hermeneutică
HERMENEUTICĂ.
Termenul derivat de la gr. hermeneuo („a interpreta") este folosit
pentru a indica (a) studiul şi enunţarea principiilor pe baza cărora
trebuie interpretat un text în cazul de faţă, şi textul biblic, - sau (b)
interpretarea textului într-o manieră în care mesajul să fie înţeles de cititor
sau de ascultător. În zilele noastre acest scop este atins prin interpretarea
existenţială a textului. De exemplu, în timp ce înţelegerea pildelor lui Isus
este sprijinită mult la un anumit nivel de examinare a cadrului local şi
contemporan (cum este cazul în J. Jeremias, The Parables of Jesus,
1954), relevanţa lor pentru cititorii de astăzi a fost scoasă în evidenţă
printr-o interpretare existenţială (de ex. în G. V. Jones, The Art and Truth
of the Parables, 1964, sau E. Linnemann, The Parables of Jesus,
1966). Ambele nivele de interpretare îşi au locul lor, dar hermeneutica
existenţială este lipsită de orice ancoră dacă nu are la bază o exegeză
istorică. Se consideră că misiunea hermeneuticii existenţiale pentru cititorii
actuali ai pildelor (de ex.) este reconstituirea acelei interpretări pe care
le-a dat o Isus când au povestit pildele pentru prima oară şi cu care
ascultătorii Săi erau familiarizati.(*INTERPRETARE BIBLICĂ.)
BIBLIOGRAFIE
G.Ebeling, Word and Faith, 1963; J. M. Robinson şi J.
B. Cobb, The New Hermeneutic, 1964; J. D. Smart, The Strange Silence
of the Bible in the Church, 1970; H. G. Gadamer, Truth and Method,
1975; N. Perrin, Jesus and the Language of the Kingdom, 1976; I. H.
Marshall (ed.), New Testament Interpretation, 1977.
F.F.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu