („plini de încredere"); 7:16 („mă pot
încrede în toate privinţele"); 10:1-2 („îndrăzneală"). Termenul
înrudit tharseo pare să aibă o nuanţă emoţională mai puternică şi este
tradus „îndrăzneşte" în Matei 9:2,22; Marcu 10:49 şi Faptele Apostolilor
23:11. Curajul este o îndatorire creştină şi o posibilitate constantă pentru
cel care se lasă în mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu. Curajul se
dovedeşte în suferinţă răbdătoare, în statornicie morală şi în fidelitate
spirituală.
H.D.McD.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu