Epistola către filipeni
EPISTOLA CĂTRE FILIPENI.
Biserica din *Filipi a luat fiinţă în timpul celei de-a doua călătorii misionare
a apostolului, relatată în Faptele Apostolilor 16:12-40. Epistola lui Pavel
către această comunitate creştină a fost considerată întotdeauna ca o
comunicare personală plină de sensibilitate, deşi există o schimbare de ton la
începutul cap. 3.
I. Schiţa conţinutului
a. Salutări (1:1-2).
b. Mulţumirile şi convingerea lui Pavel
(1:3-7).
c. O rugăciune apostolică (1:8-11).
d. Marea ambiţie şi bucuria lui Pavel
(1:12-26).
e. Îndemn şi exemplu (1:27-2:18).
f. Planuri de viitor (2:19-30).
g. Marea digresiune (3:1-21).
h. Încurajări, aprecieri şi salutări
(4:1-23).
II. Data şi locul scrierii
Din relatarea vieţii lui Pavel în Faptele Apostolilor
cunoaştem numai trei întemniţări (16:23-40; 21:32-23:30; 28:30) şi scrisoarea
aceasta a fost scrisă în timpul unei întemniţări (Filipeni 1:7, 13-14, 16).
Este evident că nu a putut fi scrisă în timpul primei întemniţări; la prima
vedere se pare că avem de ales între întemniţarea la Cezarea şi detenţia de 2
ani de la Roma.
a. Ipoteza „Cezarea"
Această ipoteză datează din 1799 când a fost propusă de H.
E. G. Paulus. În sprijinul acestei teorii a venit mai târziu, în mod
surprinzător, E. Lohmeyer în comentariul lui Meyer, şi există alte câteva
studii sugestive (vezi Martin, Philippians, NCB, 1976, p. 45-48) în
sprijinul acestei încadrări a epistolei. Teoria cu privire la compunerea
scrisorii în timpul întemniţării la Cezarea conţine câteva dificultăţi, care
pot fi formulate în felul următor:
1. Întemniţarea din Faptele Apostolilor 23:35 nu sugerează martirajul
iminent despre care Lohmeyer sugerează că este tema dominantă a întregii
scrisori (vezi analiza epistolei pe care o face în aceşti termeni, p. 5
ş.urm.).
2. Mărimea şi timpul comunităţii creştine din locul
întemniţării nu se potriveşte cu ceea ce ştim despre biserica din Cezarea (1:14
ş.urm.), aşa cum indică Moffatt (An Introduction to the Literature of the
New Testament, 1918, p. 169).
3. În Faptele Apostolilor 23-24 apostolul aştepta să plece
la Roma, dar această dorinţă nu este indicată deloc în Filipeni; dimpotrivă,
Pavel aşteaptă să viziteze din nou Filipi (2:24 ş.urm.).
b. Ipoteza Romană
Alternativa propusă este că scrisoarea a fost scrisă şi
trimisă în timpul întemniţării apostolului în Roma; aceasta rămâne teoria
tradiţională şi are mulţi adepţi. Există multe dovezi în favoarea ei:
1. Aluziile la praetorium (1:13) şi la „casa
Cezarului" (4:22) corespund cu detaliile istorice despre întemniţarea în
Roma, oricare ar fi sensul precis al acestor termeni.
2. Gravitatea acuzaţiei şi verdictul care era aşteptat (1:20
ş.urm.; 2:17; 3:11) sugerează că viaţa lui Pavel era în cumpănă, fiind judecat
de tribunalul suprem ale cărui decizii nu mai puteau fi contestate. Se afirmă
că această dovadă arată că judecata nu se putea să aibă loc la un tribunal
provincial, deoarece chiar dacă verdictul era nefavorabil, el mai avea un
„atu" (ca să folosim expresia lui C. H. Dodd) şi putea contesta sentinţa
locală, transferând cazul la Roma. Imposibilitatea sa de a se folosi de acest
mijloc, dovedeşte ca nu apelul sau l-a purtat spre cetatea imperială.
3. Biserica din Roma se potriveşte, ca mărime şi influenţa,
cu referirile din 1:12 ş.urm., care indică o comunitate creştină de mărime
considerabilă.
4. Potrivit adepţilor acestei teorii, lungimea întemniţării
este suficientă pentru a permite călătoriile menţionate sau subînţelese în
epistolă. Lucrul acesta, însă, este discutabil.
5. Există o mărturie indirectă cu privire la provenienţa
romană a Epistolei din prologul Marcionit la epistola, care spune: „Apostolul
îi laudă din Roma, din închisoare, prin Epafrodit".
Există însă şi anumite dificultăţi cu privire la a ceasta
concepţie veche şi unii cercetători ezită să o accepte. A. Deissmann se pare că
a fost cel dintâi care a formulat aceste îndoieli, şi le putem exprima astfel:
1. Deissmann a atras atenţia asupra faptului că menţionarea
călătoriilor spre şi dinspre locul întemniţării sugerează că locul nu se poate
să fi fost departe de Filipi. S-a sugerat că „acele călătorii enorme", cum
le-a numit el, sunt greu de încadrat în cei 2 ani ai întemniţării la Roma.
2. În afară de aceasta, situaţia reflectată în scrisoare, cu
iminenţa martirajului profilându-se ameninţător, nu corespunde cu libertatea
relativă şi cu atmosfera relaxată din Faptele Apostolilor 28:30-31. Dacă
scrisoarea a provenit din timpul acelei detenţii este necesar să postulăm o
schimbare nefavorabilă în relaţiile apostolului cu autorităţile, care a dus la
o înrăutăţire a stării şi perspectivei sale.
3. O critică importantă a teoriei tradiţionale este bazată
pe 2:24, care exprimă speranţa că dacă apostolul va fi eliberat, îi va vizita
din nou pe filipeni şi va relua lucrarea sa misionară şi pastorală în mijlocul
lor. Aceasta este o informaţie importantă din scrisoare, deoarece ştim din
Romani 15:23-24, 28 că în vremea aceea el considera că lucrarea sa misionară în
E era încheiată şi el şi-a îndreptat privirile spre V, în special spre Spania.
Dacă scrisoarea provine din Roma (adică, dacă este scrisă după ce s-a scris
Romani 15) este necesar să credem că a intervenit un lucru care l-a determinat
să-şi schimbe planurile. De fapt, această posibilitate nu este de neconceput,
aşa cum ştim din deplasările sale la Corint; totuşi, faptul acesta arată că
teoria Roma nu este lipsită de deficienţe.
c. Ipoteza efeseană
În locul scrierii epistolei în Roma, s-a sugerat că
scrisoarea ar fi fost scrisă în timpul unei presupuse detenţii în Efes.
Dovezile pentru această întemniţare sunt bazate pe deducţii şi de aceea sunt
lipsite de putere de convingere; dar cercetătorii care o sprijină consideră că
plasarea Epistolei în această perioadă a vieţii lui Pavel ar uşura
dificultăţile pe care le întâmpină teoria scrierii epistolei în Roma. De
exemplu, vizita intenţionată la Filipi ar fi avut loc în Faptele Apostolilor 20:1-6,
iar deplasările lui Timotei ar urma de asemenea naraţiunea din Faptele
Apostolilor. W. Michaelis, care a fost consecvent în promovarea teoriei
scrierii epistolei în Efes arată convingător cum, în această teorie,
deplasările menţionate în Faptele Apostolilor şi cele din Filipeni se potrivesc
la fel ca şi bucăţile unui mozaic. Distanţa mai mică dintre Filipi şi Efes face
călătorule mai probabile în cadrul dat şi în acelaşi timp există dovezi scrise
care să satisfacă cerinţa din 1:13 şi 4:22. Efesul a fost centrul administrativ
al provinciei Asia şi de aceea aici s-ar fi găsit un praetorium.
Principalele dificultăţi care stau în calea acceptării
acestei teorii noi sunt următoarele:
1. Caracterul ei speculativ, întemniţarea în Efes nu poate
fi dovedită dintr-o sursă directă, deşi există atestări indirecte ale ei, în
special în 1 şi 2 Corinteni
2. Absenţa oricărei menţionări a problemei care (se susţine)
trebuie să fi preocupat mintea apostolului în perioada sugerată, adică,
strângerea de ajutoare pentru bisericile din Iudea.
3. Probabil că cea mai puternică obiecţie este incapacitatea
teoriei de a explica de ce, dacă Pavel a fost în pericol în Efes, Pavel nu s-a
folosit de dreptul său de cetăţean roman de a se elibera şi de a face apel la
împărat pentru a fi judecat la Roma. Această posibilitate nu este menţionată în
scrisoare.
Prin urmare, concluzia noastră trebuie să-i dezamăgească pe
cei care au aşteptat un răspuns ferm. După părerea noastră dovezile sunt
împărţite şi nu este posibil să luăm o decizie finală. Scrierea Epistolei din
Roma poate fi acceptată cu rezerve şi cu una sau două îndoieli care persistă.
Ipoteza scrierii ei din Efes ar trebui să fie suficient de puternică pentru a
schimba părerea veche de secole şi nu reuşeşte să facă aceasta, deşi există
multe puncte în favoarea ei; dacă ar fi ancorată mai puternic cu dovezi directe
ar găsi mai mult sprijin. Totuşi, majoritatea părerilor critice înclină în
favoarea datării în perioada în care Pavel se afla în Efes (vezi Martin, op.
cit., p. 36-57). (*PAVEL.)
III. Unitatea Epistolei
În istoria ei textuală, epistola este cunoscută numai ca o
unitate completă; dar există mai multe sugestii care contestă unitatea ei, în
special pe baza schimbării bruşte de ton, stil şi conţinut la începutul cap. 3.
Explicaţii ale acestei schimbări bruşte sunt date în secţiunile
„Interpolare" şi „Întrerupere".
a. Interpolare
În această teorie, motivul schimbării bruşte în 3:1b este că
acest verset introduce un fragment interpolat dintr-o altă scrisoare a lui
Pavel care a ajuns să fie combinată cu Epistola canonică. Există prea puţină
unanimitate cu privire la locul unde se sfârşeşte interpolarea, dacă este 4:3
(vezi K. Lake), 4:1 (A. H. McNeile - C. S. C. Williams, F. W. Beare) sau 3:19
(J. H. Michael). Beare consideră că scrisoarea este un document compilat,
alcătuit din trei elemente: o scrisoare de mulţumire pentru darul trimis de
filipeni prin Epafrodit (4:10-20); un fragment interpolat care demască
învăţătura falsă a misionarilor evrei şi antinomianismul creştinilor ne-evrei
(3:2-4:1) şi care ar putea fi adresată unei alte biserici decât Filipi, aşa cum
a propus mai demult J. H. Michael; iar scheletul Epistolei (1:1-3:1;
4:2-9,21-23), este privit ca ultima dintre scrisorile lui Pavel care s-au păstrat
şi, într-un sens, mesajul său de rămas bun pentru biserica militantă de pe
pământ. Această analiză are câteva variante (pentru detalii vezi Martin, op.
cit., p. 14-21) dar în general împărţirea principală în trei fragmente este
menţinută. Pentru o apărare convingătoare a unităţii scrisorii, vezi R. Jewett,
NovT 12, 1970, p. 40-53.
b. Întrerupere
Schimbarea bruscă de stil şi perspectivă poate fi explicată
mai plauzibil printr-o întrerupere a apostolului când a dictat scrisoarea, aşa
cum a sugerat Lightfoot. Vezi de asemenea E. Stange, „Diktierpausen in den
Paulusbriefen", în ZNW 18, 1917-18, p. 115 ş.urm.
În această interpretare, 3:1a este menită să fie încheierea
scrisorii. Pavel este tulburat de veştile neliniştitoare pe care le-a primit şi
de aceea schimbă subiectul şi dictează un avertisment vehement. „Aceleaşi
lucruri" este un termen care priveşte spre viitor, spre îndemnul serios la
veghere împotriva iudaizatorilor care vor veni. Vezi V. P. Furnish, NTS 10,
1963-64, p. 80-88.
Prin urmare, integritatea scrisorii trebuie acceptată, cu o
rezervă posibilă cu privire la 2:5-11, un pasaj pe care unii îl consideră o
compoziţie prepaulină sau post-paulină, în timp ce F. W. Beare deschide un
teren nou cu presupunerea că această secţiune îşi datorează originea unui
scriitor ne-evreu necunoscut care a fost sub influenţa lui Pavel în timpul
vieţii apostolului. Pavel a acceptat această scriere şi a aprobat-o prin
includerea ei în Epistolă. Există o discuţie completă cu privire la autorul şi
provenienţa imnului Cristologic din 2:5-11 în monografia autorului acestui
articol; vezi mai jos.
IV. Ocazia şi scopul scrierii Epistolei
Cel mai evident motiv pentru scrierea scrisorii poate fi
găsit în situaţia lui Pavel ca deţinut şi dorinţa lui de a-i recomanda bisericii
pe colaboratorii săi, Timotei şi Epafrodit. Pavel scrie ca şi cum ar fi vrut să
pregătească drumul pentru sosirea acestor colaboratori şi în special pentru a
dezarma orice critici la adresa lui Epafrodit (cf. 2:23 ş.urm.).
Există de asemenea o notă de mulţumire pentru darul
filipenilor, la care face aluzie în câteva locuri (1:5; 4:10,14 ş.urm.). Este
evident că acest dar a fost trimis prin Epafrodit şi Pavel îşi exprimă
recunoştinţa atât pentru dar cât şi pentru prezenţa mesagerului lor (2:25).
Este clar că Epafrodit a adus şi veşti despre diferite
probleme care au apărut la Filipi, în special ştirea tulburătoare despre lipsa
de unitate dintre membrii bisericii. Lucrul acesta este dar din 2:2-4, 14; 4:2,
unde sunt numiţi cei care se certau şi, poate, din 1:27. Pavel îi mustra blând
pentru aceasta şi îi cheamă la împăcare în Domnul.
O altă sursă de confuzie în biserică se pare că a fost
existenţa şi influenţa unui grup „perfecţionist". Pe baza
contra-argumentelor lui Pavel există temeiuri să credem că ideea filipenilor
despre a fi „perfect" era bazată pe o escatologic gnostică în care a fost
eliminată speranţa de viitor a creştinului şi a fost transferată într-o
experienţă din prezent. Răspunsul lui Pavel în cap. 3 este o combatere directă
a acestei idei. (Pentru detalii, vezi Martin, op. cit., p. 22-34).
Lucrarea creştină de la Filipi se pare că a fost obiectul
persecuţiei şi ţinta atacurilor din partea lumii din afară. Există o aluzie
directă la „duşmanii" bisericii (1:28) şi se face o descriere a tipului de
societate în care biserica a fost chemată să trăiască şi să depună mărturie
despre Cristos (2:15). Aceasta este cauza chemării repetate la statornicie
(1:27; 4:1). Un alt motiv pentru această scrisoare poate fi lucrarea de
încurajare, deşi interpretarea dată de Lohmeyer întregii Epistole ca un
„tractat pentru martiri" este oarecum deplasată.
V. Valoarea Epistolei
Pot fi menţionate două caracteristici remarcabile ale
epistolei. În primul rând, Epistola către filipeni va rămâne întotdeauna ca un
tribut la atitudinea apostolului faţă de suferinţa sa. Prin harul lui Dumnezeu
el este în stare să se bucure în cele mai dificile împrejurări din închisoare,
oricare ar fi soarta lui. Chemarea lui constantă la bucurie (cuvântul „bucurie"
şi formele înrudite sunt întâlnite de 16 ori) este o caracteristică
distinctivă, aşa cum a remarcat Bengel în expresia sa celebră: „Summa
epistolae: gaudeo, gaudete". Iar secretul acelei bucurii este părtaşia
cu Domnul care este centrul vieţii lui, indiferent ce ar aduce viitorul
(1:20-21).
În al doilea rând, nici o introducere la Epistolă nu ar fi
completă fără o referire la pasajul măreţ din 2:5-11. Aici găsim locus
classicus al doctrinei lui Pavel despre persoana lui Cristos şi despre
natura şi scopul mântuirii creştine, şi pentru acest motiv Epistola către
filipeni va rămâne întotdeauna pe primul plan al studiilor pauline, câtă vreme
scrierile marelui apostol vor continua să atragă atenţia cercetătorilor.
BIBLIOGRAFIE
De la data când au apărut comentariile autorului articolului
de faţă (TNTC, 1959) şi ale lui F. W. Beare (1959), au fost făcute studii de K.
Barth (E. T. 1962), K. Grayston (CBC, 1967) şi J. L. Houlden, Paul‘s Letter
from Prison, 1970. Comentariul lui R. P. Martin (NCB, 1976) este cea mai
recentă publicaţie. Cu privire la 2:5-11, cartea lui R. P. Martin Carmen
Christi, 1967, încearcă să treacă în revistă părerile teologilor, iar o
expunere de interes general se găseşte în Broadman Bible Commentary,
vol. 11, 1971 (F. Stagg).
R.P.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu