filisteni, Filistia
FILISTENI, FILISTIA.
I. Numele
În VT numele filistenilor este scris pelisti, de
obicei cu articol hotărât, şi cel mai frecvent apare în forma de plural, pelistim
(rareori pelistiyyim), în general fără articol. Teritoriul pe care l-au
ocupat era cunoscut sub numele de „ţara filistenilor" (’eres pelistim)
sau Filistia (peleset). De la acestea derivă numele modern
„Palestina". În LXX cuvântul este redat în diferite moduri: Phylistieim
(mai ales în Pentateuh, Iosua şi Judecători), Hellenas (Isaia 9:12 (11,
ebr.)) şi alophylos, -oi, „străin" (dar nu în Pentateuh sau Iosua).
Probabil că numele trebuie identificat cu prst în textele egip. (pentru
scrierea numelor străine scrierea hieroglifică foloseşte r pentru
sunetul l, care nu este reprezentat) şi palastu, în inscripţiile
cuneiforme asiriene.
II. În Biblie
a. Originea
Filistenii se trag din Casluhim, fiul lui Miţraim (Egipt),
fiul lui Ham (Geneza 10:14; 1 Cronici 1:12). Când ei au apărut mai târziu şi
s-au confruntat cu israeliţii, ei au venit din *Caftor (Amos 9:7).
b. În timpul Patriarhilor
Avraam şi Isaac au avut de-a face cu un filistean, Abimelec,
regele Gherarului, şi cu generalul său Picol (Geneza 20-21;26). În timpul
monarhiei filistenii au fost agresivi în mod aproape proverbial, dar Abimelec a
fost un om rezonabil. El a adoptat multe obiceiuri ale ţării, a purtat un nume
semitic şi a făcut un legământ cu Isaac.
c. Pe vremea Exodului şi a Judecătorilor
Când israeliţii au părăsit Egiptul, filistenii ocupau în
mare măsură fâşia de coastă dintre Egipt şi Gaza şi israeliţii trebuiau să facă
un ocol pentru a evita „drumul care dă în ţara filistenilor" (Exod 13:17).
Secţiunea adiacentă Mediteranei a fost numită de fapt Marea Filistenilor (Exod
23:31). Se presupune că filistenii din această regiune sunt numiţi caftorimi în
Deuteronom 2:23.
Israeliţii nu au avut de luptat cu filistenii în Canaan în timpul
Cuceririi, dar când Iosua a ajuns bătrân, filistenii locuiau în cinci cetăţi:
Gaza, Aşcalon, Aşdod, Ecron şi Gat (Iosua 13:2-3). Începând din această
perioadă filistenii au fost folosiţi de Dumnezeu timp de multe generaţii pentru
a-i pedepsi pe israeliţi (Judecători 3:2-3). Şamgar ben Anat i-a respins pentru
o vreme (Judecători 3:31), dar filistenii au continuat să exercite presiuni
dinspre câmpia de coastă şi israeliţii au adoptat chiar şi zeii lor (Judecători
10:6-7). Marele erou israelit al perioadei Judecătorilor a fost Samson
(Judecători 13-16). Pe vremea lui existau legături sociale între filisteni şi
israeliţi, deoarece el s-a căsătorit cu o femeie filisteană, iar mai târziu a
avut relaţii cu Dalila care, dacă nu era ea însăşi filisteană, avea legături
strânse cu ei. Regiunea deluroasă nu era sub controlul filistenilor şi Samson
s-a refugiat acolo după raidurile sale. Când în cele din urmă a fost prins de
ei, a fost legat cu lanţuri de aramă (16:21) şi a fost forţat să danseze pentru
ei în timp ce ei asistau din interior şi de pe acoperişul clădirii cu stâlpi
(16:25-27).
d. În timpul domniei lui Saul şi David
Probabil că datorită presiunii continue exercitate de
filisteni, Israelul a simţit nevoia unui lider militar puternic. Chivotul
legământului a fost capturat de filisteni într-o bătălie dezastruoasă la Afec
şi altarul de la Silo a fost distrus (1 Samuel 4) şi în perioada aceasta
probabil că ei au stăpânit Esdraelonul, câmpia de coastă, Negheb şi o mare
parte a regiunii deluroase. Ei deţineau controlul asupra distribuirii fierului
şi în felul acesta i-au împiedicat pe israeliţi să aibă arme folositoare (1
Samuel 13:19-22). Saul a fost uns rege de către Samuel şi după o victorie
asupra filistenilor la Micmaş, i-a izgonit din regiunea deluroasă (1 Samuel
14). Totuşi, domnia lui nestatornică le-a permis filistenilor să continue să se
impună, cum s-a întâmplat când ei i-au provocat pe israeliţi la Efes-Damim şi
David l-a omorât pe Goliat (1 Samuel 17-18). Saul s-a întors împotriva lui
David, care a devenit un haiduc şi în cele din urmă vasal al regelui Achiş din
Gat (1 Samuel 27). El nu a fost chemat să lupte împotriva Israelului în bătălia
de la Mt. Ghilboa, când Saul şi fiii săi au fost omorâţi, iar când David a
preluat domnia asupra Israelului el trebuie să fi rămas în termeni buni cel
puţin cu filistenii din Gat şi, de fapt, în tot timpul domniei sale a menţinut
o gardă personală alcătuită din filisteni (*CHERETIŢI). Totuşi, a trebuit să
aibă loc o confruntare finală. David i-a izgonit pe filisteni din regiunea de
deal şi a dat o lovitură grea Filistiei (2 Samuel 5:25), punând capăt puterii
filistenilor ca o forţă ameninţătoare.
e. În timpul Monarhiei divizate
Filistenii au continuat să cauzeze probleme în tot timpul
monarhiei. O dată cu slăbirea regatului la moartea lui David, cetăţile
filistene (cu excepţia Gatului, 2 Cronici 11:8) erau independente şi aveau loc
lupte la frontieră (1 Împăraţi 15:27; 16:15). Iosafat a primit tribut de la
unii filisteni (2 Cronici 17:11), dar în timpul lui Ioram cetatea de graniţă
Libna a fost pierdută de Israel (2 Împăraţi 8:22). Ei continuau să fie agresivi
în timpul lui Ahaz (Isaia 9:8-12) şi ultima dată când sunt menţionaţi în Biblie
este în profeţia lui Zaharia, după întoarcerea din Exil.
III. Filistia
Ţinutul care şi-a primit numele de la filisteni a fost
nucleul aşezării lor. Acesta era concentrat în cele cinci cetăţi filistene
principale: Gaza, Aşcalon, Aşdod, Ecron şi Gat, cuprindea fâşia de coastă la S
de Carmel, iar în interior se întindea până la poalele dealurilor lui Iuda.
Alte cetăţi care sunt asociate în mod deosebit cu filistenii în Biblie sunt
*Bet-Şean şi *Gherar. Continuă să existe incertitudini cu privire la
identificarea locului unora dintre cele cinci cetăţi principale ale
filistenilor (vezi articolele despre fiecare cetate în parte).
IV. În inscripţii
Filistenii sunt menţionaţi pentru prima dată pe nume (prst)
în analele lui Ramses III din anul al 5-lea (1 185 î.Cr.) şi din anii următori;
analele sunt înscrise în templul său dedicat lui Ammon la Medinet Habu, în
apropiere de Teba. Acestea descriu campania lui împotriva unei invazii a
libienilor şi a altor popoare cunoscute în general sub numele de „popoarele
mării", dintre care făceau parte prst. Alte popoare din categoria
„popoarelor mării" au fost menţionate deja în inscripţiile lui Merenptah,
Ramses II şi în Scrisorile de la Amarna din secolul al 14-lea (Lukku, Serdanu,
Danuna). Basoreliefurile sculptate în templul de la Medinet Habu arată oamenii
mării sosind cu familiile şi cu bunurile lor în căruţe, în corăbii, iar prst
şi un alt grup asociat îndeaproape cu ei, tkr (Tjekker) sunt zugrăviţi
purtând pălării cu pene care se înălţau vertical de la o panglică orizontală. O
pălărie similară este unul dintre semnele pictografice de pe un disc de lut
găsit la Phaistos în Creta şi datat de obicei în secolul al 17-lea î.Cr.
Inscripţiile asiriene menţionează Filistia ca o regiune unde
aveau loc frecvent revolte. Prima menţiune este într-o inscripţie a lui
Adad-Nirari III (810-782 î.Cr.), când Filistia este menţionată alături de
statele care plăteau tribut, între care şi Israelul. Filistenii sunt menţionaţi
mai târziu în analele lui Tiglat-Pileser III, Sargon şi Sanherib, de obicei ca
rebeli înfrânţi.
Într-un grup de documente cuneiforme din perioada Exilului,
găsite la Babilon, este menţionată problema raţiilor pentru expatriaţi. Printre
aceştia sunt amintiţi şi oameni din Filistia.
V. Arheologie
a. Ceramica
Un tip de ceramică a fost găsit într-o serie de localităţi
centrate în Filistia şi în nivele de la sfârşitul mileniului al 2-lea î.Cr.
Întrucât aceasta a fost zona şi perioada filistenilor, ceramica le este
atribuită lor. Decoraţiile arată afinităţi remarcabile cu ceramica egeeană şi
excavaţii recente la Enkomi şi Sinda în Cipru au scos la lumină obiecte
ceramice locale (cca. 1225-1175 î.Cr.) clasificate ca o ceramică Miceneană
IIIClb, derivată de la originale egeene, reprezentând, după toate
probabilităţile, forme precursoare ale ceramicii filistene.
b. Sicrie de lut
Sicrie de lut, având o faţă modelată în relief la capul
sicriului, au fost descoperite la *Bet-Şean, Tell el-Fara, Lachiş şi în
Transiordania; probabil că poate fi stabilită o legătură cu sicriele similare
găsite în Egipt, în special la Tell el-Yehudiyeh în Deltă . Vechimea şi
distribuirea lor sugerează că pot fi atribuite filistenilor, o părere
sprijinită de faptul că unele feţe sunt decorate cu un rând de linii verticale,
indicând probabil pălăriile cu pene .
c. Armele
Basoreliefurile egiptene îi arată pe prst, cu Tjekker
şi Serdanu, înarmaţi cu lănci, scuturi rotunde, săbii lungi şi late şi pumnale
triunghiulare. Ei au sosit în Palestina în perioada de tranziţie de la Epoca
Bronzului la Epoca Fierului, aşa încât afirmaţiile biblice că ei l-au legat pe
Samson cu lanţuri de aramă, şi că în vremea lui Saul ei deţineau controlul
asupra prelucrării fierului, sunt corecte.
VI. Cultura
Deşi filistenii au reţinut câteva caracteristici culturale
care trădau originea lor străină, au fost asimilaţi de cultura canaanită din
jurul lor.
a. Conducerea
Fiecare cele cinci cetăţi filistene erau conduse de un seren
(Iosua 13:3; Judecători 3:3; 16:5,8, 18,27, 30; 1 Samuel 5:8, 11; 6:4, 12, 16,
18; 7:7; 29:2, 6-7; 1 Cronici 12:19). Termenul probabil că este înrudit cu
cuvântul luwian (hieroglific hitit) tarwanas, „judecător" sau ceva
similar şi cu cuvântul grec prehelenistic (probabil indo-european) tyrannos,
„stăpânitor absolut". Înţelesul precis al termenului seren este
incert, dar probabil că „domnitor" este o traducere rezonabilă.
b. Limba
Nu a fost descoperită nici o inscripţie filisteană şi limba
este necunoscută, deşi unii cercetători au presupus că este posibil ca ea să fi
derivat de la o limbă indo-europeană pregreacă din zona Mării Egee. Anumite
cuvinte din Biblie s-ar putea să fie împrumutate de la filisteni. În afară de seren,
cuvântul care este tradus „coif", a cărui origine străină este trădată de
ortografiile diferite koba’ şi qoba’, este atribuit de obicei
filistenilor. Un alt cuvânt pe care unii cercetători îl consideră de origine
filisteană este ‘argaz, „cutie" (1 Samuel 6:8, 11, 15). Sunt şi
alte cuvinte care au fost considerate uneori ca fiind de origine filisteană,
dar nu au găsit acceptare unanimă. Dintre nume, Achiş (‘akis, probabil
că este acelaşi cu ‘ks), care este menţionat ca un nume kftyw
(*CAFTOR) într-o inscripţie egipteană din vremea dinastiei 18, iar Goliat (golyat)
probabil că este legat prin terminaţia sa -yat cu numele luwiene
(hieroglife hitite) şi lydiene care se sfârşesc în (-wattas) şi -uattes.
În afară de aceste cuvinte puţine la număr, este dar că filistenii au adoptat
limba semită a popoarelor pe care le-au cucerit.
c. Religia
Cunoştinţele despre religia filistenilor depind de Biblie.
Cei trei zei menţionaţi, *Dagon, *Astartea şi *Beel-Zebub, au fost zei din
Orientul Apropiat şi probabil că ei au identificat zeii lor cu cei găsiţi în
Palestina şi au adaptat religia lor la cea existentă. Arheologii care au făcut
excavaţii la Bet-Şean au sugerat că cele două temple găsite acolo ar putea fi
templele lui Dagon şi Astartea, unde au fost atârnate trofeele lui Saul, dar
nici unul dintre templele excavate nu poate fi identificat cu certitudine ca un
templu filistean. Filistenii au adus jertfe (Judecători 16:23) şi purtau
amulete în luptă (2 Samuel 5:21).
VII. Originea şi rolul
Dovezile acumulate lasă puţină îndoială cu privire la faptul
că filistenii au venit din zona Mării Egee, poate nu direct. Unii cercetători
identifică numele lor cu cel de Pelasgoi, locuitorii Egeei dinainte de
greci, o idee care este întărită de faptul că în literatura greacă numele este
întâlnit de două ori scris cu t şi nu cu g. Această teorie
continuă să fie controversată şi chiar dacă o acceptăm, referirile clasice la Pelasgoi
sunt prea inconsecvente pentru a fi folositoare.
Se pare că filistenii au făcut parte dintre popoarele mării
care în mileniul al 2-lea au plecat din zona Mării Egee, probabil ca rezultat
al sosirii grecilor şi au migrat pe uscat şi pe mare, unii prin Creta şi Cipru,
în drum spre Orientul Apropiat, unde au stabilit un cap de pod, mai întâi ca
trupe de mercenari pentru faraoni, pentru regii hitiţi şi pentru domnitorii
canaaniţi şi, în fine, s-au stabilit şi au fost absorbiţi în populaţia locală.
Deşi ei şi-au păstrat numele timp de multe secole, filistenii biblici, poporul
Tjekker care a ocupat regiunea de coastă şi celelalte popoare ale mării, au
devenit practic canaaniţi.
VIII. Filistenii în naraţiunile patriarhale
Întrucât filistenii nu sunt menţionări în inscripţii
extra-biblice până în secolul al 12-lea î.Cr. şi rămăşiţele arheologice
asociate cu ei nu apar înainte de vremea aceasta, mulţi comentatori resping
referirile la filisteni în naraţiunile din perioada patriarhală şi le consideră
anacronice. Totuşi, trebuie să ţinem cont de două consideraţii. Există dovezi
despre o expansiune majoră a comerţului în Marea Egee în perioada Minoană
Mijlocie II (cca. 1900-1700 î.Cr. *CRETA) şi obiecte confecţionate în zona
Mării Egee sau indicând influenţe egeene au fost găsite la Ras Shamra în Siria,
la Haţor şi probabil la Meghido, în Palestina, la Tod, Harageh, Lahun şi
Abydos, în Egipt. Este probabil că o mare parte a comerţului a fost făcut cu
bunuri perisabile cum sunt textilele. Un tip nou de decoraţie spirală care a
apărut în Egipt şi în Asia (Mari) în perioada aceasta sprijină teoria. Alte
dovezi cu privire la legăturile menţionate sunt oferite de o tăbliţă de la Mari
(secolul al 18-lea) care spune că regele Haţorului a trimis daruri la Kaptara
(*CAFTOR). În al doilea rând, numele etnice din antichitate nu erau folosite cu
o precizie deosebită. Era improbabil ca membrii unui grup mixt cum au fost
popoarele mării să poată fi deosebiţi după nume, aşa încât absenţa unui nume
din inscripţii poate însemna doar că grupul respectiv nu a fost suficient de
proeminent încât să fie menţionat în mod special. Popoarele mării şi
predecesorii lor care au făcut comerţ cu Orientul Apropiat, au sosit în valuri
şi valul dominant din secolul al 12-lea au fost filistenii şi, în consecinţă,
ei sunt cei care au fost menţionaţi în scrieri. Nu există nici un motiv pentru
care grupurile mici de filisteni să nu fi fost printre primii comercianţi din
Egeea, deşi nu au fost suficient de proeminenţi încât să fie remarcaţi de
statele mai mari.
BIBLIOGRAFIE
R. A. S. Macalister, The Philistines, Their History and
Civilization, 1914; W. F. Albright, AASOR 12, 1932, p. 53-58; O. Eissfeldt
în RE, 38, 1938, col. 2390-2401; A. H. Gardiner, Ancient Egyptian Onomastica,
Text, 1, p. 200-205; T. Dothan, Antiquity and Survival 2, 1957, p.
151-154; G. E. Wright, BA 22, 1959, p. 54-66; T. C. Mitchell în AOTS, p.
404-427; K. A. Kitchen în POTT, p. 53-78.
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu