Filon (Philo)
FILON (PHILO).
Dintre toţi cei care au purtat numele Filon (Philo) în antichitate, cel mai
important pentru cercetătorii Bibliei este Filon din Alexandria, un membru al
unei familii evreieşti bogate şi influente din Alexandria, în secolul 1.
Fratele său, Alexandru, a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din vremea sa,
iar nepotul său Tiberius Alexandru a devenit procurator al Iudeii şi prefect al
Egiptului, după ce s-a lepădat de credinţa iudaică.
Se cunosc prea puţine lucruri despre viaţa lui Filon nu se
poate stabili nici data naşterii, nici data morţii, singurul lucru cert cu
privire la cariera lui este că a fost membru în delegaţia trimisă la Gaius
(Caligula) în anul 39 d.Cr. De aici este evident că el era destul de bătrân în
vremea aceea şi putem deduce că a trăit aproximativ între anii 20 î.Cr. şi 45
d.Cr. Din scrierile lui se poate deduce că, în calitate de lider al comunităţii
evreieşti, el a petrecut o mare parte a vieţii sale în funcţii publice.
Înclinaţia sa naturală, însă, a fost o viaţă de contemplare şi filozofia, cu
care spune că şi-a petrecut tinereţea (Cu privire la legile speciale, 3.
13, probabil într-o comunitate cum este cea de la Therapeutae, descrisă de el
în lucrarea sa Despre viaţa contemplativă. Deşi a fost obligat să
părăsească această preocupare ca să-şi îndeplinească îndatoririle civice, el a
găsit ocazia să producă o serie de scrieri pe teme filozofice şi teologice.
Primele lui lucrări au fost pe teme filozofice, în care
arată prea puţină originalitate dar care constituie o sursă pentru studiul unei
perioade puţin cunoscute din filozofia elenistică. Totuşi, opera lui principală
a fost un studiu expozitiv al Pentateuhului - el a fost condus de dorinţa de a
demonstra că cercetările filozofice şi religioase ale lumii păgâne din vremea
lui şi-au găsit ţelul adevărat în Dumnezeul lui Avraam. S-au păstrat trei
lucrări mari, dar nici una dintre ele nu este completă sau în ordinea corectă
întrucât secţiunile lor au fost transmise deseori ca tratate separate în
tradiţia MS. Alegoria Legii (un comentariu despre Geneza); Întrebări şi
răspunsuri despre Geneza şi Exodul (o lucrare scurtă de acelaşi gen); şi Expunerea
Legilor (o trecere în revistă a istoriei Pentateuhului). Folosind exegeza
alegorică el extrage învăţături morale şi mistice din toate părţile acestor
cărţi. Metoda lui alegorică este derivată din metoda aplicată deja de filozofi
scrierilor lui Homer. Poate fi analizată ca o alegorie: (i) „cosmologică"
(„fiziologică", dacă folosim terminologia lui) în care este înţeleasă
alegoria cu privire la natura (physis) lucrurilor (de ex. marele preot
şi veşmintele lui sunt privite ca Logosul şi universul, Viaţa lui Moise,
2. 117 ş.urm.) şi (ii) „etică", în care se poate observa referirea la
lupta psihologică şi morală a omului (de ex. interpretările etimologice ale
unor personaje cum sunt Isaac (= bucurie)). Baza pentru cosmologie şi
psihologie este sistemul stoic, deşi este evident că elementele pitagoreice şi
platonice au contribuit de asemenea la unele detalii, o trăsătură care
oglindeşte eclecticismul acelei perioade.
Potrivit unor studii recente, cea mai de seamă contribuţie pe care Filon a adus-o gândirii o constituie folosirea filozofiei pentru a furniza o raţiune pentru religie; el este de fapt „primul teolog" şi filozofia este importantă pentru el ca o slujitoare a teologiei. Motivul lucrării sale se poate să nu fie doar zelul său misionar, comun multor evrei din vremea aceea, ci şi experienţele mistice despre realitatea Dumnezeului său despre care scrie în mod emoţionant în mai multe locuri (de ex. Legi speciale, loc. cit.). Un element central pentru înţelegerea atât a universului cât şi a experienţei religioase este conceptul de Logos, un termen de origine stoică, dar care în scrierile lui Filon este legat cu un concept cum este Lumea platonică a Ideilor, indicând modul în care Dumnezeul transcendent creează şi susţine lumea, în care Se revelează pe Sine fiinţelor create de El. Moise este prezentat ca un tip de Logos prin care oamenii sunt conduşi la cunoaşterea lui Dumnezeu; Patriarhii sunt exemple de oameni care s-au eliberat din robia lucrurilor materiale şi sunt uniri cu înţelepciunea divină.
Ediţia completă a lucrărilor lui Filon în greacă este
cuprinsă în cele şase volume editate de L. Cohn şi P. Wendland, publicate în
1896-1914, cu un al şaptelea volum de index (1926-30), de H. Leisegang. O serie
de lucrări care s-au păstrat numai în armeană au fost editate de Mechitarist J.
N. Aucherian în 1822 şi 1826; versiunea datează din secolul al 5-lea. Există de
asemenea o versiune a lucrărilor lui Filon în latina veche şi această versiune
prezintă ou oarecare importanţă pentru reconstituirea textului său. Cea mai
recentă traducere a lucrărilor care s-au păstrat din opera lui Filon, din
greacă şi armeană, este în colecţia Loeb Classical Library, de F. H.
Colson, G. H. Whittaker şi R. Marcus (10 vol. plus 2 vol. suplimentare,
1929-62). Fiind cele mai bine păstrate şi cele mai vaste scrieri evreieşti din
perioada elenistică, lucrările lui Filon sunt importante pentru prezentarea
lumii ideilor din NT. Unele dintre citatele din VT sunt relevante pentru
problema originii LXX (vezi P. Katt, Philo‘s Bible, 1950). Cel puţin
două scrieri din NT nu pot fi înţelese adecvat dacă nu facem referire la ideile
şi metoda lui. Epistola către evrei, în tratatul despre cortul întâlnirii şi în
prezentarea lui Melhisedec, prezintă afinităţi cu alegoria sa, iar doctrina
despre Fiul este înrudită în anumite apsecte cu învăţătura lui despre Logos.
Evanghelia după Ioan nu se aseamănă deloc cu alegoria lui Filon (aşa cum s-a
afirmat uneori), dar în cosmologia explicită din Prolog şi din altă parte se
subînţelege o înrudire apropiată cu alegoria lui Filon. Aceasta nu înseamnă
neapărat că scriitorii NT au folosit lucrările lui Filon. O explicaţie
plauzibilă poate fi că ei au provenit dintr-un cadru de gândire similar. Au
fost explorate amândouă posibilităţile şi necesită investigare suplimentară.
BIBLIOGRAFIE
H. Leisegang, articolul „Philo" în RE; E. Bréhier, Les
Idées Philosophiques et Religieuses de Philon d’Alexandrie, 1925; E. R.
Goodenough, An Introduction to Philo Judaeus, 1939; idem, By Light,
Light, 1935; R. Williamson, Philo and the Epistle to the Hebrews,
1970; vezi şi capitolele pertinente din C. H. Dodd, The Interpretation of
the Fowth Gospel, 1953, şi C. Spicq, L’Epitre aux Hébreux, 1952.
J.N.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu