gnosticism
GNOSTICISM. Un
termen derivat de la gr. gnosis, „cunoaştere". Până în vremurile
moderne a fost aplicat în exclusivitate unui grup de învăţături eretice
condamnate de Părinţii Bisericii din primele secole creştine. În scrierile
teologice din secolul al 20-lea termenul a fost aplicat în sens mai larg
oricărei forme de crez religios care pune accentul pe vreo formă de dualism
şi/sau pe posedarea unei cunoaşteri secrete. Astfel, zoroastrismul,
mandaeismul, scrierile ermetice, sulurile de la Marea Moartă şi chiar NT au fost
descrise ca fiind „gnostice".
I. Definiţia
Definirea gnosticismului reprezintă una dintre cele mai
controversate probleme din zilele noastre şi există două şcoli principale de
gândire: una, reprezentată de teologi conservatori britanici, cum este R. McL,
Wilson, care sprijină o definire „îngustă" (adică, limitează termenul la
ereziile creştine din secolul al 2-lea); şi alta, popularizată în principal de
teologi germani, cum sunt R. Bultmann şi K. Rudolf, care sprijină o definire
„lărgită" adică, include şi alte grupuri cu o concepţie similară).
Există dificultăţi legate de definirea „lărgită" a
termenului, deoarce în acest sens cuvântul „gnosticism" ajunge să aibă un
înţeles atât de larg încât aproape că îşi pierde caracterul specific şi
reprezintă cel mai mic numitor comun al gândirii elenistice, în care dualismul
de un fel sau altul a fost adesea trăsătura proeminentă.
În acelaşi timp, însă, există dificultăţi şi în legătură cu
definirea precisă a gnosticismului. Unele grupuri din Biserica primară (de ex.
valentinienii, naassenii) s-au auto-numit, de fapt, gnostici. Dar Părinţii
Bisericii nu sunt nicidecum unanimi în încercările lor de a defini elementul
comun al acestor grupuri. De fapt, Irenaeus a mers până acolo încât a spus că
„există atâtea sisteme de mântuire câţi învăţători ai acestor doctrine
mistice" (Adv. Haer., 1.21.1).
Dar în ciuda existenţei unor asemenea obstacole în calea
ajungerii la o definiţie cuprinzătoare, aceste grupuri din secolul al 2-lea au
avut suficient de multe elemente comune încât să ne permită să ne formăm o idee
despre crezul gnostic fundamental.
Piatra de temelie a acestui crez a fost dualismul cosmologic
radical, adică, crezul că lumea creată (materială) era rea şi că era total
separată şi în opoziţie cu lumea spiritului. Dumnezeul suprem locuieşte într-o
splendoare intangibilă în această lume spirituală şi El nu are nici un contact
cu lumea materiei. Materia a fost creaţia unei fiinţe inferioare, Demiurgul.
El, împreună cu ajutoarele sale, archons, au ţinut omenirea prizonieră
în existenţa materială şi au blocat calea sufletelor individuale care au
încercat să se înalţe după moarte în lumea spirituală. Totuşi, nici măcar
această posibilitate nu era accesibilă oricui. Numai aceia care posedau o
scânteie divină (pneuma) puteau spera să evadeze din existenţa lor
corporală. Dar nici posedarea unei asemenea scântei nu garanta în mod automat o
astfel de evadare, deoarece aceştia trebuiau să primească iluminarea unei
cunoaşteri (gnosis) mai înainte ca să poată deveni conştienţi de propria
lor stare spirituală: „...libertatea nu provine numai din spălare ci cunoscând
cine suntem şi ce am devenit, unde am fost sau unde am fost plasaţi, încotro ne
grăbim, de la ce am fost izbăviţi, ce este naşterea şi ce este renaşterea"
(Exc. Theod. 78. 2). În majoritatea sistemelor gnostice descrise de Părinţii
Bisericii această iluminare este lucrarea unui izbăvitor divin care se coboară
din lumea spirituală deghizat şi identificat adesea cu Isus al creştinilor.
Prin urmare, gnosticul consideră că mântuirea înseamnă a fi conştient de
existenţa acestei pneuma divine a sa şi apoi, ca rezultat al acestei
cunoaşteri, să evadeze prin moarte din lumea materială în cea spirituală.
Gnosticii înşişi au conceput toate acestea într-o formă
mitologică complexă, dar realităţile cu care corespundeau aveau un caracter
mult mai existenţial. Gnosticul încerca să-şi descopere propria identitate şi
înţelegerea acestui fapt l-a determinat pe eminentul psihiatru Carl Gustav
Jung, de exemplu, să bazeze multe dintre observaţiile sale cu privire la natura
umană pe înţelegerea gnosticismului antic.
Din punctul de vedere al creştinismului tradiţional,
gândirea gnostică este străină de creştinism. Cadrul mitologic în care plasează
mântuirea duce la o depreciere a evenimentelor istorice legate de viaţa,
moartea şi învierea lui Isus. Concepţia gnostică despre relaţia omului cu
Dumnezeu duce la o negare a importanţei persoanei şi lucrării lui Cristos,
întrucât în contextul gnostic „mântuirea" nu este înţeleasă în termenii
izbăvirii de păcat, ci ca o formă de auto-împlinire existenţială.
II. Sursele
Cunoştinţele noastre despre sectele gnostice provin din două
surse diferite:
a. Părinţii Bisericii
Cea mai importantă lucrare din această categorie este Împotriva
ereziilor, de Irenaeus, deşi Tertullian, Clement din Alexandria şi
Hippolytus din Roma au scris de asemenea pe larg despre aceleaşi subiecte.
Unele dintre aceste scrieri sunt interdependente şi toate au o perspectivă
similară. Ele au fost scrise din punctul de vedere al creştinismului catolic
ortodox (drept-credincios), pentru a combate ceea ce Părinţii au văzut ca o
pervertire a creştinismului apostolic „original" ai cărui apărători erau.
Aceasta înseamnă că sunt lucrări tendenţioase şi nu expuneri imparţiale ale crezurilor
gnostice. De asemenea, ele au fost scrise pe baza unor cunoştinţe indirecte.
Acest lucru era desigur inevitabil întrucât gnosis prin însăşi natura sa
era foarte esoterică şi de aceea nu era accesibilă unui neiniţiat. Totuşi,
atunci când sunt comparate cu scrierile gnosticilor, se poate spune că
scrierile Părinţilor Bisericii sunt corecte şi credibile, cel puţin în schiţa
generală, chiar dacă nu sunt întotdeauna corecte în unele detalii specifice.
b. Scrierile gnostice
Acestea constituie cea mai importantă sursă pentru
cunoştinţele noastre moderne despre gnosticism, întrucât ele nu suferă de nici
unul din dezavantajele scrierilor patristice şi ne permit să cunoaştem ideile
din gândirea gnostică.
O serie de scrieri gnostice izolate au fost cunoscute de mai
multă vreme, inclusiv câteva scrieri importante cum sunt Pistis Sophia,
Cărţile lui Jeu şi cartea Apocrifă a lui Ioan, precum şi o serie de
lucrări de mai mică importanţă. Dar cea mai mare parte a cunoştinţelor noastre
directe despre scrierile gnostice provin dintr-o descoperire remarcabilă a 13
codice descoperite în 1945 în apropiere de Nag Hammadi, în Egiptul de sus
(*CHENOBOSKION). Acestea au fost scrise în limba coptă, deşi toate sunt
traduceri ale unor scrieri originale greceşti. Ele au făcut parte dintr-o
bibliotecă adunată de o sectă creştină antică şi în cele din urmă au fost
abandonate prin anul 400 d.Cr. Ele conţin 52 de lucrări separate. Publicarea
acestor texte a fost un proces lung şi dificil şi o ediţie completă a textului
original nu a devenit accesibilă decât în 1978. O traducere engl. a textelor a
fost publicată cu un an înainte, deşi unele dintre ele au fost cunoscute mult
mai devreme din diferite articole şi monografii ştiinţifice. Cu toate acestea,
lucrarea de interpretare a acestor texte este de abia la început şi orice
evaluare a lor în momentul de faţa nu poate fi decât provizorie şi
experimentală.
Unele dintre lucrările mai cunoscute descoperite la Nag
Hammadi cuprind o serie de aşa-numite „evanghelii". La fel ca şi sursa Q a
Evangheliei sinoptice, Evanghelia după Toma este o colecţie de afirmaţii
ale lui Isus, dintre care unele sunt paralele cu cele găsite în evangheliile
din NT. Altele sunt foarte diferite, deşi unele dintre ele ar putea să fie
afirmaţii autentice ale lui Isus. Dar este evident că această colecţie, în
ansamblul ei, a fost editată dintr-un punct de vedere dogmatic. Evanghelia
după Filip, Evanghelia adevărului, Evanghelia Egiptenilor, în limba coptă,
şi Evanghelia Mariei au mai puţine lucruri în comun cu evangheliile din
NT şi au un caracter gnostic mai pronunţat.
Celelalte texte de la Nag Hammadi includ diferite colecţii
de rugăciuni, lucrări care poartă titlul Apocryphon („carte
secretă" - a lui Iacov şi a lui Ioan), o serie de alte cărţi care poartă
titlul Apocalipsa (lui Pavel, a lui Iacov, a lui Adam şi a lui Petru),
alături de exemple eterogene de scrieri gnostice speculative. Nu toate
lucrările din această bibliotecă reprezintă acelaşi tip de gnosticism. Multe
dintre ele par să fie de origine Valentiniană, dar nu toate pot fi încadrate în
această categorie. De fapt, unele scrieri nu sunt deloc scrieri gnostice. Codex
VI, de exemplu, conţine o versiune coptică a scrierii lui Platon, Republica,
iar alte două scrieri didactice (de înţelepciune) din biserica primară sunt
păstrate în Învăţăturile lui Silvanus (Codex VII) şi Afirmaţiile lui
Sextus (Codex XII).
O întrebare importantă ridicată de aceste texte este natura
gnosticismului, în comparaţie cu creştinismul. A fost oare cu adevărat o erezie
creştină, aşa cum au presupus Părinţii - sau a fost un crez necreştin care, în
anumite cercuri, s-a suprapus peste ideile creştine? Potrivit dovezilor care au
fost obţinute până în prezent, textele de la Nag Hammadi par să indice că au
existat forme necreştine de gnosticism. Lucrul acesta poate fi văzut cel mai
clar într-o comparaţie dintre Fericitul Eugnostos şi Sophia lui Isus
Cristos. Cele două lucrări se aseamănă atât de mult încât este evident că
ele trebuie să fie versiuni diferite ale aceluiaşi text, deşi prima lucrare
este scrisă sub forma unui tratat religios-filozofic elaborat de un învăţător
pentru elevii săi, în timp ce a doua lucrare este scrisă sub forma unui discurs
de după înviere ţinut de Cristosul înviat ucenicilor Săi. Un studiu detaliat al
acestor două texte tinde să confirme că Fericitul Eugnostos este
versiunea originală, care a fost creştinizată mai târziu ca Sophia lui Isus
Cristos. Alte texte, cum sunt Apocalipsa lui Adam şi Parafraza
lui Sem, par să reprezinte de asemenea o formă necreştină de gnosticism.
III. Originea
De unde a provenit gnosticismul? Potrivit cu afirmaţia
Părinţilor Bisericii, el este o distorsionare a creştinismului. Dar ideea
aceasta a fost abandonată aproape în unanimitate deoarece este incompatibilă cu
dovezile existente. Totuşi, nu există un acord de păreri cu privire la originea
gnosticismului. Este uşor de recunoscut faptul că un anume concept gnostic are
afinităţi cu concepte din alte religii, dar este foarte dificil să stabilim cu
exactitate originea gândirii gnostice.
Unii cred că gnosticismul a fost oarecum asociat cu
iudaismul, într-una din formele sale, şi nu încape îndoială că unele idei din
VT ocupă un loc important în speculaţiile gnostice, deşi apar întotdeauna
într-un context care le rupe din cadrul autentic de idei specifice Vechiului
Testament. Alţii observă asemănările dintre gnosticism şi genul de dualism
întâlnit frecvent în scrierile filozofilor greci. Descoperirea unei părţi din Republica
lui Plato la Nag Hammadi demonstrează clar că ideile lui nu erau străine
gnosticilor, deşi în acelaşi timp nu este o dovadă că a existat o legătură
intrinsecă între cele două.
O altă origine a gnosticismului a fost căutată în religia
iraniană. Şi în cazul acesta dovezile sunt neconcludente, deşi nu se poate nega
că gnosticismul, în concepţia sa, este mult mai apropiat de conceptele ciclice
ale religiilor orientale derivate de la Zoroastrism, decât de creştinismul
tradiţional.
Este imposibil să stabilim cu certitudine originea
gnosticismului. De fapt, este puţin probabil să fi avut o singură origine,
deoarece gândirea gnostică - prin însăşi esenţa sa - a fost extrem de
sincretistă iar adepţii ei au fost gata întotdeauna să folosească idei
religioase din surse diferite, dacă acestea puteau să servească propriile lor scopuri.
IV. Probleme legate de interpretarea Noului Testament
Studiul gnosticismului îi pune cercetătorului NT două
probleme majore:
a. Gnosticismul precreştin
Potrivit lui Reitzenstein (ale cărui idei au fost preluate
de Bultman şi de mulţi alţi teologi germani), atunci când a apărut creştinismul
în lumea elenistică, apostolii lui au descoperit că exista deja o concepţie
cuprinzătoare despre lume şi viaţă care combina gândirea greacă şi cea
orientală şi care includea coborârea unui izbăvitor divin care mântuia
sufletele oamenilor. Această concepţie „gnostică" a fost preluată în
întregime de primii creştini şi a fost aplicată la experienţa lor cu Isus, aşa
încât El a devenit Izbăvitorul ceresc. Astfel, însuşi NT poate fi privit ca o
formă de gnosticism creştinizat.
Ideea că gnosticismul este mai vechi decât creştinismul este
confruntată cu o serie de probleme. În primul rând. nu există nici o dovadă în
privinţa aceasta, nici în textele cunoscute de Reitzenstein şi nici în cele
cunoscute de noi. Textele de la Nag Hammadi au arătat că au existat forme
necreştine de gnosticism, dar aceasta nu constituie o dovadă pentru existenţa
unui gnosticism precreştin.
Ideea că NT ar fi o formă de gnosticism este nefondată,
deoarece există diferenţe fundamentale între concepţiile gnosticilor şi cele
ale scriitorilor NT. Gnosticii erau adepţii unei concepţii ciclice despre timp
şi ideea de istorie era lipsită de sens pentru ei. Mântuirea gnostică nu putea
avea nici o semnificaţie în viaţa aceasta, ci era doar o evadare din existenţa
temporală în lumea spiritului. În contrast cu aceasta, atât VT cât şi NT pun
accent pe faptul că timpul şi istoria sunt importante şi au o semnificaţie
divină. Dumnezeu a acţionat în cursul procesului istoric atât ca şi Creator cât
şi ca Mântuitor, pentru a obţine mântuirea poporului Său. În timp ce pentru
gnostici Dumnezeu poate fi cunoscut numai printr-o evadare din istorie, pentru
creştin Dumnezeu poate fi cunoscut în mod suprem tocmai pentru că El a
intervenit în istorie, concret prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus
Cristos. Mântuirea creştină este ceva de care poţi să te bucuri aici şi acum,
în lumea aceasta, şi nu într-o lume „spirituală" nepământească.
b. Erezie şi ortodoxie
Totuşi, gnosticismul, nu este irelevant pentru studiul NT.
Urme de crez „gnostic" pot fi găsite într-o serie de scrieri din NT, în
special în crezurile bisericii din Corint, oglindite în 1 Corinteni Oamenii
aceştia credeau că, întrucât ei posedau o „cunoaştere" specială, sunt
eliberaţi de regulile obişnuite ale societăţii şi pretindeau că trăiesc chiar
şi în prezent într-o existenţă „spirituală", pe un plan superior. Ei
considerau că învierea este ceva de domeniul trecutului, deoarece interpretau
învierea în mod spiritual la fel ca mulţi gnostici. Şi la fel ca alţi gnostici,
ei puneau un accent mare pe presupusele proprietăţi magice ale sacramentelor
creştine.
S-a presupus adesea că Epistola către coloseni indică
existenţa unei concepţii similare, dar nu identice, în biserica din Colose, iar
scrisorile către cele şapte biserici din Apocalipsa 1-3 confirmă prezenţa unor
idei „gnostice" similare în alte biserici din aceeaşi zonă a Asiei Mici.
Epistolele pastorale merg până acolo încât condamnă făţiş ceea ce pe nedrept
este numit „gnosis" (1 Timotei 6:20), iar 1 Ioan pare să fie scrisă
împotriva unui oarecare gen de învăţături „gnostice".
Scriitorii NT condamnă aceste idei. Deşi ei folosesc adesea
terminologia gnostică când combat gnosticismul, ei arată clar că nu acceptă
nuanţele gnostice ale termenilor. Dar în acelaşi timp, faptul că asemenea idei
par să fi fost contemporane şi poate larg răspândite în biserici din diferite
părţi ale Imperiului Roman, dă o oarecare credibilitate ipotezei lui W. Bauer
conform căreia în secolul întâi d.Cr. diferenţa dintre erezie şi ortodoxie
„„,(crezul creştin fundamental) nu era definită atât de clar
cum a ajuns să fie definită mai târziu de către Părinţii anti-gnostici ai
Bisericii catolice.
BIBLIOGRAFIE
Texte: W. Foerster, Gnosis: A selection of Gnostic Texts,
I. Patristic Evidence, 1972; II. Coptic and Mandaic sources, 1974;
J. M. Robinson (ed.), The Nag Hammadi Library in English, 1977; D. M.
Scholer, Nag Hammadi Bibliography, 1948-1969, 1971, şi suplimentele
anuale în NovT; W. Bauer, Orthodoxy and Heresy in Earliest Christianity,
1971; H. Jonas, The Gnostic Religion, 1963; W. Schmithals, Gnosticism
in Corinth, 1971; idem, Paul and the Gnostics, 1972; R. McL.Wilson, The
Gnostic Problem, 1958; idem, Gnosis and the New Testament, 1968; W.
M. Yamauchi, Pre-Christian Gnosticism, 1973.
J.W.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu