Enoh
ENOH.
1. Fiul lui Cain (Geneza 4:17), al cărui
nume a fost dat unei cetăţi.
2. Fiul lui Iared şi tatăl lui Metusala
(Geneza 5:18, 21). Enoh a fost un om de o sfinţenie remarcabilă, care s-a
bucurat de o părtăşie apropiată cu Dumnezeu (Geneza 5:22, 24; pentru expresia
„a umblat cu Dumnezeu", vezi Geneza 6:9; Mica 6:8; Maleahi 2:6). La fel ca
şi Ilie (2 Împăraţi 2:11), el a intrat în prezenţa lui Dumnezeu fără să moară
(Geneza 5:24).
Este probabil că limbajul din Psalmul 49:15; 73:24 reflectă
istoria lui Enoh. În cazul acesta exemplul înălţării lui Enoh a jucat un rol
important în originea speranţei evreieşti pentru viaţa cu Dumnezeu după moarte,
(în Apocrife, Înţelepciunea 4:10-14 îl prezintă de asemenea pe Enoh ca un
exemplu remarcabil de neprihănire şi speranţă pentru viaţa veşnică.)
În NT, Evrei 11:5 ş.urm. înălţarea lui Enoh este atribuită
credinţei sale; expresia „plăcut lui Dumnezeu" este traducerea în LXX a
expresiei „a umblat cu Dumnezeu" (Geneza 5:24). Iuda 14 ş.urm. citează o
profeţie atribuită lui Enoh, găsită în 1 Enoh 1:9.
În perioada intertestamentală Enoh a devenit un personaj
popular: vezi Eclesiasticul 44:16; 49:14, 16 (ebr.); Jubileele 4:14-26;
10:17; şi 1 Enoh. Probabil că legenda lui Enoh a fost elaborată în
diaspora babiloniană ca echivalent al înţelepţilor antediluvieni din legenda
mesopotamiană. Astfel, Enoh a devenit inventatorul artei scrisului şi primul
înţelept care a primit revelaţii cereşti despre secretele universului şi le-a
transmis în scris generaţiilor care au urmat.
În tradiţia veche cunoştinţele lui ştiinţifice sunt remarcabile, acestea fiind dobândite în călătoriile lui prin cer, însoţit de îngeri călăuzitori; ele sunt din domeniul astronomiei, cosmografiei şi meteorologiei, şi sunt reprezentate printre altele de calendarul solar folosit la Qumran. El a fost de asemenea profetul lui Dumnezeu împotriva îngerilor căzuţi. Tradiţia de mai târziu (secolul al 2-lea î.Cr.) pune accent pe învăţătura lui etică şi în special revelaţiile lui apocaliptice despre cursul istoriei lumii până la judecata de pe urmă. În Comparaţii (1 Enoh 37-71) el este identificat cu Fiul mesianic al omului (71:14-17), iar unele tradiţii evreieşti de mai târziu îl identifică cu personajul Metatron, care era aproape divin (Targum of Pseudo-Jonathan, Geneza 5:24; 3 Enoh). Scrierile apocaliptice ale primilor creştini indică faptul că ei aşteptau ca Enoh să se întoarcă pe pământ împreună cu Ilie, înainte de Sfârşit.
1 Enoh (Enoh etiopian)
este una dintre cele mai importante lucrări intertestamentale. Textul complet
s-a păstrat numai în limba etiopiană, dar unele secţiuni s-au păstrat şi în
greacă, iar fragmente importante din originalul aramaic sunt accesibile în
prezent în manuscrisele de la Qumran. 1 Enoh cuprinde cinci cărţi:
Cartea Veghetorilor (1-36), Comparaţii (37-71), Cartea Astronomică (72-82),
Cartea Viselor (83-90) şi Epistola lui Enoh (91-105). Manuscrisele de la Qumran
includ fragmente din aceste cărţi, cu excepţia Comparaţiilor, şi de aceea
acestea sunt datate în general în secolul 1 d.Cr. Tot de la Qumran provin şi
fragmente ale unei cărţi necunoscute până în prezent, Cartea Uriaşilor, care
probabil că a fost la început a cincea carte din Pentateuhul lui Enoh, şi care
a fost înlocuită mai târziu de Comparaţii.
Manuscrisele de la Qumran ne ajută să clarificăm datele
acestor lucrări. Cele mai vechi secţiuni sunt Cartea Astronomică şi 6-19: ele
au fost scrise într-o perioadă care se situează între începutul secolului al
2-lea î.Cr. şi secolului al 5-lea. Cartea Veghetorilor (care include 6-19) se
încadrează între jumătatea secolului 1 şi probabil jumătatea secolului al 3-lea
î.Cr. Cartea Viselor datează din 165 sau 164 î.Cr. Epistola lui Enoh şi Cartea
Uriaşilor s-ar putea să dateze de la sfârşitul secolului al 2-lea î.Cr.
Alte lucrări care poartă numele lui Enoh datează din era
creştină. Comparaţiile (1 Enoh 37-71) - importante probabil ca
ilustraţie pentru folosirea în evanghelii a expresiei „Fiul omului" - par
să fie o lucrare evreiască, deşi unii au susţinut că este de origine creştină. 3
Enoh (Enoh ebraic) este o lucrare evreiască, dar data este controversată. 2
Enoh (Enoh slavon) este o lucrare creştină scrisă ulterior care s-ar putea
să includă material evreiesc.
BIBLIOGRAFIE
R. H. Charles, The Book of Enoch, 1912; P. Grelot, Recherches
de Science Religieuse 46, 1958, p. 5-26, 181-210; J. T. Milik, The Books
of Enoch: Aramaic Fragments from Qumran Cave 4, 1976.
R.J.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu